1,219 matches
-
dator să vorbească și începându-și istorisirea cu toții își întoarseră chipurile către dânsul. -De dimineață stăteam cu toții în jurul focului cetățeni ai Ierusalimului, spuse el. Moțăiam cu toții în jurul focului căci a fost cam frig astă noapte și cineva dintre noi a întețit focul. Apoi un copil al unuia dintre noi a venit dintr-o dată de la turmele noastre și ne-a trezit. -A înviat! ne-a spus el, Iisus învățătorul a înviat! Apoi copilul ne-a povestit întâlnirea sa cu un bătrân care
AL DOISPREZECELEA FRAGMENT-CONTINUARE. de MIHAI CONDUR în ediţia nr. 1588 din 07 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/369513_a_370842]
-
Acasa > Poeme > Dorinte > VINO PLOAIE! Autor: Camelia Cristea Publicat în: Ediția nr. 1669 din 27 iulie 2015 Toate Articolele Autorului Picătura asta a umplut paharul, Peste clipe seci se revarsă harul Vara întețește parcă iarăși focul, Ielelor le place să pornescă jocul. Aburii fac scară până în văzduh Vino Ploaie dragă, oare ești un duh? Și ne spală ochii, inima de vrei, Stropii să-i trimiți iute pe alei! Vino ploaie-n hohot și
VINO PLOAIE! de CAMELIA CRISTEA în ediţia nr. 1669 din 27 iulie 2015 [Corola-blog/BlogPost/369757_a_371086]
-
urce muntele până la poiana de la Dalna, să vadă cum stau proviziile de fân pentru cerbi și căprioare din acea poiană de la marginea pădurii. Pe culmea muntelui, vântul încă sufla cu putere, împrăștiind zăpada pufoasă de pe ramurile brazilor. Crivățul chiar se înteți când el ajunsese în poiana de pe coama muntelui, așa că își îndesă vârtos căciula pe cap. Porni vitejește prin zăpezile mari din poiană. Vedea peste tot urme de pași de căprioare, care se hrăniseră din belșug dintr-o claie de fân
CASA PĂDURARULUI (1) de VIOREL DARIE în ediţia nr. 1148 din 21 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/362661_a_363990]
-
gândurile întunecate de sufletul ce-mi păstra iubirea și credința. Nu... nu mi-a păsat de ei... pesemne devenisem și eu un demon, așa, cum rămân oamenii... lipsiți de îngeri, unul tăcut care își privea sufletul cum arde, iar lacrimile întețeau flăcările și nu-i folseau la nimic. Atunci, am murit... privind trecutul ce devenise un nimic. Citește mai mult Într-o iarnă mi-a murit îngerul...atunci, s-a dezlănțuit iadul în mine,dar demonii... erau în jurul meu,trăgeau cu
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/370076_a_371405]
-
cu gândurile întunecatede sufletul ce-mi păstra iubirea și credința.Nu... nu mi-a păsat de ei...pesemne devenisem și eu un demon,așa, cum rămân oamenii... lipsiți de îngeri,unul tăcut care își privea sufletul cum arde,iar lacrimile întețeau flăcărileși nu-i folseau la nimic.Atunci, am murit...privind trecutul ce devenise un nimic.... X. DESPRE OAMENI, de Ana Soare , publicat în Ediția nr. 2048 din 09 august 2016. Mi-ar place să scriu despre oameni și sentimentele lor
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/370076_a_371405]
-
TINE... Autor: Aura Popa Publicat în: Ediția nr. 1130 din 03 februarie 2014 Toate Articolele Autorului Te duce ploaia asta prea departe. Să te privesc plecând?Abia-ndrăznesc. Rămâi în vis dar... visele-s deșarte Când umbrele în noi se întețesc Și-n jur se-ntunecă a întomnare. Îmi reazem iar povestea de tăceri Și fruntea de fereastra asta care Pe mine... nu mă duce nicăieri. E frig și-n suflet, frig și în odaie. Mă învelesc cu pledul unui gând
PE TINE... de AURA POPA în ediţia nr. 1130 din 03 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/352762_a_354091]
-
al lui trei - și sărbătoare a genezei: Cuvântul meu s-a făcut trei, / cântecul meu s-a făcut șapte / Dar tu, habar nu ai / ce este trei, ce înseamnă șapte / Murdara așteptare, absență disperată... («Cântec» - SEM, 157). Iar geneza se întețește până în marginea universurilor care este A - potrivit și unei reprezentări grafice semnate de poet în 1982 (infra), deoarece «Logosul nu este altceva decât locul unde materia se desparte de vid» (Ciudatul râs al rațiunii estetice - SRes, 142 sqq.). Marginea universurilor
