1,306 matches
-
și crescător de cai la poalele Leaotei, turnat de-un vecin, arestat și bătut de securiști pentru că își ascunsese medaliile pe vremea lui Dej, își consuma acum toată energia pentru un antricot cu os. Mai târziu, atins de scleroză și țintuit în pat de o semipareză, avea să se trezească o dată la câteva zile, pentru a-și întreba familia de care avusese grijă atâta timp: „Pâine? E pâine?“ VII. București, Facultatea de Litere. Noiembrie 2005 Povestea lui Vitalian Robe nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
stâncile Înzăpezite de la marile Înălțimi se luminară sub razele soarelui și scânteiară ca un diamant. Era pentru prima oară că o asemenea lumină se Împrăștia asupra acelor ținuturi aspre, chemând parcă o lume de culori În locul celei nemișcate și albe, țintuite sub un cer cenușiu. Minunea nu ținu mult. La scurtă vreme, norii acoperiră din nou vârfurile munților, iar ninsoarea reveni, Încărcând și mai mult brazii cu copleșitoare greutăți de zăpadă. Universul deveni din nou ireal, iar căderea foșnitoare a ninsorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
galop, ridicând În urma lor un nor de praf. Din iurta vecină ieși șamanul Utoula, tulburat. - Am simțit umbra morții asupra tribului tău, Amir. Acești oameni au puteri dincolo de cele omenești. Apoi văzu iapa moartă și murmură Înfiorat: - Magie... Amir Îl țintui cu o privire aspră, răscolitoare. - E bine că Andà a plecat... mai spuse șamanul. În fața unei asemenea puteri, animalele și copiii se ofilesc asemenea florilor stropite cu otravă. Nu mai au suflu, li se pierd bătăile inimii. Nici o ființă omenească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
pinteni și se apropie de sultan. Garda de luptători africani scoase iataganele și făcu un cerc În jurul celor doi. Când ajunse În apropierea lui Mahomed, Ali se opri, Încremenit. Ochii mari și albaștri ai Marelui Maestru al Ordinului Cuceritorilor Îl țintuiră pe loc. Se gândi să arunce pumnalul ascuns la Încheietura mâinii drepte, dacă Maestrul ar fi făcut o singură mișcare Împotriva sultanului. - Nu cred că e o idee bună... spuse Ștefănel, cu aceeași voce liniștită. Pumnalul din teaca legată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Una costă cât salariul meu pe două ore de lucru. Este o seară caldă, de primăvară-vară, prima seară cu adevărat caldă a anului. Orașul nu vrea să doarmă. Nu mi-a venit să-mi cred ochilor: pe trotuar, un bătrân țintuit într-un scaun cu rotile, își plimba papagalul verde-roșu-galben, imens. Pasărea picotea pe umărul său drept. Bătrânul fumează cu ajutorul unui portțigaret lung, de fildeș îngălbenit de timp și atâta utilizare. Și dacă totuși Dumnezeu este un imens papagal roșu? S-
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
ai impresia că vara și toamna sunt simple paranteze în așteptarea iernii. O problemă medicală (dureri de mijloc, lumbago) mi-a arătat cât de singur sunt de fapt aici și de ce este esențial pentru un imigrant să fie sănătos. Aproape țintuit la pat timp de trei zile, a trebuit să supraviețuiesc fără ajutorul altcuiva. Simplul gest al căutării unui pahar cu apă devine lung, dureros, anihilant. Nu mai am alimente, frigiderul este gol și nu pot cumpăra nimic; mănânc coji de
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
scenariu de fâșia Gaza avant la lettre. Evident, nu am mai suportat și am protestat împotriva minciunii, invocând statutul meu de martor, cuvânt sacru în vocabularul memorial. Doctorandul tace încurcat, sala este nedumerită, eu mă lupt cu privirile care mă țintuiesc de ușă și simt mai acut ca niciodată ruptura generațională între noi, cei care am făcut liceul sub comunism și "ceilalți" mai mici cu patru-cinci ani de zile, ani esențiali în ecuația memoriei. Alexandru, amicul meu din Toronto, știe că
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
în afara orașului, o adevărată industrie a îmbătrânirii. Îl vizitez pe bunul meu prieten Dov N. originar din România. Este bolnav irecuperabil din cauza unei operații nereușite la creier. Și-a pierdut forțele. Omul a cărui viață este un veritabil roman este țintuit pe un pat de spital, citind cu un singur ochi. De fapt, de când l-am cunoscut, omul acesta citește; face parte din categoria devoratorilor de biblioteci, cu vastă cultură, dar care nu vor (sau nu pot) să scrie un rând
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
