1,099 matches
-
și germană precum divizie, diviziu-ne, divizion / pensie, pensiune, pension. Atît formele în -(ț)ie, cît și cele în -(ț)iune au însă aceeași origine, în limba latină. Cea scurtă provine din nominativul latin natio, religio, iar cea lungă este preluarea acuzativului și ablativului natione(m), religione(m), cu trecerea de la o la u produsă prin analogie cu sufixul -ciune din cuvintele moștenite (închinăciune < lat. inclinatione(m), înțelepciune < lat. intelectione(m), rugăciune < lat. rogatione(m)). În celelalte limbi romanice, modelul cuvintelor moștenite
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
plural kerteknek, cu ambele sufixe, fiecare avînd o unică valoare și numai una. Limbile romanice și latina, precum și cele germanice sînt flexionare, fiindcă un afix poate întruni simultan mai multe valori, încît în latină, de exemplu, nominativului vir îi corespunde acuzativul plural viros, unde desinența -os exprimă în același timp și numărul plural și cazul acuzativ. Pe lîngă aceasta, o anumită valoare gramaticală este marcată de obicei o singură dată în limbile aglutinante, dar în limbile flexionare poate fi marcată de
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
și latina, precum și cele germanice sînt flexionare, fiindcă un afix poate întruni simultan mai multe valori, încît în latină, de exemplu, nominativului vir îi corespunde acuzativul plural viros, unde desinența -os exprimă în același timp și numărul plural și cazul acuzativ. Pe lîngă aceasta, o anumită valoare gramaticală este marcată de obicei o singură dată în limbile aglutinante, dar în limbile flexionare poate fi marcată de mai multe ori: casele frumoase. În cadrul familiei limbilor indo-europene clasificarea tipologică cea mai cunoscută distinge
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
Walter, Die Ausgliederung der romanischen Sprachräume, A. Francke AG. Verlag, Bern, 1950 Williams, Raymond, Culture and Society 1780-1950, Penguin Books Ltd., Harmondsworth, Middlesex, England, 1976 Zumthor, Paul, Babel sau nedesăvîrșirea, Polirom, Iași, 1998 Abrevieri a. = an(ul) abl. = ablativ acuz. = acuzativ adj. = adjectiv adv. = adverb alb. = albaneză, albanez aor. = aorist art. = articol; articulat art. hot. = articol hotărît art. neh. = articol nehotărît cat. = catalană, catalan ceh. = cehă, ceh cf. = confer, compară cuv. = cuvînt dan. = daneză, danez dat. = dativ d.Hr. = după Hristos
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
vedere acest teritoriu de veche tradiție românească în perioada realizării României Mari. 28 Vezi și R. A. Budagov, Introducere în știința limbii, Editura Științifică, București, 1961, p. 439. 29 Astfel, lat. anima "suflet, spirit " a devenit în română inimă; lat. rem (acuzativul lui res, rei "lucru ") a devenit în franceză rien "nimic "; lat. nata "cea născută " a dat în spaniolă nada "nimic "; din combinația unele alte(le) a rezultat în română substantivul plural unealte (unelte), de la care s-a refăcut un singular
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
relevantă pentru registrul scris și limba literară. Într-o etapă ulterioară, ar trebui completată ancheta cu o statistică pe corpusuri de română vorbită, în care să fie înregistrat limbajul familiar, colocvial. 1 Vezi M. Drăganu, Morfemele românești ale complementului în acuzativ și vechimea lor, București, [Monitorul Oficial], 1943; L. Onu, 1959, L'origine de l'accusatif roumain avec P(R)E, în Recueil des études romanes, IXème Congrès International de Linguistique Romane à Lisbonne, Bucarest, Editura Academiei Române, p. 187-209; Al. Mardale
[Corola-publishinghouse/Science/85009_a_85795]
-
