1,130 matches
-
îndată, cu expresiile lui proprii, de care nu se putea dezbăra nici când era grav: - Știi, Suzanne "a filat". Formidabil! Suzanne, pe care mi-o prezentase la Operă, era o brună delici oasă, surâzătoare, cu fața mică și șireată de șoricel. - Cu maître Jack. Imaginez-vous! M-am dus ca de obicei azidimineață s-o iau la Bois. Făcusem rost de doi cai pur-sang. Și ea plecase. Concierge-ul mi-a râs în nas. C'est, en verité, formidable! Și începeam să fiu
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
o sută de lei nici nu știai ce să-ți cumperi. Mașa Își umpluse ghizdanul cu tot felul de biscuiți, napolitane și bomboane. Le ronțăia seara, Înainte de culcare, cu plapuma trasă peste cap, ca să n-o vadă nici bunica, nici șoriceii ce săpaseră adevărate galerii sub patul ei. Își cumpărase din oraș și un stilou. Un astfel de instrument de scris, la Brodina, nu avea decât domnul Serapion, directorul școlii, căruia copiii, nu se știe de ce, Îi spuneau și Mecadosta. Stiloul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
dornică de o vijelioasă escapadă...!!” Marele admirator Însă,din timiditate ori poate de teama unui refuz de fiecare dată amâna invitația, dorind să aprofundeze dacă frumoasă femeie Întradevăr Îl plăcea ori se juca cu el de-a „Pisica cu bietul Șoricel”. Cu o studiată pedanterie, Directoarea Tatiana destupă o sticlă de vin Negru Vârtos, oferind, turnând În paharele celor doi musafiri, punând sticla la Îndemâna lor. „Ora e cam matinală Însă desigur, un pahar cu vin de bună calitate sper să fie
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
fiind În stare să-și dozească efortul pentru a Întocmi rapoartele de lucru zilnic care urma să le prezinte maistrului de șantier: aceeași foame care-l determină să ridice de printre dărâmături o bucată de biscuit parțial roasă de un șoricel, murdară, puțin umedă, pe care o ronțăi cu Încetinitorul de teamă să nu se termine prea repede. Trebuia riscat să-și Încerce norocul, noroc ce de multe ori Îi dovedise prietenia. Propuse maistrului civil al șantierului să efectueze Împreună o
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
se întrupase în această lume ca să mă ajute, fiindcă se purta foarte protectiv. “Ești cu mine”, părea să-mi spună în timp ce mă săruta scurt pe obraz, apoi continuă: Nu contează numele tău, eu o să-ți spun Gonzales, fiindcă semeni cu șoricelul acela simpatic din desenele animate... Acum mă duc înapoi la ăia doi, să nu se supere. Nu vii cu mine să vă fac cunoștință, sau vă cunoașteți deja? Oare cine-mi oprea cuvintele la porțile buzelor? Nici să mă mișc
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
toate astea nu e suficient de bun pentru el. Domnul aici de față fuge și se cațără în copac. Nu e deloc recunoscător pentru tot ce s-a făcut pentru el. Fata începu să strănute scoțând zgomote ascuțite, ca de șoricel. Nu-i mai faceți vânt cu creanga aia murdară, strigă cineva. Probabil că tot praful i-a intrat în nas. — Praf sau nu, e un semn rău-prevestitor, spuse un alt adept. Pinky o disprețuia pe femeia asta de mâna a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
blînd, mîngîindu-i părul, acoperit de bandaje, cataplasme și feșe. Chipul său vădea o stîlceală ce durea numai cînd te uitai la el și din care se ridicau năsoiul nevătămat, două urechi ca niște antene de releu și niște ochi de șoricel abătut. ZÎmbetul edentat și brăzdat de tăieturi era triumfător și ne primi ridicîndu-și mîna dreaptă cu semnul victoriei. — Cum te simți, Fermín? am Întrebat. — Cu douăzeci de ani mai tînăr, zise el În șoaptă, ca să n-o trezească pe Bernarda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
aceasta? Împăratul: Marele Dregător? Nu știi cine este Marele Dregător? Cotoșman: Habar n-am! Împăratul: (Amuzat de neștiința lui Cotoșman) Auziți, auziți lume, persoana aceasta nu știe cine e Marele Dregător. Pe șoarecii mei, dacă te cred!... Cotoșman: Aveți și șoricei pe aici? Împăratul: Ce șoricei drăguță? Am ditai șoricioii! Mișună împărăția de șoricărime!... Cotoșman: Îmi pare rău din suflet că misiunea mea oficială mă împiedică să mă ocup de aceste dulci ființe! Ah, ce apă-mi lasă gura!... Împăratul: Știi
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
