698 matches
-
ei. De ce trebuie să sufere atâta? — Asta le e soarta. Așa le-a fost scris, spuse bătrânul. E rândul tău. N-ai cum să câștigi dacă nu-mi iei Nebunul. După ce-a nins neîntrerupt trei zile, cerul s-a înseninat brusc. Razele soarelui își trimiteau lumina sclipitoare peste orașul înghețat. Se auzeau grămăjoare de zăpadă căzând de pe crengile copacilor. Ca să evit lumina aceea puternică, am tras perdelele și m-am închis în casă. Se pare că nu aveam însă nici o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
că un asemenea amănunt este extraordinar de bine surprins în romanele lui John Updike. Următoarea melodie a fost Early Autumn a lui Woody Herman. Ceasul de deasupra mesei din bucătărie arăta șapte și douăzeci și cinci de minute. Luni. Cerul s-a înseninat de parcă ar fi tăiat cineva norii cu un cuțit ascuțit, numai ca să-i facă să dispară. Nu era deloc o zi rea pentru cineva care-și lua rămas bun de la viață. Am fiert apă într-o oală, am scos niște
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
în România. Să ai o ședere frumoasă în Bulgaria! M-TEL.” Ce amabili sunt bulgarii ăștia!îmi exprim eu părerea. Așa se procedează când treci dintr-o țară în alta, se transmit mesaje de bun venit pentru turiști. M-am înseninat și am încercat să nu mai găsesc nod în papură și să iau lucrurile așa cum sunt. Cu acest gând și cu multe altele am ajuns și la granița cu Grecia de unde ne-au întâmpinat semnalizatoarele scrise de data aceasta
7 zile ?n Grecia by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84081_a_85406]
-
spre viitor cutezător, Ni-e scumpă țara-n cântec tuturor Și te urmăm, oricând, bărbat iubit!“ („Un simbol“, România literară, 26 ianuarie 1978) JEBELEANU Eugen Uniunea Sovietică, scutul primăveriiă (nota V. I.) „Ochii oamenilor cinstiți din întreaga lume s-au înseninat citind hotărârea Sovietului Suprem al URSS de a înceta unilateral experiențele cu armele atomice și cu hidrogen. Oamenii cinstiți de pe fața întregului pământ - sutele și sutele de milioane de oameni reprezentând însăși conștiința curată a lumii - au ascultat cuvintele de
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
s-a pus și el al șeselea oaspe între noi, căci de când își luase prânzul a avut vreme să flămânzască.. De noi nu mai zic nimic. Eram în așa hal, că parcă ne dormise șoarecii în pântece. Mâncând, el se însenina văzând cu ochii. Se vede că așa e făcut omul, cu cât i se umple burta cu hrană bună, cu atât i se deșartă inima de voie rea. Uitase el acum baș-buzuciile noastre și veselia își recâștigă iarăși drepturile dinaintea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
i-am zis cu tonul familiar obicinuit: Da' de unde ești tu, măi țigane? Auilio! Și tu ești de-ai noștri! răspunse țiganul cu o mișcare de bucurie, parc-ar fi vroit și el să-mi sară în gât. I se înseninase fața ca și când ar fi văzut pe frate-so. Eu sunt de la Moldova, adaose el, am venit cu drumul-dă-foc, ș-acuma stau pe plecare, fiindcă nu prea a fost alijveriș 195 aici. Mergi sănătos, măi țigane, și să spui la ai tăi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
o duc prea strălucit; niște venetici, de aiurea, care s-au aciuat în sat la noi după război și și-au înălțat cu greu o casă, muncind cu ziua pe ici-acolo. Auzi, Ioane, zic eu în speranța că voi însenina atmosfera, săptămîna viitoare, la Radio-Iași, se transmite o nouă piesă de-a mea. Iar?! se miră el. Cum "iar"?! strîng eu din umeri nedumerit. Credeam că nu mai scrii. Te pomenești că-i tot despre viața de uzină... Dacă alta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
slab, mai slab decît îl credeam eu.) Un capăt din cartonul depozitat pe clădirea vecină e rupt și purtat de vînt cu zgomot pe deasupra noastră. Mă uit după el și mi se pare că zăresc stelele. Ce zici, s-a înseninat? întreb eu. Așa s-ar părea, zice Vlad, uitîndu-se în sus. Ce ai de gînd, întoarce el privirea spre mine, chiar te căsătorești cu Livia? M-ai întrebat și dimineață. De ce? Livia e o femeie practică, Mihai. Crezi că de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
perindându-se prin preajma mea - o legumă vie zăcând într-un pat, neputincioasă. Poate că asta era tot. Poate peste câteva zile avea să gândească altfel. Poate că mutarea la sanatoriul de la mare avea să-i facă bine și să-l însenineze. Poate că, totuși, o să ne vedem de 1 Mai, la mare... E bine, mi-am repetat. în următoarele luni voi avea timp să mă limpezesc. Eduard a dispărut, probabil, pentru că așa tre buia să se întâmple: să plece și să
