795 matches
-
de această intimitate, timp în care Dolores cânta cu glas dogit și fără dinți cântece de inimă albastră, iar Virgil continua să-și incanteze discursul eliptic, punându-și în funcțiune gândirea și limba, ambele prea mari ca să-i încapă în țeastă, acolo, pe plaja pustie, erau singurele lor momente ce aduceau cu bucuria. Barbă Albă e dragostea mea și barbă Albă e tot ce-mi doresc, cânta cu jale Dolores pe ritmul balansoarului ce se legăna. Virgil, pierdut în gânduri, își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
n-aș putea spune cu mâna pe inimă unde. — Și asta-i tot? întrebă Vultur-în-Zbor. — N... n... nu, recunoscu Virgil. — Mai sunt și alții, admise Dolores. — Aveți de gând să-mi vorbiți despre ei? întrebă Vultur-în-Zbor, cu senzația clară că țeasta i se spărgea într-un milion de țăndări mici. — O, nu vrei să știi de ei! zise plin de speranță Virgil Jones. — Sunt complet neinteresanți, îl asigură Dolores. Vultur-în-Zbor închise ochii. — Vă rog! Spuse el. — Ne roagă atât de politicos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
ieșiți din orbite. Rătăcește printre coloanele de la „Romarta Copiilor“, gesticulând supărat, furios. Din când în când se oprește brusc, își ia elan și se lovește cu capul de câte o coloană. Nu pățește nimic, deși ai impresia că-i crapă țeasta. Privește nedumerit coloana, țâșnește în altă parte, se agită o vreme, își alege o altă coloană și iar se izbește de ea. Odată a alunecat pe un scuipat și s-a prăbușit înainte de a atinge coloana. O femeie s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
pălăriilor, din punct de vedere tehnic și politic, Îl constituia luarea măsurilor. Don Ricardo Aldaya avea un craniu care, potrivit lui Julián, era nefiresc de dovlecit și de plin de hopuri-dîmburi. Pălărierul fu conștient de dificultăți de Îndată ce dădu cu ochii de țeasta personajului și, În chiar acea noapte, cînd Julián zise că Îi amintea de anumite porțiuni de pe masivul Montserrat, Fortuny nu avu Încotro și căzu de acord. „Tată, cu tot respectul, știi că, atunci cînd e vorba de luat măsura, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
lumea sa interioară nu se dovedea a fi prea plăcut. Chiar și ciripitul vrăbiilor de dincolo de geam zgâria timpanele lui Noimann, care În locul oricărui sunet ar fi dorit să aibă parte de liniște absolută. Urechile sale albe, moi, lipite de țeastă, amplificau orice zgomot, orice șoaptă. Limba Îi era aspră. Gâtlejul parcă dat cu glaspapir. Fața moale, boțită semăna cu o foaie de ziar, pe care cineva ar fi vrut s-o arunce inițial la coșul de gunoi, aflat sub chiuveta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
optzeci de grade. Omul-stâncă, omul-perete, omul-bolovan sau omul-stâlp de telegraf, piatra-ponce sau omul-lustră se va mișca pe locul său... Ca să nu mai vorbim de omul-lingură și omul-cui, cel care ține cu tot dinadinsul, bătându-și mereu câte un piron În țeastă, să se transforme În cuier. Desigur că În cazul lui Oliver avem de-a face doar cu o moarte aparentă. Trupul său e viu, dar spiritul său e mort. Sau, mai bine zis, nu mort, ci doar migrat, pentru o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
pieptul și Își Îndreaptă spatele dinaintea comandantului, pregătindu-se să strige din toți rărunchii: „Ura!”. Nu era cazul. Acum comandantul (colonelul sau generalul Noimann) stătea În șezut cu picioarele sub el, În poziția de semi-lotus, ținându-se cu mâinile de țeastă. Generalul armatei moarte de costume suferea. Capul Îl durea Îngrozitor. Deasupra lui, vârtejul de chipuri se rotea amenințător. Dinlăuntrul lui se distingea unul palid, cu joben și lavalieră, pe care Noimann Îl asemui cu Omul Negru. Să fi fost această
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
unui joagăr. Ca să scape de belea, bărbatul, Împreună cu blânda sa soție, cu fața toată numai lacrimi, aduseră toporul și beschia, pregătindu-se să-i vină mânzului de hac. Și, când bărbatul ridică toporul ca să-i aplice o lovitură fatală În țeastă, cocoșul cântă de trei ori și totul pieri ca În ceață. Bărbatul și muierea lui stăteau unul În fața altuia, unul ținând În mână un joagăr, celălalt toporul mânjit de bălegar... „Ei, ce ziceți”, Își Încheie relatarea Satanovski, „nu-i așa că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Îi răsuna acum un alt catren al lui Khayyam: „Pulberea de sub piciorul nătărăului din viață fost-a palmă de frumoasă, fost-a gingașa ei față. Cărămizile zidite În serai cu zeci de creste fost-au degete de sfetnici și Încoronate țeste.” Instinctiv, medicul privi În jos: nicăieri nu se vedea nici urmă de pulbere. Iarba care năpădise pe moment trenul dispăruse și ea fără urmă. Compartimentele păreau murdare și pustii. La picioarele sale se așterne linoleumul de o culoare nedefinită, presărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
