2,225 matches
-
de Ileana Pintilie, e o frumoasă poveste de dragoste despre un om și o echipă, care au înnobilat cu viața lor orașul de pe Bega, o frumoasă poveste a aventurii umane în artă și cunoaș- tere, scrisă de un destin vizionar, întrupat în persoana artistului Ștefan Bertalan.
Ștefan Bertalan, un experimentalist al gândirii bionice by Petre Tănăsoaica () [Corola-journal/Journalistic/5262_a_6587]
-
atracție; dimpotrivă, are consistență, dispune de valoare poetică, se sprijină pe o meditație filosofică hrănită de lecturi din Petrarca, Dante, din Goethe, este inspirată de marile călătorii, cele care înflăcărează inspirația, imaginația călătorului; este un veritabil excurs ce se poate întrupa în pagini memorabile așa cum se întâmplă în marele poem pianistic, Sonata în Si, una dintre creațiile atinse de geniul poetic al duhului romantic, cel care animă sunetul aflat în vecinătatea cuvântului. Este un opus care nu a intrat de această
Cultura recitalului de pian by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/5419_a_6744]
-
respectuoasă din punct de vedere dogmatic va fi să accepte că în cei trei Crai avem reapariția celor trei magi, iar în Pirgu îl vedem, îmbrăcat în mentalitatea vremurilor moderne, ca într-o caricatură, așadar, pe Cel care s-a întrupat chiar la originea acestor vremuri spre a aduce vestea bună a Apocalipsei. Dificultatea acestei lecturi respectuoase vine din faptul istoric (care este o vină a teologilor) că vestea bună a împărăției a fost decuplată mereu de vestea bună a Apocalipsei
Inițierea Crailor by Ioan BUDUCA () [Corola-journal/Journalistic/6650_a_7975]
-
copil abandonat, cântă la vioară în orchestra orfelinatului Pietŕ (devenit în veacul XX spital și maternitate, unde a văzut lumina zilei autorul). Adolescenta Cecilia (nume ales deloc întâmplător, știindu-se că sfânta Cecilia este venerată și ca patroană a muzicii) întrupează o anonimă ființă invizibilă în spatele grilajelor de metal cu care erau dotate cele două balcoane suspendate din biserica alăturată orfelinatului, menite să le ascundă de ochii enoriașilor pe fetele-muziciene. Noaptea însă Cecilia scrie scrisori mamei pe care nu o cunoscuse
O carte, două premii: SUPERMONDELLO și STREGA - 2009 by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/6677_a_8002]
-
lumii și a chestiunilor estetice. Sub masca transparentă a lui Dawson Fairchild, Anderson beneficiază de un amplu spațiu pentru a-și prezenta teoriile despre artă, femei, frumusețe, inteligență și multe altele. El reprezintă, oricum am întoarce lucrurile, lumea veche. Fairchild întrupează energia vitală, spiritul de inițiativă și forța de expresie a realităților locale, prin contrast cu lumea largă, regională sau universală. Natura lui Fairchild e duală (ca să nu spun dublă): pe de o parte, el aparține unei perioade romantice, dominată de
Primul Faulkner (VII) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/6730_a_8055]
-
a arătat Hannah Arendt în cartea ei despre antisemitism, "vina" arhaică a evreului suferă mutații, din ce în ce mai precipitate, în cursul secolelor. După ce este perceput ca deicid, evreul devine un criminal economic, apoi reprezentantul unei umanități inferioare. La începutul secolului XX el întrupează, mai ales în ochii bunei societăți a saloanelor aristocratice, un caz excepțional și trist: un soi de nevrozat grav, purtătorul unei nenorociri ereditare care îi conferă o stranie putere de seducție, dar îi și întunecă însușirile inerente. Așa este, ca
M. Sebastian, înger sau om? by Ion Vianu () [Corola-journal/Journalistic/6736_a_8061]
-
fiecare dată când trece prin fața unei librarii, un exemplar din capodoperă lui Salinger. În ce mă privește, cred de mai multă vreme că marele personaj al lui Salinger nu e Holden Caulfied, ci Seymour Glass. Primul s-ar putea să întrupeze, cu adevarat, o realitate identitara profund americană - unii au văzut în el chiar un fel de proto-hippie. Pentru mine, nevroticul, genialul, inadaptatul, sinucigașul Seymour Glass reprezintă ceva mai mult: o formă de manifestare a lumii de azi. O lume capabilă
Singurătatea Capricornului by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/6542_a_7867]
-