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
din urmă cu douăzeci de ani și bărbatul impunător și distant care ședea în fața ei pe taburet ca pe un jilț și o scruta cu aceeași încordare cu care mai devreme o scrutaseră figurile de pe pereți. Chipul lui Bobo se însenină dintr-odată. — în cep să te recunosc, spuse el, ridicându-se de pe tabu ret. Mi-era teamă ccă o să dau ochii ccu o cu-coană de care o să mă întreb cum dracului a putut să-mi fie ddor... Se apropie
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
te iubim noi... eu și cu tatăl meu cel bătrân, pietrarul! Tu vei scutura praful de pe cărțile mele, a lucrătorului cu spiritul, tu vei netezi cu mâna ta molatecă și alba, creții de pe fruntea mea, tu c-o sărutare vei însenina-o! Și o să te iubesc, o să te iubesc cum îmi iubesc patria, cum iubesc pe Dumnezeu! Poesis!... Prin straturile de flori roiau fluturii nopții... arborii înfloriți își plecau ramurile îngreunate de flori albe și roza pe frunțile noastre - parfumul îmbătător
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
bată-te-ar Dumnezeu, fată de popă! și-o izbi una cu piciorul. Într-adevăr ea era moartă... Haina ei cea neagră se răslățise pe pământ... ochii cei mari se-nchisese și, cu toate durerile, un zâmbet amar, dar sublim, înseninase fața ei cea moartă, fără sânge, albă ca pânza lințoliului. Mînele, unite drept asupra acelei inimi ce-o rupsesem c-un glonte, nu lasau a se vedea rana, și pe haina cea neagră curgea un șir de picături de sânge
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
copilul meu, zise el, aide! Adevărat că viața nu plătește nimica dacă nu vom face noi ca să prețuiască ceva... și, pre sufletul meu, vom face să prețuiască mult!... Ochii săi străluciți se aprinsese în fundul capului și un fior de mândrie însenină fața sa. În curând mă simții familiar între oamenii noștri. În curând încălțai și eu cioarecii strâmți și lungi, încrețiți cât ține fluierul piciorului, și pusei piciorul în opinca cea ușoară. Astfel îmbracat, adeseori păzeam pe culmile munților noaptea, în
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
acoperi fața de sărutări... - Copilul meu... dulcele meu copil... - Trăiesc, murmură el dezolat. Va să zică n-am murit... Nimicul cel plin de mângâiere n-a cuprins ființa mea chinuită. - Taci, taci! Vorba ta e un blestem... Vei trăi... pentru mine... Vei însenina fruntea ta etern întunecată de cugetări aspre... vei fi om între oameni... - Bună sară, fată mare, zise ea zâmbind. Atât de trist și de-namorat? - Nu știu. - Ah! nu știi... Dacă-ți ascunzi ochii cei plini... Dar știm noi ce-i
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
tufișe de-o tânără și mustoasă verdeață, iar fondalul reprezenta un deal îmbrăcat în pădure de mesteacăn, un râu curgea alene pin salcii plângătoare și în vârful dealului se-nalța un castel vechi acoperit cu *** fier a cărui muri colțuroși erau înseninați de lună... Pe scena ce reprezenta grădina acelui castel, cu straturi nalte de flori, cu boschete tainice și cu șiruri de trandafiri, ieși Cezara într-un domino negru a cărui glugă era lasată pe spate... Era frumoasă astfel... fața ei
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
lucrul acesta i se păru imposibil, se imagină pe sine, vara, mergând agale pe lângă Nevski. ă Ei bine, măria voastră, ia uitați-vă la asta! Ulitin își ridică privirea. Nikita îi arăta spre fereastră. Furtuna se oprise, iar cerul se înseninase. ă Pregătește caii! ă Doar nu aveți de gând să mergem acum? ă Nu avem timp de pierdut, strigă Ulitin, ridicându-se în picioare. Nikita dădu din cap cu regret. ă Nu, nu, nu, măria ta. Se va întuneca înainte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
pentru curaj și iscusință, declarând că mă voia în consiliu. Eu, care preferam să nu-mi fac dușmani în nicio tabără, am refuzat, scuzându-mă că misiunea mea în serviciul lui Rotari nu luase sfârșit. Drept care multe fețe s-au înseninat, și unii, care până atunci mă priviseră bănuitori, mi-au surâs. Ne-am aranjat în casa pe care ne-o puseseră la dispoziție. Ansoald a fost admis ca elev la cancelaria ducală, iar Garibaldo a plecat pentru câteva zile la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