fericit. Spre deosebire de alții, Noimann nu accepta pe creștetul său decât un singur toc, un toc cui, deasupra căruia izvorau două splendide picioare, ce se Înălțau până În tavan. „Lilith, Lilith, unde ești, Lilith?” Cărămizile zidite În serai cu zeci de Încoronate țeste erau deseori Încornorate. Noimann nu era singurul bărbat din lume Înșelat de nevastă. Alături de el viețuiau și alți, dispersați În aerul pe care-l inhala acum În piept. O gaură e făcută ca să fie umplută cu ceva. Și cu cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
la forma care transformă un univers palpabil, valabil numai pentru cei ce trăiesc în alt anturaj mai înalt, mai indiferent față de ceilalți până rămâi cu sentimentul tanatic mai apropiat conceptului de stare identificat cu pierderea sublimității și îmi vâri în țeastă sentimentul că sunt mult mai puternic, când eu sunt atât de slab. Am zdrobit în dinți un cârcel dulce-acrișor de la o plantă care mă vizitează. A rămas în urmă un gust confuz, de glucide
Sf?r?ire by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83730_a_85055]
-
FRONTUL MORȚII Frigul ierni-ncetul cobora din zare, Guițau flămânde bombele pe-ntins Un scaiete firav, ca o lumânare, Lâng-o țeastă spartă, singur s-a aprins... Înfrățiți în vecii fără de speranțe Doi dușmani de moarte, înghețau uitați, De păreau sărmanii, perforați de gloanțe, Împăcați în fine și îmbrățișați... Unul din vestoane, sfârtecat de-o schijă, Lăsă să se vadă poza unei
FRONTUL MOR?II by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83798_a_85123]
-
Unul din vestoane, sfârtecat de-o schijă, Lăsă să se vadă poza unei fete, Ce nevinovată și fără vreo grijă Își exprima parcă, veșnice regrete... Ninge crini de gheață peste frontul morții, Albul vrând să-ngroape nebunia hâdă, Retezat-o țeastă, ironia sorții, Dezgolindu-și dinții, a-nceput să râdă...
FRONTUL MOR?II by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83798_a_85123]
-
lucrat greu la spargerea betonului, într-o crâncenă încordare și sfântă durere. În sfârșit s-a ajuns la momentul năucitor, abis amar, lâncede și negre cadavre, nedefinite, trupuri, buze strivite, fălci zdrobite, frunți însângerate, tâmple găurite, piepturi zdrobite, brațe încrucișate, țeste sfărâmate, spectacol sumbru, dureri înăbușite. Echipa scormonea cu mare grijă țărâna pentru a contura „straniile” oseminte, negru destin. Familiile îndurerate încercau să-și recunoască pe cel drag după un semn știut din timpul vieții lor. Aici, la deshumarea lor, s
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
Breuning era aseară acolo, împreună cu Dudley Smith. Am sunat și mai târziu și mi-a spus că tot acolo stau. Breuning pretinde că ceilalți trei indivizi sunt încă sub supraveghere, dar eu nu-l cred. Danny simțea că-i plesnește țeasta. Mirosurile de la morgă îi întorceau stomacul pe dos și îi iritau tăieturile de la bărbierit. Se repezi la ușa pe care scria „Dr. Norton Layman”, o deschise și îl văzu pe cel mai renumit patolog criminalist din țară scriind ceva pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
mai bună versiune a lui Ted Krugman: relaxat, picior peste picior, cu mâinile împreunate la ceafă. Claire se întoarse și-i spuse: — Păstram asta pentru după aceea, dar cred că avem nevoie de ea acum. Danny îi făcu cu ochiul. Țeasta îi zvâcnea. Ted, marele gagicar. Claire porni proiectorul și stinse luminile. Se întoarse pe canapea și se cuibări la loc. Pe ecran începu al doilea film al serii. Fără muzică, fără generic, fără subtitrări, ca în vechile filme mute: doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
-mă, de multe ori am făcut rău, dând cu piciorul în oala cu lapte. Jocul poate deveni periculos. La școală, în recreație, pui o piedică unui coleg fără să-ți treacă prin cap că celălalt ar putea să-și spargă țeasta. Nepoata mea 121 JUCĂRII cea mică are treisprezece ani și trece ca o vijelie cu bicicleta pe lângă mine, gata-gata să mă dărâme, și adio... bunica! Dar bunica dărâmată trebuie să râdă, spunându-și în sinea ei: „Poate că o merit
