540 matches
-
care refuza să ardă în lemnul udat ciuciulete. Selva își pierduse înfățișarea și culorile și nu era nici un alt zgomot, decât un picurat furios, și nici un alt miros, decât cel de pământ ud. Maimuțele dârdâiau pe ramuri, papagalii păstrau tăcerea, întristați, și dintre viețuitoarele junglei, doar rațele și stârcii dădeau un semn de viață. Uneori, la căderea serii, ploaia blândă se transforma în furtună și lumea părea că a înnebunit, cu trăsnete brăzdând orizontul ca niște furii strălucitoare, fulgere iluminând pădurea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
sau, mai curând, ultima găleată - care avea să le facă praf contul bancar. —Cezariană electivă? Lotti se uita la Amanda așa cum se uită preotul la un suflet pierdut. Sigur, e alegerea ta să nu naști pe cale naturală, a spus ea întristată. — Normal că e alegerea mea, a replicat Amanda. Nu-mi surâde deloc să ajung să am incontinență urinară, iar de-a lungul anilor am constatat că puntea pelviană mi-e foarte utilă. Lotti părea jignită. Următoarea oprire a pernei a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
atotputerniciei, cu resemnarea se împletea un val de revoltă... inima îi clocotea, sufletul îi era străbătut de un simțământ de pătimașă răzvrătire împotriva acestei nedreptăți.. -Că viata veșnică, nu-ti este sortită...din această pricină, să nu-ti fie inima întristată, nici mâhnită, nici posomorâtă...îi șopti rar un gând. Nu te plânge de ceea ce aparține ursitei tale, și nu tânji după ceva, ce nu ți-a fost hărăzit !... ”Sic erat in fatis ! ”. ...Înainte ca ființele să fie, a continuat gâdul
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
Îngerilor Săi, de unde ea se pogorâse acum 16 ani și ceva, la 6 martie 1997. La una dintre vizitele-mi duminicale la mormântul Dianei, văzui acolo un monument funerar, zidit de soții Cristina și Vasile Dascălu, părinți de-a pururi Întristați, care au scris acest epitaf profund emoționant: Sub această piatră rece, În acest tăcut mormânt, Doarme tot ce-a fost mai dulce Și mai scump pe-acest pământ. Pomenirea Dianei să fie din neam În neam, În vecii vecilor, Amin
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
literare la cărți foarte rare”, pagina 99, de Mihai Stere Derdena). Gheorghe Stănescu este simpatizant al Mișcării Legionare și un cărturar ce se dăruiește pilduitor În afirmarea Adevărului, a valorilor creștine și naționale. Eugen Man (1911 2007) Preacucerniți Părinți și Întristată asistență Petrecem, azi, pe ultimul drum terestru pe cel mai longeviv asistat al Căminului „Christiana”, Eugen Man având etatea de 96 de ani, două luni și o săptămână. A devenit acest distins coleg al nostru și Întâiul locatar al acestui
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
ca pe o viitoare soție, Georgeta îi era trebuitoare fiziologicește. Îl tulbura, o dorea, dar nu se temea că ar putea să se îndragostească de-a binelea de ea. Se duse deci la Georgeta, care-l primi cu o plăcere întristată. I se păru chiar curios lui Felix că o fată așa de jovială și deliberată în tot ce face, exprimând prin perfecțiunea de mare păpușă de porțelan femeia crudă, indiferentă, e atât de preocupată de cazuistica morală. - Domnule Felix, îi
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
muzicale a lui Titi, Aglae însăși, care își relevă glasul pițigăiat, tremolat, în contrast cu agresivitatea ei baritonă de toate zilele. În cele din urmă, Aurica izbucni într-un plâns zgomotos. - Dar de ce plângi și tu așa? zise Olimpia. Bea puțină apă!Întristată, bău un pahar plin de apă, oftă și declară: - Așa-mi vine câteodată, când aud muzică! Când văd pealții fericiți, și eu... - Lasă, o mângâie Aglae, că mai e timp și pentru tine. S-oîndura Dumnezeu. Ca să vindece tristețea Aurichii, Titi
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Wagner - muzică a nesfârșitei neîmpliniri - se acordă suspinului arhitectural și cenușiu al Parisului. Aici, piatra ascunde un apus muzical, plin de regrete și dorinți..., iar străzile se întîlnesc spre a-și împărtăși taine ce nu sânt totuși străine unui ochi întristat. Și când azurul împînzit al Parisului pare a-și fi condensat aburii în sonorități, tălăzuirea de motive wagneriene se-ntîlnește undeva cu cerul. Sufletul unei catedrale geme în surmenajul vertical al pietrei. Aș vrea să fiu mângâiat de mâini prin care
