647 matches
-
câte ceva și dincolo de obligațiile școlare. A venit, însă, războiul. Mai înainte de a da în floare, visul Cătălinei s-a frânt. în noile condiții, ea nu a mai putut să-și continue studiile și s-a întors acasă, la Vădeni. Era abătută, dar nu deznădăjduită. Credința în Dumnezeu îi dădea putere și speranță. înlăuntrul ființei sale de copil, care abia începea să pătrundă, pas cu pas, tainele vieții, se petreceau prefaceri ce accelerau procesul de maturizare. - Oare ce vei face, fata mamei
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92337]
-
o alintau toți, își privea mama cu admirație. Se uita la mâinile acesteia cum trebăluiau prin bucătărie, ba spălând vase, ba punându-le la loc, ba lustruind mânerele de la mobilă, ba stând cu ele în șold uitându-se, un pic abătută, pe geamul ce dădea spre terenul de joacă din spatele blocului. După câteva momente, Steluța observă mâinile mamei curățind mere pentru prăjitura favorită a tatălui ei. Degetele albe apucau mărul roșu, îl cuprindeau strâns, apoi cu cealaltă mână, folosind un cuțit
Povestiri din Casa Nordului by Maria Doina Leonte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91564_a_93001]
-
vroiau nicicum să fie vecine cu Busuiocul. Busuiocul nu se certă cu ele, chiar dacă Îl durea purtarea lor. Porni prin lume În căutarea unui locșor, dar unde, unde? Că nici pe șanț n-a fost acceptat. Cum mergea el așa abătut și necăjit, ajunse la un cimitir plin de cruci vechi, lăsate Într-o parte. Se opri să se odihnească nițel și văzu că nu-l ocărăște nimeni. Busuiocul stătea pe un mormânt necunoscut: Încercă să citeasca numele de pe cruce, dar
Legendele copilăriei by Lenuţa Rusu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1691_a_3048]
-
odihnesc privirea, care de moarte să nu-mi amintească. Niște necunoscuți tocmai intrau În tavernă, și Diego Alatriste Își puse mâna pe brațul poetului, liniștindu-l. „Care de moarte să nu-mi amintească!“, repetă don Francisco În chip de concluzie, abătut și Însingurat, așezându-se și primind noul clondir pe care i-l Întindea căpitanul. De fapt, domnul de Quevedo se afla Într-un du-te-vino permanent Între Curte și locurile de surghiun, mereu Între două ordine de arest sau de exil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
și triști spun doar un singur lucru: mă doare! Durerea. O stare pe care de multe ori, într-un acces de egoism ce ne caracterizează actualmente, ne-o atribuim doar nouă, oamenilor. Ne lamentăm în stânga și în dreapta de diversele nedreptăți abătute zilnic asupra noastră, dar suntem, de cele mai multe ori, incapabili să observăm suferința din jurul nostru: suferința unui copac mutilat de ieșirile unor teribiliști fără ocupație, suferința unei păduri sufocate de gunoaiele lăsate în urmă de hoardele amatoare de relaxare în inima
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
fine, angelice, aș putea spune. Oamenii, puțini la număr la acest matinal ceas, trec grăbiți pe lângă fata cea frumoasă, mânați de obligațiile și grijile zilnice. Sunt sigură că majoritatea dintre ei nici nu o observă cum stă acolo în tăcere, abătută, fără să ridice ochii. Este clar pentru mine că în acest mod își câștigă ea pâinea. Puțină și amară presupun, dar cinstită și demnă, fără să fie cerșită. Mă gândesc la tot ce eu am și ea nu, la locul
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
de lucru. încep de mîine. Și ce vei face? — Pereții rezervorului se clădesc prin turnarea betonului între cofraje de metal. Voi fixa cofrajele și le voi da jos după ce se va întări. — E mai bine decît nimic, zise doamna Thaw abătută. — La asta m-am gîndit și eu. După asta, domnul Thaw se ducea la lucru cu bicicleta în fiecare dimineață, îmbrăcat într-o haină veche și pantaloni din catifea reiată vîrîți în șosete, și pentru că nu începuse încă școala, Thaw
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
sîngera cînd fug după un tramvai sau cînd stau în fața șevaletului, sau la cină, în timp ce vorbesc în liniște cu un prieten, ca noi. Uneori îmi dădea voie să mă uit. — Ce? — împărțeam multe secrete mărunte de genul ăsta, zise Drummond abătut. Această latură a dragostei nu apăruse niciodată în fanteziile lui Thaw. își frecă frustat fața. — O să te simți mai în largul tău cu femeile cînd o să devii mai cunoscut - prestigiul le face pe multe dintre ele pisăloage. Janet Weir umbla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
