KorAP: Find »[drukola/base=țanțoș & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...15 16 17 ...24 >

595 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423

Juan Lucas a aranjat totul foarte bine, deși era puțin cam plictisit, ce-i drept. În palat domnea tăcerea, mergeau În vîrful picioarelor, vorbeau numai strictul necesar și În șoaptă. Juan Lucas propuse s-o ducă În dormitorul ei, dar Țanțoșa zise că aici muncise Întotdeauna și aici trebuia s-o lase să se odihnească. Susan Încuviință din cap și Țanțoșa sfîșie vălul de frică ce-i acoperea pe toți, izbucnind În hohote și plînsul ei Îi molipsi pe ceilalți. Celso

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
În vîrful picioarelor, vorbeau numai strictul necesar și În șoaptă. Juan Lucas propuse s-o ducă În dormitorul ei, dar Țanțoșa zise că aici muncise Întotdeauna și aici trebuia s-o lase să se odihnească. Susan Încuviință din cap și Țanțoșa sfîșie vălul de frică ce-i acoperea pe toți, izbucnind În hohote și plînsul ei Îi molipsi pe ceilalți. Celso plîngea și el și Carlos Își mușca mustăcioara ca să nu-i dea lacrimile. „Trebuie să-i anunțam pe Universo și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
la asemenea lucruri În timpul Înmormîntării. Juan Lucas supraveghease totul la Început, apoi a dat ordine precise, pe care Carlos, Celso și Daniel le transmiteau la momentul potrivit negrilor eleganți de la Întreprinderea de pompe funebre. „Înmormântare de clasa-ntîi, Își zise satisfăcută Țanțoșa. Stăpînii sînt oameni subțiri. Domnul s-a purtat ca un adevărat domn; unei spălătorese de clasa-ntîi i-a făcut o Înmormîntare de clasa-ntîi“, dar formula Îi sună nițel cam fals și preferă să nu se mai gîndească la asta, mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
pentru Arminda... În dimineața aceea Întrebă de mai multe ori pe unde o să scoată sicriul. Se liniști cînd Celso Îi repetă instrucțiunile date de Juan Lucas. Era atît de liniștit, Încît nu i-au mai dat nici o atenție pînă cînd Țanțoșa veni lîngă el, fiindcă Începuse să-și dea seama că e foarte tulburat. Negrii eleganți de la pompele funebre luaseră sicriul pe umeri și se pregăteau să-l ducă pe scara de serviciu. Julius profită de faptul că toți Își plecaseră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
Lucas aprecie gluma criticului de corride, Susan la fel, dar lui Celso nu-i plăcu de loc și era gata să facă Încă un pas Înainte... Dumnezeu știe de ce, făcu trei pași Înapoi și ieși. Anunță furtul la bucătărie și Țanțoșa, umflîndu-se de cinste, spuse că era dispusă să mai facă o radiografie 1. Nimeni n-a Înțeles ce-a vrut să spună, dar Carlos adăugă: cu ce drept erau acuzați lucrătorii, cînd toată lumea știa cine-i pungașul? — Are dreptate don

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
dreptate și pe zi ce trece era mai mieros. — Du-te și spune-le stăpînilor că e vorba de Bobby, zise Carlos; dac-a fost el În stare s-o fure și pe maică-sa!... Don Carlos are perfectă dreptate... Țanțoșa acceptă argumentele lui Carlos, ba chiar era convinsă că Bobby era pungașul, dar prefera să ajungă la același rezultat pe căi mult mai democratice. Spunea că În nici un caz nu era nevoie de polițist, că ei erau În stare să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
Împreună În fața stăpînilor și să le spună că nu mai putea fi decît un singur vinovat și că ăsta era chiar băiatul lor. — Eu unul nu mai gătesc cu atîția lucrători pe capul meu! — Dumneata ești un egoist, Îl acuză Țanțoșa. — Că dumneata n-oi fi fiind... Destul, nu vă certați, interveni Carlos; totul se poate face, dar cred că cel mai bun lucru și cel mai urgent e să meargă din nou Celso și să le spună fără frică stăpînilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
poate face, dar cred că cel mai bun lucru și cel mai urgent e să meargă din nou Celso și să le spună fără frică stăpînilor că domnișorul Bobby a făcut asta. — Pot să vin cu tine, dacă vrei, zise Țanțoșa. — Nu. Mă duc singur. Celso se Întoarse și intră În barul de vară, unde Juan Lucas, Susan și Luis Martin continuau să stea de vorbă despre tauri și toreadori. Există unele bănuieli, spuse Celso, făcînd trei pași Înainte. — Domnișorul Bobby

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
chef și zîmbi spunîndu-le că poate cunoscînd-o pe servitoare avea haz, au! se văită, dar lui Juan Lucas nu-i plăceau oamenii care suferă, nici chiar dacă era vorba de Luis Martin și luă telegrama ca să citească cu glas tare cuvintele Țanțoșei, care certifica adevărul acestor note: „E o copie fidelă după originalul care rămîne la dispoziția dumneavoastră la liceul domnișorului Bobby, Markham se numește liceul“ și pe urmă două mîzgălituri. dedesubtul cărora scrisese „semnătura și parafa“. Juan Lucas scoase trei ha-ha-ha