NICHITA STĂNESCU ŞI „NOUA ONTOLOGIE“ A LIMBII / LOGOSULUI DIN TEMEIUL PARADOXISMULUI (5) de ION PACHIA TATOMIRESCU în ediţia nr. 1130 din 03 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/352793_a_354122]
-
se hrănește numai cu roua cerului. E roua din care se hrănește uneori și poetul. Iar păsările... păsările încă de la început constituie altfel de înțelesuri, care ies din acele sertare ale sufletului, ca în “Zbor renăscut”: „Nici un mâine nu mă-ntețește/ Mai bine decât aziul devenirii mele/ Ca pasăre Phoenix.” “Omul este foc, spune Sfântul Martin; legea omului asemenea legii oricărui foc este de a dizolva și de a se uni cu izvorul de care este despărțit”. În toate întreprinderile noastre
ELISABETA IOSIF ”ADEVĂRURILE LUTULUI” RECENZIE de ELISABETA IOSIF în ediţia nr. 1619 din 07 iunie 2015 [Corola-blog/BlogPost/352862_a_354191]
-
importanță fundamentală, după Yijing, focul corespunde sudului, culorii roșii, verii, inimii. În relația sa constantă cu inima, focul simbolizează pasiunile (dragostea, mânia). Așadar, putem vorbi despre focul spiritului.: De parcă numai mie-mi spune povestea la ureche/ focul din sobă își întețește cântul, trosnind/ Brațul pădurii pierdute printre vreascurile uscate/ și-mi mângâie obrajii supți de griul ce mă-nconjoară,/ învăluindu-mă cu aripi și limbi portocalii încingând,/ luminând ca de ziuă tot locul, serbând cina cu făclii.” (”Focul și cenușa”, pag
ELISABETA IOSIF ”ADEVĂRURILE LUTULUI” RECENZIE de ELISABETA IOSIF în ediţia nr. 1619 din 07 iunie 2015 [Corola-blog/BlogPost/352862_a_354191]
-
de adăpost al digurilor, atunci puteam să îndreptăm barca spre golful nostru de acostare. Odată cu schimbarea cursului, s-a văzut că am început să înaintăm mai mult. Acum parcurgeam aproape câte un metru la fiecare tras de vâsle. Furtuna se întețea tot mai tare. Când eram pe coama valului ce ne întorcea spre larg, când staționam pe fundul abisului dintre două valuri de peste doi metri. Valurile erau largi și periculoase. Era suficient să te prindă travers ca să-ți umple întreaga barcă
INVINGEREA STIHIILOR de STAN VIRGIL în ediţia nr. 179 din 28 iunie 2011 [Corola-blog/BlogPost/354251_a_355580]
-
moarte, un fel de pendulare ... și atunci spirala aia atît de savant invocată nici măcar nu există, a fost numai o presupunere, o supoziție, pe care s-a încercat explicarea ... Cîinele lătra din ce în ce mai tare. Mancuse a aprins lumina afară. Vijelia se întețise iar. O fi cineva la poartă, a presupus Estera. O fi Caiafa, a zis, trist, Mancuse ... N-am fost eu prieten cu el, dar îl regret ... Și Ignațio? a zis Estera. Cu el ce-o mai fi? Nimic, femeie. Nu
CAP 19-21 de IOAN LILĂ în ediţia nr. 432 din 07 martie 2012 [Corola-blog/BlogPost/354452_a_355781]
-
sus la Domnu’n cer. Și-a rămas pământul Îmbrăcat în cetini, Așteptând petala crinului Să ningă, peste el. Tu deschide poartă, Să vină Crăciunul, Leru’i, ler.. Vine astăzi Domnul, Pruncul de lumină Din seninul cer. Primește’ți casă ! Întețește focul, Să ardă pelinul Și tristețea toată, Să rămână clipă Albă, nepătata, Leru’i, ler... Candela’ți aprinsă, Plină de iubire Luminează’ți viața, Cerul și pămănul Cânta împreună, Leru’i, ler... foto:sursă internet Camelia Cristea Referință Bibliografica: Colind
COLIND de CAMELIA CRISTEA în ediţia nr. 1085 din 20 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/353176_a_354505]
-
ce-aici vedeți nu sunt de nicio treabă; De Carol n-o săfie niciunul mântuit, / Venitu-le-a azi ziua obșteascăde sfârșit[9]îndeamnăla moarte un sarazin care nu este mai prejos fațăde un creștin: Cu pintenii de aur fin calu-și întețește, / Aleargă, pe păgân cât poate îl izbește. / Îi sfarmăscut, apoi platoșa îi sfâșie, / Cu țeapa îi străpunge trupul, plin de mânie, / Apasăcu nădejde, pe calu-i îl clătește, / Cu coada țapei lui în drum mort îl trântește[10]. Spre sfârșitul
