1,798 matches
-
ține captiv să înțeleagă că ești o ființă umană. În felul ăsta, cresc șansele să nu te omoare. În orice caz, sunt sigură că știți la ce mă refer. Cam un secol, nu s-a întâmplat nimic. Toți ochii erau ațintiți asupra trapei micuțe în așteptarea primelor imagini ale valizelor noastre. Nimeni nu scotea un cuvânt. Nimeni nu îndrăznea nici măcar să respire. Și-apoi, dintr-odată, s-a auzit zgomotul benzii punându-se în mișcare. Grozav! Atâta doar că nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
să mă lupt să-mi croiesc drum către ieșire, încărcată cu un copil, sacoșe și cantități uriașe de resentimente, străduindu-mă să par demnă și nepăsătoare în timp ce mă războiam cu mulțimea care nu se lăsa clintită. Simțeam ochii lui Adam ațintiți asupra mea, dar am refuzat să-l privesc la rândul meu. M-a prins din urmă înainte să apuc să fac doi metri. Ca să fiu sinceră până la capăt - ceea ce nu e întotdeauna ușor -, exact asta îmi dorisem să se și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
ajungea. Am plecat. Am luat-o pe Kate și am traversat gazonul (Gazonul! Ce glumă!) cu ea în brațe. Cei doi metri mi s-au părut kilometri întregi. Nu puteam să mă gândesc la altceva decât la ochii lui Adam ațintiți asupra fundului meu complet neatrăgător înfipt în pantalonii ăia oribili. În sfârșit, am ajuns în spațiul sigur al bucătăriei. Mi-am dat seama că-mi lăsasem revista în grădină. Ei, putea să stea acolo! Nu m-ai mai fi prins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
aspecte ale volumului în general, încât mi se ușurase sarcina pe care o aveam. A trebuit să vorbesc și eu. Eu, împricinatul, cel care i-am adunat să-mi vadă, să-mi aprecieze isprava, să judece, să cântărească... În fața ochilor ațintiți asupră-mi, a zâmbetelor vizibile ori a celor abia schițate... ce-aș putea să le mai spun? Le spun clar că, ce-am de spus, am arătat deja în cartea ce le voi oferi, totuși... trebuie! Am spus unele cuvinte
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/562_a_745]
-
se adresa și rămânea pe seama Președinției spre care dl. Geoană aspira ardent!... Ai greșit-o și aici și încă vei mai greși d-le Geoană! În acea noapte ce a urmat închiderii scrutinului am stat, ca majoritatea cetățenilor, cu ochii ațintiți pe ecranul televizorului. Am și uitat să mai mănânc (am făcut economie? un prânz) am fost atent la cifrele ce se comunicau privind situarea celor doi candidați. Diferențele mari - voit afișate se tot diminuau, dar vine momentul fatal... când dl.
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/562_a_745]
-
s-au întâlnit din nou, intensitatea contactului a făcut să-mi ia carnea foc. —Mișto, a spus Butch. Și care-i șpilul când te taie pe jumătate? —Picioare artificiale, a spus Aidan, de-abia mișcându-și buzele. Ochii săi erau ațintiți asupra mea. Am simțit efectiv cum îi piere zâmbetul bietului Butch. Voi doi vă cunoașteți? Eu și Aidan ne-am uitat la Butch, apoi din nou unul la celălalt. Ne cunoșteam? — Da. Chiar dacă n-aș fi înțeles că se întâmplă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
era vina lor. Nu ne învață nimeni cum să abordăm subiectul morții, deși e ceva ce se întâmplă tuturor, deși e singurul lucru pe care poți conta în viață. Am inspirat adânc și am trântit cuvântul cu „m“, cu privirea ațintită în podea: —A murit. Oh, îmi pare foarte rău, tu, copilă, a zis Eugene. Și soția mea a murit. Sunt văduv de aproape cinci ani. Oh, Doamne. Nu îmi mai pusesem problema în termenii ăștia până acum. —Sunt văduvă. M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
le-ați văzut la televizor. M-am antrenat într-un buncăr cu tipi ciudați care au propria gardă civilă. O să vă împușc și o să vă omor. M-ați înțeles? Acum o să mă dau înapoi încet, cu arma mea bine antrenată ațintită spre voi și voi o să stați acolo unde sunteți, nedumeriți, dar ascultători. Așa au făcut. Îmi tot învârteam arma înspre ei, repetând: Armă. Cu care să vă omor. Armă. Foarte periculoasă. Am tot dat înapoi, de-a lungul afurisitei de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
De aceea Jacopo rămăsese țeapăn, insensibil chiar la căderea cartușelor trase care i se rostogoleau la picioare, nici nu-și pusese trompeta la șold, ci o ținea Încă la gură, cu degetele pe taste, În poziție de drepți, cu instrumentul ațintit În diagonală spre cer. El suna În continuare. Nota lui finală, foarte lungă, nu se Întrerupsese deloc: imperceptibilă pentru cei de față, mai ieșea Încă din pâlnia trompetei ca o suflare ușoară, un firicel de aer pe care el continua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
