1,213 matches
-
numit Abisinia. Caracteristicile lui veneau din numele pe care gorful îl luase din mintea lui Vultur-în-Zbor. Era un abis uriaș, un canion îngust ai cărui pereți stâncoși ajungeau până la cer. Și, tocmai pentru ca să adauge un factor temporal problematic, acesta se îngusta treptat. Stâncile se îngroșau pe ambele părți și păreau chiar să se unească deasupra, astfel încât, în timp, urmau să formeze un mormânt de piatră. La baza canionului, împreună cu Vultur-în-Zbor, se găseau doi abisinieni. Semănau cu Deggle, creatorul amintirii. Amândoi erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
când Prepelicarul deschise larg o fereastră cu oglindă. Nu era mobilată, dar felurite bucăți de piatră, bolovani și două sculpturi erotice frumos detaliate erau înșirate pe lângă pereți. Lui Vultur-în-Zbor i se păru o încăpere neprietenoasă. Era aproximativ pătrată, deși se îngusta la capătul îndepărtat, acolo unde se găsea o ușă închisă. Prepelicarul se îndreptă către ușă și o deschise. în timp ce ei doi o urmau, Vultur-în-Zbor auzi pentru prima dată scârțâitul. Un scârțâit regulat, ritmic. Se auzea de pretutindeni din pereți, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
adevăr ușuratică, răbufni el. Își găsise haina, o haină de tot râsul, dintr-o piele maro, jerpelită, care oricum nu îi servea la nimic. —Și asta e sigur ultima oară când îți cedez. — Așa spui mereu. Ochii lui Hawkins se îngustară de furie. Singurul lucru frumos la el erau ochii săi albaștri. Dar fața pe care erau așezați era masivă, fără pretenții, a unui Spencer Tracy combinat cu un boxer gata să cadă la podea, care mai târziu se va umple
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
înlăture dacă aș fi pus capul în pământ și aș fi spus că nu. Da, de fapt mergem să luăm prânzul. Sunt Sam Jones. Tu probabil ești nou aici, am adăugat drăguț. Preț de o secundă, ochii lui s-au îngustat ca două liniuțe și a pufnit ca și cum ar fi avut o reacție alergică. Apoi s-a desprins de birou și s-a rotit întorcându-se spre mine cu un zâmbet atât de subțire de parcă i l-aș fi încrustat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
treișpe în ziua de azi. Fără zbârcituri acolo... Se apropie și îmi prinse partea de sus a mâinii, ciupindu-mi tricepsul. —Exerciții, este? a spus și mi-a dat drumul la mână. Fată deșteaptă. Toate se trec repede, este? Își îngustă ochii. —Nasul ar putea să fie o problemă, a spus gânditor, uitându-se la fața mea. Tre’ să-l încadrez cumva. În regulă, ești gata? Te rezolv întâi pe tine, după care pot să o lălăi cu instalația, știi tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
James scotea ce era mai rău în mine. —Să te punem într-o cocină și să ne jucăm de-a „alegeți elementul în plus“ cu fermierul? am sugerat eu. —O, ha, ha. A fost bună asta. Ochii lui James se îngustară puțin. Nu, cel legat de tine. Am pus pariu cu el că nu o să ți-o tragă. Și, deci, care-i verdictul? L-a câștigat deja? Mi-a atras atenția o mișcare bruscă în spatele lui James. M-am uitat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
rochițele. Dana: Dar ce? Eu fac portretul rochițelor? Victorița: Mda! Știi, sunt curioasă să știu ce ai scris mai departe... Dana: Păi, să-ți citesc. Am scris așa: ,,colega mea are o față lătăreață... Victorița: Cum lătăreață? Dana: Dar cum? Îngustă? Uită-te în oglindă!” Mai are un nas borcănat și urechi măricele. “Asta e tot. Victorița (fierbând}: Da? Bine. Uite ce am scris eu... ,,Colega mea de bancă e foarte deosebită de mine...” Dana: Așa și e. Victorița: ,,Ea este
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
înjunghiat solitar, spre asfințit, l-ai împins către mine să am mâinile ocupate cu umbrele tale. Ai reprogramat cronometrul și am clacat amândoi răsturnați în valuri! Pe culoar m-ai ucis de multe ori cu vocea ta matinală din golful îngustat de coșmaruri neîmplinite având Luna mentor de seamă. Tu, împărăteasa ideilor înhățate, ai cucerit lumea agitată a iluziilor spulberate. În magazinul de ciudățenii ai împachetat veri foșnitoare care mă îmbâcseau, gelozii en gros, nori încărcați cu iluzii plesnitoare, inconștiențe duse
Dans haotic by Aurel Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83734_a_85059]
-
