1,530 matches
-
nu rămâi cu hanoracul ăsta sexi? zice Luke zâmbind cu gura până la urechi. Păi, asta aveam de gând. Dar acum că l-ai văzut, n-am ce face... trebuie să mă îmbrac cu altceva... Mă ridic să plec, după care șovăi. Luke, fii atent. Dacă o să ți se pară ceva aiurea azi, te rog... nu mă-ntreba nimic, OK? — OK, spune Luke mirat. — Promiți? — Promit. Mă privește pieziș. Becky, e ceva ce ar trebui să știu? — Ăă... nu, spun nevinovată. Nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
1939. în Brașovul unde pentru întâia dată a răsunat marșul „Deșteaptă-te române", tot aici ne-a fost dat, ca după doi ani și mai bine de prigoană să auzim „Ștefan Vodă", cântat de legionarii biruitori. în primii pași, parcă șovăiau oamenii în cadență și cântec. Era emoția primelor clipe și nici lor nu le venea să creadă ce vedeau cu ochii. Mergând, simțeam cum rândurile se strângeau și din ce în ce grupul primea mai multă consistență și unitate. N-
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
se strânge în bete ca într-un chimir? Privirea lui Ion stârnește groaza în sufletul Anei: Femeia vru să ridice mâinile să-l roage, dar privirea lui o îngrozi, spunându-i că într-adevăr e hotărât să o omoare acuma. Șovăi o clipă și apoi porni după tatăl său care făcea câte doi-trei pași, se oprea, se întorcea, zvârlea ginerelui câte o înjurătură, iar se urnea și iar se oprea...când însă Vasile o văzu apropiindu-se, își îndreptă toată mânia
CONSTELAŢII DE SIMBOLURI ÎN PROZA LUI LIVIU REBREANU ŞI ÉMILE ZOLA by MARIA-TEODORA VARGAN () [Corola-publishinghouse/Science/673_a_1271]
-
albe, casa Razu. O singură "jertfă" fericită în zidirea simbolică, identificarea destinală cu spațiul locuirii sau al edificiului emblemă: Mini. Euforia ei nelimitată o transportă spre îmbrățișarea arhetipului: Își asemui sufletul cu soția Meșterului Manole, cu picioare mici, vajnice, care șovăiau, dar nu se dau învinse, zorind fără preget, nerăbdător, curagios, prin torente, izbit, bătut de vînt, udat de șuvoaie, ca și ea neînvins în dorul de a ajunge (...)". În mod previzibil, inversarea tiparului exprimă un "înțeles" individual, adaptat propriei situații
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
ales nedreptățile și crimele care mână la scepticism și disperare, și chiar la sinucidere. Dar aceste documente indică în același timp o schimbare de ordin interior. Anumiți demnitari, cel puțin, își pun întrebări asupra responsabilității lor în catastrofă și nu șovăie să se recunoască vinovați. Un anume Ipu-wer se prezintă în fața faraonului pentru a-i raporta proporțiile dezastrului. "Iată, țara este despuiată de regalitate de către câțiva indivizi iresponsabili! Iată, oamenii se răzvrătesc împotriva Uraeus-ului regal! Care a pacificat cele Două Țări
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
monstru ofidian - simbol al virtualului, al "haosului", dar și al "autohtonului" - o nouă "situație" cosmică sau instituțională se instaurează în lume. O trăsătură caracteristică și comună tuturor acestor mituri este teama, sau o primă înfrângere a luptătorului. Marduk și Ra șovăie înainte de a da lupta; la început, șarpele Illuyankas reușește să-1 mutileze pe zeu; Typhon izbutește să-i taie și să-i ilire tendoanele lui Zeus. După Satapatha Brahmana (1,6,3-77), Indra, zărindu-1 pe Vrtra, fuge cât mai departe cu
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
sacrificiului. 80. Upanișadele și căutările rși-lor: cum să ne eliberăm de "roadele" actelor noastre în Brahmana, zeii vedici au fost radical devalorizați în folosul lui Prăjăpati. Autorii Upanișadelor prelungesc și desăvârșesc acest proces. Dar ei merg și mai departe: nu șovăie să devalorizeze atotputerea sacrificiului. Unele texte upanișadice afirmă că fără o meditație asupra lui ătman sacrificiul nu este complet (Maitri Up., 1,1). Chandogya Up. (VOI, l, 6) asigură că așa cum "piere lumea câștigată prin fapte (karmari)", la fel va
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
eroilor, în "lumea oamenilor", timpul creator, acel illud tempus al miturilor, este definitiv încheiat. Provocarea eroilor nu cunoaște limite. Ei îndrăznesc să violenteze chiar zeițele (Orion și Acteon o asaltează pe Artemis, Ixion o atacă pe Hera etc.) și nu șovăie în fața faptei sacrilege (Ajax o atacă pe Cassandra lângă altarul Atenei, Ahile îl doboară pe Troilos în templul lui Apollon). Aceste fărădelegi și ofense arată un hybris nemăsurat, trăsătură specifică naturii eroice (cf. § 87). Eroii îi înfruntă pe zei ca și cum
