3,016 matches
-
cu palmele, afundându-și cu delicatețe degetele În ea, apoi, mergând În genunchi s-a căznit a prinde cele câteva pete strălucitoare care alergau de colo-colo pe covorul bogat, din mușchi de pădure. Câteva raze de soare Își găseau, după cum adierea vântului clătina bogăția de ramuri și frunze verzi, potecuțe prin care aduceau către patul de mușchi, căldura astrului zilei precum și lumina acestuia sub forma acelor pete luminoase, produse parcă de jocul unor oglinzi. Copilul a țipat scurt, speriat și nemaiavând
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
și sânii tresar dezgoliți, cu sfârcurile înmugurite de goliciune, iar slipul, lunecat peste coapse, îl simt în jurul gleznelor ca o cătușe de mătase...“ (Flori de lavandă) Autoarea pozează în romantică și are grijă să aducă în fiecare schiță nopți înstelate, adieri de vânt înmiresmate și valuri ale mării înspumate. Ea crede, de asemenea, că veșmintele îndrăgostiților trebuie să fie neapărat foșnitoare, mâinile - fremătătoare și săruturile - arzătoare. Această aglomerare de frumusețe convențională transformă proza ei într-un kitsch. Termenul de comparație care
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
romanul Ulise al lui James Joyce. Din nefericire fluxul de cuvinte din CFR este de o prolixitate monotonă, astfel încât cititorul rămâne nerăsplătit după ce face efortul descifrării lui (operație care, oricum, nu-i reușește decât parțial). Foarte rar apare câte o adiere de poezie în acest discurs obositor: „Ora 7,30, în rapidul Suceava - Mangalia, la Roman am ajuns întârziat și a trebuit luat rapidul, pietriș-fier-argilă-cupru, de neînțeles amestecul de materiale răscolite la calea ferată față de verdele de vegetație, în dreapta eu, în stânga
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
și o singură frunză neclintită. Toamna este o stare intermediară între viață și moarte, așa cum bătrânețea este o trecere. Prin iarbă, frunzele mor îmbrățișate două cât două; dragostea frunzelor brumă se cheamă, sublimă dragoste. La început coboară domol, ca o adiere argintie printre ramuri, ca o mângâiere pe creștet. A doua zi, Dumnezeu își piaptănă barba peste livadă. Bătrânețea este ca o epidemie, se întâmplă dacă privești cerul în ochi. Copacii niciodată nu privesc în pământ. Dragostea frunzelor începe la tulpina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Sud. Aici mi-a incendiat retina și mi s-a cristalizat pentru totdeauna În memorie cel din urmă rest de lume, de spațiu, de cosmos, o linie de aur, găsită cu greu și pierdută Îndată, o rază indirectă, devia tă, adierea unei răsfrîngeri. Era prin luna august. În a doua jumătate a lui septembrie, cu siguranță, nu mai vedeam nimic, dar faptul nu-l Înțelegeam pe deplin. Aveam să-l pricep curînd, Într-o după-amiază, În curtea școlii pentru orbi din
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
mă privește, iubeam cu toate fibrele din mine Valea aceea a unei Mării, iată, de neuitat prin Însuși numele firului domol de apă galbenă. Petrecusem vreo șapte veri mai mult pe malurile și prin nămolurile ei decît acasă. O singură adiere de gînd mi-a dat fiori după, ce mai!, o viață de om... Pe Ionel Caița nu-l mai Întîlnisem de vreo patruzeci de ani. Îl căutasem În cîteva rînduri traversînd În mașină Răteștii cînd spre Sătmar, cînd de acolo
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
sex opus generează În percepția mea lăuntrică Încarnări ale eternului feminin În floare. Pot să stau liniștit de vorbă cu o distinsă doamnă În vîrstă, pot să nutresc pentru dumneaei toată simpatia și admirația, că nu e nici un pericol ca adierea vreunei emoții erotice să mă atingă. Dar, de Îndată ce mi se ivește În preajmă o tînără discret Înfiorată de propriu-i farmec, ea Împrumută fața ștrengărească a Lolitei. E un semn aici că Nabokov simțea cu exactitate sau chiar știa. Simțea
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
frumuseții ei, o poartă către mine un fluid insinuant, continuu, o susține atitudinea degajată, exercițiul ei Îndelungat de a vrea și de a ști să placă, profesarea acestui rol fără efort. Nici o caznă, nici o poticnire, ființa ei doar unduire și adiere. Privirea acestei femei nu poate fi niciodată Încruntată, e curgătoare, sinceră sau nu, ajunge expertă În scenariile mirării. Se pricepe de minune să intre În jocul uimirii, al uluirii și al perplexității... Și să-și revină Îndată, Împrospătată de surpriza