Grama (ca să preluam un titlu, mai vechi, al lui D.R. Popescu). Cu alte cuvinte, Eminescu, beneficiind de o popularitate "folclorică" și înrâurind decisiv dezvoltarea cugetării românești cum sună profeția maioresciană -, devenit "erou eponim" (cf. Ilie Bădescu) este azi un obstacol, țintuindu-ne "la porțile Europei". De unde și tăcerea, întinsă pe lungimea măcar a unui deceniu, pe care o recomandă profesoral E. Negrici, supunându-l pe poet și gazetar (îndeosebi) unui ciudat embargou. În fond, canonicul de la Blaj punea în discuție, cu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
-i facă altceva decît să-l sperie. O conspirație pentru a-i mai da o șansă să treacă clasa. Tu cum faci să rămîi repetent? l-a întrebat la un moment dat pe Radu. Faci mișto de mine? l-a țintuit cu o privire furioasă Radu. Vrei probleme? Vorbesc serios. Vreau și eu să rămîn repetent. Și de ce-ai vrea tu să rămîi repetent? Te-ai țicnit la cap? Ți-a tras un fraier una și-acuma încerci să te
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
e târziu. Îmbrățișați o pornirăm, pe malul mării către iaht cu amintirea proaspătă a jocului erotic din apa călduță. Am condus-o până la iaht. M-a sărutat la plecare de mai multe ori la rând, apoi încă o dată. Am rămas țintuit locului până când am văzut-o dispărând în cabină. Am început să recapitulez acea împletitură de mister care ne aruncase unul în brațele celuilalt. Jos, marea lucea întunecată sub cerul înstelat. În noaptea aceea - fără a fi câtuși de puțin melancolic-
AGENT SECRET, CODRIN by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83872_a_85197]
-
ei de sirenă scufundat în uitare timpul lasă minutele să iasă la suprafață cercuri concentrice pe fața lumii pe fața ta apele adânci ale pierderii de sine te invită la dans cu glasuri păcătoase sirene nevăzute își văluresc pletele te țintuiești în propriile remușcări ca un ulise modern aflat întotdeauna în conflict deschis cu valurile dezmățate lumea întreagă rămâne o corabie inima stă înfiptă în vârful catargului pulsează în caz de pericol trebuie să arunci lestul amintirile cântăresc atât de greu
Ca o femeie despletită, neliniştea... by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/478_a_1364]
-
față caldă și plină de sănătate, cu un aer inocent și fericită că mă vede. Ce mai frumusețe! Inima îmi cânta în piept, fără nici o milă pentru mine. Deja mă vedeam umilit acolo jos, în praful iubirii, cu zeul Eros țintuindu-mă la pământ cu piciorul și obligându-mă la tot soiul de lucruri imposibile. Mi-a făcut aceeași impresie pe care mi-o făcuse prima dată când o zărisem pe veranda mică de deasupra berăriei Carta Blanca, cu holbatul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
nici un chip n-aș putea pretinde așa ceva. M-a copleșit un impuls brusc, violent, de a sări din mașină și de a o lua la fugă în orice direcție s-ar fi nimerit. Totuși, îmi aduc aminte că eram încă țintuit pe strapontină când doamna de onoare mi s-a adresat: — Uite ce-i, a început ea pe tonul unei profesoare care vorbește unui copil nu numai întârziat, dar căruia îi mai și curge nasul întruna, respingător. Nu știu cât te pricepi dumneata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
sub sashen 4. Dar nu, nu se putea ! Eram creștini. N-avea voie să facă Jigai 5, n-aveam voie să fac Seppuku 6. Trebuia să îndurăm. Așa ca fiul nostru. Să îndurăm și să ne rugăm. Acolo, la Nishizaka, țintuit de cruce, îl lăsasem pe Louis. Fiul nostru. Fiul cel mic. După ce l-au străpuns cu lăncile, trupul I s-a frânt de la mijloc. Cu ultimul suspin, a rostit : "Iisus... Maria". Ceilalți muriseră deja. Îl lăsaseră la urmă... cine știe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
urâtă. Ură și urâțenie. Asta era. Mai bine-și lăsa porecla "Saru" (maimuța). Oda Nobunaga războinicul i-o dăduse. Dar toate astea muriseră odată cu cei douăzeci și șase. Și fiul nostru. Doisprezece ani. Atâta avea. Atârna acolo. Se rugase, gemea, țintuit de inelele de fier. Ne îmbărbăta. El surâdea. Vaierul era al mulțimii strânse acolo vreo patru mii erau creștini, ceilalți... cine-I mai știe. Vaierul lor se auzea până jos, la Nagasaki. Cei țintuiți de cruci se rugau. Paul Miki
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
