394 matches
-
povestea" și conferind creațiilor sale sensul major. În baza relației dintre imaginar și reprezentare, se va obține în studiul de față o schemă a rolurilor simbolice, relevante în cadrul unor structuri spațio-temporale specifice (spre exemplu, un domnitor surprins la ceremonialul de înscăunare sau ca erou pe câmpul de luptă; un tânăr care parcurge drumul inițierii și etapele de purificare, pentru ca la final să acceadă la statutul de voievod sau de sfânt). Aceste conglomerate simbolice cristalizează în imaginarul colectiv registrele existenței, aflate sub
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
sau lumea inteligibilă înspre mentalul colectiv, se configurează imaginea, cu limbajul ei de cele mai multe ori conotativ (spre exemplu, redarea sceptrului într-un tablou semnifică puterea, iar corelarea lui cu ansamblul sau contextul mută iconul pe planul simbolismului politic; descrierea ritualului înscăunării poate avea un caracter documentar, dar integrată unei narațiuni mitizante, capătă de asemenea o aură simbolică). Din momentul în care imaginea face parte dintr-o schemă de simbolizare, intră implicit în relație cu a doua unitate funcțională a imaginarului, simbolul
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
în gândirea unei comunități, precum într-o albie, cu un întreg "instrumentar" de memorare. La fel se întâmplă și cu "sistemul semiotic al puterii" (cum îl numește Le Goff), care se creează pe baza "gramaticii" imaginarului. Spre exemplu, schema ceremonialului înscăunării (descris într-o cronică) se formează prin cumularea arhetipului (întemeietorul) cu narațiunea mitică (cucerirea unui nou teritoriu, civilizarea), cu ritualul (sacrificarea unui animal) și cu simbolul (heraldica, tronul, sceptrul, coroana); codurile scenografice, scenariile ceremonialurilor − primirea solilor, mazilirea, primirea domnului la
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
ieroglifică) - și invers -, schemele mitice organizând traseele inițierii, ale întemeierii de civilizații sau ale victoriei în numele credinței creștine. Încă o dimensiune comună a romanelor populare și a cronicilor este dată de simbolistica tronului, cu care sunt corelate spectacolul politic al înscăunării și complicatul său scenariu, în care intră: încoronarea, miruirea, confirmarea ierarhilor, simbolurile autorității domnești, costumul regal și emblemele heraldice (Pippidi 39-74), precum și "codul vasalității". Indiferent de marca stilistică a narațiunii, ritualul sacralizant îl introduce pe domn într-un sistem religios
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
larg comentat de Patlagean și Maltese în lucrările lor) oglindește și relația femeii păcătoase cu demonicul, "complex" transmis și în culturile post-bizantine, și nu numai ortodoxe, cu consecințe tragice în cele catolice ("vânătoarea de vrăjitoare" și represiunile inchiziției).] Ceremonialul de înscăunare, cel de numire a ierarhului clerical, cel de investire feudală (cu o moșie) sau de căsătorie se bazează pe trei "momente" obligatorii, valabile pentru toate situațiile: primul este cel al gestului, al doilea, al cuvântului și, în ultimul rând, cel
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
Cantacuzinesc 190-91) Spațiul în care se desfășoară investitura trebuie să fie, în mod necesar, sacralizat, pentru a conferi legitimitate ceremonialului și pentru ca noua lume instituită să își poată împlini menirea. Domnul este surprins de obicei în timpul călătoriei către locul de înscăunare, aducându-i-se un prim omagiu de către alaiul care îi iese în întâmpinare (spre exemplu, în cazul lui Petru Rareș, sosit cu numirea de la Înalta Poartă, închinările la hotar ale reprezentanților Sfatului boieresc). Pentru situația unei investiri ex-domus, imaginarul nu
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
