2,841 matches
-
o zi când lucrătorii care se ocupau cu renovarea acoperișului bisericii În pericol să se prăbușească În capul enoriașilor descoperă la rădăcina unuia dintre stâlpii de susținere ai altarului o dală neobișnuită, având desenat În relief un cal purtând În șa doi călăreți. Sub respectiva dală, muncitorii mai află și o urnă conținând monede de aur și alte bijuterii. Și pentru ca misterul să fie complet, stâlpul mișcat de la locul lui se dovedește a fi excavat pe dinăuntru și plin cu pergamente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
turcii, spuse spătarul. Noroc că era apa mică și ai șale mari. Dar și așa, dacă nu-ți eram credincioși eu și bietul Broanteș, treceai în lumea drepților. Am sau n-am dreptate, măi Broanteș? adăugă spătarul, întorcându-se în șa spre celălalt tovarăș de drum, care asculta cu atenție, cufundat în gânduri. — îhâmhmâmm! - făcu Broanteș. — îl vezi, mărite Doamne? - spuse spătarul către cel gras. Ce folos că l-ai învățat rostirea poeticească, dacă i-au tăia limba? Nu era mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
în oraș. A-ți omor timpul în Stambul în acea vreme nu era greu. Totul era să nu-ți omorî calul fugărindu-l pe ulicioare de teama ienicerilor și spahiilor care se țineau după tine pâlcuri-pâlcuri, strigând aplecați peste oblâncul șeilor cât îi ținea gura: „Pițule! Pițule!”. Până se lămuriră spătarul și Barzovie-Vodă că „pițulele” înseamnă „creițari” sau „galbâni” și că ei nu trebuiau să se teamă neavând o lețcaie, se făcuse seară și ei alergaseră degeaba circa 50 de kilometri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
UN FEL, ARE ȘI EL DREPTATE... Ajuns în fața intrării hanului, pan Bijinski își privi calul și spuse: — Ești bun să oprești puțin?... Calul încetini și opri. Pan Bijinski își ridică unul din picioarele lui mici, dar vânjoase, trecându-l peste șa, oftă și lunecă jos. își netezi surtucul, își îndreptă peruca și sui bătrânește treptele hanului. — ... îmi venea zăpada în ochi, de la copitele calului, dar tot m-am aplecat si l-am lovit cu sabia peste spinare, mai să-l rup
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
din stepa de peste Nistru era mare fierbere. Lângă izba atamanului Vasia vreo 40-50 de călăreți, toți bărbați în putere ai satului, așteptau gata încălecați, mișcând ușor caii. Printre cai, nevestele călăreților, fiicele și nurorile lor, cu vaiete lungi, ridicau spre șei copilași somnoroși pe care bărbații îi luau și-i sărutau apăsat, de trei ori, pe obrăjori, ascunzându-și tulburarea, căci nu se cuvenea să te-arăți suflet de muiere în asemenea împrejurări, când poate că pleci pentru totdeauna. Din toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
știa că va fi ultima plecare și trebuia să-l învețe pe Petka, fiul și urmașul lui, cum se dă unui sat foc din trei părți, cum se săgetează din goana calului, cum se saltă, din aceeași goană, femeia în șa fără s-o vătămi prea tare și câte și mai câte, lucruri care nu se pot învăța șezând pe prispă. Pătrunseră în stepă. Bătrânul, călărind în frunte, își simți nările înfiorate de aerul proaspăt al serii. Sângele începu să i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
umplând întinderea stepei de-o melodie divină. Mai merseră vreo două-trei ceasuri și atamanul, după ce ațipise nițel, simți boarea Nistrului. îl trecură în tăcere, deși unul din ei, făcut praștie, căzu de pe cal în apă și-abia îl aburcară în șa. Nistrul i se păru atamanului cam mic, dar cu seceta asta... în sfârșit, la prima geană de lumină, zări ca prin pâclă casele unui sat. Aprinseră cu chiu cu vai șomoioagele de paie, apoi bătrânul, clătinându-se maiestuos, se ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
i se păru atamanului cam mic, dar cu seceta asta... în sfârșit, la prima geană de lumină, zări ca prin pâclă casele unui sat. Aprinseră cu chiu cu vai șomoioagele de paie, apoi bătrânul, clătinându-se maiestuos, se ridică în șa și dădu semnalul de atac. El ochi o casă mai arătoasă, porni în galop chiuind și, cu destulă precizie pentru starea în care se afla, aruncă șomoiogul aprins pe acoperișul de trestie al casei. întoarse iapa și intră în curte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
