1,670 matches
-
să mă-mplinesc...fundul mi se lățise de atâta șezut pe scaun. Și nimeni nu observa că aveam ochii mari, verzi, cu privirile lucitoare, ca pisicile noaptea. Când veneau bărbații în biroul meu, le aruncam în zadar priviri fugitive printre șuvițele rebele de pe frunte, negre ca smoala. Degeaba, că nu-ntâlneam nicio privire...Asta e! Am fost o proastă și lălâie. Îmi chinuiam sânii mari cu un sutien urât, care mi-i ascundea de tot într-o rochie largă, închisă până la
CAP. 2 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 2211 din 19 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383076_a_384405]
-
lângă farfuria căpitanului și pe cealaltă, alături de-a ei și începu să mânânce. Căpitanul o privea atent, era așa de frumoasă! Era înaltă, îmbrăcată într-o rochiță roșie de vară, avea părul negru și lung, prins în coc. O șuviță îi cădea pe față. Privirea ochilor mari și cafenii ca ai lui, obrajii bucălați, buzele roșii și gropița din bărbie îl făcură pe Vasile să tresară. Imediat o întrebă: - Da Marioară, tu de unde veniși? - Ei, tati, de unde venii! Da unde
CĂPITANUL VASILE (5) de MIHAELA MOŞNEANU în ediţia nr. 1992 din 14 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/385313_a_386642]
-
rus!”, a răspuns ea. Libertatea lui, cultura impresionantă și luciditatea care îl ține veșnic en garde o seduc. Dar cine e, la rândul ei, Simone? „O franțuzoaică înaltă, cum și-o amintește Eleonora, cumnata lui Cio-ran, cu păr blond și șuvițe albe, îmbrăcată invariabil într-o bluză și-o fustă, dar întotdeauna cu un aer deosebit”. Avea o adevărată ma-nie pentru fețele de masă. Când într-o zi face o tartă și varsă siropul pe una din ele, izbucnește cu singurele
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92448_a_93740]
-
Sharon îmi este coleg la Institutul naval din Akko unde am obținut o bursă. Un tip subțire, nu foarte înalt. Are exact chipul lui Isus, evreul ăsta, fața prelungă, plete ondulate, parcă în șuvițe, ochi vii, un surâs fără cauză puțin trist.. Părinții lui sunt veniți din România. Sharon a preluat din familie o limbă română stâlcită a târgușoarelor moldave de pe la 1920 dar arată ca un european-israelian. Aspectul lui contemporan și limbă de altădată
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93372_a_94664]
-
eșarfă roz, “coana preoteasă” era primăvara personificată în acele zile de început de martie. Obrazul rotund, cu pielea ca piersica, fină și catifelată, asortată în ton cu eșarfa, strălucea de la lumina seninului albastru al ochilor luminoși, adumbriți de genele lungi. Șuvițele de păr arămiu aveau reflexe solare în onduleurile revărsate pe bustul său statuar. La ivirea ei în mijlocul nostru am avut senzația că un înger și nu o femeie a intrat în clasă. Încercam să-i deslușesc evantaiul aripilor și, deși
COANA PREOTEASĂ (DIN VOL. DOMNIȘORA IULIA ) de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1881 din 24 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383074_a_384403]
-
porți : Bună ziua la Ajun!...trei, trei! Însă Lisandra îmi punea în traistă pe ascuns bolindetele ei, șoptindu-mi la ureche: sst! Și era plăcută atingerea obrăjorului ei de al meu. Avea o piele fină... De sub broboadă îi ieșeau, rebele, câteva șuvițe blonde, care străluceau în lumina lunii, parcă era beteală. Mi se părea că ea era Ileana Cosânzeana din basmul mămichii, iar eu eram Făt Frumos. Bățul din mână mi s-a transformat într-un paloș fulgerător, iar șuvițele ei blonde
POVESTIREA BOLINDEŢI DIN VOL. MAGIA COLINDEI de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 2184 din 23 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383082_a_384411]
-
rebele, câteva șuvițe blonde, care străluceau în lumina lunii, parcă era beteală. Mi se părea că ea era Ileana Cosânzeana din basmul mămichii, iar eu eram Făt Frumos. Bățul din mână mi s-a transformat într-un paloș fulgerător, iar șuvițele ei blonde mi se păreau bucle de aur strălucitor revărsate până la brâu. Unde nu-ncepui să dau cu paloșul în fiecare băltoacă întâlnită în cale. Ca să omor balaurii care aruncau flăcări spre Cosânzeana mea. -Nu mai da cu bățul, că
POVESTIREA BOLINDEŢI DIN VOL. MAGIA COLINDEI de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 2184 din 23 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383082_a_384411]
-
de ani, dor de mamă ? Nu pot înțelege ! Ce mister plutește , misterul ce încearcă să ascundă ce este la vedere, viața și moartea ? E aici, lângă mine, în odaie, ea, mama . Îi simt prezența. Undeva într-o cutie păstrez o șuviță din părul ei. Poate de aceea, îmi zic! Poate de aceea îi simt prezența! Arunc privirea spre bibliotecă, acolo frumos înrămat portretul ei, a dragei mele. Și îmi amintesc! Punctul culminant al vieții ei! Și povestit de ea, mama, care