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_974]
-
principilor europeni, se retrage cu adevărat din fața lui Ștefan? - Nu pot să cred... spuse Alexandru. Parcă nimic nu e real... Ștefan izbi cu sete capul unui turc anatolian, Îmbrăcat Într-o armură de Samarkand, crăpându-i coiful și despicându-i țeasta. Lângă el, Oană prinse cu coada ochiului Încercarea unui călăreț otoman de a-l ataca pe voievod cu lancea scurtă scoasă rapid de la oblâncul șeii, dădu pinteni și Îi reteză brațul din umăr. La cincizeci de pași, Gâlcă părea rănit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
-mă, de multe ori am făcut rău, dând cu piciorul în oala cu lapte. Jocul poate deveni periculos. La școală, în recreație, pui o piedică unui coleg fără să-ți treacă prin cap că celălalt ar putea să-și spargă țeasta. Nepoata mea cea mică are treisprezece ani și trece ca o vijelie cu bicicleta pe lângă mine, gata-gata să mă dărâme, și adio... bunica! Dar bunica dărâmată trebuie să râdă, spunându-și în sinea ei: „Poate că o merit.“ Tot Dalai
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
din urechi. Deși avea privirea Încețoșată, veselia nu i se ștersese de pe chip. Își dezmorți toate oasele și-și Întinse Încheieturile. Îl zări pe drac, prăvălit În șanț, sub tălpile lui goale. Îl cuprinseră mila și Înduioșarea. Se puse lângă țeasta diavolului, Îi luă căpățâna pe genunchi și porni să-i mângâie cu blândețe coarnele, părul Îmbâcsit, genele urduroase, barba Încâlcită și plină de turiță. De multă vreme gura lui nea Mitu nu mai rostise cu glas tare cuvinte, ca să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
școlii. Când ajunseseră ei, sângele Începuse să se Înnegrească. Mulți dintre ei nu dormiseră nopți Întregi căci, de cum Închideau ochii, li se ivea sub pleoape chipul strivit al mortului și dâra pe care creierii o făcuseră, Împreună cu o bucată de țeastă cu păr negru pe ea, când țâșniseră la zece pași depărtare. În bucata aceea de chică neagră zăriseră sânge Închegat. Vițelul, În goana lui, Îi stârnise și pe ceilalți din țarc și se pornise o roată nebună, de mugete și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
ar fi Întâmplat, Împingând bicicleta de coarne. Auzi În urma lui glasul Rândașului: „Dă, bre, o custure, ceva, să nu-l mai chinuim. Să-i luăm beregata”. „Un levier am”, răspunse șoferul. „Dă-i În cap!” Nepriceput, Însă, acela nu nimeri țeasta. Îl izbi peste bot, peste gât. Cu fiecare lovitură, urletul se ascuțea. Deodată, tăcere. Copilul se Îndepărtase binișor printre gunoaiele care miroseau dulceag. Ani buni după aceea, pe când aproape nimeni nu-și amintea de el, pe când el Însuși trecuse În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Crematoriu - ținea să vadă exact ce urma să se Întâmple cu hoitul lui -, despre cum cadavrele, sub imensa putere a căldurii, păreau că se ridică În capul oaselor, cum le săreau ochii din găvane și limba din gură, cum exploda țeasta din pricina creierilor fierți... Mă sperie - și-ți mărturisesc asta abia acum când, chiar dacă vei simți nevoia să râzi de mine, eu n-am să fiu prin preajmă ca să mă urzice zâmbetul de primată ce-și arogă mult mai multă inteligență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
și intram iară și iară În același vis negru care mă Înspăimânta. Îl vedeam pe Lică În sicriul lui din groapă, năpădit de tot felul de coropișnițe și de viermi, cu fioroase rădăcini Înfipte În coaste, dar, mai ales, În țeastă. Rădăcini vânoase de salcâm Îi intrau pe nări, pe urechi și pe gură, strâmbând hârca Într-un rânjet de chin. În toată Învălmășeala dureroasă rămăseseră neatinși ochii cei goi pe care apucasem să-i zăresc pe malul Gropanului, Înainte ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
azvârle glonțul cu miez de plumb și Înveliș roșiatic; glonțul se va Învârti și se va răsuci amarnic pe ghinturi, va ieși furios și agresiv de pe țeavă, va străbate ca pe nimic cerul gurii, creierii și, la sfârșit, va sparge țeasta, făcându-i un găuroi imens, și va ajunge iarăși la aer curat. Se vede treaba, Însă, că acel ceva din mine care nu mă lăsase să crăp În urmă cu zece zile m-a scuturat nițeluș și de data asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]