594 matches
-
ceva greu de definit care mă flata în modul în care mi se adresa acest omuleț gras, cu picioare scurte, cu basca lui nostimă, cu cutele gâtului său aidoma unor lanțuri de bicicletă puse unul peste altul, cu ochii lui șireți și veseli. Era primul om mai în vârstă, deci primul om „mare“, care mă vedea și mă înțelegea din perspectiva prin care voiam să fiu cunoscut atunci. Mergeam, deci, la el zilnic, nu pentru doctor, ci pentru prieten. În primele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
atunci. Iag tăcu un timp, privind când spre mine (care îi răspundeam cu un zâmbet fericit și stupid), când spre Sonia. Treptat, ochii lui decolorați, la început holbați la auzul declarației Soniei, apoi absenți din cauza încordării interioare, luară o expresie șireată. — Permiteți-mi, totuși, Sofia Petrovna, spuse el și, luând păhărelul și dând pe gât lichiorul, făcu mișcarea de clătire a gurii, de parcă ar fi băut un elixir pentru dinți pe care îl va scuipa imediat. Permiteți. Mi se pare că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
revedere. La revedere! Urcând cărăruia prin livadă, Petre își zicea: Am câștigat o bătălie cu "domnul Postelnicu", dar nu și războiul! N-a fost ușor, "satrapii" ăștia mici sunt uneori mai greu de dovedit decât cei mari, mai încăpățânați, mai șireți, mai periculoși. Mai departe vedem noi! Avea deja multe planuri în cap la cine să meargă la București, pe cine să sune, cu cine să se vadă. Din vremea magazinului de bijuterii, avea, într-un sertar, o grămadă de cărți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
a fost degradat din drepturile civile, angajându-se, cu greu, ca simplu muncitor la Fabrica de cherestea, iar Ramiro cum am spus, ghebos, irascibil și inadaptabil social, a murit după cincizeci de ani, holtei. La Ramiro te șocau privirea ageră, șireată, limbajul colorat și toate nătângiile sale de om obsedat, complexat și frustrat. Cu toate acestea, el avea mulți prieteni, care profitând de starea sa materială și de statutul lui de fiu de notar, îl vizitau zilnic în camera personală cu
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
prezintă o egală a naratorului care o anunță pe Ioana cea inteligentă de mai târziu. Fata, colegă de bancă în școala primară și apoi camaradă în timpul studenției trăiește prin portret:”era subțite, sprintenă, armonioasă ca o veveriță, cu ochi subțiri, șireți, cu nasul în vânt, cu gura poate cam mare dar transfigurată de atîtea râsete, cu un păr imens, castaniu, cu nuanțe roșiatice, ușor creț, încovoind capul.” De Desirée îl leagă o prietenie ciudată:” ne întâlneam din întâmplare, ne înțelegeam admirabil
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
adevar, Unirea s-a făcut pe această bază. Ei, ca să nu vatăme susceptibilitatea și știind că suntem naivi și neexperimentați, ne-au lăsat să vorbim despre Unire, lăsînd ca timpul să ne trezească. De altcum dânșii, evident mai iscusiți, mai șireți, mai inteligenți decât noi asta trebuie s-o recunoaștem, deși au un fond moral inferior au priceperea afacerilor și experiența, să nu uităm proverbul maghiar: "zemesé a világ2" au avut nevoie de un timp oareșcare, ca să se înstăpânească la noi
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
Crezi? se îndoi Aurica. - Și apoi, de ce bănuiești numaidecât, pipăi Felix situația, că între domnul Pascalopol și Otilia ar fi vreo legătură? Domnul Pascalopol e singur, fără copii... Aurica râse malițioasă. - Cum se cunoaște că n-ai experiență! Otilia e șireată,caută numai bărbați în vârstă, bogați. Numai de-ar lua-o în căsătorie... Însă nu cred să fie Pascalopol așa lipsit de gust. Dumneata ce zici? Felix arătă prin tăcere că nu are nici o opinie în privința asta. Văzând că Felix
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
lui Felix), are temperament, știe Pascalopol după ce umblă, stai alături de ea, las' că-i bine, și eu, când eram student, ședeam la gazdă pe aceeași sală cu o fată delicioasă, eh, ce fată, să te ferești însă de Otilia, e șireată, fă-ți interesele și atât, nu te cola, las' că nu ești dumneata prost, nu te văz eu? (Stănică făcu iar cu ochiul lui Felix, căruia îi ardeau obrajii de ciudă.) Dar ce are Otilia aici? (Stănică îi scotocea acum
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
