KorAP: Find »[drukola/base=șold & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...15 16 17 ...545 >

13,607 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183

manșetele, apoi arătă următoarea fotografie din serie. În acestă poză bărbații Își scoseseră hainele - acoperindu-și sexele cu niște cârpe cum purtau și indienii. În acest caz nu era deloc greu de observat că, de fapt, erau niște femei cu șolduri late, sâni mici și păr rar. Pe raftul de lângă Dora se vedea un șir de faluși În miniatură provenind din culturile antice mediteraniene. Nu puteam să nu mă gândesc la spatula vârâ În buzunar de Karp: În ceea ce privește conturul său, s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
Se Îndreptă spre o acuarelă cu două doamne care stăteau față-n față. În fundal, un bărbat cu baston și ochelari de soare bâjbâia Într-un Întuneric etern. Femeile păreau la fel de dezorientate, deși hainele mulate care le scoteau În evidență șoldurile, gulerele pufoase de blană și cizmele lucioase cu mii de capse minuscule de-a lungul fluierului piciorului, până sus la rotulă, erau semne că nu erau deloc dezorientate În același sens ca bărbatul orb. Karp se aplecă Înainte. — Există cizmari

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
persoane. Încearcă să scape de ai lui cu bandaje. Și invidia femeilor pentru penis? Doar voi, vienezii, mai credeți În așa ceva. Dora Îmi sustrase țigara din nou. Structura oaselor e singurul lucru care poate fi modificat. Uită-te la umeri, șolduri sau Încheieturi. Astea sunt părțile care trădează. Scoase un nor de fum. Bine, hai să vedem. Ce-i În neregulă cu tine? Capitolul nouă Soarele strălucea glorios când am trecut de Bursa de Valori. Dacă n-ar fi fost gândurile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
mai târziu, m-am instalat comod În scaunul din fața celui mai bun prieten al Dorei, gândindu-mă dacă Încheieturile lui ar putea fi considerate neobișnuit de subțiri pentru un bărbat. Și dacă da, puteau fi socotite feminine doar pentru atât? Șoldurile lui Karp nu erau foarte proeminente, asta clar, și n-am reușit să disting nici bustul când se așeză la biroul său ordonat (stilourile, pe stânga; hârtiile, la dreapta; clamele, spatula și sugativa În față). Deși... Doctorul mă Întrerupse. — Ăsta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
atingea, și totuși mă simțeam de parcă palma i-ar fi fost Încărcată cu lumina lunii. Niciodată nu m-am simțit atât de gol. Gol, nu expus. Pentru că, În felul ei, Dora mă Îmbrăca cu mâinile În timp ce-mi mângâia șoldurile, coapsele și genunchii. Sentimentul de intimitate era copleșitor, și am iertat-o imediat pentru că nu mai voia să facem ce făceam În camera 202. Încet, am avut o revelație că ăsta eram eu, numai eu - corpul ăsta gol, fermecat, exaltat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
și m-am răsucit. Simțeam pietrișul frecându-se de tâmple și m-am gândit confuz că poate ar fi suficient să adorm ca durerea să dispară. Dar rafala de pumni continua să cadă, țintindu-mi de data asta șira spinării, șoldurile și picioarele, umerii și mâinile. Cu capul Îngropat În brațe, mi-am Încleștat pumnii pe după gât. Însă fiecare tentativă de a-mi apăra o parte a corpului dezvelea alte părți, și, doborât de durere, mi-am dat seama că trebuia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
cu umbră. Prietenul meu și-a suflecat mânecile - și s-a oprit brusc. Fir-ar să fie, Sascha! Cred că mi-am uitat haina la tine. N-am țigări, nici bani. La dracu’. Iritat, se bătu ușor peste piept și șolduri. Hai. Să ne Întoarcem. — Nu te ambala. Mi-am aruncat geaca peste umeri. Într-un buzunar vârâsem niște bani din cei Împrumutați de la Ludmila. Plătesc eu - ca dovadă a aprecierii mele. Îți iei haina data viitoare când ne vedem, ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
vremea și trupul meu suferind, n-aveam chef să mă strofoc. Deși nu părea mulțumit, Anton cedă. După câțiva metri, am simțit primele picături mici de sudoare prelingându-se pe mine, ca niște insecte grase cu miriade de piciorușe Împiedicate. Șoldurile mi se Înțepeniseră, picioarele erau parcă din plumb. Eram pe punctul de a mărturisi că, În definitiv, s-ar putea să n-am destulă putere să ajung până la resturant, când am auzit un ticăit cunoscut În spatele meu - și o fată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
conștiinței mele. M-am concentrat mai degrabă pe senzația asta de contopire cu propriul sex. Soarele de dimineață strălucea orbitor, sunt deci convins că experimentul mi-ar fi reușit dacă n-aș fi băgat palmele sub spate ca să-mi ridic șoldurile. Acest gest nevinovat, schițat doar ca să mă Împingă un pic mai tare În teaca asta strâmtă care-mi solicita atenția, a rupt toată vraja. Brusc, am rămas fără aer. Tulburat și dezumflat, am urmărit cât de repede se transformă cea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
Postura nesigură creată poate fi contracarată doar printr-o ușoară deplasare a punctului de gravitație dinspre călcâi spre membrul arcuit, ceea ce subțiază gambele, scoate fundul În evidență și Întărește umerii. Noua curbură a șirei spinării va sublinia mișcarea rotativă a șoldurilor, iar coatele, Împinse În spate, vor sublinia sânii. Astfel, cu cât călcâiele sunt mai sus, cu atât persoana care poartă tocul va deveni mai „femeie“. Pe scurt: sexul slab nu există, e creat. Pantofii pe care i-am luat de la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
decepții, dorințe ascunse și fantezii clarvăzătoare - aproape tot, În afară de veridicitatea goliciunii, poate. Și totuși, dacă nu mă Înșelam, cauza desfășurării evenimentelor din ultimele săptămâni se afla chiar aici, ascuns În spatele ușii camerei 202. Netezindu-mi fusta care Îmi alunecase pe șolduri fără să observ, m-am gândit la mesajul pe care-l lăsasem lui Anton. Îl rugam să mă aștepte la Crama Albastră la 11 seara, cel târziu; susțineam că am descoperit ceva revelator. „Prietene, e timpul pentru marea finală. “ Eram