țara de la noi dreptate; ... jurându-se și legându-se cu numele marelui Dumnezeu, cum vor sluji domnului lor, cu credință și cu dreptate. (Letopisețul Cantacuzinesc 191) Urările fac parte integrantă din jurământ, fiind rostite după investitura în biserică, în timpul ritualului înscăunării, și în spațiul religios (biserica mare), și în cel laic (la palat sau la casele domnești); ele se referă la dubla natură a puterii supreme de inspirație bizantină, dar totodată și la postura de conducător al "familiei" creștine. Obiectele investiturii
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
arhierească), iară plata îi iaste de la Dumnezeu întocmai cu episcopii cu carii ar fi mai râvnitori și să face el diadoh apostolilor, carii sunt împărați și preoți ai bisericii, de vreme ce dimpreună lucrează cu Dumnezeu, pentru mântuirea lumii. (72)] Ritualul de înscăunare prevedea și participarea obligatorie a "țării", drept garanție a validității mărturiei lăsate posterității; asistența publică era totodată și cel dintâi filtru social în efortul colectiv de memorare a evenimentului cu relevanță istorică și identitară. Atât în imaginarul românesc, cât și
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
o reflecție doar aparent modernă asupra dihotomiei trup−suflet, implicit feminin−masculin, realizând de aici, de fapt, o mutație specific medievală pentru imaginarul regalității, înspre simbolul pământului stăpânit, care preia și atributele unei mirese. "Nuntirea" care are loc prin ceremonialul înscăunării așează imaginea pământului mai presus de corelativul său uman, femeia - stigmatizată de păcat -, simplu mijloc pentru o continuitate asumată orgolios de către bărbat ("Domnului i s-au născut fiu", expresie-standard în majoritatea cazurilor când sunt menționate nașterile de moștenitori masculini în
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
, gazetă apărută la București, săptămânal, între 6 februarie și 5 iunie 1866. Reflectând actualitatea politică din zilele detronării lui Al. I. Cuza și ale înscăunării principelui străin, S. este totodată un periodic de literatură și critică literară. Redactor era B. P. Hasdeu, iar colaboratori - Nicolae Nicoleanu, I. C. Fundescu și Ștefan Vellescu. Toți semnează cu pseudonime care imită nume chinezești; de altfel, într-o Profesiune de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289511_a_290840]
-
apogeu al fanariotismului în Țările Române. Cronicarul prezintă faptele onest, detaliat, fără comentarii inutile, fără elanuri și efuziuni lirice. Vremurile, pe care le înregistrează cu anume culoare ochiul unui martor aflat adesea în mijlocul evenimentelor narate, nu predispun la entuziasm. Ceremonia înscăunării fanariotului (remanierea divanului domnesc, slujba de la Mitropolie și ospățul tradițional) ori, dimpotrivă, sosirea firmanului de mazilire a domnului alcătuiesc laturile unui ritual ce exclude orice element de surpriză. Tarele vremii - războaie, năvăliri tătărești, biruri abolite prin anatema Bisericii, dar reînființate
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287785_a_289114]
-
și al lui Dumnezeu. Această semnificație este confirmată de următoarele caracteristici: diadema, semnul demnității regale, pe care bestia o poartă pe coarne este, în mod obișnuit, atribuită lui Cristos; faptul că Dragonul cedează propriul tron Bestiei este o parodie a înscăunării lui Cristos. Refuzul cultului imperial din partea creștinilor este o rezistență față de împărat și față de stat. Acest lucru însemna în mod sigur persecuție până la martiriu și, în anumite cazuri, confiscarea bunurilor și exilul. După concepția clarvăzătorului, diavolul este cel care aruncă
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
la liceul din Hațeg. În martie 1958 este arestat de Securitate, judecat și condamnat la zece ani de închisoare de Tribunalul Militar Iași, pentru că participase în 1957, la Iași și la Putna, la sărbătorirea a cinci sute de ani de la înscăunarea lui Ștefan cel Mare. Deținut politic până în 1964, va fi apoi doi ani șomer. În 1966 este încadrat documentarist și ulterior cercetător științific la Centrul de Istorie, Filologie și Etnografie din Craiova al Academiei Române. Își ia doctoratul cu teza Haiducul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288923_a_290252]