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
119. Făgăduința dată lui Ieremia Originar dintr-o familie de preoți, Ieremia și-a asumat vocația în ~ 626 și a practicat-o, cu întreruperi, timp de patru decenii, într-un pasaj celebru, el relatează împrejurările alegerii sale (1: l sq.). Șovăind înaintea grelei sarcini, el invocă vârsta sa fragedă: "Eu nu știu să vorbesc pentru că sunt încă tânăr" (1: 6). Dar Domnul i-a atins gura și 1-a întărit (1: 9 sq.). Primele cuvântări ale lui Ieremia sunt dominate de
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
răzvrătiți, și eu voi vindeca neascultarea voastră!" (3: 22; cf., de asemenea, 4: l sq.). În ~ 609, losias murind, fiul său loiachim i-a urmat la tron. El s-a arătat un despot urât de oameni și Ieremia n-a șovăit să-1 atace, în piața din fața Templului, el tună contra tuturor acelor care - preoți, profeți, popor - se lasă amăgiți de securitatea iluzorie a activității lor religioase (7: 1-15; 26: l sq.). Nu vă nădăjduiți în cuvintele amăgitoare: "Aici este biserica lui
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
a auzit de proiectul nostru, mi s-a părut că a căzut pe gânduri. „Creștinește vorbind, Părinte, este neîngăduit să arăt Într-o biserică cum un fiu Își omoară mama?!“ Cazacu, parcă Îl văd și acum, Își ridică sprâncenele stufoase, șovăie cam Încurcat, curățându-și sutana de scame imaginare, ca să câștige timp. „Sigur, ce face Oreste nu prea corespunde cu preceptele ortodoxiei noastre. E un păcat fie și doar să porți gând rău părinților care ți-au dat viață. Darmite să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
amândouă părțile vedea motive întemeiate, se hotărî să se lase pe mâna duhovnicului său. Îi spuse așadar cât era de dornic să urmeze desăvârșirea și ceea ce ar fi spre mai marea slavă a lui Dumnezeu și îiînfățișă motivele pentru care șovăia în privința celor necesare traiului. Duhovnicul i-a spus să cerșească cele necesare pentru drum. Cum el ceru de pomană unei doamne, ea îl întrebă încotro dorea să se îmbarce. El șovăi câteva clipe, dacă să-i spună sau nu. În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
slavă a lui Dumnezeu și îiînfățișă motivele pentru care șovăia în privința celor necesare traiului. Duhovnicul i-a spus să cerșească cele necesare pentru drum. Cum el ceru de pomană unei doamne, ea îl întrebă încotro dorea să se îmbarce. El șovăi câteva clipe, dacă să-i spună sau nu. În cele din urmă, nu îndrăzni să-i spună decât că mergea în Italia și la Roma. Iar ea, parcă speriată, îi zise: „La Roma vreți să mergeți? Apoi, cei ce merg
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
toți cei cu care stătu de vorbă, aflând că nu avea bani pentru călătoria la Ierusalim, încercară să-l întoarcă din drum. De fapt, spuneau ei cu convingere, era cu neputință să călătorească fără a plăti. Dar el nu putu șovăi: avea în suflet siguranța că va găsi o cale de a merge la Ierusalim. După ce primi binecuvântarea Papei Adrian al VI-lea1, porni spre Veneția, opt sau nouă zile după Paști. Avea totuși la el șase sau șapte ducați 2 pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
care îi erau devotați îl rugară să nu facă una ca asta, pentru că - după cum se spunea - Barbarossa 1 era pe mare cu o mulțime de galere. Și cu toate că i-au istorisit multe întâmplări înfricoșătoare, nu l-au putut face să șovăiască. 91. El se îmbarcă pe o corabie mare și rămase în viață după furtuna de care am pomenit mai sus2, în timpul căreia de trei ori a văzut moartea cu ochii. Așteptare în Veneția Ajuns în Genova, luă drumul spre Bologna
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
nu s-ar putea scrie. Nu mă îndoiesc de ofranda făcută. A LUI ISUS 15. Sâmbătă ș16 februarieț - La rugăciunea obișnuită, fără a-I percepe pe mijlocitori, fără răceală sau lâncezeală, cu destulă evlavie, dorind să mă pregătesc pentru liturghie, șovăiam spre cine și cum să mă îndrept mai întâi; m-am așezat în genunchi cu această șovăială, privind cu cine să încep; mi s-a părut că mai multe mi se dezvăluiau dintr-ale Tatălui și mă atrăgea spre îndurările
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
hârtiile pentru a vedea și a cântări temeiurile alegerilor, întrucât greșisem în timpul zilei, m-au pătruns temerile mele de a merge mai departe, fără însă a tărăgăna alegerea ca mai înainte; când m-am hotărât să procedez ca de obicei, șovăind cui să mă încredințez mai întâi, simțeam în mine o anumită rușine sau un nu știu ce față de Mamă; atunci, cercetându-mi cugetul pentru toată ziua și cerând iertare etc., L-am simțit pe Tatăl foarte binevoitor, neputându-mă apropia de mijlocitori
