414 matches
-
văd cărîndu-le. Amicul meu o ține una și bună, am făcut o afacere, trebuie să respectăm contractul. Mă rățoiesc la el ca să scap: Ascultă, mă prichindelule, dacă nu pleci imediat te căpăcesc, îți rup urechile și te și perciunesc. Degeaba, țîncul scai, tărăboi, lumea se uită la noi. Îmi vine o idee salvatoare: Uite, trebuie să cumpăr și un harbuz; tu duci harbuzul și eu plasele. Compromisul este acceptat, îi pun harbuzul în brațe, îi spun să mă aștepte, intru într-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
rîde a supunere. Eh, hai, fetițo, fără nazuri, că nenea este maestru. Nélida s-a lămurit cu Alfaro. Contează de acum doar pe ea. Macias o cuprinde tandru, o mîngîie și apoi o sărută. Vorbește șoptit. Nu te încurca cu țînci, Nélida. Deodată matahala scoate un răget care sparge liniștea serii. Nélida fuge și cei trei rămîn ca de piatră. Macias se ține cu o mînă de abdomen. M-a spintecat, vipera. M-a omorît... Se prăbușește, cu ochii privind deja
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Carlos însă era mai serios ca un sihastru de la noi și le taxa drept femei ușoare. Se comporta nedrept cu ele și nasul lui era greu de atins chiar și cu o prăjină. Toată ziua bîrnîia motoreta pe stradă și țîncii erau fericiți dacă erau lăsați s-o atingă măcar puțin. Se adunau și femeile măritate ca să admire "norocul" unora cu neamuri avute, cu neamuri în mafia de la Miami, cu neamuri contrarevoluționare, care pun la cale înăbușirea revoluției. O să le sune
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Dacă nu, aleluia. Capra era lăsată în grija flăcăilor de 16-17 ani. Era un fel de debut în ale maturității pe linie de școală a vieții. Copiii mai măricei umblau, în pereche, cu buhaiul, iar cărăcuda, cum li se spunea țâncilor, umblau în cete de câte 4-5, formate de regulă din neamuri, urând pe la ferestre până își umpleau trăistile cu colaci. În anul 1947 sau‟48, nu-mi mai aduc bine aminte, capra a fost făcută de gașca noastră. Eu am
Amprentele unor timpuri by ?tefan Boboc ? Punge?teanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84040_a_85365]
-
auzite vreodată pe această planetă. E drept că multe erau cunoscute prin mai toate zonele țării, dar unele dintre ele erau specifice satului nostru, erau ale noastre. Pe la casele la care știau ei că dincolo de fereastră se află câteo codană, țâncii cei mai răsăriți strigau: Dragă domnișoară, Ia ieși pân-afară. Dă-ne un covrig Că murim de frig ! Bucuroși gospodarii le ieșeau în întâmpinare și le dăruiau cu multă larghețe nuci, mere, struți, bani, bomboane, covrigi și câte altele. Copiii
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
dnei Sibilla adresate mamei. A trecut un sfert de veac, eram directorul Editurii "Junimea", când, total neașteptat, am primit vizita lui Ion Luca. De sub sprâncenele-streașină, privirea lui ostenită trecea peste mine; nici acum nu-s sigur că făcea legătura între țâncul de odinioară și directorul Casei de presă. Oricum, n-a strecurat vreo aluzie, nu m-a întrebat ce fac părinții: era o discuție oficială privind eventuala editare a unui volum de "opere complete". A început, ca o recitare, pledoaria pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
Asta a fost. * A cum 37 de ani, Editura "Junimea" tipărea cartea de debut a tânărului medic botoșănean Dorel Schor. Pe copertă era fotografia unui prunc durduliu, zâmbitor și frumos în toate cele. Ca să vezi cum s-au scurs deceniile: țâncul cu fundulețul gol de pe copertă (Bogdan Nițescu) este, acum, doctor în geofizică la Universitatea Toronto, iar Dorel Schor, de un sfert de secol, doctor în orașul israelian Natanyah. Acolo, departe, el se consideră în continuare slujbaș al literelor române; n-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
răsturna zicala: „corb la corb nu-și scoate ochii”. Criza e lungă ca o zi de post, iar ce zice guvernul cu președinte cu tot, că există semne de redresare, ieșim acuși la liman, sunt vorbe de clacă, de adormit țâncii, cărora li se dă să molfăie o petică cu urme de zahăr, de unde expresia „a duce cu zăhărelul”. Nu-i nicio filosofie să spui că o țară săracă, jumulită, furată, umilită, de să-i plângi de milă, cunoaște mai acut
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