pe moș Costache, și nici ceilalți n-o să trăiască o mie de ani. E rândul nostru, al tinerilor, să ne așezăm la masa vieții. Da, dar trebuie să fim pregătiți, să nu lăsăm lucrurile de azi pe mâine. Bătrânii sunt șireți, escroci, ți-o spun eu, ca avocat, au dușmănie declarată pe moștenitori. Un bătrân care toată viața n-a știut să se folosească de averea lui, gelos pe tineri, face farse, de pildă, lasă averea la o biserică sau la
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
prea bine, dar, pentru o fată, explicația părea cam subtilă. Tot sufletul lui, voluntar și idealist, trăia în temeiul unui program, niciodată mulțumit cu prezentul. Putea să fie adevărat ceea ce spunea Otilia, dar putea fi și o tactică de fată șireată de a ocoli preciziunile. G. Călinescu - Ascultă, Otilia, să zicem că mâine, când căsătorianoastră ar fi posibilă, eu te-aș iubi la fel și tu la fel, atunci ai primi să fii soția mea? Otilia râse, strânse pe Felix în
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
acu ! Și atunci ajunsese să nu vrea să le mai vază în ochi, așa i se acrise de ele ! Vezi, c-așa-i omu... Și Zamfirescu, ce domn era, d-a ajuns el până-n anturaju reginei și se trăgea de șirete cu Brătienii... Trei ani a stat omu ei la Zamfirescu, n-are el școală multă, da are scris frumos, și-acu să vezi ce iscălitură își trage și, dedesubt, uite-așa face o buclă... La urmă, cu ce strânsese de la
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
învârtă pe degete pe bărbați, uite-așa să-i învârtă... E-he, cum l-a-nvârtit madam Ioaniu pe bărba-su dintâi de era ditamai Profesoru și ce oameni mari n-a cunoscut ! Cu ăi mai mari avocați și miniștri se trăgea de șirete și-a ajuns până n anturaju reginei... Da la nimica nu i-a folosit, că-n casă madam Ioaniu comanda : ea tăia, ea spân zura... Ea era generalu. Și el numa-n patru labe umbla, nu știa cum s-o
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
nici să se încheie la ghete nu mai poate. De burtă nu mai poate. Ditamai namila, odată-l vezi că-și pune picioru ncălțat pe scaun și-ncepe s-o strige : — Vico ! strigă. Viiicooo ! Vino tu și mă încheie la șirete... D-apăi c-acolo, la țară, mă-ta tot așa te-a ținut ! Și tu, cu picioarele pe masă, ca o vită ncălțată... Da vine. Totdeauna, de când îl știe, a tras a casă mare și, dacă nu l-a schimbat ea
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
tratezi de la egal la egal. Sau dacă le faci mărturisiri adevărate, dacă te umilești în fața lor să le faci. E o naivitate să îți închipui că ai putea să le câștigi încrederea sau cel puțin bunăvoința. Nu, ei sunt mai șireți decât tine, iar de crezut tot n-au să te creadă, pentru că tocmai de aceea au ajuns unde au ajuns : pentru că ei cred mai puțin decât oricine. Ei sunt convinși că totul e o minciună, că toată lumea minte. Ei sunt
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
în iritări nejustificate. Din păcate, ea numai pe acestea le vede, nu și miracolul religios cu care mă uimește orice gest mărunt al ei, deși pe toate i le știu atât de bine ! Surâsul din ochii entuziaști și creduli, felul șiret cu care îngână ceva, ascunzându-și cu o grațioasă neîndemânare chipul jenat dincolo de evantai, felul cum rămâne cu privirea în gol, visătoare. (Misoginism vulgar ar fi, desigur, să-mi imaginez că atunci Sophie se gândește la un corset sau la
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
la o sută douăzeci de kilograme cât are, numa un sport îi trebuiește ! Că mai sport decât s aducă lemnele și cărbunii din fundu curții, de la magazie, ce vrei mai sport ca ăsta ? Și-ncă nici să se-ncheie la șirete, nici de asta nu mai e în stare singur ! Așa că io una am sport destul ! Altele n-oi avea, da de sport nu duc lipsă !... Și mai dă-te dracu cu aiurelile tale ! Că nu vezi cum arăți, gălbejită, și
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Prin fața lor trec perechi de tineri spre sala mare a restaurantului, de unde răzbate vocea unei cîntărețe. La o masă din centru, doi copilandri, amîndoi blonzi, unul frumos, cu o figură de domnișoară, iar celălalt urît de-a binelea, cu ochi șireți, de vulpe la pîndă, trag pe rînd țigară după țigară din pachetul așezat desfăcut în buzunarul de la piept al unui student străin, care pare total prins într-o discuție cu fata în costum de catifea roșie. Văzută din profil, stînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