REFLEXEALE IPOSTAZELOR VITEJIEI CAVALERULUI ŞI VOINICIEI HAIDUCULUI ÎN EVULUI MEDIU EUROPEAN de ŞTEFAN LUCIAN MUREŞANU în ediţia nr. 1026 din 22 octombrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/352504_a_353833]
-
resping istoria din ignoranțăși de frică; neînțelegerea și necunoașterea istoriei le insuflăteamăde ea, iar teama, la rândul ei, îi îndeamnăsăo ignore premeditat. Creatorul anonim, făuritor de idealuri, uneori greu realizabile, dăistoriei creații literare pe care le lasăexegeților săle disece. El întețește focul imaginației pe care, de altfel, istoria îl pornește. Creatorul popular realizeazăo lume a lui de care este convins cătoți cei ce stau să-l asculte o vor așa, cu toate căei cunosc, de multe ori în profunzime, evenimentul real
REFLEXEALE IPOSTAZELOR VITEJIEI CAVALERULUI ŞI VOINICIEI HAIDUCULUI ÎN EVULUI MEDIU EUROPEAN de ŞTEFAN LUCIAN MUREŞANU în ediţia nr. 1026 din 22 octombrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/352504_a_353833]
-
vehicul propulsat de ea. Omenirea este ciudată. Omul este singura specie care a dezvoltat spiritul de proprietate. Omul este, ori poate deveni, stăpân până și asupra omului, sclav, îndatorat sau pur și simplu tovarăș de viață. Simțul de proprietate este întețit de dificultatea obținerii condițiilor de viață condiționate la rândul lor de energie. Fără energie nu poți mânca, nu te poți încălzi nu te poți deplasa. Stăpânul energiei devine astfel stăpânul lumii dacă își exercită dreptul de proprietate. Ei bine, eu
ENERGIA ZETA de EMIL WAGNER în ediţia nr. 2184 din 23 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/352701_a_354030]
-
ca asta și suntem terminați!”. Revenind la realitate procuratorul își roti privirea înnegurată spre trepiedul unde ardea un foc mic sub o hotă. Deși simțea că era doar răcoare, procuratorul chemă sclavul nubian aflat dincolo de ușă pentru ca acesta să-i întețească focul din taler. Acesta îi spuse că afară se strângeau rapid nori negri care se apropiau amenințător, ca o cavalcadă, că era deja destul de frig, și că probabil va fi furtună, ceea ce procuratorului i se păruse foarte ciudat pentru că doar
PRIMUL FRAGMENT. de MIHAI CONDUR în ediţia nr. 1184 din 29 martie 2014 [Corola-blog/BlogPost/353531_a_354860]
-
ziua la o parte și Ionuț intră în parc pe aceeași alee, pe unde mersese Alina cu o săptămână în urmă. Înaintă cu pași înceti pe iarbă și pe alei, simțind vântul cald care se stârnise din senin și se întețea. Întreg parcul părea deranjat de adierea vântului, care îi trimitea prin aer mirosurile parfumate ale tufelor de trandifiri și de verdeață. Nu mai ieșise din seara aceea în oraș, deși nu era el genul de persoană care să stea acasă
PARTEA A PATRA de MIHAELA MOŞNEANU în ediţia nr. 1169 din 14 martie 2014 [Corola-blog/BlogPost/353633_a_354962]
-
Autor: Mihaela Oancea Publicat în: Ediția nr. 1106 din 10 ianuarie 2014 Toate Articolele Autorului Allegro Dispersând în asfințit umede arome purpurii, Un ostrov de lumină se zbate-ntemnițat. Strigă prins cu ghearele de zăbrele.... Inutil! Norii de tăciune, guralivi, Își întețesc jocul, Într-o mișcare năvalnică, Cu brațele sprijinite Pe cingătoarea vegetalului. Își lovesc ritmic carâmbul cizmelor, Când șuvoaiele -asmuțite Frâmântă cu nesaț țărâna. Tropotesc fuioare de frunze În hlamida cerului Ce-ncepe a melița tumultos Șiroind printre orele zgribulite. Pe
ALLEGRO de MIHAELA OANCEA în ediţia nr. 1106 din 10 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/353758_a_355087]
-
își plecară capetele ieșiră din încăpere fără să scoată o vorbă. Rămaseră doar ei doi. Claudia privea spre trepiedul unde un slujitor îi făcuse focul sub hota de piatră. Ponțiu Pilat nu spuse nimic ci se îndreptă spre trepied și înteți focul cu un clește aflat alături. Apoi turnă într-un pahar suc de portocale și i-l întinse Claudiei, însă soția procuratorului nu vru să-l ia ci doar clătină din cap fără să-l privească și apucând un prosop
AL SASELEA FRAGMENT. de MIHAI CONDUR în ediţia nr. 1251 din 04 iunie 2014 [Corola-blog/BlogPost/354053_a_355382]
-