avea. Atârna acolo. Se rugase, gemea, țintuit de inelele de fier. Ne îmbărbăta. El surâdea. Vaierul era al mulțimii strânse acolo vreo patru mii erau creștini, ceilalți... cine-I mai știe. Vaierul lor se auzea până jos, la Nagasaki. Cei țintuiți de cruci se rugau. Paul Miki predicase pentru ultima oară. Dar eu n-aveam ochi și nu-l auzeam decât pe fiul nostru . Louis. Louis Ibaraki. I-am întins soției sashen-ul meu, încă ud de sângele fiului. Ud și el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
ei, și animale, și păsări, și tot ce era viu, pe urmă au dat foc la clădiri biserica a fost cea dintâi, fiindcă spuneau ei avea ziduri albe și urca spre cer, or, clădirile trebuie să îngroape oamenii, să-i țintuiască de pământ și acolo să lucreze, să muncească zi și noapte, să scoată bani și bani și munți de bani, nu să se înalțe, ca zborul, spre cer odată cu gândul. Am încercat măcar vitraliul să-l salvez, dar au răcnit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
am ajuns la vitraliu... ei, da, atunci s-a întâmplat. Fetița cântase toată ziua. Fără să mănânce, fără să bea apă, fără să se așeze jos. Cântase privind țintă, cu ochii ei orbi, bucata aceea de vitraliu mâna Lui Iisus, țintuită de cuiul crucii. Eu eram cel mai sprinten, așa că m-am cățărat, s-o dau jos. Am luat-o cu grijă și când am coborât, fetița s-a oprit din cântat. "Dă-mi-o!" a spus ea. Vorbea atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
ca o petală ușoară de trandafir, ea însăși trandafirie în lumina asfințitului... Trei zile mai târziu, tata i-a citit slujba și au înmormântat-o în piciorul altarului. Tot acolo au pus și bucata aceea de vitraliu. Mâna Lui Iisus, țintuită de cuiul Crucii. Acum avem o biserică nouă. Și un vitraliu nou. Iisus, cel înviat din morți. Și prin mâna Lui , în cea mai lungă zi a anului, trece o rază de lumină care desenează jos, pe altar, o floare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
fata încet, timid am plecat cu puțini bani la mine... V-aș putea ajuta și eu la ceva, la... la spălat vasele, la făcut curat... Chelnerul o învăluie într-o privire scurtă, apoi ochii lui se opresc în ai fetei, țintuindu-i: Bună idee, domnișoară. Dar ca să ai putere la treabă, trebuie să mănînci. Mergi la masa de colo. Fata se îndreaptă spre o masă liberă și se așază. Alături, Lazăr și studenta au terminat de mîncat. Spune-mi, întreabă Lazăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
la Rusă... O știu, puțin, din copilărie; munceam vara la niște lipoveni, la grădină... murmură tînărul. Te rog să ieși! Nici nu vreau să te mai ascult. La auzul acestui ordin, bărbatul își ridică fruntea: doi ochi vii, scăpărători, o țintuiesc pe femeia din fața lui, care începe să dea înapoi. Dacă-i atît de greu să legi două vorbe în latină, spune femeia cu glasul frînt, vrînd să cîștige timp, să ajungă la ușă învață, măcar, că trebuie să-ți scoți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
parte cât de bun ești. — Încep să-mi dau și eu seama, am spus. În primul rând pentru că e îngrozitor de dureros. Antonia se lăsă din nou pe călcâie. Își exercita puterea asupra mea în mod deliberat, aș zice nerușinat. Mă țintui un timp sub focul atenției ei; iar eu i-am îngăduit să o facă, cuprins de un fel de disperare și conștient că n-avea nici un rost să o iau în brațe. — N-o să te abandonăm niciodată, Martin, spuse ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
altă personalitate. — Ce prostii spui! Stai jos, Antonia, pentru numele lui Dumnezeu, și calmează-te, sper că n-ai să începi să urli, am spus. — Dar e complet schimbat, spuse Antonia ridicând glasul. S-a întors împotriva mea. Antonia mă țintuia cu o privire fixă, ca și cum ar fi vrut să-mi transmită starea ei de nebunie. — Cum adică „s-a întors împotriva ta”? am întrebat. Haide, Antonia, las-o baltă! Și nu mai fi atât de dramatică. Nici eu nu mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
mă desființezi, spuse Alexander. — Trebuie totuși să recunosc că te-ai mișcat repede. L-am auzit pe Alexander râzând ușurat la celălalt capăt al firului. — Măcar o dată am știut și eu ce vreau. Am pus receptorul jos și am rămas țintuit lângă măsuță cu ochii la grădina cufundată în întuneric. Ploaia încetase și, în liniștea care se lăsase, se auzea apa picurând de pe ramurile magnoliei. Antonia intră și văzându-mi fața întrebă: — Ei, Doamne, dar ce s-a întâmplat? — Alexander, iubitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]