816 matches
-
început să cadă / Cascade luminoase / Pe care femeia de aer le culegea în palmă / Și le lăsa să zboare suflet către suflet”. După război lirica lui N. se păstrează într-o zonă a reveriei, întoarsă acum spre sentimentul iubirii și adorația trubadurescă pentru femeie, versul conservând unele irizări suprarealiste. Câteva culegeri de versuri din anii ’80 - Păsări de fum (1982), Arbori cu aripi de harfe (1986), Fata pescărușului (1988) - readuc în atenție un poet substanțial. SCRIERI: Cartea cu grimase, Craiova, 1933
NISIPEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288462_a_289791]
-
și magică, a peisajului sălbatic și a existențelor arhaice. Ineditul personajelor și al scenelor e consolidat de ineditul tehnicii narative: joc liber între relatarea de călătorie și cinegetică, roman satiric de moravuri și de măști, poem al naturii și al adorației franciscane (sau doar laic-ecologistă, bănuindu-se aici o teză antimodernistă), scenariu mitic, inserție de epic senzațional, digresiune și disertație pe varii teme, cinegetice, dar și istorice, teologice, sociologice, metafizice - totul într-un symposion destins, în fine, narațiune ca pretext pentru
NICODIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288433_a_289762]
-
la rugăciune, Noapte). Tonul elegiac domină reflecția asupra destinului nedrept cu cei apropiați lui: „M-au blestemat pesemne ursitoare/ Să cresc mereu în veșnică durere”. Lacrimile, suferința nu pot fi învinse nici măcar de iubire, căreia îi lipsește văpaia, iar obiectul adorației, ,,o fată blândă ca o poezie/ Cu parfum vechi de levănțică și gutui”, nu descătușează energii, ci trăiește cuminte în iatacul unei bunici care nu mai zâmbește de mult decât din fotografii. L. nu reușește să se distanțeze de influențe
LALESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287739_a_289068]
-
cînd răsăritul împurpura cerul și oceanul, am zărit deodată la orizont un cîrd mare de balene, îndreptîndu-se buluc spre soare și vibrînd o clipă la unison, cu aripile cozilor lor. Mi s-a părut atunci că o asemenea scenă de adorație a zeilor n-a fost privită niciodată, nici măcar în Persia, patria închinătorilor focului. Așa cum Ptolemeu Filopator a depus mărturie despre elefantul african, am depus eu atunci pentru balenă, proclamînd-o cea mai pioasă dintre făpturile acestei lumi. Căci, potrivit regelui Juba
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
Annei Freud (1936/1993) îi datorăm o încercare de clasificare a mecanismelor de apărare în funcție de situațiile particulare de angoasă care le suscită. Astfel, refuzul ar fi utilizat în relație cu amenințări legate de teama de castrare și de pierderea obiectelor adorației. Din această perspectivă, cedarea altruistă a pulsiunilor instinctuale ar fi un mijloc specific de a învinge mortificarea narcisistă. În timpul dialogurilor deja evocate, Sandler (1985/1989) îi reamintește Annei Freud că trebuia elaborată o clasificare mai precisă decât cea din 1936
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
nu însă cea profundă, Afrodita Pandemos, ci aceea sacră, patronată de Afrodita Urania, divinitatea sub semnul căreia, în Charmion..., pământul se logodește cu cerul în marea unduire a ritmului universal. Deși operează cu asemenea delicate imponderabile, poetul modulează divers imnul adorației caste pentru o ființă pe care se încăpățânează să n-o coboare niciodată pe pământ; platonizează inspirat, situându-și ofranda în spațiul misticii erotice, trecută prin filtrul spornic al creștinismului. Alte poeme postume recapitulează tematica proprie, schimbarea de manieră fiind
BOTTA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285841_a_287170]
-
unei vieți (1900), dar și răzlețite prin reviste, sunt proiecția unor trăiri adolescentine. Printre extaze, invocații, oftaturi, eroii lui B., căutători de himere, simțitori peste poate, tânjesc după o iubire „dulce”, ideală, sfântă, dar copila blondă și suavă, obiectul suspinătoarei adorații, se dovedește a fi crudă și înfumurată, o cochetă fără inimă, distrugând cu veninul perversității ei iluzia mângâietoare, tonifiantă a iubirii neasemeni. Romanțioase și teatrale, aceste scrieri, înrudite tematic și ca tonalitate cu versurile, sunt mai mult descărcare sufletească, semnalând
BRABORESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285849_a_287178]
-
lumina de aur a bucuriei” în amiaza unei iubiri împărtășite. Aproape ritualizată, euforia erotică este transpusă în sonuri moi, de descântec, rezonând în cadențele unui vers neobișnuit de amplu, iar în dialoguri, unde femeia și bărbatul își răspund sub vraja adorației, se distilează parcă arome orientale. Expansiunea, frenezia simțurilor, starea de beatitudine senzuală stau sub semnul panteismului și sunt exprimate într-o manieră francă, îndrăzneață. Câteodată, utilizând sugestii venite din basm ori dintr-o posibilă figurație medievală, poetul face ca aceste
BADEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285534_a_286863]
-
mie lin luceafărul / Din ceri va să-mi străluce, / Când dulce-a fi d-o patimă, / Aminte a-și aduce”). Vechea Romă, dar și splendorile Italiei moderne sunt beatificate poetic în compoziții clasice: sonetul Cătră Tibru sau oda La Italia. Adorația peisajului sudic se răsfrânge în contemplarea măreției romane, a vestigiilor arheologice, transcrise într-o succesiune toponimică sonoră: Columna lui Traian - memento al nobleței originilor, Capitoliul ș.a. Lirica ocazională - ode, imnuri, unele sonete și meditații - înregistrează evenimentul istoric și cultural, reușitele
ASACHI-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285464_a_286793]
-
nu au cum fi, totuși, ale lui Bălcescu. Cultul romantic al personalității cu menire providențială, unele respirări idealizante, sentimentul înfiorat al naturii rustice, ca și o anume dispoziție contemplativă, melancolică par ieșite de sub pana lui Alecu Russo. Emanând dintr-o adorație adâncă a patriei, bogată și frumoasă, dar nefericită, Cântarea României este un poem alegoric impresionant. O tristețe sfâșietoare pentru umilințele unui neam mândru, slobod și unit odinioară, se împletește cu imprecația teribilă aruncată asupra celor care l-au trădat. Semne
CANTAREA ROMANIEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286071_a_287400]
-
strigăte. Harry dădea din cap către fanii săi. —Jenant, de-a dreptul, spuse el Încet, dar plin de mulțumire. Cu zâmbetul lui telegenic Încă Întipărit pe față, se Întoarse către grupul nostru și, În urma infuziei de curaj datorată demonstrației de adorație publică, spuse pe un ton eroic: Ei bine, ce mai e de făcut? Faptul e deja consumat, zarurile au fost aruncate, cel mai bine e să ne ducem, zic eu. Pentru Birmania. Vera aprobă. — Nimeni nu se poate compara cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
fi pe plac...“. Coloanele nu erau perfect echivalente, se gândi el. Totuși, mergea, era o premisă excelentă: diferențierea speciilor În cadrul adaptabilității sociale. Se imagină dezvoltând aceste idei În fața cititorului ideal - Marlena, da, de ce nu? Își imagină chipul ei pătruns de adorație În timp ce-l ascultă, sinergia cuvintelor lui către mintea ei deschisă, cum ar transforma-o gâdilându-i sufletul și Înfiorându-i organele sexuale, dând naștere unei imense, imense... plictiseli. Of, Doamne, erau numai tâmpenii. Își imagină Încă o dată chipul Marlenei - cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
Mandalay. Cum Îți sună, Saskia? Lush și Topper, sunteți gata de muncă? Să trecem la treabă! Câinii săriră În picioare cu cozile Învârtindu-li-se ca niște elice de elicopter. Saskia Îi zâmbi lui Harry, cu un pic prea multă adorație, i se păru Marlenei. Îmboldiți cu blândețe de Saskia, câinii țâșniră Înainte amușinând pământul din mers. Prietenii mei și membrii Armatei Domnului Îi urmăriră pe Harry și Saskia Îndepărtându-se unul lângă altul, Într-un apus orbitor de frumos. Siluetele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
era Îndreptată spre el, merse până la marginea terasei și privi În depărtare. Câmpia se Întindea dincolo de pagode, altare și turnulețe, edificii care Închideau lucruri pe care el nu le putea Înțelege: secrete, gloria În moarte, tributuri aduse Naților, noțiuni de adorație și istorie străine și bizare. În timp ce scruta panorama care descria un arc din ce În ce mai mare, Îi spuse Încet Saskiei: —Nu-i așa că urcușul a fost oribil? Gata să-mi dau duhul. —Uită-te În spatele tău, spuse ea. Întorcându-se, văzu pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
lui. Roxanne observa cu câtă ușurință satisfăcea Dwight nevoile copilului. Nu-și cocoloșea fiul, și nici pe ea. O lăsa să-l hrănească și să-l schimbe, iar când era rândul lui, Roxanne Îi vedea privirea plină de mirare și adorație. Îi adresase și ei aceeași privire când Îl Întâlnise prima dată pe vremea când era studentul ei. O venerase. În mod inconștient, ea se așteptase să dureze toată viața. Treptat și-a dat seama că nu știuse niciodată să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
spre locurile aceste, și suferința că n-o pot reîncepe identic această viață. Iar dacă voi reveni, voi jelui de cel mai mic lucru pe care îl voi găsi schimbat. Într-un timp, noaptea, marea era superbă. Am asistat cu adorație la toate prefacerile lunii, care lumina toată apa, și fiecare părticică de val scânteia. Era o feerie, și nu sunt cuvinte pentru a o descrie, nici culori pentru a o picta. Ce contează toate farmecile oferite de o creație omenească
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