buni călăreți cu șase dintre cele mai bune cămile, căci nu se vor putea odihni nici măcar o clipă. Pentru nimeni din familie nu era un secret că cel mai bun călăreț fusese întotdeauna - încă de când învățase să se țină în șa - fratele mijlociu, Ajamuk, și că singurul care putea să se întreacă cu el în pricepere și rezistență era nepotul preferat al negrului Suilem, uriașul Rachid. Prin urmare, o jumătate de oră mai târziu se aflau amândoi pe drum, mânând cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
să caute alte pășuni. Bărbații considerau „treburi casnice“ tot ce nu avea legătură cu războiul, jaful sau vânătoarea; astfel, aducerea apei, chiar dacă puțul se afla la patru zile de mers, era de fapt o treabă rezervată femeilor. Aisha crescuse pe șaua cămilei și știa să tragă cu pușca mai bine decât marea majoritate a păduchioșilor de beduini cu care s-ar fi putut întâlni din întâmplare pe drum, și nici unui membru al Poporului Vălului, al Poporului Spadei, sau al Poporului Lăncii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
făcuseră ferfeniță și, în cele trei ocazii când a încercat să continue călătoria pe spinarea unui dromader ciufut, a fost cât pe ce să-și rupă gâtul. Și, într-adevăr, nu era ușor să-ți menții echilibrul într-o fragilă șa beduină, în timp ce nărăvașul animal înainta pe un teren atât de sălbatic și muntos, căci se legăna ca o bărcuță pe furtună, și doar cine și-a petrecut cea mai mare parte din viață cocoțat pe o asemenea cocoașă știa cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
să se aplece, ca să poată ieși fără să se lovească de stânci. — Ce vrei să-mi faci? îngăimă italianul, când își dădu seama că se află afară. — O să vezi! Îl ajută să încalece pe o cămilă, îl legă strâns de șa și, obligând animalul să se ridice în picioare, porni la drum ducându-l de dârlogi printre încâlcitele cărărui ale întunecatului masiv stâncos. După aproape o oră se opri, făcu animalul să îngenuncheze cu un șuierat scurt și, cu un pumnal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
ai lui Tiberiu, de pe vremea cînd nu absolvise Încă Liceul de coregrafie. Dar ascunși pe după perdele, ochii somnoroși ai vecinelor care pîndesc dacă oprește vreun camion cu carne În fața alimentarei, Îl văd cum stă puțin Înclinat Într-o parte În șa, cum Își pierde direcția, cum se oprește din douăzeci În douăzeci de metri și probabil că În mintea lor contrariată scapără ca din senin un cuvînt: biciclistul! Iată că după Îndelungi așteptări Nino și-a obținut semnul distinctiv, porecla, reclama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
deocamdată, ezita să o facă. Chiar lângă intrare, tras ceva mai la o parte ca să nu stea în drum, se zărea un tractor forestier cu lamă, de care era agățată o platformă lungă de transport. Pe aceasta, așezat pe niște șei de lemn, se afla un cilindru metalic uriaș. Șufe groase, petrecute pe deasupra, îl țineau ancorat pe platformă. Probabil că era un utilaj de măcinare a minereului, un fel de concasor, se gândi inspectorul. Nu-l interesa prea mult mașinăria, el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
de valoare. A fost rechemat și în partid, dar n-a mai vrut să fie membru de partid, într-un partid care l-a umilit. A murit în 1982, la Viena, unde se dusese la fiica sa. A fost înmormântat șa Cimitirul ortodox din Viena. Singurul care a putut să ajungă la înmormântarea lui a fost fratele mai mic, Florin. Odihnească-se în pace în acest pământ străin! Maria Maria (Marina, Maricica), născută în 1925 în Lunca unde a învățat primele
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
ciorapi, fără să vorbească, ascultând cu un zâmbet calm tot ce spunea el. — Așa că vezi, m-am însurat, spuse el deodată. Ce părere ai de nevastă-mea? Și o cuprinse într-o privire caldă așezându-și mai bine ochelarii pe șaua nasului. Sudoarea îi făcea să alunece mereu în jos. — Ce te-ai aștepta să spun? am răspuns eu. — Chiar așa, Dirk, s-a amestecat și dna Stroeve în conversație, zâmbind. — Bine, dar nu e minunată? Ascultă-mă pe mine, băiete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Înarmat era adâncit Într-o discuție agitată cu șeful gărzilor. În jur, alți soldați urmăreau cu interes ce se vorbea. Poetul se apropie de grup, curios. - Ce se petrece? Întrebă, urmărind cu coada ochiului curierul care sărise din nou În șa și dăduse pinteni