zice de duminica Paștelui? Asta îți mai dă un răgaz de patru luni. Thaw îi răspunse prudent: — O, probabil c-o voi termina pînă atunci. — E o promisiune? Pot să comunic asta adunării bisericești? — Da. E o promisiune, zise Thaw abătut. Cu puțin înainte de Crăciun, lua prînzul la masa de împărtășanie, cînd intră o doamnă între două vîrste cu un nor de bucle argintii. Purta un șorț alb. Se uită lung la el, își mută privirea la pictura murală și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
mare ca o pastă, ca un jeleu cafeniu. Mașina de gătit i se-ncrustase într-un șold iar părul i se-ncurcase-n perdeaua cu fluturi de fundă. Patru-cinci metri să fi avut marea statuie putredă, înfășurată în cârpe. Mă trezeam abătut, frustrat ca un amnezic care nu-și poate aminti cine e. Încercam să retrăiesc zone vaste și moarte ale minții mele. Pe mediul de cultură al talamusului meu, acolo între hipocamp și amigdală, se ridicaseră câteva clădiri butaforice. Deasupra aveau
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
timizi, vrând să ia cuvântul. Unul, mai ales, înalt și deșirat, cu fața scheletică, încadrată de o barbă scurtă și cârlionțată, veni înaintea celorlalți, oprindu-se la un pas de abate, care, încă nemișcat în prag, contempla cu o privire abătută masa aceea de disperați. Frământându-și mâinile cu un gest de stânjeneală, bărbatul își drese glasul și începu să vorbească: — Iartă-ne, părinte sfânt... Hunii au luat Vesontio. Arătă în spate, în direcția porții larg deschise ce dădea în drum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
liceului, mai ales că aveam și-un cuvânt în derularea acestui eveniment. Seara, la orele 18 trebuia să ne întâlnim întreaga promoție la Hotelul Traian, din centrul Brăilei. Stăteam cuminte în camera de la față, neputincios și îngândurat, oarecum confuz și abătut. În neputința mea tot încercam să-mi găsesc cuvintele justificatoare ce urmau să-mi motiveze absența de la banchetul de absolvire. Un ciocănit discret m-a scos din amestecul gândurilor mele. Era nenea Toma. A deschis ușa și a intrat însoțit
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
liceului, mai ales că aveam și-un cuvânt în derularea acestui eveniment. Seara, la orele 18 trebuia să ne întâlnim întreaga promoție la Hotelul Traian, din centrul Brăilei. Stăteam cuminte în camera de la față, neputincios și îngândurat, oarecum confuz și abătut. În neputința mea tot încercam să-mi găsesc cuvintele justificatoare ce urmau să-mi motiveze absența de la banchetul de absolvire. Un ciocănit discret m-a scos din amestecul gândurilor mele. Era nenea Toma. A deschis ușa și a intrat însoțit
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
strig, înjur, ameninț, totul părea pierdut. Trif îi dădea înainte că trebuie cenzurat spectacolul. Beligan se înfurie și strigă: ― Măi Gigi, mi se rupe mie de ce spui tu acolo, treaba este că mie nu-mi place spectacolul. Merg către casă, abătut cum nu s-a mai pomenit. Aveam o carte în mână, ceva despre viața lui Gogol. Deschid și citesc la întâmplare, citesc, citesc, mă luminez și strig din toți rărunchii, de se sperie milițianul din poarta Ambasadei SUA: ― Am dreptate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
tot mai des pe fereastră. — Zic și eu ce-a spus Tîrnăcop adineaori, adaugă Gulie. Că n-aveți nici un motiv să fiți îngrijorat. De unde ați tras voi concluzia că aș fi îngrijorat? întreabă Roja. — După felul cum vorbiți păreți cam abătut, zice Gulie. Asta ar mai lipsi, zice Roja, la cîte s-au întîmplat să te mai poți preface că totul e o fericire. — Vă păgubiți singur gîndind în felul ăsta, spune Gulie. Am altceva mai bun de făcut? zice Roja
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
capitală de două săptămâni și era data când urmau să se afișeze rezultatele la examene. Dădusem examenele după câteva zile de la sosire și știam că m-am descurcat bine. Totuși, când am deschis ochii dimineața, m-am simțit încordat și abătut, căci, pe lângă notele la examene, mă mai aștepta și căutarea unui nou adăpost. Îmi tremurau mâinile și transpiram. Fir-ar să fie, tare aș vrea să știu de unde îmi vin tremuratul și transpiratul ăsta, căci la noi în familie n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