acesta, că e îndrăgostită. Ioana e deseori excesivă. Când e supărată, la fel îmi exagerează vina. Dar deocamdată mă las în voia ei, încîntat că poate, măcar pentru o clipă, să-și facă o imagine așa de minunată despre mine. Adorația Ioanei se pretează la ridicol, dar e binefăcătoare. Am fost la Balcic și am luat pe Arabella cu noi, iar în barcă, fără jenă de ceilalți indiferentă la protestările mele, Ioana a ales pentru mine locul cel mai bun. A
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
nenorocită, oricât de ideal s-ar purta el, căci ea nu-și luase un amant pentru ca să aibă doi soți. Când o femeie vinovată are conștiința sensibilă, nu-i ajung niciodată prosternările amantului ei, pentru că dovezile lui de supunere și de adorație sunt necontenite scuze și justificări ale greșelii ei. Puțini oameni ar prefera ca femeia pe care ei o iubesc pasionat să iubească pe altul decât să moară. Prietenia, rară și între bărbați, este cu mult mai rară între femei, pentru că
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
a ființei ei, oficiile vieții organice, care n-au altă justificare decât aceea că sunt suportul vieții spirituale, unde se fabrică forța care, în salon, strălucește în ghirlănzi de lumini. 29. ... Întotdeauna dibuiești ca un orb. Gravă e pasiunea, ori adorația pierdută. Dar femeile nu devin pasionate decât după ce se întîmplă ceea ce trebuie să se întîmple pentru ca un bărbat și o femeie să-și spună "tu". Pănă atunci ele sunt în defensivă, au spiritul mai liber decât oricând, cochetează, în deosebire
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
Aparițiile ei la geamuri și în cele două balcoane de pe două străzi. Infinita interpretare a figurii și a privirilor ei ("S-a înroșit?" " Mi s-a părut?" ,,S-a perindat prin balcoane pentru mine?"). Hotărârea supremă: scrisoarea - patru pagini de adorație în stil poetic, exagerat, stilul vârstei când candoarea, pierdută mai târziu, se traduce prin emfază. Buchetul de trandafiri aruncat din balcon la miezul nopții. Întâlnirea în semiîntunericul scărilor dintre etaje. (Stătea cu fața întoarsă, cu o mână sprijinită de perete
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
ea și al ei (așadar, și ideile ei nepersonale). Dar ea respiră numai viață, candoarea vieții, căldura vieții, spontaneitatea vieții; și palpitarea asta intensă și necontenită a existenței ei o împiedică de a stărui în ipostasul de ființă pur gânditoare... ...Adorația egoistă, amestec de dorință și idealizare extremă, nu cedează decât în rarele momente când văd în ea ființa umană, fragilă, vremelnică, supusă la nenorociri posibile: mizerie și boală, și la catastrofe sigure: moartea doamnei M... și a ei. Dar, odată cu
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
rochia cafenie cu platcă de catifea de aceeași culoare mai închisă, se mișca ușor, puțin aplecată înainte, căutând parcă mereu ceva prin odaie, întreba naiv, povestea ceva și mai naiv, cu glasul ei de violină, prietenoasă, mică, cu priviri de adorație reținută pentru doamna Timotin. Doamna Matilda Ioan se grăbea să plece. Era neliniștită. Băiatul ei rămăsese numai cu servitoarea. "Doamna Matilda Ioan" avea și un băiat, de opt ani, cum am aflat mai pe urmă! Doamna Matilda Ioan ne dădu
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
neterminat? Nu cumva însemna: "Și ar fi putut urma și alte zile frumoase?") Vibrează în ea ceva pentru mine în adevăr? Dar pentru ce glumește mereu? Iubirea nu glumește, e gravă. ... Întotdeauna dibuiești ca un orb! Gravă e pasiunea, ori adorația pierdută. Dar femeile nu devin pasionate decât după ce se întîmplă ceea ce trebuie să se întîmple pentru ca un bărbat și o femeie să-și spună "tu". Până atunci ele sunt în defensivă, au spiritul mai liber decât oricând, cochetează, în deosebire
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
Greer Garson. M-am uitat la ea de câteva ori în întuneric, în timp ce avionul fiului lui Greer Garson cădea în misiune. Stătea cu gura căscată. Absorbită, îngrijorată. O totală identificare cu tragedia prezentată de Metro-Goldwyn-Mayer. M-am simțit cuprins de adorație și de fericire. Cât o iubesc și ce nevoie am de inima ei lipsită de discernământ! S-a uitat la mine când copiii din film au adus o pisicuță și au arătat-o mamei lor. M. iubea pisicuța și voia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
presus de toate vara, fără pardesie, când brațele femeilor erau la vedere. Le vedea În metrou. Mergea În Spanish Harlem. Se Împingea Într-o bară de metal. La marginea orașului În Harlem, era singurul pasager alb. Și toată chestiunea asta - adorația, dizgrația, pericolul de-a leșina când juisa. La acest punct, povestind asta, Începea să-și pipăie baza păroasă a gâtului. Clinic! În același timp, de regulă, avea o relație foarte idealistă și rafinată cu o doamnă oarecare. Clasic! Capabil de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]