am ajuns pe creastă, unde am zăcut gâfâind în soare, am descoperit că mâinile și genunchii îmi sângerau. De când am sosit aici, am avut bucuria de a înota în pielea goală. Faleza asta stâncoasă nu atrage, slavă Domnului, vilegiaturiștii cu țâncii lor. Nicăieri nu găsești vreun blestemat petec de nisip. Am auzit că e socotită drept o coastă urâcioasă. Dă Doamne să fie considerată așa în vecii vecilor! Într-adevăr, stâncile, care se răzlețesc în ambele direcții, nu sunt pitorești. Au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
de focul genunei. Iar eu o să zac întins pe jos, așteptând ca el să mă ridice, și o să mă ridice. Era un om blând. Nu știu de ce spun că era bun, ce știam eu despre bunătate, nu eram decât un țânc. Obișnuia să mă țină de mână și să mă ia pe genunchii lui. Mă iubea, nenorocitul. Părinții mei nu m-au răsfățat niciodată, niciodată nu mă îmbrățișau și nu mă pupau, cred sincer că nu le prea plăceam, erau topiți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
vârstă avea Titus pe atunci și ce dovadă...? — Nu mai țin minte ce vârstă avea Titus, și poate că lucrurile nu s-au petrecut chiar atât de brusc. S-a arătat întotdeauna foarte dur față de Titus, chiar când era un țânc de-o șchioapă, și mai târziu, lucrurile s-au înrăutățit. Se poate ca la început să fi afirmat un lucru nebunesc doar ca să mă rănească și pe urmă, când a văzut cât sufăr, a început să reflecteze și să considere
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
un templu al culturii, muzeul Rodin din Philadelphia. Mă plimbam printre sculpturile mari de bron, pierdut în meditație estetică și brusc am auzit o voce exclamând: „Uite, mami, un funduleț!”. M-am întors și am văzut priveliștea: un îngeraș de țânc care înhățase cu strășnicie posteriorul lui Balzac. Apoi m-am uitat prin toată sala și am văzut că erau urme de mâini pe toate statuile, cam la aceeași înălțime de la care acest copil adorabil îl apucase pe bietul Honoré. Cu
Arta de a cumpăra. De ce ne place shopping-ul by Paco Underhill [Corola-publishinghouse/Journalistic/1868_a_3193]
-
Voiculescu. Prima oară a vorbit la microfon la 19 februarie 1929, la mai puțin de patru luni de la înființarea postului, o lectură de versuri. Ca din 1933 doctorul să lucreze în redacție ca referent literar. Din această perioadă datează articolul Țâncii pământului care ia apărarea țăranilor, fiilor lor în special: „...Între multe aberații și meschine erezii care conduc viața noastră politică își face repede loc încă una și poate cea mai boacănă. Anume că țăranii trebuie să rămână numai acolo la
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]
-
că țăranii trebuie să rămână numai acolo la țară, ca un fel de vegetație ceva mai superioară porumbului și grâului, pentru consumația citadinului. Sub pretext că astfel prezervăm poporul de stricare și pieire, îl înăbușim ca pe o hoardă de țânci ai pământului, departe de viața bogată și complexă a vremii, de toată experiența uriașă prin care trece azi lumea... În numele unei stupide doctrine de ocrotire, țărănimea e condamnată la o veșnică existență mecanică, de plug rural. Țăranii să nu mai
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]
-
își urma calea. Pentru o vreme, matale te-ai mutat cu școala în Strada Banu, într-o casă a comunit ății protestante. Th. Sperantia, care te-a vizitat la aceast ă școală, ne spune că matale nu-i lăsai pe țânci până nu pricepeau și cele mai mici amănunte dintr-o lecție. Îi fi făcut ce îi fi făcut, dar de scris nu te-ai lăsat. Întâi, la îndemnul lui Titu Maiorescu, ai scris „Povățuitorul la cetire prin scriere” și apoi
Un humuleștean la Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1273_a_1920]
-
avusese inițiativa, ea inventase jocul nostru, ea ne îndemna s-o operăm. Se întindea, goală-pușcă, pe spate, pe piatra fierbinte de soarele arzător, căci aveam grijă să dăm la o parte vegetația nebună. Ne înghesuiam în jurul mesei vreo șase șapte țânci cu rol de doctori, în mână cu surcele adunate de pe jos, pe care - așa cum ne învățase în prealabil pacienta - i le îndesam în vulva încă ferită de orice pilozitate, oferită nouă cu cea mai nevinovată impudoare: dacă ar fi fost
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
Puiești, într-o scurtă vizită făcută cu sora mea, dar mi s-a părut că nici nu m-a băgat în seamă, probabil și pentru că la așa o vârstă fetele sunt mult mai mature și deci n-o interesa un țânc ca mine. Eu, copleșit de prezența ei și timid (așa cum de altfel am rămas toată viața) n-am putut scoate nici o vorbă. De data aceasta însă eram hotărât să mă fac remarcat. Neștiind exact ziua când va veni, ca să mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1460_a_2758]