-
Acesta era și motivul pentru care dinastia străină nu trebuia să aparțină uneia din casele domnitoare ale imperiilor limitrofe. Erau evitate, În acest fel, mai vechile lor tendințe anexioniste. În aceste condiții, cea mai bună soluție a părut să fie Înscăunarea unui domnitor care, funcționând pe principiul „regele domnește, dar nu guvernează”, să exercite prin prerogativele acordate și prestigiul personal o influență pozitivă asupra mediului politic, să mențină stabilitatea internă, să vegheze la unitatea și consolidarea statului. Or, Înscăunarea cu drepturi
Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by DUMITRU IVĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1247]
-
să fie Înscăunarea unui domnitor care, funcționând pe principiul „regele domnește, dar nu guvernează”, să exercite prin prerogativele acordate și prestigiul personal o influență pozitivă asupra mediului politic, să mențină stabilitatea internă, să vegheze la unitatea și consolidarea statului. Or, Înscăunarea cu drepturi ereditare a unui principe dintr-o dinastie occidentală putea Îndeplini mai lesne condițiile mai sus enunțate. Această soluție mai avea și alte avantaje. Ea punea capăt electivității domnului dintre pământeni, fapt ce provocase numeroase fricțiuni În mediile conducătoare
Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by DUMITRU IVĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1247]
-
se angajase În Adunarea ad-hoc, terenul pentru aducerea prințului străin. Astfel Încât, doar pentru un neavizat ar putea constitui o surpriză angajamentul reprezentanților partidei unioniste de a acționa cu consecvență, și pe viitor, pentru realizarea acestui ultim obiectiv al programului unionist: Înscăunarea pe tronul țării a unui principe străin. Din aceste motive, la 4/16 ianuarie 1859, cu doar o zi Înaintea alegerii domnitorului, un grup de cinci deputați, printre ei și M. Kogălniceanu, au prezentat Adunării elective a Moldovei propunerea de
Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by DUMITRU IVĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1247]
-
lui Al. I. Cuza reiese că domnitorul a Înțeles caracterul provizoriu al mandatului său, limitat În timp de soluționarea unor obiective: Înfăptuirea Unirii și efectuarea reformelor ce trebuiau să confere statului român caracterul său modern. Realizarea lor pregătea cadrul necesar Înscăunării dinastiei străine ereditare și cu cât aceste obiective erau puse mai repede În practică, cu tot atâta se limita În timp prezența pe tron a lui Al. I. Cuza. Așa după cum se știe, Al. I. Cuza s-a confruntat, Încă
Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by DUMITRU IVĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1247]
-
trăit la cumpăna dintre secolele XII-XIII, Gerard de Cambrai, l-a Însoțit pe principele Ioan Într-o expediție În Irlanda și a schițat, În urma acestei experiențe, o descriere a insulei, intitulată Topographia Hibernica, În care, printre altele, a descris ritul Înscăunării practicat de un trib din Ulster: Sunt aici lucruri În legătură cu care, dacă nu ar fi necesare pentru explicarea situației, pudoarea ar cere tăcerea; Într-adevăr, povestirea unui lucru rușinos, oricâtă artă ar prezenta, Îl dezonorează pe cel care scrie. Dar
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
nu pentru că Împlinește personal rituri și jertfe - aceasta fiind, dimpotrivă, misiunea acelui „intelectual” despre care vorbeam mai sus -, ci pentru că regele este legătura necesară Între oameni și zei. Iar această natură sacerdotală a fost declarată clar În ritul indian al Înscăunării, atunci când regele se Îndreaptă către patru preoți (brahman-, hotar-, udg³tar-, adhvaryu-) numindu-i „O preotule!”, iar aceștia Îi răspund: „Preotul ești tu!”. Această funcție eminamente magico-sacerdotală se explică ușor și datorită faptului că, În unele tradiții indo-europene, regele apare pe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]