chestia aia, treaba aia, problema aia, aia e, d-asta, d-aia, asta e! Spre un grad scăzut de anaforicitate tinde și cel mai frecvent pronume relativ, care. Uzul său actual se caracterizează prin: slăbirea mărcilor cazuale (omiterea prepoziției pe la acuzativ; frecvența scăzută a formelor oblice), acordul încrucișat greșit, anacolutul, nelegarea de un antecedent, participarea la structuri expletive, clișeizarea în locuțiuni mai mult sau mai puțin fixate de uz (drept care, după care, la care, în cazul în care, în situația în
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
m-aș numi un: TEMĂtor. [accentuarea ezitării, a dubiului personal în exprimarea punctului de vedere] (IVLRA: 201). 2.2. Mecanisme pragmatice generate de dublarea pronominală O particularitate structurală a limbii române este dublarea pronominală 8: complementul direct exprimat prin clitic acuzativ se dublează facultativ prin pronume personal formă tare, nonclitică de acuzativ (El te-a întrebat pe tine); complementul indirect exprimat prin clitic dativ se dublează facultativ prin pronume personal formă tare, nonclitică de dativ (El ți-a spus ție). Observarea
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
exprimarea punctului de vedere] (IVLRA: 201). 2.2. Mecanisme pragmatice generate de dublarea pronominală O particularitate structurală a limbii române este dublarea pronominală 8: complementul direct exprimat prin clitic acuzativ se dublează facultativ prin pronume personal formă tare, nonclitică de acuzativ (El te-a întrebat pe tine); complementul indirect exprimat prin clitic dativ se dublează facultativ prin pronume personal formă tare, nonclitică de dativ (El ți-a spus ție). Observarea fenomenului în dinamica sa discursivă pune în evidență faptul că, mai
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
focalizare implicită a stării/procesului/evenimentului, nu a actantului. În aceste condiții, pentru a conferi proeminență discursivă actanților, româna a convertit mai multe structuri lexico-sintactice în procedee de focalizare locală: lexicalizarea categoriei vide pro, dublarea clitică, dublarea pronominală, dativul și acuzativul posesiv obligatoriu, unele sintagme posesive, reflexivul inerent, exprimarea pronumelui reciproc, emfatizarea prin pronume de întărire, determinarea prin demonstrativ, cuantificarea totalizatoare, introducerea unui nume predicativ expletiv. Adesea, procesele de focalizare se întrepătrund cu cele de tematizare 9. Interferența dintre mecanismele discursive
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
conservat în urma elipselor: A: eu nu am plecat cu ăla pentru că mi s-a părut cam rablă. B: mie nu↓ (IVLRA: 88) "vă doare ceva?" "n:u. DA' pă tine↓" " NIci pă mine" (IVLRA: 48). 3.4. Dativul posesiv și acuzativul posesiv O particularitate tipologică a limbii române o constituie prezența "dativului posesiv", în structuri cu posesie alienabilă și inalienabilă, respectiv a "acuzativului posesiv" în câteva structuri cu posesie inalienabilă, referitoare la relația individ - parte a corpului său. În plan discursiv
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
vă doare ceva?" "n:u. DA' pă tine↓" " NIci pă mine" (IVLRA: 48). 3.4. Dativul posesiv și acuzativul posesiv O particularitate tipologică a limbii române o constituie prezența "dativului posesiv", în structuri cu posesie alienabilă și inalienabilă, respectiv a "acuzativului posesiv" în câteva structuri cu posesie inalienabilă, referitoare la relația individ - parte a corpului său. În plan discursiv, aceste structuri focalizează în mod diferit relația dintre posesor și posedat. În structurile cu posesie inalienabilă, individul este obligatoriu focalizat în raport cu partea
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
câteva structuri cu posesie inalienabilă, referitoare la relația individ - parte a corpului său. În plan discursiv, aceste structuri focalizează în mod diferit relația dintre posesor și posedat. În structurile cu posesie inalienabilă, individul este obligatoriu focalizat în raport cu partea prin dativul/acuzativul experimentator: îi ieșeau ochii (76), îi ajunge burta la gură (82), îmi plesnea stomacul (83), își bate capul (119), își bagă coada (120); mă dor gleznele (82), nu mă țin nervii (121), te apasă pe creieri (122). Structurile cu dativ
