899 matches
-
cu o flacără mică și liniștită. "Prefer să-mi închipui că am ce-mi lipsește, fiindcă simt nevoia să am măcar așa", mi-a spus într-o seară. Țin minte că afară era lună plină. Lumina care pătrundea prin fereastra șopronului îi înălbea fața. S-a ridicat de lângă mine și a încercat, fără succes, să pună la loc felinarul caleștii. Când a revenit, mi-a reproșat: "Eu aș putea să călătoresc o viață întreagă în această caleașca fără roți. Tu n-
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
bune. Altminteri, putea ieși ceva interesant din experiența mea. 21. ― Femeia, băiete, rămâne pentru bărbat o taină. Dar Tereza era un caz cu totul aparte. Râdea, arătîndu-și dinții de pisică sălbatică, de câte ori aplecam crengile tufei de răchită ca să treacă pragul șopronului: "Doamnă, vă poftesc în salon". Și-mi mulțumea, ceremonioasă: "Sunteți un adevărat cavaler, domnule". Dar cum încercam s-o trag de limbă, devenea rezervată. Îmi zicea: "N-ai cum să înțelegi". Sau îmi atrăgea atenția că nu vroia să mai
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
însoțesc la plecare, dimineața, m-a refuzat. Ba, chiar m-a amenințat că, dacă-mi trece prin minte s-o urmăresc, n-o voi mai vedea niciodată. Într-o seară, n-am ieșit s-o întîmpin. Am auzit-o din șopron, întrebînd cu o voce sugrumată: "Luca, ești aici? Am tăcut în continuare, iar ea a zis și mai speriată: "Lasă glumele". După aceea a izbucnit într-un plâns nervos și mi-a trebuit foarte mult s-o calmez. Era o
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
Nici chiar mie?" am întrebat-o. A stat o clipă pe gânduri, pe urmă mi-a zis sec: "Nici chiar ție". Din pricina întunericului, nu-i vedeam fața. Afară, începuse să plouă. Se auzeau picăturile scuturăndu-se pe acoperișul de scânduri al șopronului. "Mă crezi nebună, nu-i așa?" m-a întrebat, atunci, cu o veselie forțată, mai degrabă dureroasă. O socotisem o femeie slabă, dar începeam să descopăr că uneori slăbiciunea e mai primejdioasă decât forța. 22. Sinucigașii provin, probabil, nu dintre
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
ferit, însă, de. mine. "Lasă-mă", mi-a zis, rece, ca unui străin. Nu mai înțelegeam nimic. Ne despărțisem, ultima oară, ca de obicei, cu căldură și părere de rău. Ce se întîmplase după aceea? A intrat cu mine în șopron, dar n-a vrut să stăm pe maldărul de paie. S-a dus la caleașcă, s-a ghemuit pe capră și a rămas tăcută multă vreme. Într-un târziu, m-a strigat: "Nu vii și tu?" Mi-am închipuit că
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
să mă urc în caleașcă alături de ea. Poate, greșeala mea a fost că am forțat un ton vesel: "Doamnă castelană ― i-am zis, ca s-o amuz ― vă însoțesc oriunde vreți. Sunt la dispoziția dumneavoastră. Încotro doriți să pornim?" În șopron pătrundea un șuvoi de lumină, căci luna tocmai ajunsese în dreptul ferestrei. Nu-i deslușeam prea bine figura, însă mi-am dat seama că gluma mea căzuse rău. Când am vrut să-i prind mâna, și-a retras-o. "Lasă, altădată
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
obiecte", a fost singura explicație pe care mi-a dat-o. Era o seară copleșitor de frumoasă, pe care o țin minte tocmai din pricina contrastului cu ceea ce se întîmpla. Uitîndu-se la bucata de cer înstelat care se vedea prin fereastra șopronului, mi-a făcut, cu o tristețe rece, o adevărată teorie a despărțirilor. A susținut că, în nu puține cazuri, femeia și bărbatul nu știu să se despartă la vreme. Așteaptă să dispară tot ce i-a apropiat și legat, până
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
motiv de despărțire. Probabil, mi-am ales, însă, greșit momentul în care i-am dezvăluit ce aflasem, fiindcă a tăcut și a început să-și aranjeze părul, cu mișcări încete, prelungite, care nu se mai terminau. Apoi, îndreptîndu-se spre poarta șopronului, mi-a zis doar atît: "Fie cum vrei tu". Nu credeam că va pleca. Dar a plecat. Și am așteptat-o în zadar serile următoare. După o pauză lungă, în care nu se mai auzi decât vântul care continua să
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
unei asistente sociale: „Zoilon dormea sub cerul liber“. Nu vă uitați la el... Juan Lucas Îi ajută și el bănește. — Continuați, doamnă, continuați... — Zoila s-a Încurcat cu un bărbat și s-a dus să stea la el, Într-un șopron și eu m-am dus după ea; nu voiam să-l lase pe Pepone pe drumuri pentru nimic În lume, băiatul ăsta e Încîntător... are niște ochi negri imenși și nespus de triști... N-o să uit niciodată curtea unde era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
