837 matches
-
fără dinți, ceea ce cumva Îl făcu să pară și mai prietenos. O luăm, anunță Sammy, scoțând câteva lire turcești din portofel și punându-le cu blândețe În mâna subțire ca hârtia a omului. Mulțumesc, domnule. —Eu vă mulțumesc, domnule. Un șal frumos pentru o fată frumoasă. O zi bună, spuse el vesel, bătându-l pe Sammy pe spate Înainte să se Întoarcă la pipa lui cu apă. Mda, ai dreptate, rânji iar Sammy la mine. Chiar mi s-a părut jignit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
zahăr sau amestecată. Ce zici? Sigur. În cartea mea scrie că locul ideal e la câteva străzi de aici. —Cartea ta? —Lonely Planet. Cum de poți merge undeva fără Lonely Planet? —Ești așa o fraieră, spuse el, trăgând de capătul șalului meu. Stăm la Four Seasons, ne fâțâim de colo-colo cu șoferi particulari, avem conturi nelimitate de cheltuială și tu te iei după Lonely Planet? Uimitor. — De ce, mai exact, e așa de uluitor? Poate că vreau să văd câteva lucruri care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
pin -, iar tu ai introdus în gura lui o bucată din lemn de pin, lăsând urme similare. Înțelegi cum ai fi putut să-mi periclitezi evaluarea? — Da, dar era evident că victima fusese sugrumată cu un prosop sau cu un șal. Fibrele de bumbac alb erau indicii clare. Layman oftă - lung și exasperat. — Cauza morții a fost o supradoză masivă de heroină. Injecția i-a fost administrată chiar de către asasin într-o venă de lângă coloană - victima n-ar fi putut ajunge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
călăreți spre sud. La Cetatea Albă se Întâmplase ceva. Ieși din cameră, fugi pe coridor și deschise ușa care dădea spre curte. O izbi În față un vânt rece, care aducea ninsoare. Călăreții erau aproape. Își puse pe umeri un șal gros, luă o torță aprinsă și fugi prin zăpadă, spre drum. Ajunse la timp ca să prindă chiar primul escadron, condus de hotnogul Nechifor. - Stați! Opriți! strigă tânăra, repezindu-se În fața cailor. Calul hotnogului se cabră, nechezând speriat. - Hotnoage Nechifor! Sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
veche le suna mai rar, deprinsă cu timpuri mai dj-moale - Mini își mută ochii pe pianul mare, negru, strălucitor. Un toute-queue care ar fi ocupat, întreagă, o cameră modernă, dar care, în colțul hall-ului vast, sta grav, ermetic, izolat sub șalul de Persia, în adevăr minunat, ce-1 acoperea. Mini privi fără teamă instrumentul. Nimeni nu o va ruga să cânte. Aveau ei alte cîntece! Chiar fără de asta, condiția pusă Linei era categorică: "Merg la Hallipi pentru ultima oară ... și să
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
Amrita știe că nu e trupul ei. Mâna, acest obiect asemănător unui crab, întinzându-se alene după o cutiuță și o cheie, apoi după pastilele din rășină neagră lipicioasă, e a ei doar pe moment, așa cum i-ar aparține un șal sau o bijuterie. O smucitură. S-au oprit. De-afară se aud voci. Amrita se înveselește. La nouăsprezece ani, aceasta va fi ultima ei călătorie și fiecare amânare este motiv de sărbătoare. Înghite încă o pastilă de opiu, simțind gustul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
aceste grădini suspendate de nori s-au copt destul încât să nu se mai poată susține. Așadar, plouă. O cantitate inimaginabilă de apă cade, întâi, peste munți. Luați prin surprindere în câmp, tăietorii de lemn și păstorii și-au pus șalurile pe cap și-au fugit să se adăpostească. Apoi, ca o reacție în lanț, norii s-au apropiat, ploaia a pus stăpânire pe poalele dealului stingând focurile, răpăind pe acoperișuri, aducând zâmbete pe fețele oamenilor care dădură fuga afară să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
și, chiar dacă i-au înghețat și oasele de frig, peștișorul năzdrăvan e un semn că va supraviețui. N-au venit după ea. Apa a îmbibat palanchinul, draperiile și pernele, scurgându-se în șiroaie pe cadrul de lemn. Amrita nu are șal, iar sariul subțire i se lipește de piele și n-o protejează deloc. Nu se așteaptă să vină s-o ia de aici. Moti Lal o urăște, și-ar vrea s-o vadă moartă. De ce ar ajuta-o? Ea ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
