822 matches
-
Gomerius părea acum să-l alinte ca pe un copil, iar vederea unor asemenea schimbări teribile în comportamentul și starea suferindului smulse războinicilor ce îi înconjurau exclamații și comentarii de uimire. Odolgan, care-și făcuse loc prin grămadă, se apropie șchiopătând de Inisius și se aplecă să-l cerceteze de aproape. îi privi apoi pe Balamber și pe Khaba și, ridicându-se, deschise brațele într-un gest de stupefacție. — Doarme! constată. Canzianus se ridică și el. — Ce era mai rău a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pânză ce-i acoperea pubisul, întors cu spatele către tânăra sclavă pe care tocmai o posedase și care se zărea printre piei și tot felul de alte lucruri îngrămădite. Observă că avea un picior bandajat, imediat deasupra genunchiului și că șchiopăta vizibil. Războinicul trecu roată prin spatele tovarășilor săi așezați în jurul focului și se apropie, fixându-l cu o privire cercetătoare și plină de ironie. Ajuns lângă el, se aplecă puțin, sprijinindu-și mâinile de coapse și începu să-l scruteze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în ecourile incendiului, privirea sa reuși să pătrundă înăuntrul îngrăditurii și să constate efectul cel mai important al incursiunii: în noroiul podelei agonizau, cu nechezaturi înfiorătoare și răgușite, pe puțin douăzeci de cai. Alții, îngroziți, rătăceau înnebuniți prin tabăra devastată, șchiopătând, lovind cu copitele și izbind pe oricine li se ivea înainte; iar alții zăceau morți ori muribunzi printre corturile în flăcări. Mulți cai însă lipseau - cei pe care burgunzii îi luaseră cu ei. Grupuri de războinici hiung-nu alergau istoviți în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
sângele victimei, îl dădu servitorului care îl ajutase în timpul ritului și își luă apoi bastonul din mâinile lui. Sprijinindu-se cu o mână în baston, iar cu cealaltă pe umărul băiatului, coborî cele două trepte ale templului și se îndreptă, șchiopătând, pe cărarea pietruită flancată de șiruri de mirt, ce ducea la zidul înconjurător, unde se deschidea o poartă secundară - ieșea pe acolo pentru a nu atrage prea mult atenția. Cele două femei îl însoțiră și își luară respectuos rămas bun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
sine pe fiul său Thorismund, puțin peste douăzeci de ani, cu trăsături mai puțin aspre decât ale sale, dar cu aceeași atitudine hotărâtă. De cealaltă parte a mesei stătea Chilperic, pe care Sebastianus îl revăzuse cu bucurie la Aureliana: încă șchiopăta, din pricina uneia din multele răni primite în Sapaudia, dar în rest părea a fi în plină formă. Din Sapaudia adusese la Lugdunense cinci mii de războinici înarmați și echipați cum se cuvine: în fața pericolului comun, într-adevăr, tatăl său alesese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
când am traversat pe Seventh Avenue, a scos brusc un stilou și și-a notat numele meu, numărul de serie și adresa, în timp ce o liotă de civili căscau gura la noi. Când, în sfârșit, m-am urcat într-un taxi, șchiopătam. I-am dat șoferului indicații menite să mă ducă măcar până la fosta casă a lui „Carl și Amy“. Oricum, de îndată ce am intrat pe stradă, totul a decurs simplu. Nu aveam altceva de făcut decât să urmăresc mulțimea. În fața casei fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
bar. Mi-am pierdut și mi-am redobândit aproape simultan echilibrul, fără ca doamna Silsburn sau locotenentul să fi observat. Mi-am încrucișat brațele pe piept. În unele seri, am continuat, când Seymour era într-o formă deosebită, se întorcea acasă șchiopătând ușor. ăsta-i adevărul adevărat. Charlotte nu se mulțumea să-l calce pe picior, pur și simplu i-l strivea. El nu se sinchisea. Îi plăceau oamenii care-l călcau pe bătătură. Îi plăceau fetele gălăgioase. — Vai, ce interesant! a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
la adresa celor douăzeci și patru de domnișoare, tocmai întoarse după weekend-uri abundente petrecute la Cambridge sau Hanovra sau New Haven, care mă vor aștepta în sala 307, dar nu pot termina o descriere a lui Seymour - chiar și o descriere care șchioapătă, chiar una în care propriul meu ego, perpetua mea dorință de a împărți capul de afiș cu el, e permanent prezentă -nu o pot termina, spuneam, fără a fi conștient de ceea ce e bun, de ceea ce e real. ăsta e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