tatălui meu spre a deprinde arta bunei chivernisiri, care mie nu mi-a reușit nicicând. L-am luat cu mine la domeniu, ca să-și vadă mama, dar odată cu prima zăpadă, avea să se întoarcă la Concordia. Taică-meu s-a înseninat și a trimis după Ottavio Caco, notarul episcopal care s-a angajat să continue educarea băiatului adoptat de mine în schimbul unei uncii de argint. Ansoald s-a supus hotărârilor mele ca un fiu ascultător ce era, ceea ce eu n-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
găseam doar în timpul partidelor de vânătoare, al turnirurilor, al petrecerilor și mai ales atunci când puteam să fiu alături de Gaila. Îmi accepta cu tact confidențele, mă consola cu blândețea și afecțiunea ei; o singură privire din partea ei avea puterea să mă însenineze. Eram ca doi frați, care se iubesc cu duioșie, în ciuda faptului că vedeam în ea și femeia, lucru care adesea mă tulbura. Desele noastre întâlniri au stârnit bârfe pe care Rotari le-a curmat printr-un acces de mânie în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
în acest moment greu. N-a fost nevoie să adauge altceva, căci dragostea curată dintre noi ne îngăduia să ne-nțelegem fără prea multe vorbe. - Prea bine, surioară. Îl voi însoți pe Aio la Benevento. Frumosul chip i s-a înseninat de bucurie și surâsul ei a fost mai presus de oricare cuvânt de mulțumire. Tocmai ieșeam din încăpere, când și-a făcut apariția un Rotari încruntat, care, cu mâinile la spate, m-a luat în primire: - Stiliano, știu că-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
confuz că în limba asta mi s-a pronunțat condamnarea la moarte sau poate, Nu mi te imaginez în fața copiilor vorbind, deficiența asta de imaginație e a Anei, eu doar zâmbesc acestei neputințe a ei de a, s-a mai înseninat afară, nu va mai veni odată ploaia aceea de iunie și nu ne va mai uda pe amândoi până la piele, mi-am băut cafeaua și ea și-a golit paharul cu nectar de pere, mergem? mă însoțește la galerie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
bășcălia ea la ea acasă. Cu trei bancuri pe seama lui Kant și două aluzii malițioase la gîndirea lui Nietzsche nu poți spera să scrii o carte de substanță ideatică. În schimb, poți spera să scoți o antologie cu care să înseninezi fruntea cîtorva blazați care, în timpul deplasării cu trenul, trebuie să-și umple și ei timpul cu ceva. Mecanismul unei poante hilare nu e logic, ci psihologic. Glumele reușite sunt cele care încalcă o interdicție, iar nu cele care surprind o
Hohotul filosofilor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6775_a_8100]
-
ceaiului. Sado și Katsuie stăteau așezați față În față Într-o mică ceainărie, la adăpostul unui pâlc de copaci, În curtea castelului. Anotimpul ploios trecuse, dar, din cerul Înnorat, continua să plouă, iar prunele verzi. — Probabil că mâine se va Însenina, Își spuse fratele lui Sado, Mimasaka, stând adăpostit sub ramurile prunilor. Ieșise să aprindă lampionul din grădină. După aceea, mai zăbovise un timp, privind În jur. În sfârșit, reîntors la ceainărie, spuse cu glas scăzut: — Nimic neobișnuit de raportat. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
lui Tokichiro era despărțită de grosul armatei și de regimentul lui Mataemon și nu avea idee unde se afla. — Se pare că lupta s-a sfârșit, murmură el, În timp ce-și conducea oamenii Înapoi pe unde veniseră. De când se Înseninase cerul, apa mocirloasă care se scurgea de pe munții din jur În mlaștini crescuse. Când văzu cât de multe cadavre zăceau În râuri și se Îngrămădeau pe povârnișuri, Tokichiro fu cuprins de uimire că Încă mai era În viață. — Trebuie că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
voi lua rămas bun. Și Hideyoshi porni cu pași mari prin ploaie, spre poalele muntelui. A doua zi, continuă să plouă. În ziua următoare, Muntele Kurihara rămase Învăluit În nori albi și nici urmă de mesager. În sfârșit, cerul se Însenină și culorile muntelui se reîmprospătară complet. Frunzele de toamnă timpurie ale arborilor de lac și ale oțetarilor se Înroșiseră viu. În dimineața aceea, la poarta lui Moemon apăru Kokuma, mânând o vacă. — Hei, domnu’! spuse el. Am venit să vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]