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
și, orice ar fi proiectat Îndărătul frunții mele, era puțin probabil că avea să-mi Îmbunătățească situația. Obosit, am observat că ciorapii mei de mătase fuseseră sfâșiați. Aveam picioarele zgâriate; rotulele, pătate de sânge. Rămășițele fustei mi se ridicaseră pe șolduri. Bluzei galbene Îi lipsea o mânecă și toți nasturii. Acum am băgat de seamă că sutienul negru atârna În afară: bretelele fuseseră rupte și șosetele cu care Îl umplusem au dispărut. Am dus mâna la tâmplă și mi-am dat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232

pipăi? o întreb eu în timp ce mă apucă de mână și mi-o duce spre trupul ei. Mamă... — N-am pus nici două kilograme pe mine de când te-am născut, zice ea. Pipăie, mă îndeamnă și-mi lipește degetele țepene de șoldurile ei rotunjite, care nu arată rău deloc... Și ciorapii. Au trecut mai bine de douăzeci și cinci de ani (de jucat s-ar zice că nu ne mai jucăm), dar mămica încă își mai trage ciorapii de față cu băiețelul ei. Ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
pe fereastră. Și pe urmă or să mă ia acasă! Covorul ăsta n-are nimic. Și nici genunchiul meu n-are nimic. — Dar a avut, se grăbește maică-mea să-mi împrospăteze memoria, când ai avut piciorul în ghips până-n șold, dragule. Cât a șlepuit pe chestia aia! Cât s-a mai chinuit! — Aveam paișpe ani, mamă. — Ăhă, îi ține taică-meu isonul, și când ți-ai dat jos chestia aia, nu puteai să îndoi piciorul, de-am crezut c-o să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
decât îmi planificasem și mă trezesc bușindu-mă ca un bolovan de pământul înghețat bocnă, îmi știrbesc un dinte din față și îmi trosnesc protuberanța tibiei. Timp de șase săptămâni stau cu piciorul drept vârât în ghips de la gleznă până-n șold. Sufăr de-o treabă pe care doctorul a numit-o Maladia lui Osgood Shlatterer. După scoaterea ghipsului, îmi trag piciorul după mine ca un invalid de război - iar taică-meu strigă între timp: — Îndoaie-l! Vrei să mergi așa toată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
de ilaritate, mai ales când vine vorba de insultele ce se revarsă dinspre tipul pe care taică-meu l-a categorisit drept „rusnacul ăla nebun“, Biderman, proprietarul cofetăriei din colț (bârlog al pariorilor), și care are o aruncare „ezitantă“ din șold, nu numai foarte nostimă, ci și foarte eficientă. — Abracadabra, zice el și aruncă mingea în direcția jucătorului aflat la bătaie. Și de fiecare dată îi strigă doctorului Wolfenberg: — Un arbitru chior, mai treacă-meargă, dar ce te faci cu un dentist

