827 matches
-
au introdus nimic care să fie lipsit de semnificație, și întreaga lor vorbire însemna adevărurile înalte și dumnezeiești; căci nimic nu ar fi putut fi mut și lipsit de lumina adevărului dacă se făcea în cadrul sfintelor adunări, în care înălțau adorații și rugăciuni Ființei care ilumina rațiunea creaturilor cu intelect; iar atunci cînd Rațiunea supremă primea venerația cuvenită, aceasta se făcea cunoscută, pătrundea și aprindea flacăra vie a acelor creaturi. Iar aceste ceremonii, aceste sacramente ale Bisericii, în funcție de puterea încredințată, adaugă
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
muierești“ pentru gustul meu. Întorcându-mă la câini, l-am mai avut și pe Robin. A trăit și el vreo doisprezece ani. A murit tragic, la foarte scurt timp după moartea soțului meu. Era o empatie între ei, era o adorație care mă făcea să-i spun întotdeauna soțului meu că, la noi în casă, pe primul plan stă Robin și abia pe al doilea plan vin eu. Asta a fost impresionant la Robin, faptul că a murit la foarte puțin
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
ar trebui să se manifeste printr-o stare: starea de Puja! Aș dori s-o pot defini printr-un singur cuvânt, un cuvânt care să înglobeze toate calitățile, toate superlativele, dar... eu nu-l cunosc: poate măreție sau... creștere sau... adorație sau... venerare sau - poate - toate acestea la un loc! Da, dar... nu ar mai fi un singur cuvânt! Nu știu; rămân, totuși, la starea de Puja: este starea ce doresc să mi-o însușesc, s-o păstrez în genele mele
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
înalte și a celei mai conștiente filozofii. O mărturie neasemuită avem în Omul-Dumnezeu, Care nu a găsit o altă motivație pentru viața Lui, o altă slavă, în afară de împlinirea voinței Tatălui Său ceresc. Aceea era hrana, lumina și legea Sa de adorație ascultătoare până la acceptarea morții, și a morții pe cruce (cf. Filip. 2,8). Aceasta este înțelepciunea Omului-Dumnezeu; acesta este și triumful rațiunii umane în El și în noi. 16. Oare am și uitat?!... Nu Dumnezeu a fost Acela care și-
Apostolica vivendi forma. Meditaţii pentru preoţi şi persoane consacrate by Giovanni Calabria () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100984_a_102276]
-
asupra voastră pe Acela pe care Tatăl L-a promis» (Lc 24,49). 59. Isus își impune propria persoană Așadar, Isus își impune propria Persoană; El nu pretinde o admirație tradițională pentru ea, ci un act închinat perfecțiunii Sale divine: adorația; și, în virtutea persoanei Sale, își impune doctrina. „Toți marii maeștrii, filozofi și fondatori de religii - observa Monsabré - și-au bazat puterea învățăturilor lor pe rațiune, iar religiile lor pe o misiune divină primită; dar nici unul dintre ei nu și-au
Apostolica vivendi forma. Meditaţii pentru preoţi şi persoane consacrate by Giovanni Calabria () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100984_a_102276]
-
să înnoiască dogmatica, știința Bibliei și ecleziologia catolică; reprezentanții m. au fost excomunicați: A. F. Loisy în Franța (1908), iezuitul irlandez G. Tyrrell în Anglia (1907) și R. Murri în Italia (1909; revocată de Pius XII în 1943). 28. monoteism = adorația unui singur Dumnezeu; credința într-o divinitate unică, ce exclude existența altor divinități (politeismul), distinctă de lume (contrar filozofiei panteiste); preluat de creștinism din iudaism 29. neoplatonism = curent filozofic (sec. III-IV p.Chr.); reformula filozofia idealistă a lui Platon într-
Apostolica vivendi forma. Meditaţii pentru preoţi şi persoane consacrate by Giovanni Calabria () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100984_a_102276]
-
blestemat (1924). Metafora din titlu, de un patetism naiv, trimite la caracterul inexorabil al pasiunii, „otravă” de care omul este dependent, în pofida rațiunii, moralei etc. De aici, starea de zbucium și chin, sentimentele contradictorii, oscilând între bucurie și durere, între adorație și acuzare, între năzuința împlinirii și incertitudine. Variațiile pe aceeași temă, în tonalități mai grave sau mai șăgalnice, aduc nuanțări uneori subtile, de finețe, mai cu seamă când poetul privește înapoi „prin pâclele de toamnă”, într-o rememorare calmă, nostalgică
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289390_a_290719]
-
lor și prin luxul lor stân jenesc pacea și liniștea pe pământ, iar prin panicile lor provoacă războiul; afară de asta, când li se Îngă duie, repede ajung crude, ambițioase și lacome după putere. Creaturi adorabile, desigur, dar care-ți batjocoresc adorațiile tale; ființe delicios de inconsecvente, dar care-ți pretind a fi neapărat consecvent cu ele; neam, bietul de el, al femeilor, veș nic nemulțumit de el Însuși, de toți și de tot ce-l Înconjoară, dar care-ți respinge tot
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
