1,931 matches
-
cu propaganda, cu vicepreședintele și cu secretarii de comitet de partid de la cele două C.A.P.‑uri. Asigurați paza... ziua și noaptea! Nu părăsiți comuna orice ar fi! Nu părăsiți sediul primăriei... Vocea îi slăbește, abia se mai aude. Se înroșește, îi curge transpirația pe frunte. Dintr‑odată duce mâna la inimă și iese precipitat pe ușă. Ne uităm unii la alții ridicând din umeri. Nu înțelegem ce vrea de la noi și nici ce se întâmplă. Cert este că ceva grav
BIETUL OM SUB VREMI CAP III PRIMARITA- O ALTFEL DE CARTE DESPRE CADEREA COMUNISMULUI de DORINA STOICA în ediţia nr. 1086 din 21 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/383249_a_384578]
-
pentagrame. Din nou acel simbol, acel număr blestemat. Își ridică privirea spre călugăr. Era inutil să Încerce să scoată informații de la dânsul. Mai ușor ar fi fost să violeze un mormânt și să interogheze un cadavru. Numai cu un fier Înroșit În ochi ar fi vorbit, se gândi el, și poate că Într-o zi acest lucru va fi cu putință. Prea multe Întrebări despre rolul Bisericii În această chestiune rămăseseră Încă fără răspuns. Meșterul Ambrogio simpatiza cu Imperiul. Cu numele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
el. Aici înăuntru nu se poate sta! Și ce-ați vrea să fac cu el? — Să-i tai o mână. Tuaregul se gândi o clipă fără să-și ia ochii de la acea zdreanță umană murdară, rău mirositoare și cu ochii înroșiți de plâns, ce părea că e cât pe ce să sufere un atac de isterie, și care nu semăna deloc cu atotputernicul și agresivul Marc Milosevic, care într-o zi îl amenințase cu o armă. Pilotul, care oprise motoarele, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
gol care se comprimă pe sine din ce În ce mai mult. Timp al așteptării fără obiect, absurd care contrazici toate raționamentele absurde ale lumii, această gaură minusculă apărută În cauciucul balonului și balonul găsind resurse de adaptare și scofîlcindu-se și Îngroșîndu-și pielea și Înroșindu-se mai tare și fîsÎind, descoperindu-și forme noi de manifestare, parcurgînd În fond același drum vertical pentru care lusese programat, În sens invers - nu spunea cineva că desăvîrșirea există nu numai În sus, ci și În jos și infinitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
carnet. Poate mai afli câte ceva din ea. Am cerut-o și am aflat mai multe din ea decât și-ar fi imaginat cineva. Mai ales din ultima frază. Pe care, dacă nu i-ar durea, aș tatua-o cu fierul înroșit pe fiecare nou-născut. Îngerul uită ușor cine e. Mai ales dacă se ia după etalonul uman. Bărbații îl consideră din cap până-n picioare femeie, iar femeile, bărbat. Să rămânem la cazul de pe urmă. În carnețel mai apare și expresia M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
Am trecut pe lângă domnișoara Moore, care a zis că e mândră de mine, și apoi am mers la tanti Mae. M-a sărutat și m-am uitat în jur să văd dacă a văzut cineva și am simțit cum mă înroșesc. Totuși, tanti Mae nu a văzut ce am făcut. Căuta ceva în geantă. Când l-a scos, era ceva împachetat ca un cadou. L-am desfăcut și era un ceas, unul nou, care trebuie să fi costat cel puțin treizeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
să te căsătorești. Am putea să ne căsătorim, Jo Lynne. Statul nu ne va împiedica. Tu ai aproape șaptesprezece ani, iar eu sunt mai în vârstă... Jo Lynne m-a lovit peste față cu mâna ei liberă. Fața i se înroșise și avea ochii sălbatici. Mi-am dat seama că am început s-o sperii, așa că i-am dat drumul. A căzut pe gresie și am încercat s-o ajut să se ridice, dar ea era deja la ușă înainte să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
s-a făcut liniște. Am lăsat pușca să cadă și m-am uitat în susul scărilor. Nu mișca. Era întins pe jos, cu capul și brațele pe hol, iar corpul pe scări. Partea din spate a capului începuse să i se înroșească, un roșu foarte deschis. Când mi-am strâns destul curaj să mă uit, am urcat pe scări până la el. Îl împușcasem deasupra cefei, unde începea gâtul. Sângele țâșnea în răbufniri scurte și curgea de pe hol până pe treapta de sus, unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