mistuie și căreia-i spune șoptit: „Tu, dragoste, ești câmpul meu cu flori/ cu roua împărțită pe culori/ pe care fericit/ o sorb vrăjit” („Tu, dragoste”)... Nu-i greu de ghicit faptul că „Vâltorile sufletului” poetului se potolesc și se-ntețesc, în același timp, în nemărginirea iubirii: „Iubirea n-are margini, ea e ca Dumnezeu/ croită din același tulburător mereu./ În splendida-i lumină/ întotdeauna lină”. Când se întrezărește „O geană de lumină” peste timpul în care, spune poetul, „mă roade
ANATOL COVALI ŞI „VÂLTORILE SUFLETULUI” SĂU ÎN „ROGODELE” de GEORGETA RESTEMAN în ediţia nr. 1187 din 01 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/354129_a_355458]
-
verde călător.// Pădurea freamătă mereu acelaș dor,/ sus cântece suave și legănări de vânt,/ în ochii-albaștri-ai fetei susură izvor/ iar vremea te vrăjește cu tainicul descânt.// Țîșnesc pe arpegii de bătrân cobzar,/ piscurile-n frac spre cer sunt încântare.../ Îmi întețesc fiorul și respir mai rar,/ verde, albastrul, roșul, toate-s sărbătoare.// Cade caldă sfânta lumină pe frunze,/ de aur, de argint, de aramă, de purpură,/ pare-un serafic purpuriu de buburuze/ ce mirific peste sufletu-mi, se scutură.// Gândurile albe-zbenguite
MUNŢII FĂGĂRAŞ – VERSANTUL SUDIC: SUFERINŢĂ – JERTFĂ – MIRACOL DIVIN de GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU în ediţia nr. 2118 din 18 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/354548_a_355877]
-
lent în dansul norilor Foșnesc prin noi misterele pădurii Când luna-și scaldă-n strălucire nurii Și-apoi se stinge-n pleoapa zorilor ... RABINDRANATH ADOARME-N TRENA LUNII Rabindranath adoarme-n trena lunii Cu dragostea-ncurcată printre astre Când se-ntețesc în focul viu tăciunii Și-nnobilează suflete sihastre. Din vraj(b)a nopții se-ntrupează iele Ce-i murmură prin tâmple-ncărunțite O simfonie-a dragostei rebele Pe note calpe, doruri nenuntite. Dar dintre toate-o măndră hindustană Pe umeri
POEME DE IARNĂ de GEORGETA RESTEMAN în ediţia nr. 430 din 05 martie 2012 [Corola-blog/BlogPost/354749_a_356078]
-
Articolele Autorului Eram obișnuiți să parcurgem toamnele într-un mod aproape nostalgic, dar nu lipsit de speranțe, nelăsând uitate nici zilele de vară, dar nici emoțiile începerii anului școlar. De la an la an, însă, emoțiile și neliniștile noastre s-au întețit din mai multe puncte de vedere și ni se cere mai mult ca oricând să ne trezim la o realitate care comportă riscuri și angajează pe fiecare dintre noi la decizii ferme și la o atitudine clară față de viața noastră
O MEDITAŢIE EMERGENTĂ DE TOAMNĂ de MARINA GLODICI în ediţia nr. 1397 din 28 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347030_a_348359]
-
a Loretei Popa, anul trecut, în sala mică a Teatrului Nottara. Am rămas acolo cât să fumez o țigară și să fac o fotografie statuii din fața clădirii. Se făcuse ora 18.00. Grupul de afară se mărise și dialogurile se întețiseră, în ciuda vântului rece care accentua senzația de frig. M-am retras și am pătruns în holul de la intrare, spațios, curat și călduros Am întrebat agentul de pază unde este sala de festivități. Era chiar în fața mea. Am urcat agale treptele
CÂNTECUL CULORII LA MIJLOCUL TOAMNEI de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 296 din 23 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/356980_a_358309]
-
avea mulți prieteni pe internet și care socializa extrem de repede și plăcut, dar am simțit și femeia educată, , pasionată de munca ei, cu simț de răspundere ridicat și coloană vertebrală ce nu știe să se plece. Pentru că vântul rece se întețise și terminasem a doua țigară, ne-am retras în amfiteatru la timp să-l vedem pe Eugen Cristea urcând sub lumina reflectoarelor. Eram bucuros să-l ascult. Mi-a plăcut și îl admiram, cum aminteam anterior, de pe vremea „măgărușului”, emisiunea
CÂNTECUL CULORII LA MIJLOCUL TOAMNEI de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 296 din 23 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/356980_a_358309]