ce să fac. Am așteptat o vreme, nu s-a întâmplat nimic, apoi, fiindcă se făcea târziu, am hotărât să mă întorc acasă. Andreei urma să-i spun că fusesem cu băieții. Am urcat într-un Cristaxi și am urmărit abătut blocurile care rămâneau în urmă. Mergeam acasă. Nu știam unde locuia, altfel m-aș fi dus direct la ea. Se mutase din vechiul apartament în februarie, așa îmi spusese primăvara trecută, și nu-mi dăduse adresa. Am încercat s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
ori. Ieri le-ai spus perfect... ― Te rog, poți să nu mă bâzâi un minut? mă repezi Obiectul. Încerc să-mi intru În stare. Îmi aruncă o privire fioroasă. Apoi se Întoarse și plecă. Stăteam și mă uitam la ea abătută, urându-mă. Faină? Eram orice, numai asta nu. Deja făcusem ca Obiectul Obscur să fie dezgustată de mine. Pentru că simțeam că eram gata să izbucnesc În plâns, am apucat una dintre draperiile negre și m-am Înfășurat În ea. Stăteam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
de noi lucrări, riscând libertatea, de nopțile cu coșmaruri și somn chinuit, nu valorau nimic În fața acelui „Porc Îngrășat”, care făcea pe deșteptul judecând cu picioarele! „Un necioplit...! - se adresă el Șefului de Șantier care la rândul lui era destul de abătut. Bine Șefule, cum Își permite să țipe la mine, să mă insulte amenințându-mă cu Închisoarea, un activist de partid care precis nu a terminat nici școala elementară...!?” Șeful Șantierului făcu o confidență. „Sunt membru al Pardidului Comunist Român În
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
un anunț pe perete, prins În piuneze, pe care să scrie GĂSIT INEL - ÎNTREBAȚI LA ADMINISTRAȚIE. Însă el n-a făcut asta și, o săptămîna mai tîrziu, am remarcat inelul pe degetul lui. Altădată, cînd mă Întorceam acasă de la Rialto abătut, chiar cînd se crăpa de ziuă, am dat peste un bărbat și o fată care se ciondăneau din nu știu ce pricină pe strada Cambridge, pe care nu se aflau decît ei. Ea Îl făcea troacă de porci, strigînd Întruna „Fir-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
va schimba pe neașteptate în bine și apoi va rămâne mereu așa. Credința ei în viață era fundamentată pe asemenea speranțe de viitor. Ele erau echivalentul spiritual al banalelor activități cotidiene care pe ea o mențineau ocupată, iar pe Henry abătut. într-una din zilele ei bune soarele strălucea mai puternic, podeaua holului lucea și mai tare, iar Eva Wilt era și ea mai strălucitoare și fredona într-o zi prințul meu va veni în timp ce aspira treptele scării interioare. într-una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
de-o umbră albăstrie cu urme subțiri de sidef trandafiriu. Puștiul stătea apatic într-un fotoliu vechi, care, prin mărimea sa înflorată, îl făcea să pară și mai subțirel. Era într-adevăr subțire și delicat, cu ochi fermi, atenți și abătuți. Am ieșit o vreme din șanțurile noastre și ne-am apropiat de el. L-am întrebat dacă se mută în bloc la noi și dacă femeia aceea nesfârșită e maică-sa. Da` taică-su unde e? "Tata e tîmplar", ne-
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
rămas fără slujbă și expus riscului de a muri în cel mai înspăimântător mod cu putință. Nimeni, niciodată nu se simțise atât de singur cum se simțea el în mijlocul „Neantului“. Timp de câteva minute rămase nemișcat ca o statuie, profund abătut și dezorientat, dar, în cele din urmă, își luă rucsacul de jos, și-l aruncă pe umăr și, aproape instinctiv o porni în direcția unde tocmai dispărea elicopterul. Nené Dupré nu trebui să se uite în urmă ca să se convingă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
vântul nu iubește obiectele: le împinge, le distruge sau le lasă la întâmplare, dar niciodată nu rămâne cu ele. În cazul ăsta, cum să negociez cu tine...? se plânse francezul, care cu fiecare minut ce trecea se simțea tot mai abătut. Dă-mi un indiciu care să mă ajute să înțeleg ce vrei. — N-ai nevoie de nici un indiciu... - spuse Gacel Sayah. Întotdeauna am spus foarte clar ce vreau. — Ar trebui să vii cu alte oferte. — „Oferte“? - Întrebarea îi reflecta uimirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
lor multiplu hotărăsc ca toată această mare încurcătură, toată această sucită responsabilitate, să i se atribuie lui Paul, zis Éluard. Acesta va privi o vreme năuc dreapta-stânga cu obiectul în palmă, pe urmă cu un pas înfrânt, cu o figură abătută, se va îndrepta taman la patronul locandei, al barului, al locașului aceluia pe nume Petit Grillon, și-l va preda pur și simplu. Faptul acesta va stârni supărarea numitului Breton André care, încă de atunci, se va afirma ca mai
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]