743 matches
-
nimenea nu poate ști ce fel de român a fost... A trăit pe aici, și pe urmă a murit... Și Voinea, om scund, cu mustața neagră, se uita în juru-i la toate și rămânea apoi cu ochii mici pironiți spre întunecimea pădurii, parcă se gândea la altă viață care a fost odată pe-acolo, până se gândea la Ion acela, care cine știe ce suflet de creștin năcăjit o fi fost; pe urmă deodată întorcea capul și stătea privind spre nevastă-sa Măriuca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ocoli cătră perdea. Când se apropie, auzi lămurit glasul hârâit al lui Faliboga și behăitul subțirel al lui moș Nastase Tentea. - Nu mai stătu la îndoială, o luă harnic la deal, și nu-și domoli pasul până ce nu zări prin întunecime grămezile mari ale coșerelor. Le ocoli încet; voia să iasă la fundul bordeiului. Dar îl simți dulăul cel alb și începu a lătra cu mânie. Se repezea necontenit prin întunecime, parcă voia să-l deie la pământ. „Măi Colțun, măi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
deal, și nu-și domoli pasul până ce nu zări prin întunecime grămezile mari ale coșerelor. Le ocoli încet; voia să iasă la fundul bordeiului. Dar îl simți dulăul cel alb și începu a lătra cu mânie. Se repezea necontenit prin întunecime, parcă voia să-l deie la pământ. „Măi Colțun, măi Colțun...“ îl chema cu prietinie flăcăul; dar cânele nu voia să înțeleagă. Apărându-se cu bățul, înainta încet spre bordei. Un glas gros și somnoros se auzi dinspre șandramaua vânturătorilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
stângeau luminile și înaintau prin întuneric; din loc în loc se opreau, ca să asculte cloncănitul și ascuțitul versului lor de dragoste, când își astupă ochii și urechile și-și resfiră în evantaliu cele optsprezece pene ale cozii - sus în cer, în întunecimea de brazi și în aburul cel dintăi al zorilor. Îndată după dragostele cucoșilor, în luna lui mai, s-au eliberat de zăpezi adâncurile pădurii și au început să se arare, în luminișuri însorite, dedițe și brândușe. Seva a pornit, spărgând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
suferință, din durere și îndoială. Apoi începuse să recite. Te-au strigat toată dimineața, spuse într-un fel care îi făcu lui Sampath pielea de găină. Zece rude pentru care să gătești și tu ești fata. Glasurile lor răsună în întunecimea junglei, dar nu, nu le răspunde. Rămâi pe malul ăsta. Căci ce știu ei despre aurul cel fin al înotătoarei ce se înalță spre lumină prin apa străvezie? Lui Sampath îi păruse rău de fata cu zece rude. Ce știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
uneori mai și pricep. Citesc reviste sofisticate, mă duc la filmele pentru adulți. Dar telefonul sună, pentru mine. — E pentru tine, îmi spuse Martina și îmi dădu receptorul, dezacordul sau uimirea (mi s-a părut mie) fiindu-i trădate de întunecimea venelor de pe brațul delicat. E pentru mine și ghici cine e. — De unde ai făcut rost de numărul ăsta? am întrebat eu cu o curiozitate nedisimulată. Eram convins că nimeni nu știa secretele vieții tale intime. Eram convins că toată lumea crede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
masive zidurile. Încă înfiorau trecerile dintr-o poartă în alta, pe sub grele bolți, pe lângă muri doar în parte dărâmați. Încă mai păstrau pereții aceia urme de fum, de mucigaiuri, mirosuri grele de jeg și cărămidă spartă, cu damfuri de pivnițe, întunecimi țâșneau din cotloane cu bârne arse. Erau aievea sau doar mintea mea le deslușea în tencuiala scorojită inscripțiile scrijelite cu litere șchioape, găurile îndelung râcâite, piroanele masive de care mai atârnau capete de funii, fierăraie și sârmăraie, lanțurile și zdrențele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
în partea cealaltă a orașului și nu aveam cum să mă cufund în hăul de beznă deschis lângă Cercul Militar. „De-acolo va veni Moartea mea, dinspre Cișmigiu“, mi-am spus amuzat de o astfel de năstrușnicie. Eram obișnuit cu întunecimea orașului. De mult nu-i mai văzusem luminile nopții. Mi-l aminteam doar iluminat cândva feeric în ajunul sărbătorilor de iarnă, mai ales, cu Bulevardul strălucind sub candelabre de lumânări și de coroane arzătoare, un râu de lumină până în jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ceva, zorind spre „Gambrinus“. Trec pe lângă mine - cel încă rămas în ușă, ezitând să se ducă la masa sa, cu cei doi orbi lingându-și obrajii - și mă reped pe scărița de lângă tejgheaua cu halbe pline. Sus, în bar, în întunecimea săliței, cu zumzetul crâșmei urcând spre mine, ghemuit la o măsuță cu scaune incomode, un fel de taburete orientale, încerc să mă adun. De parcă aș veni de foarte departe. De parcă aș fi ieșit din mine, aș fi colindat speriat că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