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
strigînd la el că era un dobitoc și că din vina lui o să rămînă fără petrecere. Băiatul șefului electricienilor sări În apărarea tatălui său și era cît pe-aci să-l provoace la bătaie pe Bobby, cînd din fericire interveni Țanțoșa scuzîndu-l pe domnișorul Bobby și explicînd că era foarte nervos și că trebuise să ia multe calmante. Bobby ieși țipînd că voia să aibă lumină peste cinci minute și că pe băiatul electricianului Îl bate cînd vrea și unde vrea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
bufanți pînă la genunchi, strîngîndu-se la gleznă și cu șlițul umflat, ca la niște muzicanți de bordel. Celso și Daniel nu știau ce atitudine să adopte: tăcerea, autograful sau rîsul sănătos de țărani neștiutori. Au optat pentru tăcere, văzînd că Țanțoșa trecea serioasă, spunînd bună seara, respectînd profesia de muzicant și În schimb cei nouă profesori Îi răspunseră foarte obraznic, unul din ei sunînd din maracas În ritmul legănării sinului enorm și unic și ceilalți răspunzînd la chemarea ritmului cu un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
răspunseră foarte obraznic, unul din ei sunînd din maracas În ritmul legănării sinului enorm și unic și ceilalți răspunzînd la chemarea ritmului cu un dans al umerilor cheflii, care Își opriră brusc legănarea la sunetul final al maracasurilor marcînd dispariția Țanțoșei. Andy Latino scuipă și-și drese glasul, apoi ceru cîteva păhărele ca să Încălzească motoarele. Abraham se ridică m picioare și dădu fuga să-i servească. Băură cu toții. În afară de maestrul Lobo. El semna Întotdeauna contractele. Julius se pieptăna cînd răsunară primele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
În colțul ei? acum nici măcar nu mai cîntau, muzicanții stăteau de vorbă zîmbitori, În timp ce se jucau cu instrumentele sau ascultau instrucțiunile maestrului Lobo. Julius Închise fereastra și se Întoarse la baie ca să se pieptene mai departe cu multă grijă, fiindcă Țanțoșa Îi spusese că trebuia să fie foarte elegant. Bobby, În schimb, Îl amenințase că-i pocește mutra de nătăfleață dacă-și bagă nasul În petrecerea lui, „balul nu-i pentru mucoși“, adăugase amenințător. N-avea nici o importanță; de la fereastra asta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
cu muzicanții În timp ce-și acordau instrumentele, dar găsi patio-ul plin de perechi care dansau și cu muzicanții În picioare, legănîndu-se În ritmul dansului, aproape dansînd, transpirînd de atîta cîntat. — Julius, unde-ai fost?... Vino aici! Îl strigă Țanțoșa, chemîndu-l În ascunzătoarea de unde servitorimea În păr contempla petrecerea. Erau foarte Însuflețiți cu toții. Se bucurau de parcă ar fi fost petrecerea lor, rîdeau, făceau chiar cîțiva pași de dans, uitați-vă la domnișorul Bobby! strigau Încîntați. Și pe bună dreptate. Pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
Domnișoara domnișorului Bobby! exclamă Daniel. — Tot domnișoara domnișorului Bobby, Rosmari sau cum Îi spune! exclamă Universo. Dar Carlos Îl Întrerupse zicîndu-i mai puțină gălăgie, bă, fiindcă orchestra s-a oprit și acum se aude afară orice zgomot. „Stingeți lumina“, spuse Țanțoșa. Nu era o idee rea: așa, pe Întuneric, lipiți de fereastra asta, În spatele orchestrei, puteau să se bucure de spectacol cît pofteau, fără să fie văzuți din patio. O oră mai tîrziu, maestrul Lobo cînta melodii foarte line la orgă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
să se bucure de spectacol cît pofteau, fără să fie văzuți din patio. O oră mai tîrziu, maestrul Lobo cînta melodii foarte line la orgă, În timp ce lumea stătea la masă, „Du-te să mănînci cu mămica și tăticu“, Îi spuse Țanțoșa lui Julius, Julius ieși din ascunzătoare și trecu nu departe de mese, În drum spre grupul format din Susan, Juan Lucas. Luis Martin Romero, saltimbancii, care erau foarte simpatici și cei doi bărbați blonzi și voinici care veniseră acum cîteva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
uit la tine Înainte de culcare... Julius a fost foarte hotărît. Curajos. A adormit cu un nod În gît, cînd se crăpa de ziuă, dar a adormit Întorcîndu-se cu spatele la scrin. Puțin mai tîrziu razele soarelui erau gata-gata să-l trezească, fiindcă Țanțoșa, cu zarva de aseară, uitase să suie la etaj și să tragă perdelele ca de obicei. Julius simți o rază de lumină pe pleoapele Închise, dar În clipa aceea Cinthia, zîmbitoare, Îl chema de la o masă din celălalt capăt al