și eu m-am dus după ea; nu voiam să-l lase pe Pepone pe drumuri pentru nimic În lume, băiatul ăsta e Încîntător... are niște ochi negri imenși și nespus de triști... N-o să uit niciodată curtea unde era șopronul: oamenii stăteau acolo claie peste grămadă, cărau apă de la un șantier din apropiere. Toate bordeiele alea, dintre care cele mai bune erau de chirpici, altele erau din păpuriș, bucăți de placaj, de calamină, de carton presat... CÎnd au fost alungați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
oamenii nu puteau ajunge, populată de eroi, pungași, șarlatani și victime, toți inspirați de animalele de la ferma familiei lor. Întotdeauna animale. Cele bune și cele rele, cele ce trebuiau protejate și cele ce trebuiau distruse. —Mai ții minte șarpele-taur din șopron? îl întrebă ea. Ochii lui licăriră, privind ideea de animal. Trebuie să fi avut nouă ani. Ai luat un băț și l-ai omorât singurel. Ca să-i protejezi pe toți. Te-ai dus și te-ai lăudat la Cappy, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
și apoi, când guvernul le-a tras pământul de sub picioare, ca fermieri. De la Broadwater până la granița cu Wyoming îi distrase cu povești despre talentele de vânător ale fratelui său mai mare- patru duzini de iepuri atârnați pe peretele sudic al șopronului, care ajutaseră familia s-o scoată la capăt în iarna din ’38. Ca să-i ajute pe copiii săi să răzbată prin Wyoming, Cappy Schluter apelase la amănunte fioroase despre fiecare adversar pe care Luther Schluter îl învinsese în drumul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
bărbat care, până în urmă cu trei săptămâni, nici măcar nu apăruse în vreo fotografie de familie. Forța lui, câtă o fi fost, se sleise de mult. Pe unchiul ăsta l-ar fi doborât până și curentul de la o ușă trântită la șopron. Luther Schluter, un reparator de cuptoare ascuns pe o stâncă solitară de lângă Cascada Idaho, începu aproape imediat să scoată pe gură teorii chiar și mai fanteziste decât ale tatălui lor. Washingtonul și Moscova puseseră la cale împreună Războiul Rece, ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Dacă e să fim sinceri, familia Schluter a scufundat de tot șandramaua, iar locatarii care au urmat n-au fost nici unul în stare s-o refacă. Părăsită din ’99, dar acum e prima oară când vine el s-o vadă. Șopronul se înclină rău spre dreapta, de zici că s-ar face bucăți dacă l-ar lovi o radiație slabă de microunde. Dar înainte să ajungă lângă el, Karin Doi calcă frâna. Îl ia cu: unde-i copacul? A dispărut platanul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
avioane mici și-i plăcea cum urmează ei niște puncte de reper ca să găsească exact locul ăsta, an de an. Cum recunosc câmpuri particulare. „Ascultați la mine, cocorii țin minte. Se agață de lucruri așa cum se agață liliacul de grinda șopronului.“ Și prima oară când am văzut păsările astea rotindu-se în aer și dispărând, m-am tot uitat la cer, gândindu-mă: Hei, vreau și eu. Luați-mă și pe mine. O senzație groaznică. De gol. De genul: Unde-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
blînd, somnul ce se furișează, somnul, somnul, somnul! Chipul războiului August torid-ucigător În anul cînd s-a sfîrșit războiul: iată patru ipostaze ale chipului războiului. Unul - la Langley Field: un negru iese cu prudență dintr-un birou rudimentar, ca un șopron, aparținînd companiei care a Închiriat terenul de zbor, cu dinții albi dezgoliți Într-un rînjet oribil, plin de frică și ură, pregătit să sară sau s-o rupă la fugă, cu brațele ca niște labe mari, negre, Întinse Înainte Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
barca goală, suporturile de alamă aruncă scîntei, vîslele sînt încrucișate. Ridicăm barca din apă. Ștergem cu o cîrpă învelișul de lemn de cedru, îl uscăm, îl băgăm înăuntru și mergem să luăm vîslele. Și atunci, în vreme ce ne îndreptăm împreună spre șopron, fiecare cu o vîslă în mînă, David își așază pentru o clipă mîna pe umărul meu. Nu doar prietenos, ci ca un prieten adevărat. Nu în glumă, ci cu gravitate. Sînt atît de obosit. Strîng lemnul tare al vîslei și-
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