MAMA de VIORICA GUSBETH în ediţia nr. 1874 din 17 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383256_a_384585]
-
să mă-mplinesc...fundul mi se lățise de atâta șezut pe scaun. Și nimeni nu observa că aveam ochii mari, verzi, cu privirile lucitoare, ca pisicile noaptea. Când veneau bărbații în biroul meu, le aruncam în zadar priviri fugitive printre șuvițele rebele de pe frunte, negre ca smoala. Degeaba, că nu-ntâlneam nicio privire...Asta e! Am fost o proastă și lălâie. Îmi chinuiam sânii mari cu un sutien urât, care mi-i ascundea de tot într-o rochie largă, închisă până la
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/383088_a_384417]
-
să mă-mplinesc...fundul mi se lățise de atâta șezut pe scaun. Și nimeni nu observa că aveam ochii mari, verzi, cu privirile lucitoare, ca pisicile noaptea. Când veneau bărbații în biroul meu, le aruncam în zadar priviri fugitive printre șuvițele rebele de pe frunte, negre ca smoala. Degeaba, că nu-ntâlneam nicio privire...Asta e! Am fost o proastă și lălâie. Îmi chinuiam sânii mari cu un sutien urât, care mi-i ascundea de tot într-o rochie largă, închisă până la
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/383088_a_384417]
-
face parte din Imperiu. Ne creăm dușmani pe măsură. A coborât o toamnă lungă. Tot mai rece. Peste Domeniu plutește, aproape tot timpul, un fum violet. Se ridică dintr-unul din coșurile donjonului, se îndoaie după vântul ce îl duce, șuvițe, până deasupra Stațiunii. Câțiva bărbați au aflat - de la Romancier - că în donjon, Castelanul plămădește piatra filozofală. Cu ajutorul acesteia, poate să prefacă aproape totul în aur! A făcut, în acest sens, o demonstrație uimitoare în fața unui străin, care - rătăcind drumul peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
trecea pe sub bărbia omului, strângându-i gâtlejul de stâlp. Acesta aera secretul care Îl menținea drept. În spatele său, Bargello slobozi un oftat de ușurare. Coaja continua să se desprindă, Începând cu porțiunea unde stratul era mai subțire, scoțând la iveală șuvițe de păr cenușii. În față, Însă, rezista, ca și când gheara unui diavol ar fi Înșfăcat fața celui ucis, pentru a-l reține În Împărăția umbrelor. Potrivit unei credințe populare, cea de a doua moarte, aceea a sufletului, sosea la numai două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
lipsă de griji pe care o are omul situat temporal în mijlocul unei orânduiri stabile, departe atât de modul de producție trecut (respectiv sclavagismulî, cât și de Revoluția franceză (respectiv 1789î. — Domnule Broanteș - spuse viziriul, căutând cu o săbiuță miniaturală o șuviță de carne rămasă buclucaș între canini - nu prea ești în apele dumitale. Un vechi proverb turcesc spune că omul, când nu-i în apele lui, înseamnă că se gândește la o femeie, ori la mai multe. Dumneata la câte te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
gol, care se îndrepta către munți. — Scoală-te, copile! N-auzi?! Scoală-te odată! Scoală-te, pentru numele lui Dumnezeu! Încărunțești visând! striga conductorul și mă zgâlțâia și mă pălmuia și avea ochii plini de lacrimi. Nu era decât o șuviță aici, în dreapta. Un amănunt mărunt, firav, de atunci, de parcă acolo ar fi fost un ochi de mare, care apoi a încetat să mai existe și acum nu mai era decât sare. Nu era mare scofală, mi-a spus eu, vanitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
dumneata. Numai că se simțea jignit în demnitatea lui să-și ridice pălăria față de toți netalentații. El era de părere că cel care a făcut toate astea a fost un ageamiu. — Și n-a avut dreptate? — Păi, uitându-mă la șuvițele tale blonde, cred că ba. Și voi mai aveți și norocul că puteți spera. — Nu-i așa că te-ai pregătit? Recunoaște că ai făcut o listă intitulată „De ce să-i invidiem pe evrei“. Deci ce speră evreii? — Că mântuitorul va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
purta el în tocul pistolului. A lăudat și carnea, cu toate că era un pic arsă, apoi i-a povestit lui Engelhard că eu am început să încărunțesc sub ochii lui, Doamne, cum a trecut timpul, noroc că m-am oprit la șuvița asta, care măcar îmi stă bine. A venit vorba și despre Magda, casierița care și-a pierdut mințile tocmai în acele zile, pe bună dreptate. A avut un proces din cauza celor trei Ulrich pe care-i împușcase, dar a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