știi cine este Marele Dregător? Cotoșman: Habar n-am! Împăratul: (Amuzat de neștiința lui Cotoșman) Auziți, auziți lume, persoana aceasta nu știe cine e Marele Dregător. Pe șoarecii mei, dacă te cred!... Cotoșman: Aveți și șoricei pe aici? Împăratul: Ce șoricei drăguță? Am ditai șoricioii! Mișună împărăția de șoricărime!... Cotoșman: Îmi pare rău din suflet că misiunea mea oficială mă împiedică să mă ocup de aceste dulci ființe! Ah, ce apă-mi lasă gura!... Împăratul: Știi, care va să zică, dumneata n-ai auzit
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
Hai, vrei să mă prefac în cal? Cotoșman: Păi, ce, calul e mic? Uriașul: Atunci spune tu în ce vrei să mă prefac! Cotoșman: Prefă-te în șoarece, dacă poți...Dar nu poți! Uriașul: Prost ești mă...(dispare, apare un șoricel) Cotoșman: (sare și pune laba pe el)Vin la mama, Uriașule, să te-nvăț eu să te mă mai mănânci și altă dată! (Îl bagă în gură) (căzându-i în genunchi) Cotoșman, Cotoșman, ne-ai salvat de tiran! Cotoșman: Ridicați
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
de tine! —Serios? Nu mi se păruse așa de Încântat când Îmi lăsase un mesaj puțin mai devreme, ordonându-mi să vin acasă la el În seara asta să bem ceva. („Bette, scumpo, te-am prins. Tocmai am vorbit cu șoricelul ăla Îngrozit care pretinde că ți-a ocupat boxa, ceea ce mă face să mă Întreb ce anume faci În momentul ăsta. Sper că ești În al nouălea cer. Poate ți-ai luat un amant. Te aștept În seara asta la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
de tăcere. Motanul nu se clintise din loc, fixându-ne cu ochii lui scânteietori. Doar în răstimpuri își mișca mustățile aurii într-o parte și-n alta. — Când aveam vreo șapte ani, reîncepu Ioana, la Câmpulung, mă împrietenisem cu un șoricel pe care-l 41 IUBITELE VIEȚUITOARE botezasem Nae. Mă întâlneam cu el când se termina dejunul; după ce masa era strânsă, mă duceam tiptil-tiptil să aștept la gaura de lângă ușă, unde îl descoperisem cu un an înainte, căutând vreo firimitură uitată
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_974]
-
de tăcere. Motanul nu se clintise din loc, fixându-ne cu ochii lui scânteietori. Doar în răstimpuri își mișca mustățile aurii într-o parte și-n alta. — Când aveam vreo șapte ani, reîncepu Ioana, la Câmpulung, mă împrietenisem cu un șoricel pe care-l botezasem Nae. Mă întâlneam cu el când se termina dejunul; după ce masa era strânsă, mă duceam tiptil-tiptil să aștept la gaura de lângă ușă, unde îl descoperisem cu un an înainte, căutând vreo firimitură uitată; îl chemam, terorizată
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
cu pumnii în masă, fetele își pierd sărita și se rostogolesc pe tăblie, hohotind isteric. M-am dus să mă culc. În lampă gazul se terminase, așa că am aprins lumînarea; mă lungii cu mîinile sub cap pe pat. Gras, un șoricel apăru de sub dulap. Ridicîndu-se în două lăbuțe, cu ochișori ca de neghină cercetă atent odaia. „Iată un ins fără probleme” mi-am zis eu cu invidie. Apucînd o cale cunoscută, șoricelul tipăi grăbit către sacul cu nuci, căci doamna Tomulescu
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
lungii cu mîinile sub cap pe pat. Gras, un șoricel apăru de sub dulap. Ridicîndu-se în două lăbuțe, cu ochișori ca de neghină cercetă atent odaia. „Iată un ins fără probleme” mi-am zis eu cu invidie. Apucînd o cale cunoscută, șoricelul tipăi grăbit către sacul cu nuci, căci doamna Tomulescu, între altele, îmi folosea odaia ca depozit de provizii. Alese una și, grăbit, se înapoie la gaură; nuca însă nu voia să treacă. Neliniștit, animalul începu să dea semne de perplexitate
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
nu voia să treacă. Neliniștit, animalul începu să dea semne de perplexitate: dispăru în gaură, se întoarse iar și, încercînd să tragă nuca înăuntru, repetă de cîteva ori operația. Zgomotul nucii îl înfricoșa. „Fiecare cu problema lui.” Nici traiul de șoricel nu-mi mai păru lipsit de griji. Uni, doni, trini, pani, Isca, pisca, doghimani... (folclor copilăresc) Mai erau puține zile pînă să înceapă școala. Însoțit sau nu de domnișoara Cornelia, cutreieram, sub cerul acoperit cu o perdea subțire prin care
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
înmulțiseră și ocupaseră, treptat, nu doar năruita cetate, ci sufletele, bolile și spaimele șoricimii. Nu încetau să tot vină, barbarii, să se amestece cu onorabilii cetățeni rozători. Atât rămăsese, atât deveniseră barbarii și barbarizații lor captivi, o enormă masă de șoricei flămânzi și șireți, gata de marile fieste ale năruirii. Însemnați cu toții: o cicatrice-rid, la capătul sprâncenelor. Un abia perceptibil semn, în care se citea ticul speței șmechere și degenerate: ticul făcutului cu ochiul. Adormise cândva, pierdut în stratosferele nopții. Avionul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