știam că În zori, epuizați și, poate, bolnavi de dispreț, nu ne vom putea privi În ochi fără să ne Întrebăm În cine ne transformaserăm. 10 M-a trezit clipocitul ploii, dis-de-dimineață. Patul era gol, iar camera - prinsă Într-o Întunecime cenușie. L-am găsit pe Julián așezat În fața fostului birou al lui Miquel, mîngîind clapele mașinii sale de scris. Și-a ridicat privirea și mi-a oferit zîmbetul acela călduț și Îndepărtat, care spunea că nu va fi niciodată al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
lui sau dacă Îi păsa cîtuși de puțin. — Așa crezi tu. A vrut să-mi mîngîie obrazul, dar i-am Îndepărtat mîna. — Ar trebui să mă urăști, Nuria. Asta ți-ar purta noroc. — Știu. Am petrecut ziua afară, departe de Întunecimea oprimantă a apartamentului ce Încă mai mirosea a cearșafuri călduțe și a piele. Julián voia să vadă marea. L-am Însoțit pînă la Barceloneta și am pătruns pe plaja aproape pustie, un miraj de culoarea nisipului care se cufunda În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Sfântul să n-o fi scos la vreme!... Codrii Buciumului, cu goruni nemăsurat de groși, se întindeau până în mahalalele Iașilor. Și în cuprinsul lor Dumnezeu a lăsat doar o poiană, anume parcă pentru a fi un ochi de lumină în întunecimea codrilor; poiană care s-a numit „Poiana Vlădicii”. ― De ce i-au pus numele Poiana Vlădicii? - s-a auzit o întrebare. Fiindcă aici voievodul Alexandru cel Bun, împreună cu Mitropolitul și clerul, au întâmpinat în 1402 alaiul care ducea moaștele Sfântului Ioan
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
luminile. Se întoarse pe canapea și se cuibări la loc. Pe ecran începu al doilea film al serii. Fără muzică, fără generic, fără subtitrări, ca în vechile filme mute: doar întuneric și niște picățele gri - singura indicație că filmul rula. Întunecimea se rupse la colțurile ecranului, o formă începu să prindă contur și în imagine apăru capul unui câine: un pitbull cu mască. Câinele se repezi la aparatul de filmat, ecranul se întunecă din nou, apoi imaginea se dizolvă încet în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
crezi În ele. Va fi mijloc de vară și va fi cald și sângele Moldovei va curge pe văile morții. Va fi tristețe și va fi Înfrângere. Dușmanii vor stăpâni țara, iar tu te vei ascunde, alături de voievodul tău, prin Întunecimile codrilor. Vor fi lacrimi și va fi deznădejde. Apoi veți ajunge la un om sfânt. Acel om va spune ceea ce Îți spun eu acum. Vei vedea depărtările arzând și focul iscat din senin Întinzându-se asupra dușmanilor și vei ști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
crezi În ele. Va fi mijloc de vară și va fi cald și sângele Moldovei va curge pe văile morții. Va fi tristețe și va fi Înfrângere. Dușmanii vor stăpâni țara, iar tu te vei ascunde, alături de voievodul tău, prin Întunecimile codrilor. Vor fi lacrimi și va fi deznădejde. Apoi veți ajunge la un om sfânt... . 1 august 1476, ora 19.00, Dealurile Sucevei Tabăra sultanului se Întindea pe o suprafață ce o depășea de trei ori pe cea a târgului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
și, Înainte ca aceștia să organizeze apărarea, se retrăseseră. Fără să stea pe gânduri, turcii porniră În urmărire. După un galop de aproape o mie de pași, voievodul dădu semnal arcașilor. Dușmanii intraseră În raza de acțiune a săgeților. În Întunecimea pădurii, vânătorii domnești conduși de comisul Tudor Jurj așteptau cu neliniște ordinul de atac. Zdrobiseră armata lui Eminek, pe malul Prutului. Își salvaseră familiile și Își Îngropaseră morții. Adunaseră grânele și le ascunseseră. Acum erau datori cu o victorie. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
goală. Obiecte de diferite forme trec pe lângă ea în semiântuneric, bărbați, animale și lucruri de preț ale lumii defuncte, care a trecut deja în uitare. Aceea a fost vechea lume, iar ea este zămislitoarea unei vieți noi. Străpunge cu privirea întunecimea apei și scoate din ea un bărbat cu pielea deschisă, trandafirie, de culoarea perlei, răsuflând greu ca un copil. Respirația lui greoaie o excită. Amrita îl trage după sine pe bărbatul de culoarea perlei și totul pare să se închidă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