afară din casă. Trecând cu ea în brațe pe lângă locul unde era predicatorul, pătura s-a înmuiat în sânge și a lăsat o dâră până jos la ușa bucătăriei, unde s-a oprit, umezind doar podeaua, fără să o mai înroșească. A trebuit să o las jos pe mama ca să deschid ușa din spate, astfel că pătura i-a căzut de pe picioare și i le-am văzut reci, țepene și maronii. Înainte să o ridic iar, am aruncat pătura pe ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
în public că nu primise slujba în ciuda faptului că rugase pe cineva să o recomande. Credeam că știu deja răspunsul, după cele spuse de Tom la petrecere. Dar voiam să aud versiunea lui Judy. Nasul lui Judy s-a mai înroșit puțin. — Mi-a spus Paul. Vine mereu la ceai și vorbim despre filosofie și misticism și, știi tu, chestii personale. Spune că sunt reconfortantă și că poate avea încredere în mine. Vezi tu, el și Claire se ceartă mult. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
vezi... Părea confuză. Așa l-am cunoscut prima dată, în casa unde a murit Lee. Mai fusese acolo o petrecere unde am mers... și unde l-am cunoscut. Prietena lui era plecată și eu am rămas peste noapte. S-a înroșit. — Chiar mi-a plăcut de el, a spus, am fost puțin dezamăgită când ea a apărut pe neașteptate a doua zi dimineață și Paul a trebuit să mă strecoare afară ca ea să nu mă vadă- Sam, ești bine? Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
după tot ce s-a întâmplat... și se și certau tot timpul, lucrurile nu s-au îmbunătățit între ei... de ce nu a rămas? Putea să rămână. Și după tot ce mi-a spus... — Cât de departe ați ajuns? S-a înroșit. Acum întreaga față îi era roz. Măcar era uniform. —Atât de departe. Am înțeles. — M-a întrebat dacă pot să țin astea în camera mea o vreme. Nu mi-a spus ce sunt, vreau să spun, erau împachetate. A spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
cunoștea pe Lee, cât de... minunată era. Care ar înțelege de ce am riscat totul. —Și Lee și-a asumat niște riscuri, am scos în evidență. Acela că nu-ți vei părăsi bărbatul. Asta i-ar fi frânt inima. S-a înroșit brusc. Pentru moment am crezut că e de rușine, dar am observat lumina ochilor, zâmbetul și mi-am dat seama că era încântată de faptul că Lee a ținut atât de mult la ea; că ar fi fost distrusă dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
un restaurant de lux chiar în acea seară. Ne-am îmbrăcat repede și ne-am dus acolo, fără să vorbim nimic pe drum. Am așteptat într-un salon plin de flori și lumini. Când au apărut părinții mei m-am înroșit. Nu puteam să îmi explic de ce îmi era rușine de părinții mei. În realitate nu știam nimic despre ei, niște străini, două ființe ciudate pretinzând că le aparțin pentru totdeauna. Mama mergea foarte dreaptă, aproape ca o pană, îmbrăcată în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
certurile furibunde dintre mamă și fiică. - Dar cine e fericitul tată? întrebase un răutăcios. - Tatăl ar putea să fie oricine, răspunsese Nina calm. - Nu mai spune, exclamase barmanul. Când spui „oricine“ îl pui în cuvânt și pe Dudu? Dudu se înroșise până la marginea capișonului. Bărbații râdeau în hohote. - E nostim barmanul! Se spunea că piticii aparțineau unei rase străvechi care nu se înmulțea, născându-se din corpuri de femei normale. - Da, sigur, se auzise glasul bâlbâit al lui Dudu, confirmând faptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
cobora pe caftanul negru și apoi pe borurile pălăriei de catifea. Erau gesturi de om îngrijorat de faptul că Blanca, îmbrăcată în roșu, cu o blană de vizon pe umeri, băuse, ca să se încălzească, nepermis de mult și uneori tușea, înroșindu-se cu un roșu diferit de cel al fustei care cădea în falduri pe treptele înghețate ale marii catedrale. Oleg și Blanca m-au luat în mașina lor până la Triebschen, nu departe de Lucerna, acolo unde locuise Wagner un timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
întrețin cu noutăți din marele pat al lumii! Vedeam clar ochii lui „Eros“ - se uita la mine deschis, cu o privire seducătoare. S-a apropiat de mine, m-a luat în brațe și m-a sărutat pe gură. M-am înroșit plină de surpriză, apoi m-am îngălbenit. Tot sângele parcă mi se strânsese în inima care amenința să se spargă. Îmi mușcam buzele - îl recunoscusem și eu pe Mikael Woltz. Nu-mi găseam vocea ca să spun câteva cuvinte care ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