și alte cărți despre gulag, despre totalitarism, despre antisemitismul stalinist, despre nenorocirea rusească, despre tragedia sovietică, dar nu există altă carte despre radioul din Magadan sau despre lacrimile Mașei. Grossman a mers pe drumul trasat de Cehov: a ancorat, a întrupat, a singularizat sensul, în loc să-l lase să se alipească totalității eliberându-se de chipuri. Este, dacă nu răzbunarea, cel puțin răspunsul filosofiei romanului la captivanta întâlnire a teoreticului cu imaginarul care constituie romanul filosofiei și la primejdioasa îmbătare cu dragostea
Un răspuns pentru Regele Solomon by Felicia Antip () [Corola-journal/Journalistic/6488_a_7813]
-
scriere a lui Caragiale, comedia în patru acte O scrisoare pierdută. Amîndouă fac din această piesă de teatru expresia deplină a «caragialismului», ca dimensiune specifică a lumii românești. Pentru una dintre ele, cea a lui Lev Troțki, caragialismul, așa cum este întrupat în O scrisoare pierdută, este eminamente satiric și definește în eternitate lumea politică românească și spiritul său iremediabil corupt. «Absența totală de principii, înșelătoriile vulgare, corupția voioasă a moravurilor și șantajele abile sînt elementele constitutive ale politicii și moralei guvernanților
Caragiale povestit de Troțki by Mircea Iorgulescu () [Corola-journal/Journalistic/6389_a_7714]
-
lui atât de puternic conturate, încât îți rămân în minte pe vecie. Niciuna din mult mai documentatele scrieri ale lui Brantôme sau irezistibilele Historiettes ale lui Tallemant de Réaux n-au reușit să clintească în mintea mea imaginea perfecțiunii cavalerești întrupată de Bussy d'Amboise. Nici faptul că în realitate era un bătăuș arogant, un muieratic nerușinat, un profitor nesimțit și-un șantajist cinic n-a reușit să lase vreo zgârietură pe efigia de bronz a acestui cavaler fără frică și
Dumas, creolul cu zulufi blonzi by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/6448_a_7773]
-
ce seamănă cu un porumbel. Drept urmare, tabloul pictorului olandez nu înfățișează o navă spațială extraterestră care ia parte la botezul Mântuitorului, ci reproduce întocmai mărturiile din Evanghelii. Este vorba nu de un OZN, ci de porumbelul în care s-a întrupat Sfântul Duh.
Misterul picturii în care Iisus apare alături de un OZN, dezlegat by Crişan Andreescu () [Corola-journal/Journalistic/63578_a_64903]
-
furiei lui Nicolae Ceaușescu care, demolând străzi întregi, declanșează un atac asupra memoriei orașului, în Lisboa para sempre, diversele personaje, prin vocile lor, sunt cele care construiesc memoria. Literatura însăși este un dialog fecund între mai multe voci. Voci care întrupează emoțiile ce se nasc sub pana scriitorului... Fernando Couto e Santos (Institutul Cultural Român de la Lisabona, 23 martie 2012) (Traducere din lb. portugheză de Anca Milu-Vaidesegan)
Reflecții asupra romanului Lisboa para sempre de Mihai Zamfir by Fernando Couto e Santos () [Corola-journal/Journalistic/4680_a_6005]
-
de vibrații din care a venit. Observația lui Ward: dacă nu ar exista o conștiință care să observe fluctuațiile măsurătorilor, probabilitatea ar fi o noțiune fără sens, la fel precum „căderea” ei în materie. E ca și cum un spirit, ca să se întrupeze în ceva particular, are nevoie de o conștiință cu rol de martor ontologic. Dacă nu ar fi martorul, nu ar fi căderea și nici particula. Prin analogie, căderea spiritului în trup ține de tipar cultural pe care, de la miturile cele
Erezia cuantică by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4707_a_6032]
-
estompa granițe, de a rupe convenții, de a scrie în răspăr față de orice soi de convenție fusese practicată anterior. Povestea devine o banalitate, plăsmuirea de personaje nu contează, iar ideile ( Nu tocmai multe, dar neapărat radicale) se cuvine să se întrupeze mai ales în imagini vizuale. Maniera de a face literatură a tânărului Leiris nu este câtuși de puțin una facilă, dimpotrivă, textul pare de multe ori neprietenos cu cititorul, ca și cum s-ar închide în propria lume, nepretându-se la chei
Două traduceri by Răzvan Mihai Năstase () [Corola-journal/Journalistic/4426_a_5751]
-
din Căldură mare, „o adevărată capodoperă a anamorfozei logice”, prevestind teatrul absurdului ionescian, aici văicăreala confuză de la tribunal a Leancăi văduva căreia domnul Tomiță i-a spart clondirul („dintre toți sofiștii lui Caragiale, Leanca, exemplarul cel mai nătâng, pare a întrupa o primordială stare alogică”) și atâtea altele din universul caragialian minuțios reconstituit. O carte doctă plină de farmec.