odată, s-a simțit privită cu subînțeles și studiată de Jack Devine, care părea amuzat. A simțit furnicături pe ceafă. Cu ochii încă ațintiți asupra lui, a mușcat vârful cu sălbăticie. Jack clipi și ea râse, aruncându-i o privire șireată care parcă spunea „așa-îți-trebuie“. — Plec acum, spuse ea. — Nu mă poți lăsa aici, se plânse el. Cu cine o să vorbesc? — Ei bine, nu ai prea vorbit cu mine până acum, exclamă ea și își luă geanta de jos. —Aoleu! Domnișoară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
meu. Acceptând internarea psihiatrică, Marghioala reclamă și ea o scurtă amânare (Bine, mă duc unde vreți voi... Dar mai dați-mi un răgaz de câteva ceasuri, să-mi iau lucrurile la care țin), rugăminte suspectată de Dida drept vicleșug (E șireată, vrea un răgaz de câteva ceasuri, să-și adune boarfele... Dar trebuie să fim cu ochii în patru, cine știe ce măgărie mai pune la cale ! - IV, p. 662). Solicitarea comună a eroinelor în situație similară contribuie la apropierea lor peste secole
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
interveni iarăși Aglaia, știți, e văduva unui funcționar, care ne vizitează uneori ca să cerșească. Toată menirea vieții ei e ieftinătatea; numai să poată trăi cât mai ieftin, numai de copeici vorbește și, vă rog să rețineți, are bani, dar e șireată. Exact la fel e și cu viața enormă din închisoare, poate și cu fericirea de patru ani trăită la țară, pentru care ați trădat orașul Neapole, l-ați vândut, chiar cu profit, deși nu v-ați ales decât cu mărunțiș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
glumă, o rosti chiar posac, ceea ce păru întrucâtva ciudat. — Nu v-am făcut mărturisiri, îi răspunse prințul roșind, doar v-am răspuns la întrebarea pe care mi-ați pus-o. — Bravo, bravo! strigă Ferdâșcenko. În tot cazul, răspunsul e sincer, șiret și sincer! Toți izbucniră în hohote zgomotoase de râs. — Ia nu mai zbiera, Ferdâșcenko! îi spuse, dezgustat, Ptițân, cu jumătate de gură. — Prințe, nu mă așteptam de la dumneavoastră la asemenea prouesse*-uri, zise Ivan Feodorovici. Știți cine va profita de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
totul mamei de îndată ce s-a mutat la noi. De unde să știe? Spune-mi, te rog. Prințul și Lebedev n-au permis nimănui să vorbească, nici măcar Kolea nu știe nimic. — Ippolit? A aflat singur. Nici nu-ți poți imagina ce creatură șireată e; nu știi ce intrigant e și ce nas are, ca să adulmece toate lucrurile scandaloase. Te privește dacă nu crezi, dar eu sunt sigur că a apucat să pună frâul pe Aglaia! Și, dacă încă nu l-a pus, îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
dinainte că m-a zugrăvit ca intrigant. Cu asta și-a început scrisoarea. Recunosc că am fost prost dându-mi la început drumul la gură; credeam că, voind să se răzbune pe prinț, îmi va sprijini interesele; ah, ce creatură șireată! Acum l-am ghicit pe de-a-ntregul. Cât despre furt, a auzit de la maică-sa, de la căpităneasă. Dacă bătrânul s-a hotărât la un asemenea pas, l-a făcut pentru căpităneasă. Subit, din senin, îmi spune că „generalul“ i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
nimic, dacă-ți poți închipui una ca asta! Prințul râse din nou. Lebedev își luă o înfățișare plină de importanță. E adevărat că uneori era prea naiv și sâcâitor în curiozitatea sa; dar în același timp era un om destul de șiret și abil, iar în unele cazuri chiar prea perfid și tăcut; respingându-l necontenit, prințul aproape că și-l făcea dușman. Însă prințul nu-l respingea pentru că îl disprețuia, ci pentru că subiectul curiozității lui era delicat. Unele visuri ale sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
treptele și-i făcu semn cu mâna. Prințul traversă strada. — Nici portarul nu știe că m-am întors acasă. I-am spus mai înainte că plec la Pavlovsk. Și mamei tot așa i-am spus, șopti el cu un zâmbet șiret și aproape satisfăcut. Intrăm și nu ne aude nimeni. Ținea deja cheia în mână. Urcând scara, se răsuci pe călcâie și-i făcu prințului un semn de amenințare cu degetul, adică să pășească mai ușor, deschise ușa care dădea spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]