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
acasă. Santiago și Lester rămaseră În barul de vară, bînd un păhărel de coniac și căzînd de acord că nu le-ar strica să facă un duș și să se odihnească și ei puțin. Atunci se iviră Celso, Daniel și Țanțoșa. Santiago Îi explică În engleză lui Lester despre cine era vorba și de ce erau așa de urîți, dar În spaniolă Îi salută cu afecțiune, ba chiar făcu cîteva comentarii cu majordomii despre Întîmplări mai vechi. „Și ăsta?“, Întrebă deodată, văzîndu-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
nu-l mai interesa deloc răspunsul. — Urechilă! exclamă, pe neașteptate, zîmbitor, apropiindu-se ca să-l tragă prietenește de urechi, dar În clipa aceea parcă văzu Încă un Julius ceva mai Încolo. La culcare, spuse, cu privirea stinsă. În după-amiaza aceea, Țanțoșa era cam prost dispusă și, ca Întotdeauna, oalele s-au spart În capul lui Julius. Din fericire, se Învățase să n-o ia prea În serios și să-i spună, la fel cum Îi spunea Carlos, să nu se Înfierbînte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
fel cum Îi spunea Carlos, să nu se Înfierbînte, că i se urcă tensiunea. De aceea, acum, stînd, În sufragerie și așteptîndu-i pe noii sosiți ca să Înceapă cina de Crăciun, zîrnbea uitîndu-se de sub la Juan Lucas, curios să afle plîngerile Țanțoșei, pe care Julius și le amintea foarte bine: „Mai Întîi o formă foarte liberă, puteți să-i spuneți americană, puțin Îmi pasă, o formă foarte liberă de educație are drept rezultat ce se vede astăzi și este o curată lipsă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
credea că mămica are dreptate. „Mămica zice că nu poți pune pomi de Crăciun Împodobiți cu vată, ca să semene cu zăpada, cînd noi ne topim de căldură. Obiceiul ăsta e bun În Germania sau În Statele Unite, dar nu În Peru.“ Țanțoșa era de acord. „Dar nu pot fi de acord cînd doamna nu spune deschis ce gîndește și, În loc de pom de Crăciun, ar putea să cumpere o iesle cu nașterea mîntuitorului, acum n-o să-mi spuneți că și astea sînt obiceiuri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
trist; nu știu de ce, dar e foarte trist. M-am gîndit la asta și probabil că e trist pentru că lipsește Cinthia. Înainte făceam pom de Crăciun. De cînd a murit Cinthia cred că mămica n-a mai vrut să facă“. Țanțoșa amuți, dar tăcerea ei a ținut foarte puțin. Spuse că respecta durerea lui, dar că sentimentele sînt interioare și că n-au nimic de-a face cu pomii de Crăciun, care sînt exteriori. „Fiecare cu durerea lui, adăugă, dar bucuria

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
cuvintelor ei. — La ce oră coboară oaspeții? Întrebă Juan Lucas, eu oarecare nerăbdare. Nu știu, darling. — Hei, Celso, adu-mi, te rog, o sticlă de șampanie! — Da, domnule. Julius și-l aminti pe Celso intrînd În bucătărie În timp ce discuta cu Țanțoșa de la egal la egal despre Crăciun. Intră Încîntat, zicînd că domnul și doamna fuseseră foarte generoși dîndu-le la toți indemnizația cu ocazia sărbătorilor de Crăciun. „Să spunem lucrurilor pe nume, Îl Întrerupse Țanțoșa; asta nu e o indemnizație, ci un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
Celso intrînd În bucătărie În timp ce discuta cu Țanțoșa de la egal la egal despre Crăciun. Intră Încîntat, zicînd că domnul și doamna fuseseră foarte generoși dîndu-le la toți indemnizația cu ocazia sărbătorilor de Crăciun. „Să spunem lucrurilor pe nume, Îl Întrerupse Țanțoșa; asta nu e o indemnizație, ci un dar de Crăciun“. Julius zîmbi, amintin-du-și scena și Juan Lucas avea de gînd să-l Întrebe: se poate ști de ce rîzi, tinere?, dar În clipa aceea Susan, fermecătoare, așezată Într-un capăt al

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
zile s-au transformat În cîteva săp-tămîni. Vorbeau tot timpul despre Statele Unite și despre viața lor de acolo și totuși nu se mișcau din Lima. Universitatea la care Învățau Își deschise porțile, dar ei nici nu se gîndeau să plece. Țanțoșa comentă această Întîrziere cu Julius: „Tinerii s-au cam lăsat pe tînjeală, Îi spuse. Domnul și doamna s-ar cuveni să le atragă atenția, ca părinți ai unuia și prieteni buni cum zic că sînt cu tatăl celuilalt, domnul și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]