asemănare între doi oameni atît de diferiți cum credeam că sîntem. Pentru că, altminteri, de ce aș fi venit aici? În spatele meu se află ceea ce a mai rămas din complexul nautic. Partea de sus, cu clubul și terasele, a fost aproape demolată, șoproanele în care erau ținute bărcile încă există. Nu trebuie nici să închid ochii, nici să privesc în spatele meu, ca să știu cum arătau atunci. Pe podea erau rînduite bărcile, semețindu-se din pîntece într-un șir de scînduri zornăitoare, cu echipamentul
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
atît de neobișnuită, de extraordinară încît comitetul n-a avut argumente în baza cărora să formuleze un refuz și de aceea a decis că ei bine, de ce nu? pot fi admis în asociație și în clădire. II În spatele meu, ușa șopronului pentru bărci se deschise, legănîndu-se după care se închise cu o bufnitură. Aceeași rafală de vînt suflă o mînă de zăpadă sau de promoroacă pe fața mea, și mă făcu să-mi mijesc ochii. Am încercat să-mi ridic mîna
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
ceva osteneală ca să-mi schimb poziția. Ușile erau albe ca și restul clădirii, dar pe partea lor din față, cam la jumătate din înălțime, era pictată o linie de un albastru întunecat. Din cele șase uși care străjuiau intrările în șopronul pentru bărci, două cîte două, patru dispăruseră complet, iar dincolo de celelalte două nu se mai afla nimic. Șopronul este gol. Din ordinul autorităților, toate clădirile pentru ambarcațiuni vor fi demolate în această iarnă. Motivul, se spune, este că ar fi
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
față, cam la jumătate din înălțime, era pictată o linie de un albastru întunecat. Din cele șase uși care străjuiau intrările în șopronul pentru bărci, două cîte două, patru dispăruseră complet, iar dincolo de celelalte două nu se mai afla nimic. Șopronul este gol. Din ordinul autorităților, toate clădirile pentru ambarcațiuni vor fi demolate în această iarnă. Motivul, se spune, este că ar fi o piedică în apărarea orașului. Dar eu nu pot să cred asta. Trebuie să fie altceva. Chiar dacă această
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
Dar imediat am alungat din nou gîndul acesta. Rîul este al tuturor și este întotdeauna îmbietor. Rîul nu are comitet. Chiar în această noapte, în care scheletul a ceea ce a fost odată fortăreața clubului, scîrțîie, iar ultimele uși rămase ale șopronului gol se leagănă și se trîntesc din balamale, chiar cînd rîul își arată fața rece, mînioasă cu valuri rostogolindu-se și creste albe de spumă și șfichiuri de vînt și apă, apă care din cînd în cînd lovește platforma ca
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
angrenajul nostru, și că odată ce aș fi îndepărtat, lucrurile se vor îndrepta ca de la sine. Simțeam că nu merit vreo recompensă. La începutul noului an, apa era acoperită de gheață și instructorul nostru indicase pe o foaie care atîrna în șopron acoperită cu desene simple, o serie de exerciții pentru întărirea diferitelor grupe de mușchi. Am învățat exercițiile pe de rost și le-am făcut în fiecare seară înainte de a mă băga în pat și în fiecare dimineață înainte de a mă
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
și găsind fereastra dormitorului meu. Ori poate că s-a întîmplat cu adevărat, uneori. Lumina poate călători doar în linie dreaptă, dar mirosul și apa pot coti. După Omval, rîul este în largul lui pentru o vreme. Am depășit ultimele șoproane și vilele izolate care încă aparțineau orașului și am trecut la primul nostru exercițiu. Schneiderhahn avea vederi care nu erau împărtășite de nimeni, și metode care nu erau folosite de nimeni altcineva. Probabil de aceea îi fuseseră încredințați doi începători
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
în care ar fi fost pierdut tot ceea ce cîștigasem pînă atunci. David nu avea nici o problemă cu vîslitul la prora. El corecta, sprijinea, venea după mine și, de aceea, îmi era superior. Dar într-o zi stăteam pe debarcader în fața șopronului pentru bărci și Schneiderhahn ne ținea o predică mai severă decît de obicei, după un antrenament care nu mersese după dorința sa. Execuțiile pentru o sută de metri fuseseră la voia întîmplării, în ziua aceea, ca și cum oboseala noastră ar fi
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]