ferestre arcuite prin care adie un vânt ușor, făcând să pâlpâie flacăra unei lămpi de alamă, frumos ornamentată, suspendată în tavan. Lumina ei își joacă umbrele tremurătoare peste fețele celor cincizeci și mai bine de curteni adunați aici, strângându-și șalurile în jurul umerilor și tragând meditativ din narghilea. Servitorii așteaptă în umbră cu cărbuni aprinși, cu prize de tutun mirosind a măr, sticle de vin cu gâtul îngust și tăvi de argint cu dulciuri. Bărbații sunt îmbrăcați în haine scumpe, poartă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
peretele exterior? — Ce fel de copil mi-au adus? se văicărește Khwaja-sara. De ce trebuie să fac eu totul? Se apleacă, încercând să găsească pe dibuite o pungă mică de sub faldurile îmbrăcăminții sale. Afundându-se din ce în ce printre cutele șalului negru enorm, încetează din nou să mai fie bărbat sau femeie, de parcă genul s-ar fi retras undeva într-un plan secund al existenței, lăsând în urmă o creatură neutră, nedeslușită. Pran se întreabă dacă Khwaja-sara poate deveni invizibil, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
astfel încât să fie ascunse privirii pe drum. Valizele, geamantanele de pai, echipamentele de badminton și eunucii urmează în cele patru mașini. Odată ce fiecare și-a găsit locul și hijra au fost trimise înapoi după eventualii piepteni uitați, bijuterii, medicamente și șaluri, cortegiul pornește încet. Destinația lor este o zonă liniștită pe malul râului, adăpostită de un șir de copaci. Imediat ce ajunge, membrele zenanalei coboară din mașini, ca infanteria dintr-un tren ce transportă trupele. În câteva minute, iau în stăpânire zona
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
deal să sapi la vii, Să vii c-un cal pe la chindii, Să treci prin lan: un snop de maci Tu ai alt plan?! Nu vrei să taci?! La noapte stai în grajd la cal! Nu plânge, hai, îmi cumperi șal! Cafea de vrei nu mă trezi, Culege tei în zori de zi! Vrei pâine? Iar?! Vezi, ai în coș, Uscată, doar nu ești un moș. Săpat-ai tot? Vița s-a prins? Cum? Spui nu pot?! Nu ești destins? Prea
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
nimic, era slabă ca un stîrv. N-am văzut-o niciodată zîmbind, consuma doar cu repeziciune tot ce se punea pe masă; nu știu din care pricină, avea aerul că ne supraveghează. La plecare, logodnicul îi învelea umerii într-un șal albastru; cu o tandrețe de schelet, ea făcea mici marafeturi, strîmbîndu-se alintat. Coboram într-o seară către centru. Pe Ovidiu l-am zărit discutînd cu mare aprindere cu un individ care îl contrazicea. Băiatul mi-a făcut un semn. Din
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
mai diafan, și pare mai albastru văzduhul udeștean, De când, în ziua plină de miei și porumbei, Au picurat într‐însul, albaștri, ochii ei. Când vântul calm foșnește în satul meu natal Se‐ndeasă iarba țării să‐i facă loc sub șal; Din rădăcini când mișcă vântoasa codrii deși Se‐ndeasă plăieșite în somn și vechi plăieși. II Binevoiți, lăuta mai dați‐mi‐o să cânt... Mereu și mai puternic eu te iubesc, pământ, Din ziua când de‐acasă măicuța mea a mers
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
se hotărăște preț de o clipă. — Dar pot să‑mi împrumuți o rochie, da? Sigur că pot. Mă încrunt un moment, gândindu‑mă intens. Ce‑ai zice să‑ți iei noua mea rochie aia Tocca, pantofii tăi roșii și pe deasupra șalul ăla al meu de la English Eccentrics? — Excelent! zice Suze, ducându‑se la șifonierul meu. Mersi, Bex. Și... poți să‑mi împrumuți și niște chiloți? adaugă în treacăt. Și un dres și niște farduri? Mă răsucesc spre ea și mă uit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
o fată blondă într‑o rochie neagră, lălăâie. A, bună... Milla, zic amintindu‑mi cum o cheamă în ultima secundă. Ce mai faci? — Bine, zice, și mă privește cu speranță. Fenny mi‑a zis că pot să împrumut de la tine șalul tău de la English Eccentrics. — I l‑am dat lui Suze, zic, cu regret. Dar... ce‑ai zice de... un șal mov cu paiete? — Da, te rog! Și Binky întreabă dacă mai ai cumva fusta aia neagră parte peste parte? — Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
Ce mai faci? — Bine, zice, și mă privește cu speranță. Fenny mi‑a zis că pot să împrumut de la tine șalul tău de la English Eccentrics. — I l‑am dat lui Suze, zic, cu regret. Dar... ce‑ai zice de... un șal mov cu paiete? — Da, te rog! Și Binky întreabă dacă mai ai cumva fusta aia neagră parte peste parte? — Da, o am, zic gânditoare. Dar am altă fustă care cred că i‑ar sta și mai bine... O jumătate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