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
de către lordul Haldane a formulei de neutralitate și atitudinea formulată de Anglia în timpul crizei marocane au fost manifestări suficient de clare, coroborate ulterior convențiilor secrete despre care am vorbit mai sus și despre care ministerul era deja informat. Nu am șovăit sau obosit niciodată să insist asupra faptului că, țară esențialmente industrială și comerciantă, care ar fi suferit mai rău ca oricare alta de pe urma unui război între marile puteri europene, Anglia nu se va da în lături de la a uza de
by KARL MAX, Prinţ LICHNOWSKYKARL MAX [Corola-publishinghouse/Memoirs/1009_a_2517]
-
Voi deveni oare o formă goală?”). Moartea ca metamorfoză, goliciune și părăsire, indică un proces sacrificial care din nou trimite la experiența scriiturii. Nu întâmplător mă refeream la Kafka și la acel spațiu narativ în care „se tot învârte dus-întors șovăind subiectul ce nu mai poate să se știe” (Comolli). Dar ce anume este de fapt în joc? „Am venit la Tomis ca să mor și mi-ar conveni să parcurg transformările care conduc trupul meu către sfârșit”. S-ar zice că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
a medicului și omului V. Voiculescu, lucra... 2 Un prieten mi-a spus că Vlahuță este în adevăr oaspetele Bârladului, unde îl zvârlise valul pribegiei și m-a îndemnat să mergem să-l vizităm, își deapănă amintirile V. Voiculescu. A șovăit, nu s-a dus, și așa îi produsese maestrului neplăcerea, privindul, nu de la mare distanță, în piața orașului. Nu a îndrăznit să se ducă cu sila peste el... Vlahuță se stabilise la Bârlad în luna mai a anului 1917, după cât
Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/783_a_1506]
-
Bărbatul o privise ca și cum i-ar fi luat măsuri pentru o rochie, o cercetă din cap pânăn picioare, apoi spuse pe un ton nedumerit, dar cu bunătate: - Deocamdată e mulțumit cu ce i-am povestit eu. Ea încuviință din cap, șovăind o clipă. - Nici nu știi cât de mult mi-am dorit să te revăd. Dacă mi-ar fi ghicit cineva în cafea că te voi întâlni, nu aș fi crezut. Simțea cum plăcerea și bucuria reîntâlnirii o învăluiau într-o
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
de mult de ea? Soarta nu ți-o poți schimba atunci când vrei tu. Ea nu face decât să urmărească fericirea sau nefericirea ta. El îi cuprinse mijlocul ușor, cu bărbăție și-i atinse din nou fața cu buzele calde. Ea șovăi, dar nu exista nimic mai important acum. Recunoscu totodată că nu avea nici o șansă de întoarcere. Era ca și când ai încerca să oprești o avalanșă, o ploaie torențială, o naștere spontană, răsăritul soarelui sau valurile unei mări ce se lovesc vertiginos
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
întrebă aproape în șoaptă. - Nici eu nu știu prea bine. Mă doare capul. Parcă aș avea o cârpă în creier care mocnește ca un foc, iar când mă doare prea tare îmi vine să strâng pe cineva de gât. Apoi șovăi să îsi mai destăinuiască gândul întreg pe mai departe tăcând. Carlina ieși din dormitor și se așeză pe un scăunel în fața unei oglinzi. Se privi mult timp în oglindă, iar cu o mână își ridică părul sus, să vadă dacă
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
-ți trimit cioplitori să-ți termine altarul. Mulțămesc Măriei tale... dar... dar unde-ar mai fi jertfa mea care trebuie să vină prin strădanie, prin suferință? Când ai intrat, mă rugam taman pentru sănătatea Măriei tale... pentru moldoveni mă rugam... Șovăie câteva clipe, apoi mărturisește vinovat: Și pentru turci mă rugam... Fără lumânare... fără lacrimă vai de ei... Pentru pace mă rugam... Pace... rostește Ștefan cu nostalgie. Singur între pământ și cer... Sihastre, mă bate un gând, zâmbește el sarcastic, tot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
aiastă nevăzută rană. Ai?!... Arhimandrit!... Mitropolit te fac! Am!!... Am!! se repede bătrânul îmbiindu-l cu o ulcică de pe policioară... Ce-i aicea? Afion ... Îți alină durerile toate ... Toate?! Toate! Fantastic! Ia ulcica cu mâinile tremurânde, o duce la buze.... Șovăie... O sucește.... O răsucește. Încet, o pune pe masă: Durerile zici? Toate?... Toate! Lasă-le! Să mă doară! Ale mele-s! Le merit! Rana aiasta-i prea adâncă și n-are leac de tămăduire. Lui i-au dat să bea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]