trebuiau să apară cam după vreo doi kilometri de mers pe drumul de acces și erau anunțate de un semn pe care scria CĂȚEI PITBULL - PIESE AUTO. Danny dădu peste semn exact în locul în care drumul cu două benzi se îngusta, devenind o fâșie subțire, la capătul căreia se zărea San Fernando Valley. Danny își continuă traseul pe acel drum de țară, pedepsind șasiul mașinii preț de vreun kilometru. De-o parte și de alta a mașinii răsăreau colibe mici, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
Știam că e actor, dar nu-i văzusem niciodată fotografia. Uite, mărturisesc și de ce am fost surprins: un vechi stângist i-a spus partenerului meu că Loftis e homosexual. Iar acum aflu că e logodnicul dumneavoastră. Ochii lui Claire se îngustară. Preț de o jumătate de secundă arătă ca o zgripțuroaică la pândă. Cine ți-a spus asta? Mal dădu iarăși din umeri. Un tip căruia îi plăcea să se distreze și să vâneze fete la picnicurile de la Sleepy Lagoon. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
vagabonzii. Nimic. Și ne-am străduit serios. Niles chicoti. Danny se uită la propriile lui notițe absente: o pagină de zerouri concentrice. — Mike, ce e cu bățul zoot? Rapoartele privind agresiunile cu violență și apelurile informatorilor. Ochii lui Breuning se îngustară. — Altă pistă moartă. Iar astea-s povești mexicane de stânga. Știu că Layman a etichetat rănile dorsale ca fiind provocate de un băț zoot, dar nu crezi că s-ar putea să greșească? Mie nu mi se pare că se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
O, Johnny, zice Star. Nu fii atât de englez. Englez? Englez? Simte nevoia să se așeze. Încăperea se învârtește cu el, o turbină care se învârte repere, mai repede, cu el în centru... Se trezește și-și simte câmpul vizual îngustat de niște capete. Star, Gittens, un custode în uniformă, un bărbat cu părul negru, slinos și mustața ceruită. Zace pe podeaua rece de marmură. Cineva i-a desfăcut gulerul. Star vorbește repede în franceză cu o persoană pe care n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
Este salutat de Famous, al cărui cap este împodobit cu o cască bulboasă, cu un aspect dur. Pe măsură ce marea rămâne în urmă, Nelly se îndreaptă spre delta largă, croindu-și drum printre stânci și bancuri de nisip. Treptat, râul se îngustează până ajunge un simplu canal, care curge leneș între malurile încărcate de copaci. Din când în când, trec pe lângă sate, unde copiii tulburați vâslesc spre ei cu pirogile sau fac salturi de pe diguri improvizate. După cum se vede, curând vom vedea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
sfârșitul care este garantat. Încetul cu încetul, se estompează și acesta, linia apei descoperind altă dimenisune, aceea a neprevăzutului, a necunoscutului. Într-o zi, ajung la o bifurcație a râului și o iau pe un canal care, dintr-odată, se îngustează foarte tare, ceva mai mult decât dublul lățimii lui Nelly. Cu fiecare oră care trece, apa este tot mai plină de noroi și mai puțin adâncă; este evident că foarte curând nu se va mai putea naviga pe ea. După
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
din gură. Atunci vino, Orhideea. Vom folosi casa numai pentru ceea ce ne poate învăța - modalitățile de a satisface bărbații. Închiriem o căruță trasă de un măgar. După o jumătate de oră, ajungem în colțul vestic al Pekingului, unde străzile se îngustează și aerul miroase urât. Coborâm din căruță în spatele unei străzi aglomerate, unde proprietarii de magazine și-au așezat unele peste altele coșurile cu fructe și legume stricate. Îmi ascund fața în spatele unei eșarfe și pășesc repede alături de Fann Sora cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
și întinde aripile ca să-și ia zborul de pe marginea unei stânci. Noi nu îndrăzneam să ne mișcăm. Nurorile - Nuharoo, eu, doamnele Yun, Li, Mei și Hui - îi înduram discursul gălăgios și așteptam momentul în care ne va permite să plecăm. Îngustându-și ochii, ne-a întrebat: Ați auzit de istoria din țara aia îndepărtată în care oamenii au ochii parcă albiți și părul de culoarea paielor? Peisajul alcătuit de fruntea-i ridată s-a modificat din dealuri în văi adânci: Întreaga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
Rupe-l! La ce bun să mai emit edicte? Ce mai pot face? Mi-a fost supt tot sângele din mine și lupii nu vor să mă lase în pace! Su Shun e uimit să mă vadă. Ochii lui se îngustează. Își tot întoarce capul încoace și încolo, de la Majestatea Sa la mine. Știu că l-am ofensat prin simpla mea prezență. Se holbează la mine și-mi strigă din priviri: „Du-te la broderiile tale!“. Numai că sunt obligată să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