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
vorbitorii focalizează procesul, nefiind preocupați de raportul de posesie sau de ierarhizarea discursivă a nominalelor (ai schimbat radioul, a băgat banii în buzunar, să iau mutația). Sunt frecvente structurile cu două pronume, pronumele "dativ posesiv" și pronumele complement direct în acuzativ - vi-l demontez și vi-l împachetez (121), să ți-l ții să nu se-ncaiere (76), ți-i faci scurți (126), să nu mi-i uit (92) - în care proeminența discursivă a beneficiarului desemnat deictic/anaforic este amplificată de
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
demontez și vi-l împachetez (121), să ți-l ții să nu se-ncaiere (76), ți-i faci scurți (126), să nu mi-i uit (92) - în care proeminența discursivă a beneficiarului desemnat deictic/anaforic este amplificată de nonreferențialitatea cliticului acuzativ. Procedeul de focalizare a individului prin "dativ posesiv" s-a extins și la situații în care relația de posesie s-a abstractizat, iar individul și obiectul sunt puși în relație pe baza unei predicații implicite: mi-o băgat [articolul cu
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
cultural de interacțiune. În raport cu norma literară, uzul pronominal actual participă la opozițiile elaborat/nonelaborat, focalizat/nonfocalizat, formal/informal, ingroup/outgroup, egalitate/inegalitate discursivă, asertiv/nonasertiv Particularitățile structurale ale sistemului pronominal românesc (parametrul subiectului vid, dublarea clitică, dublarea pronominală, dativul și acuzativul posesiv etc.) sunt valorificate în cadrul unor mecanisme pragmatice care generează opoziții discursive cu caracter regulat. Uzul pronominal actual se caracterizează prin: manifestări discursive diverse ale anaforicității/deicticității difuze (referință inconsecventă, la distanță, anaforicitate/deicticitate intradiscursivă etc.); devierea unor pronume de la
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
dovadă, acrostihul prezentat, al cărui titlu exact este De Anteccristo tempore. . Sbaffoni consideră că spiritalis este atribut al lui imago, în timp ce Durel îl consideră complement direct al lui eradat (în acest caz ar fi vorba de o formă veche de acuzativ plural în ‑is). Optăm pentru această din urmă soluție, pe care o considerăm mult mai logică. . Adoptăm aici lecțiunea lui Rönsch, acceptată, între alții, și de Salvatore. J.‑M. Poinsotte propune euadat, în loc de eradat, și traduce versul în felul următor
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
10.V.2002); Îl "cercetam" și eu pe Țugui și pe alții de-alde el (suporteri.ro); nu de ăștia de-alde noi, mereu nostalgici, complexați (conexiuni.net). În forma scrisă a limbajului colocvial actual, construcția cu formele pronominale de acuzativ, impuse de prepoziția de, este frecventă. Mai rar, pronumele de persoana I și a II-a singular apar și cu forma de nominativ: d-alde eu sau Aliosha (fanclub.ro); o chindie cu puștiulică de-alde tu (am ghicit?)? (forum
[Corola-publishinghouse/Science/85032_a_85818]
-
de ce considerăm necesară clarificarea și decriptarea tuturor sensurilor acestui barbarism științific, inevitabil și profitabil. Cuvântul latin curriculum este un substantiv neutru de declinarea a II-a. Prin urmare, se scrie și se citește cu accent pe penultima silabă, la nominativ, acuzativ și vocativ singular: curricólum. La genitiv singular ia forma curriculi (prin urmare, este greșit să-l folosim ca în expresia „componente ale curriculumului”, pe care o auzim adesea; corectă ar fi expresia curriculi elementa, dar aceasta ar face și mai
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