fustangiu! Chiar și rabinul râdea, povestind despre ghetele lui pe care nu și le mai scotea din picioare pentru că era încălțat cu ele când o întâlnise pe o fată cu care dorea să se însoare. - Ha, ha, ha! Natanael se înroșise din cauza râsului colectiv. Apoi se retrăsese tulburat, dar hotărât să nu se mai ducă niciodată la sinagogă. Dar nu se întâmplă niciodată exact așa cum planifică oamenii la furie. Natanael s-a căsătorit cu Tua și într-un fel cu toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
vântul în sufragerie, lumânările fluturau puternic și ceara albă curgea, făcând figuri ciudate pe masă. Mă simțeam sfâșiată de durere. Dar soțul meu era neobișnuit de vesel, cu părul lui proaspăt spălat lucind ca paiul de spice. Fața i se înroșise de bucurie - dansa acum „dansul păsării“ în genunchi, bătând mâinile în aer, caligrafiind cu ele munți înalți. Un fel al șamanilor de a chema în prezent lăcașuri sfinte. Deschisesem ferestrele să văd ca de obicei culoarea zorilor. Corbii se strânseseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
de dură în bunătatea și adevărul pe care le conținea, încât Mircea își dori să fi murit în clipa când își băgase din greșeală cuțitul în braț. Vroia să fie mort, nicicând născut, deja îngropat, iar remarcile celorlalți copiii îi înroșiră obrazul de rușine instantaneu, așa rănit cum era. - Ai dreptate, Elefterie... șopti el din rărunchi, țintuind cerul. - Eu mă joc, domnule Cârpenișteanu! strigă copilul deznădăjduit, crezând că marele scriitor va muri, lucru pe care nu-l dorea, căci îi părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
o tonă. În disperare de cauză, apucase reverele cămășii aspre a bătrânului în pumni, răsucindu-le apoi cu putere. Această încercare părea să își facă efectul scontat. La început, glasul acestuia se frânse, după care fața începuse să i se înroșească. În sfârșit, rămas fără aer, moșneagul păru să îl bage în seamă. Își coborî privirea spre Boris, după care îl apucă de mâna cu care acesta îl strângea de gât. Se eliberase cu ușurință, împingându-l la o parte pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
fiind prea speriat ca să se mai gândească la camera de filmat. Nu era mare pagubă, avea tot timpul din lume s-o facă mai târziu, numai de s-ar vedea odată plecat din fundul aceasta de lume. 35 Un piron înroșit în foc îi străpungea ceafa în fiecare scundă. În urechi auzea un vâjâit continuu, întrerupt de pulsații ritmice care îl făceau să creadă că îi plesnește capul. Cristian gemu slab și se întoarse pe o parte. Era întins pe jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
butuc!). dacă opincile și le făcea singur, cizmele, încălțămintea elaborată, era făcută de ciubotar (cizmar), tot așa, când a renunțat la râșnița de mână, s-a adresat morarului, nu mai vorbim de toate uneltele de metal care trebuiau ascuțite (trase), înroșite în focă și date la forjă. Dar și chiar comunitățile închise cum au fost satele românești, aveau nevoie, pentru viața de zi cu zi, de meșteșuguri și meșteșugari care, pe lângă munca lor în agricultură, răspundeau, fiind îndemânatici și harnici, și
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
tragere de inimă (plata de la activiști era în ceruri) și, la un moment dat, îi spune clientului că nu ajunge raful. Atunci activistul își dă haina jos, își suflecă mânecile și-i arătă lui Prențu că șina era suficientă, a înroșit-o în forjă, a bătut-o pe nicovală, a întins-o pe roată, uimindu-i pe toți cei strânși ca la „fierăria lui Iocan”. Activistul nostru era fierar de meserie.58 în Slobozia era un meșter - moș Vasile Lungu - care
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
chip și cu ochii impregnați de luxură și de fascinație. — Bernarda, acesta este... — Fermín Romero de Torres, asesor bibliografic la Sempere și fiul, la picioarele dumneavoastră, doamnă, proclamă Fermín, luînd mîna Bernardei și sărutînd-o ceremonios. În cîteva secunde, Bernarda se Înroși ca o sfeclă. — Vai, vă Înșelați, eu, doamnă... — Cel puțin marchiză, i-o reteză Fermín. Mi-oi fi dînd seama eu, care tot bat partea cea mai selectă a bulevardului Pearson. Îngăduiți-mi cinstea de a vă conduce pînă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]