Înapoi la Caragiale! by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/4570_a_5895]
-
Neamul desdominear/ Teoria poartă/ Gloatii nededată/ Nectar adunam/ În file turnam./ Csenofon albina/ Isocrat-Sirina,/ Omir, ar cinsti-o,/ Ei de ar privi-o.”. La două secole după aceste aiureli spontane, citim, în Marea Pipeadă, următoarele: „Medii noi răsar în care/ Întrupez cuvântul rar:/ Lohilovis ca o boare./ Într-un zbor zvâncnind agale/ Spre Harald valsă cu jind/ O falfală, iz de mare,/ Abur din palatul tiz./ În eter pluteau voalde/ Sub zaimful colosal/ Croșetat ca fald-visare/ Din lumină de smarald./ Dar
Happy end by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5778_a_7103]
-
conectând substanțe aparent disjuncte spre o unică semnificație. Brâncuși - pentru siguranța cu care a legat ceea ce este mai profund național cu ceea ce este mai profund universal, pentru economia de mijloace, pentru perfecta adecvare a tehnicilor, a soluțiilor meșteșugărești care pot întrupa Spiritul. Borges - pentru conceptul Bibliotecii și pentru uluitoarele sale intuiții asupra Timpului, pentru apetitul comunicării cât mai simple, mai adevărate, mai exacte. Toți trei pentru a se fi lăsat devorați de Idee, pentru curajul de a fi fericiți întru Artă
Maia Ciobanu: „...liniștea este o excepție și a devenit practic un lux“ () [Corola-journal/Journalistic/5545_a_6870]
-
îneca în el/ ca într-o fântână”. Nu o dată, în figurații argheziene, Orfeu cel din subterane, în ritualuri și oculte claustrări, e înfățișat ca unul dintre gnomi. Nu mă interesează atât simbolismul chestiunii, cât vitalitatea agresivă a activității subteranei, izomorfic întrupată într-un bios rapace, pricinuitor de fantasme reci și temeri de grotă: „Mai putem spune că ieri a ieșit cu un sac/ de pământ pe umăr/ și nici nu a apucat să-l arunce/ până ce o limbă roșietică și subțire
Un satyr convertit la orfism sau un Orfeu satyric by Aurel Pantea () [Corola-journal/Journalistic/5697_a_7022]
-
ci una obișnuită, așa că nu vă lăsați surprinși de nimic. Orice s-ar întâmpla, fiți aceleași personaje și nu ieșiți în afara scenei.»” E mai puțin evident, însă, felul în care, în cartea lui Sam Wasson, Audrey Hepburn sau Holly Golightly întrupează noul chip al „femeii moderne.” Deși sintagma figurează pe copertă, autorul nu reușește să convingă în ce fel, prin viziune, comportament și exemple, filmul lui Blake Edwards ar marca o piatră de hotar. Dimpotrivă, regizorul pare să fi depus eforturi
Mic-dejun cu Aundrey (3) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/5838_a_7163]
-
nu le detectezi pînă în filigranul ultim al rostirii? Chiar la nivelul straturilor ei străvechi, evidența care ne iese în cale este de un ordin superior fixațiunilor inerte. Dacă numele latin al speței celei mai curente, din preajma noastră, mărunta vrabie, întrupînd neîndoielnic modestia, dacă passer a putut urca pe firmamentul filiațiilor lingvistice, astfel încît să ne dăruie, pe românește, numele generic al pasarii, clasa imensă în care încap mii de spețe, o întreagă împărăție existențială, înseamnă că limbajul poate dejuca suveran