au cumpărat casa, iar Hugo a rămas cu un gust amar extrem de inconfortabil. În timp ce, cu aceeași senzație de disconfort, Hugo își amintea toate astea, ușa clasei s-a deschis brusc și un bărbat a intrat în sală. Lotti și-a ațintit ochii asupra lui. —Bună! Bine-ai venit! Ai întârziat puțin, dar nu contează. Apoi s-a precipitat ca să repete faza cu ecusoanele. —A trebuit să așteptăm autobuzul, a explicat bărbatul oarecum defensiv. Hugo a realizat că nou-venitul era extravagant de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
și muncește, reușea să se mențină în formă, atunci ce naiba o împiedica pe Laura, care nu făcea nimic? — Ce vrei să zici cu faptul că știi ceva ce n-am să-i spun ziaristei? a întrebat ea absentă, cu ochii ațintiți în continuare asupra coapselor Laurei. Aceasta, pe jumătate înfășurată în halatul de prosop, s-a întors către ea. Păi, e limpede că îți spun asta numai pentru că ești prietena mea. Pentru că am vorbit de adevăruri neplăcute și toate celelalte. —Desigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
mai sec: — Cred și eu. —Wawa, promite-mi că nu ieși din cameră. Promiți? Esmé oftă adânc. —Termină, mamă. Nu mai sunt o wawa. Știu ce trebuie să fac. Nu trebuie să-mi spui tu. Tot timpul Își ținu privirea ațintită asupra cățelușei. — Hai, cuțu, mănâncă un pic. O să-ți facă bine... Marlena plecă fără tragere de inimă. În hol, Lulu Își luă În primire turiștii ca o majoretă. Ne e tuturor foame? —Daa, răspunseră toți Într-un glas și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
dispărură complet În beznă și odată cu ele și drumul. La naiba! Își spuse Harry. Și-acum ce mă fac? Și parcă răspunzându-i la Întrebare, doi polițiști beți În uniforme verzi apărură În fugă dinspre câmp, cu lanterne și puști ațintite spre el. Era prima dată când Walter făcea o asemenea greșeală. În mod normal, era foarte meticulos când venea vorba de numărarea pasagerilor. Înainte ca domnul Joe să demareze, Walter aprinsese lumina aceea verde enervantă ca să-și numere turiștii. Lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
azi. —Scuză-mă, spuse Marlena cu toată convingerea, chinezii manâncă tăiței de peste cinci mii de ani. — Cine a spus-o? o contrazise Dwight. A dezgropat cineva vreun meniu al dinastiei Ping-Pong? râse el singur de propria poantă. Rămase cu privirea ațintită spre Marlena. Putem lua În discuție originile a orice, zise el. Tu susții că toți tăițeii vin din China. Și drept să-ți spun, cred că ei au evoluat În diferite zone cam În aceeași perioadă și probabil au fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
însemna nimic, corpul rămânea rece și indiferent, era ca și cum mintea ar fi smuls toate cablurile simțurilor și le-ar fi aruncat undeva departe, într-un timp și-o vârstă diferite de-ale colegilor mei. Mihnea ofta, cu privirea lui tricoloră ațintită spre vestiar, lui Cătălin îi cădeau șurubelnițele din pantalon, iar Cezar, agățat în vârful gardului, încerca să lege o conversație: „Nu-număru’ 9, ma-mamă ce bună ești!“. Coboram împroșcați de apă și-o ploaie de înjurături, și-o luam la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
tânăr decât se aștepta, poate cu zece ani mai tânăr decât emirul. Oștenii Ak Koyunlu, cu trăsături mongole, purtând turbane albe pe cap și iatagane cu teci aurite la brâu, făcură un culoar prin care Ștefan trecu zâmbitor, cu privirile ațintite asupra lui Uzun Hassan. Înalt și smead, cu o ținută dreaptă și un chip prietenos, Uzun făcu cei trei pași de Întâmpinare a unui Înalt oaspete și Întinse mâna. Voievodul i-o strânse și Îl Îmbrățișă, În uralele celor cinci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
abordaj! strigă Angelo. - Voltă strânsă pe dreapta! ordonă Estorga. Echipajul de pe punte, la arme! Echipajul de la vele, cățărarea pe frânghii! - Tunurile și falconetele de la tribord, ținte la linia de plutire, zero grade, foc! ordonă Francisco. - Capetano!! strigă marinarul de cart, ațintind luneta asupra unui punct. Fregatele! - Ce-i cu ele? Întrebă Estorga, privind spre vârful catargului. Sper că nu au ajuns deja În raza de foc! - Au coborât pavilionul turcesc!!! - Semnal de sub apă! strigă Antonio, care studia mecanismul metalic a cărui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