stăpânești relee tainice, inaccesibile lor. Prin scăfârlia recepționerului Anatol Dominic Vancea Voinov, zis Tolea, treceau gânduri, gânduri, circuitele lucrau non-stop, perpetuum mobile. Mai ales că primăvara... o, da, adevărată boală, adevărată agresiune, primăvara. Ceva în sfârșit real, puternic, pentru care șoriceii amorțiți nu mai aveau reflexe. — Instigatorii, locatari ai blocului! Poftim, spune și tu... Recepționerul tresărise, parcă. Brusc, cuvântul „instigatori“ îi amintise de taică-su... Ei bine, urmașul va proba că atunci când jocurile par pierdute, trebuie inventat unul nou, oricât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
despre ce e vorba. Se iese în curte. Îmbrânceli, râsete, zbenguială. Să tot apeși pe butoanele vechi. „Surpriza surprizelor,Ira! Uitasem, știi cum sunt eu, uitasem... Tu aici, tu aici?“ „Normal, Tolea, e normal! Aici, da. Aici, în gaura de șoricei. În găurica asta otrăvită, pentru șoricei.“ Așa că domnul Vancea ajunge iar în stația de tramvai. Așteaptă răbdător tramvaiul, se urcă, găsește loc liber lângă casieră, se așază, deschide ziarul. Răsfoiește paginile: fantoma Octavian nu apare, nici președintele Orest Popescu nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
în curte. Îmbrânceli, râsete, zbenguială. Să tot apeși pe butoanele vechi. „Surpriza surprizelor,Ira! Uitasem, știi cum sunt eu, uitasem... Tu aici, tu aici?“ „Normal, Tolea, e normal! Aici, da. Aici, în gaura de șoricei. În găurica asta otrăvită, pentru șoricei.“ Așa că domnul Vancea ajunge iar în stația de tramvai. Așteaptă răbdător tramvaiul, se urcă, găsește loc liber lângă casieră, se așază, deschide ziarul. Răsfoiește paginile: fantoma Octavian nu apare, nici președintele Orest Popescu nu apare, nici numele Irinei Radovici nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
camera lui, Toni își tăia o bucată de salam și o mesteca în fața televizorului, iar doamna Sanowsky făcea mai multe drumuri, cărând totul în bucătărie. După câteva minute striga: „Gata masa!” Atunci noi ieșeam de peste tot, cum iese din gaură șoricelul Jerry când Tom motanul îi întinde capcana cu o bucățică de brânză. Uneori, Toni o bătea pe soția lui. Când sărea s-o sugrume, era și mai rău. Atunci tata trebuia să-i despartă, țipau cu toții și gâtul doamnei Sanowsky
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
să ne ducem decât în doi și, cinstit vorbind, eu aș fi renunțat și la îndrăzneala asta, dacă nu m-ar fi bătut la cap Toni. «Fir’ar să fie, Teodorescule, dar ce suntem noi, bărbați în toată firea ori șoricei speriați? Dacă ești șoarece, spune-mi, atunci am să știu cum stă treaba și n-am să-ți mai dau să mănânci decât brânză.»” „De necrezut, individul”, s-a minunat bunicul meu. „Așa e. Sanowsky n-a trebuit să folosească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
de aici, important este că eu am încredere în tine, dar îndoiala se cuibărește și în sufletul meu, privesc iscoditor cadrul acela, apoi scaunul cu rotile, o îndoială micuță, pe care de multă vreme o ascunsesem, așa cum se ascunde un șoricel în adâncurile unui dulap de bucătărie, un șoricel pe care nu îl poți vedea niciodată, dar ale cărui urme sunt evidente peste tot în casă și până la urmă se face atât de mare și puternic încât ai impresia că acea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
în tine, dar îndoiala se cuibărește și în sufletul meu, privesc iscoditor cadrul acela, apoi scaunul cu rotile, o îndoială micuță, pe care de multă vreme o ascunsesem, așa cum se ascunde un șoricel în adâncurile unui dulap de bucătărie, un șoricel pe care nu îl poți vedea niciodată, dar ale cărui urme sunt evidente peste tot în casă și până la urmă se face atât de mare și puternic încât ai impresia că acea casă nu îți mai aparține ție, ci lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
efortului, iar vreme de o săptămână a refuzat să mai vorbească sau să mănânce, doar dimineața găseam câte o ușă deschisă la dulapul din bucătărie, câte un colț uscat de pâine, căutam semne ale existenței sale așa cum cauți urmele unui șoricel. Uneori îl întreb pe tonul unei educatoare, ce ai făcut astăzi toată ziua, iar el mi se plânge agresiv, nimic, ca și când eu aș fi fost de vină că nu i-am dat nimic de făcut. De când îi dispăruse Tanahul, refuzase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]