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
o bandă magnetică mare cît un sombrero. Se descolăcea Înainte iar textul cărții odată cu ea nevăzut dar pretutindeni auzit pretutindeni simțit. Asemănător veți proceda și dumneavoastră mi-a spus vocea este tocmai ce ne trebuie: miere limpede floare de salcîm adiere de mai. Mă-nnebunise cu metaforele fremătam. Simțeam că mă soarbe cu privirea aceea a lui interioară că-mi umblă cu ceva de-a lungul corpului mi-l scanează de la glezne spre creștet: SÎnteți Înaltă, domnișoară și foarte frumoasă! Cum
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
dor, deodată, de ceva... De ce anume, nici noi nu știam... Dar locul acela și asta v-o spun sigur ne chema. Cum stăteam noi pe pod și ne uitam așa, în apa limpede a râului, se stârni vântul. Era o adiere ca oricare alta, plină de mireasma apei și dulce... cum e primăvara aerul pe la noi. Soarele strălucea, dar era încă rece vremea se vede că ninsese la munte... Ne-am uitat unul la altul și am avut același gând : hai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
așa, la crucea bunicului și mă rugam în gând să-l primească Domnul și să-l odihnească bine pe el, care nu cunoscuse decât truda toată viața lui, mi se păru că se stârnește vântul. Mai întâi, așa, ca o adiere ușoară și înmiresmată, apoi ceva mai puternică, s-a jucat o clipă-n pragul casei, în frunzele copacilor, ne-a dat ocol și ne-a ciufulit părul, a scuturat câteva flori albe-amărui din zarzărul nostru și s-a înălțat, așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
luat de mână. Mergeam toți patru, iar străinul le povestea de Moise și profeți și ce spun scripturile despre Mesia și că așa trebuia să se întâmple, exact așa, totul. Glasul Lui era când puternic, când duios și blând ca adierea primăverii, când plin de mânie ca vântul care sfărâma corăbiile din Tarsis, când... nu știu să vă spun, parcă toate glasurile și toate sunetele și zvonurile pământului și cerului erau în el... Îl ascultam toți fermecați... Sigur că mă văzuseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Să trăiți, domnilor profesori. M-am prezentat. ― Bine ai venit. Ia loc, În fața domnului profesor Hliboceanu. Și, până una-alta, doamna Măriuța ne va aduce câte o cafea, ca să Încălzim puțin atmosfera... În scurt timp, secretara a intrat, ca o adiere de vânt, purtând cu eleganță tava pe care se aflau ceștile cu cafea aburindă... După ce fiecare a gustat din cafea, directorul a deschis vorba. ― Povestește-ne, te rog, cum s-au petrecut lucrurile cu urgența de dimineață. Cred că vorbim
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
bate pe mulți colegi cu experiență. Spun aceasta bazându-mă pe faptul că, deși are o scurtă practică chirurgicală, stăpânește cu precizie datele privind orientarea În evaluarea stării de sănătate a unui pacient... Pe chipul profesorului a trecut ca o adiere o rază de lumină, ce i-a prins ochii și a adus un zâmbet care poate nici nu se vedea, ci mai degrabă se simțea pe fața lui... Acea stare de Împlinire mult așteptată de la urmașii tăi... Totul părea că
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
de comandă a trecut primul” - s-a Îndoit Toader. ― Apoi, măi fraților, Într-o așa trebușoară Îți trebuie multă răbdare și nervi de oțel - a apreciat Nicu. ― Păi cum dar? - a răspuns tata Toader... ― În timp ce ne puneam aceste Întrebări, o adiere de vânt a adus zvon de motor... De motor ușor... „Asta-i ceea ce așteptam, Petrache. Dă semnalul și hai să ne deplasăm spre cărarea patrulei” - a vorbit Toader bucuros... Nu a durat multă vreme și au apărut patru puncte cenușii
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
bună, dragilor - a vorbit Nicu. ― Noapte bună și tu, Nicule, nu uita ce ai promis... ― Voi ține cont de rugămintea ta - a răspuns Nicu... Dimineață de toamnă caldă, cu toate culorile curcubeului Împrăștiate peste florile și frunzele din grădină. O adiere de vânt a prins să Întoarcă fiecare floare pe toate fețele, ca și țigăncușele gureșe care Îi Îndeamnă pe mușterii... „Hai să-ți dau o floare, conașule”. Gruia nu s-a lăsat furat de frumusețea dimineții, ci de gânduri. Tocmai
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