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Ștefane? Ea-i întinse mâna slabă, mică, fină pin gratii. - Ștefane! vezi tu regele evreilor! Gătitu-i-ai scaun împărătesc și schiptru pentru mînile lui ca să judece asupra Israilului ca Samoil judecătorul? Dar ai slăbit, tânărul meu amic, zise ea întristată privindu-l din nou, și pare c-ai îmbătrînit tare... de ce postești, să nu postești, făt-frumos ce ești. Dar deodată ea păru a-l recunoaște. - - Nu ești tu cumva Levy Canaan? esclamă ea. Halila! departe de mine. Ea-și smulse
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
binevoitor le descoperă. De la versuri, Iancu trece la Poezie, adică la un proiect spiritual. Publică mai multe culegeri de poeme, devine, altfel zis, autor, este lăudat, laudă la rîndul lui pe alții, o generație Întreagă Îi recită cu evlavie versurile Întristate. Scrie epistole În versuri, primește răspunsuri În același fel, poezia fiind, pentru el și pentru alții, o formă de comunicare cu o sferă largă de cuprindere: de la amor la politică. Neîncrederea În formele de expresie, manifestată ici-colo, pare mai degrabă
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
securității De lucruri, CÎrlova se apropie totdeauna cu milă. O tristețe fundamentală, care n-atinge, totuși, proporțiile disperării, Însoțește demersul său liric. O tristețe și o blîndețe care vor să ocrotească o realitate fragilă, ea Însăși tristă, evanescentă (ruinurile, păstorul Întristat, filomila), supusă unei legi aspre: soarta: „Vin lîngă dînsul, pătruns de milă, Și cu blîndețe Îl Întrebai...”, Poezia nu este, În aceste condiții, o cuprindere, o asumare (ceea ce ar presupune o modificare), ci doar o tînguire. A scrie este pentru
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
tinerimii Înrolate sub steag este de asemenea tot dulce: „ce privire dulce mie!” Tema dulcelui cheamă, În poezia lui CÎrlova, pe aceea a plăcerii sau a plăcutului. Ea ne conduce spre al doilea spațiu securizant al poetului, acela din Păstorul Întristat și Înserare: „trista vale”, pierdută la un capăt Într-o cîmpie plină de iarbă, străjuită la celălalt de vîrful unui munte. CÎmpia este Încoronată de o „dumbravă deasă”, iar valea este străbătută de o gîrlă șerpuitoare. În peisaj intră și
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Întoarce, bucuroasă, spre „negura mîhnirii” din interior. Căci locul securizant (valea tristă și euforizantă) este, În același timp, o sursă de neliniște. Ea ocrotește, dar nu vindecă. Ceva lipsește (În Inserare: ființa „care poate să-l facă fericit”, În Păstorul Întristat: păstorița „cu chip prea dulce”) și absența transformă spațiul de petrecere Într-un loc de durere. Căutarea se termină În versurile sensibilului CÎrlova cu o plîngere măruntă, eliberatoare: „De multă nemișcare, ce face piste toate, Vederea Împrejuru-i se’ntoarce cu
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
nalță pe aripi d-un foc sfînt” - Miezul nopții). Durerea dezleagă energiile sufletului, tăcerea, jalea fac să vibreze coarda cea mai fină a lirei: „Tot e tăcut și jalnic, Însă așa cum ești Singură porți povara mărirei românești, TÎrgoviște căzută! poetul Întristat Coloare variate În sînu-ți a aflat...” Tot aici se află și „semnul mîntuinței”, posibilitatea (simbolică) de salvare. Turnul devine, În acest spațiu imaginar, o cîrmă: biblica, vestitoarea coloană de foc care duce poporul lui Israel spre pămîntul făgăduinței: „Să fie
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
pe o substituire de sentimente. Tinerețea trece, nebuniile dragostei rămîn În amintire, amorul se salvează (ce poate salva) În prieteșug: „Apoi cînd vremea va trece Peste-a inimii căldură, CÎnd din hora Încîntată, Ce viața ta coprinde, Cu o față Întristată Grațiile s-ar desprinde, CÎnd odată și-ar lua zborul Tinerețe, bucurie, De-i pofti atunci amorul, L-om numi o nebunie: Îți voi fi prieten, frate, Îți voi fi orce Îți place, Și de lume și de toate Împreună
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Bitolia. Pentru a ușura durerea Țintarului pe care Îl iubește, fata lasă cu limbă de moarte (intervine din nou sublima mistificație din Miorița): „Ci să-i spui că-s vinovată, Că de mult l-am fost uitat... Să nu sufere-ntristat Ci pe loc să fiu uitată...” O figură nouă apare În erotica lui Bolintineanu: figura sacrificiului. Ea este un derivat al inocenței. E inocența care, Într-o situație limită, alege ca soluție moartea. Moartea voluntară este ultima probă de dragoste
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
vieță pîn’la moarte-am colindat Ș-Încă zorile de ziuă mai au mult a zăbovi. Ah, apuca-m-or cu viață, ori mai degrab-oi muri? Ce noian de cufundare, ce mormînt Întunecat Este noaptea privegherii pentr-un suflet Întristat. Toate rălele trecute să Întorc și vin la loc, Sporesc cele viitoare, arz și mă frig ca pe foc. Amar mie, că nu trece noaptea asta de durere, Plîng oftez, suspin, mă vaiet, lumina nu-i la vedere.” Conachi este