un negustor prosper și un zaraf preferat pentru corectitudinea lui. Ienăchiță intrase cu totul întâmplător într-una din prăvăliile sale. Pentru că nu dormise prea bine, Poetul avea un aer dezorientat și suspicios. Mâna lui aluneca indiferentă peste stofele, mătăsurile și șalurile pe care vânzătorul i le tot desfășura dinainte. Lui Manuc îi fusese suficientă o singură privire ca să înțeleagă. Omul dorea doar să-și descarce sufletul cuiva. Printr-o întorsătură elegantă de frază, îl invitase într-un salonaș luminat doar de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
oară. Și tu care credeai că arăți ca un prinț din poves... Își mușcă buzele. Apoi sări din pat și începu să scotocească prin cufărul cu haine. Dulame îmblănite, anterie colorate, mantii din mătase orientală, giubele, ișlice, gearuri, blănuri, calpace, șaluri zburau prin aer și cădeau pe covor. În sfârșit, undeva, la fundul cufărului, regăsi tunica lui de studenție și câteva perechi de pantaloni. Nu arătau deloc rău. Ba chiar își amintea cât de repede cucerise, cu ajutorul lor, inimile unor copile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Îl aștepta pe Iancu. Pentru prima oară lipsise două nopți la rând și se temea. Se apropie de fereastră. De acolo, de la etaj, vedea bine poarta casei. Ascultă. Nu se auzea însă nimic. O trecu un fior rece. Își strânse șalul mai bine și își rezemă fruntea de geam. Își aștepta băiatul, la fel cum îl așteptase cândva pe Alecu. Și asta o neliniștea, îi rănea inima cu zimții aceleiași suferințe. Oare va retrăi din nou coșmarul? Era o copilă când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
și își lovise luminata lui frunte de podele dinaintea împăratului pentru readucerea odraslelor domnești în țară și, bineînțeles, despre balul ambasadorului Spaniei, unde doamnele înțeleseseră să-și arate simpatia lăsându-l aproape dezbrăcat pe Luminăția Sa, smulgându-i frumoasele lui șaluri și elegantele lui haine orientale. Chiar dacă se lăsa greu, Nicolae povestea întotdeauna cu plăcere, fără să se repete, dând, de fiecare dată, o altă interpretare acelor întâmplări, încât ascultătorii, deși cunoșteau faptele, rămâneau totuși cu impresia că aflaseră amănunte noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Oh, este... este pur și simplu minunat!... Știți, mi-aș dori mult un portret asemănător. ― La ce se referă mai precis doamna contesă? ― La ceea ce se oferă în mod atât de plăcut privirii. Umerii, brațele, frunzele înfiorate, dar, mai ales, șalul. Mi-aș dori unul ca acela. Exact ca acela, dacă se poate. Este de-a dreptul îmbietor și ascunde atâtea lucruri care nu se pot rosti. Mă gândesc că ar fi un bun purtător de mesaj. Pentru tandrețe, desigur. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
brațe tabloul. Credea cu putere în acel înger. Marioritza mângâie din nou penele moi ale șoimului. Îl privi în ochi și îi șopti cu tristețe. ― Încă mai cred, dragul meu Além. Ceva mai târziu, Guibert o surprinse „voaierind”. Cu un șal aruncat peste cămașa de noapte, privea prin vizorul montat discret în peretele camerei lui Luciano. Urmărea, desigur, împreunarea acestuia cu proaspătul fecior angajat, acel prince charmant. Medicul dispăru repede și intră în laborator. Știa că ea va veni să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
îmi unge pielea cu o loțiune destul de plăcut mirositoare. Ori de câte ori rămânem singuri, se arată uimit de umerii, de pielea mea... Nu-l las să coboare prea mult. Și cea mai mare bucurie a lui este să scotocească prin cufărașul meu. Șalurile, vălurile, pomezile, oțetul de toaletă, praful de dinți, parfumul de gardenii, rozul de obraz, carminul de buze, praful pentru strălucirea unghiilor, toate aceste flecuștețe sunt tot atâtea comori ademenitoare pentru el. Se bucură ca un copil. Chiar este un copil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
imaginea. Recunoscu imediat cerceii pe care ea și-i alesese din tava cu darurile oferite invitaților, în seara de Ajun. Recunoscu și eșarfa roșie. Însă... era mai mult de atât. Descifra un limbaj deosebit de grăitor, un mesaj transmis privitorului. Nu șalul în sine, cât mai ales unduirea molatecă a acelui șal în jurul Marioritzei o tulbura. Descifra tandrețea unei îmbrățișări, dar și așteptarea. Speranța, dar și reținerea melancolică. O subtilă invitație, în fond. Dacă o adresase pictorului, de ce îl părăsise? Plecarea ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]