-
mi-au fost atât de brutal inhibate de ridicolul posturii trăite, încât, Vița, fostă Strătulat, dacă mai ești în viață pe undeva, iartă naivitatea momentului și ingratitudinea de a-ți fi folosit numele real într-o copilărească trăire a unui "țânc" de care probabil nici nu-ți mai aduci aminte. De altfel, amintirea de mai sus a avut ca punct de plecare munca prestată de noi, copiii de țărani, indiferent de vârstă, de zi calendaristică sau de starea vremii. Chiar când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1460_a_2758]
-
pasărea de aur din Navigând către Bizanț și Bizanț. Amintirea e prozaică, banală, prin urmare cu atât mai aproape și mai sfâșietoare: Și privește așa-n jos de pe cracă Cu gâtlejul gol și ciocul întredeschis Pe când sub pomul lucitor Un țânc care poate sunt eu de altă dată Își răsucește mașinuța nou nouță. În Nu despre trandafiri găsim o explicație a tainei lui Mole: N-am scris niciodată Un poem despre trandafiri... N-a căutat "cuvântul comod" (care pentru iubire ar
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
nudiști e la doi pași, iar turma de splendide specimene a lui Poseidon s-ar putea să fi învățat drumul către ea... − Mulțumesc! Nu sună rău deloc. Dar de ce n-am merge împreună? Ar fi grozav! Îi luăm și pe țâncii tăi la aer, apă și soare. − Trebuie să vorbesc întâi cu Martin. Nu-l pot abandona dezmățului cu munca lui iubită, că nu i-ar mai da drumul din brațe! Cine știe cu ce monștri mi l-ar lăsa însărcinat
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
să nu-i vadă cineva. Nu-i zise decât "vezi, ai grijă de ea, că nu-i maglavit!" și apoi își văzu de drum, fără vreo explicație, întrebare, sau constatare oarecare la adresa ei. Mai băgă mâna-n buzunar și în fața țâncilor ce alergau în jurul lui cu sâcâitorul lor "Ce ne-ai adus?" răspunzându-le și lor în același limbaj prozaic al obiectelor. Brățara și-o scoase Marieta imediat și-o puse la păstrare într-un loc tăinuit, de frică să nu
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
dus înapoi în curtea castelului și el ar fi venit iar după ei. Stătuseră așa, buimaci, în jurul lui în pădure ceva vreme, la vreo două sute de metri de poarta castelului, ditamai ceata de oameni mari, incapabili să scape de-un țânc dat în Paște; el le striga fraze scurte, de neînțeles, aruncându-și bărbia înainte și agitându-și sabia de lemn. Nu se mai știa care din ei zisese în final "hai, bă, să-l luăm, dacă ni-l trimite soarta
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
într-un vas de antimoniu direct pe jar, și cu zeama scursă după exigențele culinare cvasi-sacerdotale din zona ghiolului Thau. Rămaseră pe farfurie abia gustate, în vreme ce mâinile lui Rică monopolizară avar atenția nu numai la masa lor, ci și primprejur. Țâncii învecinați își declarară ostentativ lipsa de interes pentru mâncare, disputându-și în schimb acerb cei câțiva metri de circumferință fermecată din jurul mesei cu surprize. Chiar și chelnerii se bucurară în ascuns de pasajul blocat, care-i silea să încetinească pasul
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
nasturilor de sub decolteu; căci un fel de trădare din partea veșmintelor ar putea fi scuza pentru o capitulare pe care rațiunea nu o poate nici asuma, nici suporta să întârzie, ci doar spera să o constate salvator de obiectiv. Cât despre țâncii ajunși de oboseală și lăsați unul câte unul pe vine în jurul scenei pe patru picioare, descoperiră că nici sub masă lucrurile nu stagnau; dar nu atinseseră încă vârsta la care să înțeleagă că nevăzutul duce greul văzutului. După ce chelnerul debarasă
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
avea responsabilități din ce în ce mai mari, nu mai avea timp să se gândească așa de tare la taică-su și mai ales la imaginile din Huși, care pe mulți i-ar fi traumatizat, oameni mari, în toată firea, d-apoi pe un țânc de nici zece ani. Multe văzuse Cristi pe timpul războ- iului, atât de mic încă, lucruri pe care nu ar fi normal să le vadă nimeni niciodată. Văzuse deja fața morții și cunoscuse spiritul murdar al omului, mai ceva ca al
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]