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cu valori securizante. Aici se află „locul cel tainic”, aici s-a petrecut „fericirea cea mare”, sub „dosirea” pomilor mari și umbroși a fost depus jurămîntul de dragoste: „Adu-ți aminte de locul acel de pustietate Dătător de liniștire inimilor Întristate. Copacii cei cu mărime, apele răsunătoare La vaiete, la suspinuri, cu jele răspunzătoare, Acei stîlpi de foc cu pară prin verdeață mișcătoare Închipuind focul nostru din dragoste cu-nfocare, Cărările cele strîmpte de pîndă și de tîlnirc, Unde-ți furam
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
prea dulce leșin, toate vinele-mi slăbesc, Niște sfîrșituri Îmi vin, De nici nu poci să suspin pînă de tot amorțesc.” Erotocritul a fost sedus prin vedere, Areti este sedusă pin cîntec. Neștiutoarea fată ascultă șase seri la rînd cîntecele Întristatului Orfeu și se Înspăimîntă, somnul Îi piere. Insomnia este, știm bine, primul semn al dulcei maladii. O comparație mai puțin obișnuită În poezia epocii arată nașterea sentimentului erotic: „De inima-i se lipise ca văscul de copaci chiar.” Al șaselea
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
nu veneai tu direct la mine. Dar să știi că apă caldă n-am nici eu. Nimeni n-are apă caldă în blocul ăsta, se îmbufnă ea. — De ce nu te speli pe-acolo pe unde te duci ? Ea îl privi, întristată. — Pentru că nu-mi vine, șopti. Nu mai am răbdare, abia aștept să plec. Era neliniștită și ăsta părea singurul lucru neobișnuit. În rest, totul era ca de obicei. Ochii și-i conturase cu un creion cu vârful tocit. Înspre colțuri
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
individ care a Încheiat toate conturile cu lumea. Nimic din ce-l Înconjoară nu-l mai poate impresiona. Totul e parte dintr-un scenariu pe care-l cunoaște Încă din copilărie. Se Îndreaptă spre moarte cu un fel de resemnare Întristată. Tot ce va mai face pe parcurs e doar transcrierea mecanică, lipsită de patetism a unei predestinări. Chiar dacă visează, pentru o clipă, să joace rolul de mediator Între Franța și Germania, nu e decât un gând trecător. Gândurile constante Îl
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Academia l-a legat de dânsa, conferindu i titlul de membru onorariu.” Solemnitatea înmormântării s-a desfășurat a doua zi, 9 ianuarie 1932, iar Academia a fost reprezenta tă d e secretarul ei general G.Țițeica. Iată textul cuvântării rostite: „Întristată Adunare, Când secerea fatală a morții nemiloase taie p e ne așteptate firul unei vieți scumpe, sufletul e cuprins d eoda tă de adâncă și grozavă durere. În acele clipe mintea refuză să ʹnțeleagă, iar inima se strânge de jale
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
repede cartea, să scap de obsesia aceasta, să devin din nou liber, tânăr, sănătos... Ileana mia ghicit de la început neliniștea. Te cuprinde demonul, spunea ea râzând. Mi sa părut curios că, de data aceasta, dorința mea de scris na mai întristato. Dimpotrivă, am avut chiar sentimentul că mă îndeamnă, că mă ajută să mă izolez: să rămân cât mai mult timp singur. Sa înscris la un curs de limba italiană și se așeza ceasuri întregi lângă fereastră, cu cartea pe genunchi
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
își află hrana, copilul ce să laude, adolescentul și tânărul, dreptar pentru viață, bătrânul află modelul de rugăciune. Femeia învață buna cuvință. Orfanii își găsesc pe tatăl, văduvele pe ocrotitorul, săracii pe protector, străinii pe paznic... Psalmul mângâie pe cel întristat, potolește pe cel prea vesel, îmblânzește pe cel mânios, dă curaj celui sărac, pe omul bogat îl mustră ca să se cunoască pe sine. În general, psalmul împarte medicamentele potrivite tuturor celor ce suferă, nu disprețuiește pe cel păcătos, ci îi
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
transpusă poetic sub forma alegoriei călătorului incapabil să decidă asupra căii adevărate din multitudinea de drumuri ispititoare: "Eu aseamăn a mea stare cu a unui călător / Care neștiindu-și calea, fără povățuitor, / Se oprește p-o câmpie, și cu totul întristat / Drumuri vede, dar nu știe care e adevărat."200 Dificultatea alegerii este sporită de conștientizarea pe deplin a stadiului în care se afla cultura română în secolul al XIX-lea și de necesitatea inițierii unui proces atât recuperator, dar și
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]