calului, trecând În galop prin portalul claustrului. - S-a aflat de un incendiu pe drumul spre Pisa. Ceva a ars pe pământurile familiei Cavalcanti. - Ceva? Ce vrei să zici? - Oamenii mei n-au știut să spună. Poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Într-adevăr un inel. Inelul lui Satan. Își reprimă supărat acea nălucire. Trebuia să procedeze, dimpotrivă, cu sprijinul rațiunii și al științei. - Aveți frânghii la voi? Îl Întrebă pe șeful gărzilor. - Fiecare om are câțiva coți de frânghie, În desaga șeii. - Să Încercăm să ne facem o idee mai exactă despre forma acestui lucru, murmură Dante. De regulă, forma este accident, dar, În unele cazuri, poate fi și substanță, adăugă În sinea lui. Șeful poliției ascultase perplex ultimele cuvinte și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
spre Roma? - Cetatea mea stă neclintită pe colinele ei de douăzeci de secole și așa va rămâne pentru Încă multe secole. Nu-i nici o grabă să ajung acolo, dacă ținuturile voastre tot abundă În vânat, exclamă tânărul, scoțând din traista șeii un iepure plin de sânge. - Nu pare cine știe ce trofeu, pentru patru bărbați vânjoși, observă priorul, arătând spre Însoțitorii lui Franceschino, care se țineau la distanță. Prieteni de-ai dumitale? - Veseli tovarăși de drum. Și ei pelerini pentru Jubileu, i-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
lor de combinații care este numai aparent infinit. - Douăzeci și șase de mii de ani? Dar acest timp nemărginit nu e decât o clipire În ochiul lui Dumnezeu, obiectă Dante. Cum ar fi posibil ca puterea lui infinită să repete șa nesfârșit identicul? Oricât de vastă, Împărăția sa ar reveni la nimic În mod periodic? Și iarăși cele șapte zile ale Facerii, de fiecare dată, și de fiecare dată Începutul luminii și drumul ei prin beznă? - De ce nu, messer Alighieri? replică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
oresc făcut-praf-viața. Moment mă’eț, făcut-praf-viața. Moment mă’eț, praf mă’eț. Nu-ți pot povesti... A auzit remarca lui Carling adresată barmanului: — Dă-i o apă seltzer cu brom. Amory a scuturat din cap indignat. — Nu m-ating de ‘șa ceva! Dar ascultă, Amory, o să ți se facă rău. Ești alb ca varul. Amory a reflectat asupra problemei. A Încercat să se examineze În oglindă, dar chiar și dacă Închidea un ochi, nu putea vedea mai departe de rândul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
al vieții mele. Amory și-a Îndemnat calul să se apropie de al ei și, aplecându-se, a prins-o de mână. - Spune-mi că sunt acel far, repede! Dacă nu, te trag jos de pe cal și te pun În șa În spatele meu. Ea a ridicat ochii, a zâmbit și și-a scuturat excitată capul. - O, fă-o! Sau mai bine nu. De ce lucrurile excitante sunt atât de incomode. Chestii ca bătaia, explorările sau schiatul În Canada? Apropo, o să urcăm pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
a-i cădea În gheare. Adevărul este Însă că sexul sălășluiește chiar În miezul celor mai pure abstracțiuni, atât de aproape Încât ne Întunecă vederea... Acum te pot săruta, ceea ce am să și fac... S-a aplecat spre ea În șa, dar ea s-a ferit. - Nu pot... nu te pot săruta acum. Sunt prea sensibilă. - Atunci ești și mai proastă, a declarat el impacientat. Intelectul nu te apără de sex mai mult decât convențiile... - Dar ce te apără? s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
pierită și a izbucnit În plâns. Calul meu a murit? - Doamne! Sigur că da. - Ooo! s-a văitat fata. Credeam că sar și eu. N-am știut... El a ajutat-o blând să se scoale și a ridicat-o pe șaua lui. În felul acesta s-au Întors acasă: Amory mergând pe lângă cal și ea aplecată În față, pe oblânc, suspinând amarnic. - Am o nebunie În mine, a zis ea Întretăiat. Am mai făcut de două ori ceva asemănător. Când aveam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
la ea. Dar, fără îndoială, frumusețea longilină a membrelor ei avea ceva în comun cu cele mai rapide iepșoare de la Hoppegarten. Probabil că era la fel de greu de ținut în frâu, iar dacă ai fi reușit vreodată să te urci în șa nu ai fi putut decât să speri că ajungeai până la linia de sosire. — Nu vă dați seama că sunt speriată? zise ea lovind cu piciorul podeaua din lemn ceruit. Nu vreau să fiu de una singură acum. Unde este fiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]