pe care o auzim adesea; corectă ar fi expresia curriculi elementa, dar aceasta ar face și mai dificilă decriptarea semantică de către un învățător oarecare sau profesor, să zicem, de fizică). La plural, năstrușnicul cuvânt latin ia forma curricula - la nominativ, acuzativ și vocativ; ceea ce ne obligă să observăm că vorba „curriculumuri”, des folosită și ea, este cât se poate de nefericită. La genitiv plural, curriculum ia forma curriculÄrum. Prin urmare, când vorbim sau scriem despre componentele mai multor curricóla ar fi
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
-a pentru că el marchează apariția în interiorul ideei a ceva care “nu poate veni de la mine”.) , căci din contră, plecînd de la eul care gîndește (ego autom substantia) trebuie să ajungem la existența unei prime forme de exterioritate paradoxală (substantiam infinitam - subliniem acuzativul textului latin ce desemnează trecerea de la ideea de infinit din mine la concluzia existenței unui Dumnezeu care m-a creat). Nu putem decât să remarcăm că substanța, departe de a închide eul îl deschide exteriorității de o manieră infinită. Această
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
lesne că cele feminine apar cu articol definit proclitic) - Beciuri, Brazi, Ciungi, Cișmele, Coșere, Desculți, Funduri, Gropi, Iazurile, Nisipuri, Poduri ș.a. Cu privire la declinare, trebuie menționate două situații: a) genitivul cu articol proclitic (mai ales la masculine), dar și enclitic ; b) acuzativul cu prepoziție - cu, de, în, la, pe, spre. Iată exemple, selectiv, pentru situațiile menționate mai sus: Cotul lui Briceag, Balta Chilioaiei, Balta lui Măcău, Bordeiul Stângaciului, Botul Stâncii, Budăiul lui Hoza, Cabana lui Duță, Coasta Runcului, Crucea lui Ciuraru, Dealul
LOCURI, NUME ŞI LEGENDE TOPONIMICE by ŞTEFAN EPURE () [Corola-publishinghouse/Science/1668_a_2940]
-
Ulița la Cărămidărie, Ulița spre Țarnă etc. E de observat din asemenea exemple că în cazul toponimelor care indică raporturi de proprietate se utilizează articolul definit (mai ales antepus), iar când e vorba de cele orientative au prioritate prepozițiile pentru acuzativ. Din punct de vedere al lexicului propriu-zis, trebuie să facem mențiunea că, întocmai ca în alte arii geografice, preponderența o au apelativele care denumesc realitatea înconjurătoare ( deal, drum, luncă, moară, pod, poiană, uliță, vale, pădure, luncă, groapă, culme, cărare, baltă
LOCURI, NUME ŞI LEGENDE TOPONIMICE by ŞTEFAN EPURE () [Corola-publishinghouse/Science/1668_a_2940]
-
la structura numelor de locuri din Valea Trotușului, pot fi deosebite, ca în întreaga toponimie românească, două categorii : 1) simple (monomembre) și 2) compuse (în cele mai multe cazuri un apelativ urmat de un determinant - adjectiv sau substantiv în cazurile genitiv sau acuzativ cu prepoziție). În toponimia actuală, în funcție de situația socială și economică a zonei, mai numeroase sunt numele de locuri compuse, cele mai multe fiind cele numite “cu recțiune curentă”, formate cu ajutorul prepozițiilor. Tipurile de toponime compuse includ următoarele situații mai importante: substantiv +substantiv
LOCURI, NUME ŞI LEGENDE TOPONIMICE by ŞTEFAN EPURE () [Corola-publishinghouse/Science/1668_a_2940]
-
în cazul verbelor de percepție, rolul atribuit obiectului percepției, entității care produce sau cauzează percepția 30. În alte clasificări, aceleiași entități i se atribuie un rol semantic distinct, Obiect al percepției 31. Tema/Obiectul percepției se codează ca nominal în acuzativ, în cazul verbelor nonagentive, și ca nominal în nominativ, în cazul verbelor de percepție evidențială: (4) Ana aude [muzică]Temă în camera alăturată. (5) [Ana]Temă arată obosită.32 3. Proprietăți temporal-aspectuale ale verbelor de percepție Unitățile incluse în clasa
[Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804]