și În zilele ce urmează să te relaxezi. Urări de bine pentru toți ai tăi. La revedere. ― Vă mulțumesc pentru această Învoire. Rămâneți cu bine, domnule profesor... Abia când Gruia a ieșit pe poarta spitalului, a simțit pe chip o adiere de aer răcoros... „Diseară trebuie să ieșim la aer. Altfel nu mai sunt bun de nimic” - l-a străbătut gândul. „Dacă tot ai deschis vorba cu plimbarea, atunci fă-o cum se cuvine. Fă acum un ocol prin Piața Unirii
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
imprimat cu un cenușiu murdar : "Dumnezeu nu există". Justin nu și-a ridicat privirea de pe caldarâmul pe care îl fixa ca și cum ar fi fost într-o transă perpetuă. Dora a simțit că el îi percepe prezența și totuși nici vechea adiere de zâmbet nu i-a fluturat pe chip, nici privirile nu li s-au întâlnit pentru vreo fracțiune de secundă. Această ultimă întâlnire, ca și mesajul de pe rucsacul negru, o tulburase peste măsură. De fapt atunci a decis : "Trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
gazde! Totul, chiar absolut totul a fost la modul berechet! Vă așteptăm cu mare dragoste și la nunta noastră de platină... Și oricând aveți plăcere... Doi cireși mai grăbiți de pe aleea principală își ningeau roiurile de petale la o mică adiere de vânt... Năluca Fetița noastră s-a înălțat pe nesimțite... La nici un an mergea în patru lăbuțe, la un an, copăcel și chiar zicea că ea e Bina și pe deasupra, Chichescu, iar bunica-bica, Chica. A refuzat leagănul tot de timpuriu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
că-i o scorpie care nu iubește decât dobânda... Stau uneori de vorbă cu vântul, Z. El-Zorab m-a făcut să cunosc vântul, să-l înțeleg. Am în cap și proiectul acesta: vreau să pictez vântul prieten, tămăduitor, nevăzutul vânt, adierea de aer, nu tornadele. Aivazovski a intrat în istorie ca pictor al apelor, al mării. Privesc valurile Caraibelor și-mi vine să cred de multe ori că plăsmuirile lui Aivazovski sunt mai seducătoare decât cele ale realului. Mă voi apropia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
Pic Și licurici joacă pe-un cântec micuț Tic Tic Tic Am dorit și iubesc Fulgii de zăpadă Și marea lucește mărunt./ Imagine, Con de pin, Lăcrămioare, Pasiune, Feeric, Lirism Abstract, În fine, A pleca, Colț din umbra melodiei mele(adierea de vară), Iubire, Iz Cravata roșie pe cămașa albă Imagine a ta în oglindă Deodorantul tău este proaspăt Și tu ești aproape./ Cerul e aici, aproape, într-un colț de paradis, Pe el se văd stelele difuzând, Iar sub el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
Și tu ești aproape./ Cerul e aici, aproape, într-un colț de paradis, Pe el se văd stelele difuzând, Iar sub el, pe moalele pământ, Acoperit de frunze, vezi arzând, În flăcări incolore, arome inodore. Lângă mine stă culcată o adiere, Iar sub mine e prinsă o tăcere, Pe când pe pielea-mi descoperită Jocuri electrice înlemnesc plecând, Cu aerul veșnic frecând Într-un dor de gol oprit. Frunzele-s ude, iarba e rece, Încetișor, mireasmă caldă se ridică din pământ, Apa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
în urechi sub formă de ecou și cu o rezonanță nesigură de apartenență la o realitate. Astfel încât. Tuși și își suflă nasul. Răcise. Umbre alergau posace sau fericite pe trotuar, ea însăși era o umbră, o pană plutind într-o adiere a unei seri de vară cu eleganța fulgilor de nea și mlădiindu-se discret în muzica tăcerii. Îi luă mâinile lui Emil, i le privi impersonal în timp ce respira în altă parte și i le mângâie cu detașare. A doua zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
că, într-oi zi, a venit. Era amiază și soarele bătea puternic, însă curtea și casa noastră păreau să se bucure de el ca de niște mângâieri. Iarba și copacii se legănau, plini de vitalitate, grațios, ori de câte ori întâlneam câte o adiere de vânt. Liniștea în care mă aflam era perfectă pentru nelipsita odihnă de după prânz, când o lady își face siesta. Însă, fiind subțirică și energică, puteam trece ușor peste ea. În realitate, pentru mine era un capriciu, o plăcere la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
că ea nu va pieri niciodată. Știi cât te-ai frământat pentru ea de la prima întâlnire și până v-ați regăsit și nu era nimic între voi, dar acum când sentimentele s-au înfiripat, crezi că vor dispărea la prima adiere de vânt? Niciodată. Cum ți-am mai spus, dacă vă iubiți cu adevărat dragostea voastră va rezista. Să știi c-ai reușit să mă liniștești. După această discuție mă pot duce de drag la serviciu. — Îmi pare bine că te-
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]