Îi zicea păpușa, Înfigând În gâtul ei o andrea de lemn... Mașa se prefăcea că moare. Sau chiar murea pentru un timp, Întinzându-se pe iarbă și oftând. La căpătâiul ei veneau ursulețul de pluș și căluțul de lemn, care șchiopăta de un picior. Îi aduceau flori de câmp și rămurele de salcie. Iar primăvara Îi așezau pe piept, În coșulețe Împletite din pai, vișine și cireșe și grămăjoare mici de zmeură. Văzând atâtea bunătățuri În jurul ei, Mașa se trezea, descotorosindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
În puterea lui de muncă, contractând noi avantajoase lucrări, Încercând să recupereze timpul pierdut. Întreg colectivul de muncă al grupului de șantiere triumfa, având În vedere Însfârșit, Tony Pavone reluându-și normal activitatea va putea onora atențiile financiare care cam șchiopăta de când cu necazul acelui besmetic anchetator. Băiat de treabă Gică Popescu,Contabilul Șef al Șantierului Îi zâmbea mustața cu speranța a zilelor ce vor urma, reușind un substanțial ciubuc procurând pe sub mână unele materiale dispărute din fondul pieții În timp ce Șeful
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
unui refuz poate și urmare a presiunilor tot mai insistente a ofițerului politic. Cu gândul la concediu și la revederea cu prietena mea dragă, jucând fotbal În loc să dau cu piciorul În minge, am Înfipt gheata alături. Am ajuns la infirmerie șchiopătând, iar doctorul baiat de treabă, văzănd entorsa dela glezna piciorului stâng, mai În glumă mai În serios mă trimise la Spitalul Militar Brașov, dorindu-mi o vacanță plăcută...! Am stat aproximativ zece zile sub observație și cum nu a fost
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
Poate la unul din magazinele unisex. Nebunul purta o cămașă siclam cu o cravată de culoarea prunei, lată ca limba de bou. Posomoreala râsului său neîntrerupt, strălucirea dinților perfecți, nevătămați de asediul de la Stalingrad și neatinși de foamete când trecuse șchiopătând Carpații și Alpii. Dinți ca ai lui meritau un cap mai sănătos. — Ce plăcere să te Întâlnesc aici, Îi spuse Eisen lui Sammler În rusește. Sammler Îi răspunse În poloneză: „Ce mai faci, Eisen?“ — N-ai vrut să te oprești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
mă pusese la pământ? M-am ridicat și m-am clătinat ușor. — Crezi că poți să conduci până acasă? m-a întrebat ea. — O, da, mă simt bine, am zis, îndreptându-mă spre ușă. Am luat cușca și am plecat șchiopătând după ea. În stradă, ne-am îmbrățișat țeapăn. — Bine, atunci bănuiesc că ne vedem luni, a zis Sheba. Se muta plină de anxietate de pe un picior pe altul, ca cineva care are nevoie la toaletă. Am dat din cap și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
i-a răspuns. În aer nu se simțea decât miros de lemn ars, miros de foc de tabără. Nu-i nici un foc de tabără, a zis Charlie ca și când Danny ar fi rostit cuvintele cu voce tare. Charlie s-a dus șchiopătând până la marginea unei crevase nu prea adânci. Mirosul nu venea de la cabana din spatele lor, ci de undeva de sus, dinspre munte. Danny s-a uitat dacă vede fum, dar n-a descoperit altceva decât cerul senin și albastru - un albastru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
mă placă și să mă pot plăcea și eu. Tot în acea zi ne-am ales în cantină o masă a noastră. O ochisem amândoi și ne hotărâsem să așteptăm oricât până se va elibera. Nu era o masă aparte, șchiopăta ca toate celelalte dacă nu-i puneai o bucățică de hârtie sub picior, fața de masă mirosea tot a rânced ca și celelalte, dar de acolo puteam să văd toată încăperea și pe fereastră afară. La masa aceea aveam impresia
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
spre căprior. Cornul tresări în urmă prin bolți răsunătoare; țapul se scutură, sări sprinten peste pârău și dispăru în desișuri. Ca și cum i-ar fi venit o înfiorare de spaimă și de putere, căprioara se ridică și intră iar în apă. Șchiopătând ușor, numai în trei picioare, porni în copce scurte, domoale, în susul pârăului. Mergea la deal și picături de sânge se tot prelingeau în lungul piciorului stâng și se închegau în șuvițe roșii. În juru-i copacii stăteau neclintiți; tufe de ferigi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
calea păcii, încrezători că Dumnezeu ne călăuzește spre ce e mai bine pentru noi, căci El este Cel care ascultă, El este Cel care răspunde.“ Mai înainte ca sultanul să-și fi isprăvit fraza, Astaghfirullah se îndrepta deja spre ieșire, șchiopătând și mai tare din pricina mâniei, iar buzele lui rostind aceste vorbe cumplite: „Oare despre noi a spus Dumnezeu în Cartea Sa: Sunteți neamul cel mai bun care le-a fost vreodată dăruit oamenilor?“ * * * Chiar în seara adunării de la Alhambra, Granada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