Miracolul păsărilor by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/5502_a_6827]
-
se lipsește de prestigii circumstanțiale, de fast orgolios și de istorie. Evocasem cîndva la Roma, împreună cu Giorgio Bassani, descoperitorul lui Lampedusa și al curentului subiacent de poezie pe care avea să-l legitimeze Il Gattopardo, datoriile noastre față de eroismul tutelar întrupat de Gustave Flaubert, față de opțiunea lui tardivă, generînd capodopera, inefabilă și totuși programatic voluntară, Un coeur simple. Solidari în această admirație, am declarat-o ca un punct definitoriu dintr-un credo verosimil, de estetică, dar și de etică a creației
Miracolul păsărilor by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/5502_a_6827]
-
suspensie, peste prăpastia deznodământului, se poate prăbuși totul și jocul infernal al nopții furtunoase poate fi luat de la capăt. Salvarea, însă, pentru că de o salvare era nevoie, vine printr-un detaliu de aceeași factură și din același nivel de realitate, întrupat în firescul gestului cu care Chiriac își recunoaște legătura: Aș! Ado-ncoa, jupâne; asta-i legătura mea, n-o știi dumneata? La care Dumitrache intră firesc în joc: Ei, bată-te să te bată! De ce nu spui așa, frate? Dar nu
O noapte furtunoasă prin prisma mai multor niveluri de realitate by Mircea Tomuș () [Corola-journal/Journalistic/4527_a_5852]
-
proprie. De unde balansul între haz și seriozitate, id est între vidul ironiei și plinul lirismului ca atare. Parodistul a izbutit a fi galant-frivol lîngă Arghezi (De-abia veniseși), a efectua o dibace volută ermetică pe lîngă Ion Barbu (Grup), a întrupa o melancolie solemnă lîngă B. Fundoianu (Pastel), a sta cot la cot cu avangarda practicată de Ilarie Voronca (7), a fi acidulat alături de Nichita Stănescu (Poem, Autoportret), a realiza un umor așa zicînd la pătrat, pe spezele umorului lui Emil
Un parodist by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/3457_a_4782]
-
sisific atât pe vulturi, cât și pe Prometeu! Vina lui Prometeu era pusă pe aceeași tarabă cu sarcina belicoasă și caraghioasă a vulturilor! Vina lui Prometeu, lumina adusă de Prometeu din cer, țâfna lui Prometeu, era politica, fiindcă însuși Prometeu întrupa Politica. Dar, până la urmă, ținând cont de învățătura rezultată din inteligența și filosofia ciorilor, vulturul cu aripi de oțel - oțelite în bătălii duse de la 48, - Agamiță Dandanache, a descoperit adevărul ficaților politici, sisifici, și s-a autometamorfozat în vultur de
Ateismul politic și capul de bour by D.R. Popescu () [Corola-journal/Journalistic/3673_a_4998]
-
cu mult mai mult fiindcă nu am nici o încredere în mine însumi. Una dintre greșelile cele mai obișnuite ale oamenilor (de astăzi? dintotdeauna?) constă în a se plasa nu în fața gândirii înseși ori, la o adică, în fața celor care o întrupează, ci în fața celor care o pun în circulație și, în chip firesc și inevitabil, o vulgarizează. Tocmai de aceea, între altele, lumea noastră e o lume de fantome... Primele mele iubiri literare au fost parnasiene (cine nu-și are vârsta
Claude Sernet – inedit – () [Corola-journal/Journalistic/3703_a_5028]