nu dă bani pe un dobitoc bolnav. Zăcea În troscotul din curtea din față, nu mai putea scoate nici un sunet, era sfârșită de durere și de sete. N-o să uit niciodată ceea ce cred că am văzut: din ochii mici și Îngustați de suferință curgeau lacrimi. Când tata i-a Înfipt În gât cuțitul cel lung a tresărit, a suspinat aproape cu mulțumire și a deschis ochii larg, a ușurare. Eram destul de mare (unsprezece-doisprezece ani) și știam că un bărbat adevărat nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
cu mânuța rece de ceafă. Fără să te desprinzi din suava Împreunare, Întorci capul și dibuiești prin Întuneric silueta unuia care bănănăie prin curte. Înșfaci lanterna, o aprinzi și-i proptești lumina În ochi. Ăla clipește ca un dobitoc, Își Îngustează privirea și se ferește de șuvoiul luminii cu palma. Îți Îngroși cât poți glasul și-l gonești: „Pleacă, mă, dracului de-aicea!”. Deși beat, dobitocul pricepe ce se Întâmplă și răspunde Împăciuitor: „Gata, vericule, stai liniștit! N-am știut că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
purificare ocazională a ch’i-ului printr-o plimbare pe coline și contemplarea naturii. De la prima vedere, aș spune că sunteți obosit de o bună bucată de vreme. Vă înapoiați în provincia dumneavoastră natală, în concediu medical? îl întrebă medicul, îngustându-și ochii ca două vârfuri de ac. Din cine știe ce motiv, lui Mitsuhide îi era imposibil să mintă un om cu asemenea ochi. Manase practicase medicina pe vremea când era shogun Yoshiteru, tatăl lui Yoshiaki. Cei doi nu se mai întâlniseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
toate greutățile în urmă. Când văd că soțul meu s-a întors teafăr acasă, înțeleg perfect ce vrei să spui. A doua zi, se întoarseră la Nagahama. Soarele de dimineață se reflecta pe ceața albă. Urmând Râul Azusa, drumul se îngusta treptat, iar războinicii descălecară, ducându-și caii de căpăstru. Pe la jumătatea călătoriei, se întâlniră cu unul dintre ofițerii de stat major din Nagahama, care venise să le raporteze situația războiului. — Scrisoarea dumneavoastră cu privire la pedepsirea clanului Akechi a fost trimisă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
să-l servească. Gura carafei lăcuite cu auriu atinse buza ceștii vișinii și, cu toate că sticla se goli repede, ceașca încă nu era complet plină. Cineva mai aduse una și, în sfârșit, ceașca se umplu ochi. Tânărul și chipeșul erou își îngustă ochii, ridică la buze ceașca și o bău dintr-o singură înghițitură. — Așa. Și dumneata? — Eu nu am asemenea talente, zâmbi Hideyoshi. La refuzul lui Hideyoshi de a bea, Genba insistă: — De ce nu bei? — Nu țin la băutură. — Cum! Doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
de oameni își continuară drumul spre răsărit, urmând o cale șerpuitoare, de-a lungul Râului Yodo. Când ajunseră în Fushimi, cam patru sute de oameni le ieșiră în întâmpinare la trecerea râului. — Ale cui sunt aceste drapele? întrebă Hideyoshi. Generalii își îngustară ochii, bănuitori. Nimeni nu putea identifica uriașele steaguri cu ideograme chinezești negre pe fond roșu. Mai erau și cinci flamuri aurii și un stindard de comandant cu blazonul format din cinci cerculețe în jurul unui cerc central mai mare, peste un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
spunea că fusese ucis Nagayoshi, urcară pe Muntele Ninomiya. De acolo, Hideyoshi putu privi în tabăra principală a inamicului de pe Muntele Komaki. Forțele combinate ale lui Nobuo și Ieyasu numărau cam șaizeci și una de mii de oameni. Hideyoshi își îngustă ochii, privind în depărtare. Soarele amiezei era năucitor de puternic. Punându-și tăcut mâna streașină la ochi, se uită calm peste Muntele Komaki, care era acoperit de forțele dușmane. În ziua aceea, Ieyasu era încă la Kiyosu. Venise pe Muntele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
trimisese Hideyoshi să-l păzească erau pentru acel tânăr ca niște cuie în talpă. La numai șaisprezece ani, era general comandant și, firesc lucru, avea chef de luptă. — Cine fuge în direcția aia? — Hotomi. Ce caută aici Hotomi? Hidetsugu își îngustă ochii, încercând să vadă mai bine. Comandantul corpului de lăncieri, Hotomi, se apropie de el și îngenunche. Abia mai respira. — Stăpâne Hidetsugu, avem o urgență. — Zău? — Vă rog, urcați puțin mai sus spre culmea dealului. Hotomi arătă către un nor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]