întins în tăcere o ceașcă de ceai. Stătea cu picioarele încrucișate, sprijinită de ceainic precum preotul unei secte obscure. Coada ei împletită, lungă și groasă, de un blond frumos, îi cădea pe umeri. Deși avea părul prins pe margini, câteva șuvițe scăpaseră din clame și atârnau lungi cât coada împletită. Prindeau în ele razele de soare ce intrau pe geamul imens din fața noastră, dând impresia că poartă o coroniță aurie. Mulțumesc mult, am spus recunoscătoare când am terminat. Parcă mă simt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
lungi le sunt mâinile și picioarele, ce umeri lați au. M-am gândit la blonda din bar și la cât de drăguță fusese. Dar cum să renunț la asta? Așa cum se aplecase, ceafa lui părea albă ca laptele sub o șuviță brunetă. Voiam să-mi înfig degetele în el și să-l trag peste mine chiar atunci, în acel moment. I-am spus corpului meu că întotdeauna e mai bine dacă aștepți, dar carnea era slabă și nu voia să asculte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
și orice pânză de păianjen de pe tavan. M-am întors să-l privesc pe Nat. A tot plouat în seara aia, nu rău, dar stătuse în ploaie. Părul îi era dat pe spate și umerii pelerinei de ploaie căzuți. Fără șuvița de păr care îi venea peste față, avea o figură de-a dreptul urâtă. Oasele erau prea proeminente, prea ascuțite pentru pielea lui subțire; pomeții păreau că o să-i taie obrazul când zâmbește. în lumina aceea, ochii lui sclipeau verde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
de pisică și un icnet de femeie. Înciudat și nervos pentru că i-a fost tulburată liniștea, Ionel se întoarce brusc în direcția de unde s-a auzit zgomotul. Descoperim un al doilea personaj, Calculatorul, aprins, ochi maro, procesor Electron 300, câteva șuvițe de păr albastre căzând peste monitor. - Tu ai făcut așa? îl întreabă Ionel, descumpănit. Nici un răspuns. Din ce în ce mai nemulțumit, împăratul se ridică, apropiindu-se de calculator. La un moment dat se oprește, încercând să înțeleagă ce anume nu este în regulă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
de mama. Imediat ce am zărit-o, m-am întrebat iritat de ce n-a putut să mai aștepte și de ce a adus ea banii. Mama stătea stingheră în paltonașul ei mâncat de molii și cu căciulița ei caraghioasă de sub care ieșeau șuvițe de păr cărunt (avea cincizeci și șapte de ani). Privea neajutorată și cu emoție vizibilă (care-i accentua aspectul jalnic) spre pâlcurile de liceeni care treceau în fugă pe lângă ea, râzând când o vedeau și strigându-și nu știu ce unul altuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
îmi aducea, cu fiecare zi, un spor de înfrigurare și de neliniște. Eram într-o stare de alarmă sfâșietoare, stare specifică oricărei fericiri care se concentrează pe un spațiu de timp limitat, în loc să curgă liniștit și să se drămuiască în șuvițe subțiri, ani la rând. În mine, totul a început să capete chip dublu. Se dedubla, în primul rând, sentimentul timpului. Timpul meu începea dimineața, apoi urma întâlnirea cu Sonia, masa undeva în afara casei, plimbarea în afara orașului. Pe negândite, venea noaptea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
umplea de neliniște. Dar acolo, deasupra acoperișului negru al casei, acolo unde cădea soarele, se mai zărea o dungă îngustă de culoarea mandarinei. Deasupra ei, cerul stătea întunecat, și pe el norii se mișcau purtați de vânt repede, ca niște șuvițe de cerneală turnată în apă. Când am ridicat capul, balconul a început să plutească încet înainte, împreună cu casa care amenința să acopere tot orașul. Dincolo de colț, frunzele copacilor se zbăteau ca valurile mării. În plin vuiet de ape, ceva, probabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
radiază o căldură uscată, îți dai seama ce izolată e camera în care te afli. În funcție de dispoziția sufletească, această izolare îți dă senzația de confort sau de însingurare. De la fereastra cămăruței mele, văd drept în față peretele casei vecine cu șuvițe de ciment încremenite pe cărămizi; dacă privesc în jos, pot admira locul străjuit de un mic turn pe care portarul nostru Matei îl numește pompos grădina stăpânilor. E, însă, suficient să privești această grădină și pe acești stăpâni ca să înțelegi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
să auzim! îl îndemnă Calistrat pe inspector. Încă de alaltăieri noapte am observat că vâlvei nu-i place să se despartă în bucăți. Deși poate să înconjoare diferite obstacole, ba chiar e în stare să se desprindă în mai multe șuvițe, nu se separă deloc. Am văzut asta de mai multe ori, numai că nu am dat importanță atunci. Când se deplasa printre copaci, se strângea ca să îi ocolească, dar niciodată nu se desfăcea ca o apă ce trece printre stânci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]