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325

se Întinseseră pe banchetă, albăstrii În jurul bărbiei, și cu femei cu părul prins În plase terne, asemenea plaselor de pe polițele de bagaje, care Își adunau fustele strâns În jurul lor și se rezemau de spătare În poziții nefirești, sâni mari și șolduri mici, sâni mici și șolduri mari, toate amestecându-se, de nedescâlcit. O femeie Înaltă și subțire se trezi o clipă doar ca să se plângă: „Berea aia pe care mi-ai adus-o. M-a terminat. Stomacul mi-a luat-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
În jurul bărbiei, și cu femei cu părul prins În plase terne, asemenea plaselor de pe polițele de bagaje, care Își adunau fustele strâns În jurul lor și se rezemau de spătare În poziții nefirești, sâni mari și șolduri mici, sâni mici și șolduri mari, toate amestecându-se, de nedescâlcit. O femeie Înaltă și subțire se trezi o clipă doar ca să se plângă: „Berea aia pe care mi-ai adus-o. M-a terminat. Stomacul mi-a luat-o razna“. Pe locul din fața ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
nu? N-am vrut să fii deranjată. Trebuia să-l văd pe conductor. Pot să intru? — Evident. Este compartimentul dumitale. El zâmbi și nu fu În stare să-și reprime un gest de deschidere a brațelor, o ușoară Înclinare de la șold. — S-avem pardon. E al dumitale. Își scoase o batistă din mânecă, Își suflecă manșetele și făcu gesturi de prestidigitator În aer. — Uite. Vezi? Un bilet de clasa Întâi. Din batistă căzu un bilet și ateriză pe podea, Între ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
el. — Spune odată, ticălosule! țipă Herr Kolber la el. — Eu și cu Anna suntem prieteni. Îmi pare foarte rău, Herr Superintendent, că m-ați prins astfel. Anna m-a invitat Înăuntru. — Anna? spuse Herr Kolber, nevenindu-i să creadă. De ce? Șoldurile lui Joseph se agitară din cauza stânjenelii. — Păi, Herr Kolber, vedeți cum devine situația... Eu și cu Anna suntem prieteni. — Anna, vino Încoace! Ușa se deschise Încet și Anna ieși la vedere. Își pusese fusta și Își aranjase părul. — E adevărat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
sau resurse. — Nu i-am furat banii! se smiorcăi el. N-aș face așa ceva. Eu țin la Anna. — Întoarce-i buzunarele pe dos. Anna se execută, dar mâinile ei se mișcară pe hainele lui ca o mângâiere. — Acum buzunarul de la șold. — Nu port pistol, spuse Josef. — Buzunarul de la șold, repetă Herr Kolber și Anna Întoarse căptușeala. Când văzu că și buzunarul acela era gol, Herr Kolber coborî revolverul, dar Încă mai tremura de furie bătrânească. — Faceți din apartamentul meu un bordel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
smiorcăi el. N-aș face așa ceva. Eu țin la Anna. — Întoarce-i buzunarele pe dos. Anna se execută, dar mâinile ei se mișcară pe hainele lui ca o mângâiere. — Acum buzunarul de la șold. — Nu port pistol, spuse Josef. — Buzunarul de la șold, repetă Herr Kolber și Anna Întoarse căptușeala. Când văzu că și buzunarul acela era gol, Herr Kolber coborî revolverul, dar Încă mai tremura de furie bătrânească. — Faceți din apartamentul meu un bordel! spuse el. Ce ai de spus În apărarea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
Îi explică el lui Coral. Suferă de indigestie. — Tânăra doamnă! Nu mai spune! E o târfă! Coral Își trăsese bagajul de sub banchetă, dar acum Îl lăsă să cadă iarăși cu fermitate peste degetele piciorului domnului Peters. Își puse mâinile În șolduri și o Înfruntă pe femeie, simțindu-se foarte matură și Încrezătoare În sine, pentru că natura scandalului i-o aduse În minte pe mama ei, cu brațele-n șolduri, schimbând câteva vorbe cu vecina, care insinuase că se „ținea“ cu chiriașul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
iarăși cu fermitate peste degetele piciorului domnului Peters. Își puse mâinile În șolduri și o Înfruntă pe femeie, simțindu-se foarte matură și Încrezătoare În sine, pentru că natura scandalului i-o aduse În minte pe mama ei, cu brațele-n șolduri, schimbând câteva vorbe cu vecina, care insinuase că se „ținea“ cu chiriașul. Pentru o clipă fu ea Însăși mama ei. Se detașă de propriile experiențe la fel de ușor ca de o rochie, de falsa Îngăduință din teatru, de vorbirea grijulie. — Cine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
vorbești cu mine. — Pe Arbuckle Avenue. La ălea de-agățat direct din tren, În gara Paddington. Coral râse. Era râsul histrionic al mamei sale, care-i poftea pe vecini să vină să vadă scandalul. Degetele Îi băteau agitate darabana pe șold. Fusese cuminte atâta vreme, pronunțase cuvintele corect, nu vorbise despre băieții cu care ieșea, nu spusese „Încântată să te cunosc“. Ani de zile oscilase indecisă Între clase sociale, fără să aparțină alteia decât teatrului, pierzându-și bunul simț Înnăscut și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]