tare adevăruri pe care cei mari le țineau ascunse? Ei bine, tu aveai atunci dreptate. Trebuie să regăsești în tine însuți timpul ignoranței, căci acela era și timpul curajului. Vrând parcă să ilustreze cele spuse, s-a ridicat, a înaintat șchiopătând până la catedra profesorului și i s-a adresat fără reverență, lucru care a făcut să amuțească pe loc și cel mai mic zgomot din sală. — Mă numesc Ahmed, fiul șerifului 1 Saadi, coborâtor din Casa Profetului, fie ca rugăciunea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
fără reverență, lucru care a făcut să amuțească pe loc și cel mai mic zgomot din sală. — Mă numesc Ahmed, fiul șerifului 1 Saadi, coborâtor din Casa Profetului, fie ca rugăciunea și mântuirea să fie asupra lui! Dacă mă vedeți șchiopătând, este din pricină că am fost rănit anul trecut, pe când mă luptam cu portughezii care au năvălit peste teritoriile din Sousa. Nu știu dacă era mai înrudit decât mine cu Trimisul lui Dumnezeu; cât privește infirmitatea, o avea din naștere, după cum urma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
în Descrierea Africii. Avea cu adevărat o barbă foarte roșcată, de culoare naturală, dar și din pricina henei, căci omul trecuse de cincizeci de ani, arăta și mai bătrân încă și nu părea să reziste decât datorită furiei de a învinge. Șchiopăta tare și avea mâna stângă din argint. Își pierduse brațul chiar la Bougie, la un asediu mai vechi care se isprăvise printr-un dezastru. De data asta, bătălia părea mai bine pornită. Ocupase deja vechea citadelă a orașului și trecuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
făcându-l să oscileze în fața ochilor băiatului. Cine? — Nu știu. Aș putea să te zdrobesc cu o lovitură de pumn! exclamă Vitellius. Băiatul nu se mișcă, dar lăsă capul în jos. Vitellius nu se mai uita la el. Se duse șchiopătând spre bustul lui Nero. Puse cu grijă peștișorul pe marginea piedestalului, cu gesturile celui care pune pe altar ofrandele destinate zeilor. — Pentru tine, Nero, prietenul meu din adolescență, mare luptător, sublim muzician. Pentru tine, fiu al zeilor, ucigașul mamei tale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
intra într-un han, departe de zidurile orașului și aproape de Rhenus, la marginea pădurii. Hanul era pustiu. Mirosul de carne prăjită plutea în aer. Apăru hangiul, care făcu mai multe plecăciuni - îl recunoscuse imediat pe guvernator în omul care înainta șchiopătând, lacom de mâncare și de informații. Vitellius îl îndepărtă cu mâna pe hangiu și se duse să inspecteze cratițele, adulmecând, gustând sau înfulecând cu gura plină când o mâncare îi plăcea mai mult decât celelalte. Era neliniștit și privea lacom
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
-te la Velunda. Ea e marea profetă din ținutul ăsta. Ea e preoteasa viitorului. — Velunda? - Vitellius înălță capul. Am mai auzit numele ăsta. Privirea lui o întâlni pe cea a hangiului, care se întorsese spre el. Se apropie de acesta, șchiopătând. — Tu o cunoști? — Cu toții am auzit vorbindu-se despre ea, dar eu nu o cunosc și nu știu unde se află... Nu știu unde, în pădure, adăugă, cu un gest vag. Vitellius se întoarse din nou spre orb, să-l mai întrebe ceva, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
auzit... E mai bun decât Titus. Nu l-ai fi cumpărat pe Skorpius dacă Titus n-ar fi fugit... La urma urmei, ai ieșit în câștig, nu crezi? Vitellius împinse deoparte vasul gol, aruncă niște monede pe masă și plecă șchiopătând. 8 Imediat ce torțele lecticii care-l ducea pe Vitellius înapoi la Pretoriu dispărură, hangiul închise ușa, luă carafa cu vin și două cupe și ieși prin spate. Urcă pe scărița îngustă care ducea sub acoperiș și împinse o ușă. — A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ia cu el pe Listarius drept unic tovarăș și călăuză. Vitellius înainta greu pe drumul ce șerpuia printre copacii înalți; coborâse indispus din lectică, nemaiputând continua drumul din cauza copacilor. Își lăsase escorta la marginea pădurii și o pornise pe jos. Șchiopăta din cauza rănii dobândite în timpul cursei de care, când se întrecuse cu Caligula. Se întrebă dacă incidentul acela care îl marcase pe viață fusese un semn bun sau rău: Caligula, învingătorul din acea cursă, ajunsese împărat și fusese ucis. Dar el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]