care nu s-a convertit. Încă nu observase pe atunci cum îl priveau pe tânărul Macfarlane celelalte tinere de la misiune. Habar n-avea ce i se întâmpla asistentului său când rămânea treaz noaptea, rostind predici în acea atmosferă insuportabilă, de întunecime umedă. Veneau și îi zgâriau la ușă ca niște animale. Sarah și nu numai ea. Toate voiau favoruri. Toate voiau să fie femeia tânărului preot alb. Se născu o fetiță, pe care Sarah i-o întinse tatălui ei în treacăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
1. Sunați din trîmbiță în Sion! Sunați în gura mare pe muntele Meu cel sfînt, ca să tremure toți locuitorii țării. Căci vine ziua Domnului, este aproape! 2. O zi de întuneric și negură mare, o zi de nori și de întunecime. Ca zorile dimineții se întinde peste munți un popor mare și puternic, cum n-a mai fost din veac, și nici în vremurile viitoare nu va mai fi. 3. Arde focul înaintea lui și pîlpîie flacăra după el. Înaintea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85102_a_85889]
-
Îi culeagă, copilul văzu că erau cu adevărat boabe de piper, așa cum auzise el că punea Tușa În ochii aripatelor de pe Ploconul de pâine. Băieții Încremeniră. Asta Însemna că poveștile puteau fi adevărate sau că puteau lua chip aievea În Întunecimea Văii. Fără să vrea, grăbiră pașii din ce În ce, până o luară de-a dreptul la goană, fără să le pese că stârneau cu zgomotele lor toate jivinele ce sălășluiau pe acolo. Nu le păsa că se târmoceau În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
din curte, fuseseră prinse și mâncate, iar cele rămase încetaseră, în ultima vreme, să mai vină la castel, știind, poate, ce le aștepta acolo. Oamenii devoraseră atât de multe ciori, încât acum rareori mai reușeau să prindă măcar una. În mijlocul întunecimii, ochii santinelelor scăpărau la auzul oricărui sunet ca de nevăstuică furișându-se prin apropiere. Instinctiv, începeau să saliveze și se uitau unii la alții, strâmbându-se: — Îmi simt stomacul stors ca o cârpă udă. În seara aceea, luna era minunată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
își mai putea stăpâni expresia mohorâtă de pe chip. Era o senzație acută de nervozitate. În noaptea trecută, nu dormise deloc. După ce-i ordonase lui Genba să-l atace pe Hideyoshi care fugea, Katsuie așteptase până în zori raportul care să risipească întunecimea ce-i cuprinsese inima. Dar Genba, la întoarcere, nu dăduse vestea pe care Katsuie o așteptase cu atâta încordare. — Singurii oameni care au trecut erau vasalii lui Hideyoshi. Hideyoshi însuși nu se vedea nicăieri. M-am gândit că ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
comoara... Acum însă ar cam trebui să pornim către casă, fiindcă noaptea abia își ține zăvozii în lanțuri, care stau gata să se năpustească asupra firii... Am pornit pe cărarea care încet-încet se pierde în lărgimea poienii și apoi în întunecimea pădurii... O lună cu obraz proaspăt se ivește pe creasta răsăritului... Pare ca o nălucă și își întărește lumina pe măsură ce urcă pe boltă. Când intrăm pe portița grădinii de la chilii, tipsia lunii se află deja deasupra pădurii și ne privește
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
iubirii, toate aceste teritorii, pecetluind prin sèrutèri actele de proprietate mateianè, ea dèruindu-i totul, fericitè, așteptând ca el sè-și satisfacè setea de cunoaștere geomorfologicè, apoi, rèbdètoare, ajutându-l sè-și doreascè mai mult, sè aspire la ținuturile geologice de sub piele, la întunecimile calde și pline de freamèt pe care sèrutèrile lui le-au aprins în flècèri jucèușe, Matei, stârnit în zonele sale intime de atingerile competențe și delicate ale degetelor ei, simțind cè e purtat pe sus de un vârtej luminos, lèsându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
suferință, din durere și îndoială. Apoi începuse să recite. Te-au strigat toată dimineața, spuse într-un fel care îi făcu lui Sampath pielea de găină. Zece rude pentru care să gătești și tu ești fata. Glasurile lor răsună în întunecimea junglei, dar nu, nu le răspunde. Rămâi pe malul ăsta. Căci ce știu ei despre aurul cel fin al înotătoarei ce se înalță spre lumină prin apa străvezie? Lui Sampath îi păruse rău de fata cu zece rude. Ce știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]