trebuie să devină, cândva, mai bună. Așa spunea Mircea Oană. Omul care mi-a făcut onoarea de a-mi reda viața și de a-mi spune „prietene”. Străinul primi bucata lui de friptură, dar nu o atinse. Rămăsese cu privirile ațintite spre flăcările jucăușe ale focului. - Iartă-mă că te Întreb, străine, spuse Jovanka, dar de ce nu mănânci? Trebuie să fii Înfometat după drumul pe care l-ai făcut de unde vei fi fiind Domnia Ta și până aici. Sau ospeția noastră nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
noi astăzi. Este tatăl Domniei Tale, tinere conte Alessandro, care a câștigat o victorie pe care toți am crezut-o imposibilă. Pe curând. Bărbatul făcu un pas Înapoi, cu o nouă Înclinare a capului și cu privirea luminoasă, ușor zâmbitoare, ațintită asupra lui Alexandru. Apoi se Întoarse și se pierdu În mulțimea din Piața San Marco. - Cine este acest om? Întrebă Alexandru, care Își dădu seama că fusese subjugat de senzația de forță și de liniște pe care o impunea necunoscutul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
te duc spre Suceava. Dar, ce să zic... strașnic moment ți-ai găsit să pleci la drum! Alexandru sesiză mișcarea protectoare cu care cei treizeci de călăreți cu semnul scutului și spadei Îi Înconjurară, dar și privirile atente ale luptătorilor, ațintite spre frontiera cu Țara Românească. De când Basarab Laiotă declarase că se leapădă de alianța cu Ștefan și că se alătură imensei oștiri otomane, Moldova avea la vest un vecin care se pregătea de agresiune. Erau de așteptat scurte incursiuni de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Vrancea și corpul secuilor respingeau un atac disperat al achingiilor. Dar, dincolo de aceste regrupări care deschideau calea unei victorii nesperate, căpitanul observă că nu e singurul care studiază starea oștilor În acest moment crucial al bătăliei. Mii de priviri erau ațintite spre atacul Apărătorilor. Nu doar fiindcă acolo se afla voievodul, ci fiindcă el răsturna o credință. Aceea că nu puteai ataca direct un comandant turc, fiindcă puterea otomană era mult prea mare. Și totuși, Vlad Dracula Îl atacase direct pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
În flacără. - Aduc În lume puterile focului și ale nopții! rosti, transfigurat, Stăpânul Duhurilor Morților. Covorul de pe peretele dinspre miazănoapte luă foc și alunecă pe jos. Ștefănel fu Înconjurat de foc, dar flăcările nu-l atinseră. Rămânea nemișcat, cu ochii ațintiți spre dușman, zidit În tăcere și forță. - Aduc În lume puterile celor aflați dincolo de râul care separă lumile! Cenușă și sânge! rosti Primul Cuceritor, cu mâinile tremurânde. Moarte! Focul se Întinse repede În Încăpere. Dar și mai Înspăimântător era zgomotul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
ridicare a ancorei. Alți doi Apărători sosiră lângă el și, Înțelegând că are nevoie de spațiu pentru un ultim portret, Împinseră ca din Întâmplare mulțimea, făcând loc pentru instalarea șevaletului. Nimeni nu acordă atenție acestei extravaganțe, căci toată lumea avea privirile ațintite spre poartă și spre camerele de la etaj, unde putea apărea, dintr-o clipă În alta, cineva care să anunțe un eveniment neașteptat. Sosiseră deja aproape o mie cinci sute de Cuceritori, adică toți cei rămași În capitala imperiului, căci numeroase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Păzită de oștile lui. În imperiul pe care el Îl lărgise și Îl consolidase. El, Mahomed. Cuceritorul Constantinopolului. Omul neînvins până la catastrofa de la Vaslui. Omul care pregătea, chiar atunci, Îngenuncherea Moldovei. -Vom fi prieteni, sau adversari? Întrebă sultanul, cu privirea ațintită asupra Marelui Maestru. - Nu putem fi prieteni, Mahomed. Totul ne desparte. Sunt cine sunt, ești cine ești. Două lumi diferite. Dacă acțiunea ta de cucerire continuă cu Moldova, vom fi adversari. Și ne vom respecta ca doi adversari. - Cuceritorii? De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Vreau informații proaspete cel puțin din patru În patru ore. Ne aflăm pe două fronturi așezate spate la spate. Și care se apropie unul de altul, fiindcă sunt Împinse Înapoi de forțe cuvârșitoare. - Se apropie, Cosmin... spuse Erina, cu ochii ațintiți spre malul celălalt al râului. Se văd mii de făclii alergând spre noi. E ca un val... La semnul căpitanului, călăreții se retraseră la cincizeci de pași de mal. Arcașii luară poziții În crângul de pe malul apei, iar luptătorii comandați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]