și echivoc, o Întreagă cazuistică a amorului profan și păgânesc, fără nici o legătură cu vârsta, cu experiența, cu educația, cu condiția lor socială? Le vor fi practicând ele cumva, aceste deprinderi, viții și depravări, dintr-o pasiune nebunească, dintr-o adorație fără margini pentru obiectul pasiunilor lor? - Poate!... (Am văzut la noi la țară pe părintele fericit al unui copilaș abia Înțărcat ridicându-l În sus și sărutându-l, dragul de el, drept În poponeață.) Sau ca o expresie, dincolo de orice
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
vizitat și cripta aflată sub biserica superioară, unde am văzut pereții acoperiți complet cu ex-voto-uri, semne ale recunoștinței celor ce au dobândit ajutoare excepționale prin mijlocirea Maicii Domnului. La capătul interior al criptei se deschide biserica în care se ține adorație zilnică în fața Preasfântului Sacrament, într-o reculegere și cu o pietate exemplară. Ne-a părut rău că nu am putut vizita și biserica inferioară numită și biserica Pius al X-lea, aflată în vecinătatea esplanadei imense din fața bazilicii. Această biserică
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
era și un mare iubitor al Sf. Euharistii: pe timpul lui, la prima vineri și sâmbătă a lunii, erau până la 500 de împărtășanii în biserica noastră. Dorința lui era de a înființa în sat o mănăstire, în care surorile să facă adorație perpetuă. Pr. Mihai avea ca o forță magnetică prin care-i atrăgea pe oameni la Dumnezeu. El îi iubea pe oameni și era mereu preocupat cum să le vină în ajutor, nu numai în cele sufletești, ci și în nevoile
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
până atunci Închisese ochii ori de câte ori venea vorba despre cruzimile și grozăviile care se petreceau la castelul din Opfingen. Pentru el, erau vorbe fără temei ale celor care Îl pizmuiau pentru faptele lui de arme, pentru felul cum mânuia sabia. Iar adorația Încăpățânată pe care Eglord i-o arăta fiicei lui era doar expresia admirației pe care orice cavaler trebuia s-o arate doamnei visurilor lui, pe care o diviniza În chip platonic, așa cum se cuvenea. Fără Îndoială, nu concepea o mezalianță
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
n-ar fi Încuviințat nicicând legătura ei cu un fiu de negustor... Își continuă reveriile, depănându-și În minte, pentru a câta oară, puținele clipe pe care le petrecuse cu Bodo, numai ei doi, cuvintele, gesturile, privirile lui pline de adorație... și fu aproape fericită. Retrăia acea după-amiază minunată, când Bodo Îi mărturisise dragostea lui. Îl văzuse de la fereastră... Tânărul ședea pe banca din fața havuzului. Era singur și Adelheid se repezise pe scări În jos, ca o furtună, fără să se
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
deja să mă cutremur (literalmente) de plăcere la audierea, din Londra, a operei Wozzeck de Alban Berg. Curând mi-au devenit „familiari“ și Debussy, și Ravel, și Stravinski, și Schönberg și atâția alții care totuși se amestecau pentru mine cu adorația încă totală pentru simfoniile lui Beethoven, dar și cu interesul față de Rogalski, Nona Ottescu, Jora, Paul Constantinescu, parizienii Stan Golestan și Marcel Mihalovici (dintre toți românii înșirați mai sus, singurul care mă mai incită). Mă interesa școala românească de muzică
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
și de altarele shintoiste, mi-a sărit în ochi diferența dintre ele. Adică dintre bogăția de ornamente a templelor budiste și simplitatea altarelor shintoiste. Intrând într-un altar șintoist constați că nu există statui ale zeităților sau alte obiecte de adorație precum sunt în templele budiste. Într-un sanctuar se află numai o oglindă care te surprinde, inițial; o oglindă foarte simplă...La fel de simplă ca existența însăși. Prezența acestei oglinzi este ușor de explicat: „ea simbolizează sufletul omenesc care, atunci când este
Japonia. Mister şi fascinaţie by Floarea Cărbune () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1258_a_2102]
-
cuviință, de vreme ce acum tu ești ministrul tău de finanțe. Fug să mă vâr în pat: bouillota mă așteaptă. Știi că așa ceva se cheamă un moine? Mi-e gândul mereu la tine; e ciudat: am impresia că gândul acesta continuu de adorație și dor face din mine un fel de buisson ardent. [...] Noapte bună, bit mic, dormi cuminte și dulce; culcă-te uneori mai devreme, ca să poți rezista acestei cheltuieli necesare, dar excesive. 28 octombrie [1947], marți Când m’am întors de la
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
meriți și tu acele sărmane bucurii care îți aduc zâmbetul pe buze. Dar pe tine te-au întristat... Cunosc delicatețea lui Alexandre, știu că, din colo de cadoul în sine, a atins obiectele acelea, înainte de a ți le dărui, cu adorație și fervoare. Ciudată coincidență! Verișoara ta Mica a primit și ea o rochie verde-jad. Dar pe mine m-a întristat să aflu că ți se pare prea elegantă pentru tine. Mamounette, te lipsești de toate. Cum mai stau lucrurile cu
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
al X-lea a fost vreodată mai pătimaș convins de legitimitatea sa decât Ludovic Napoleon de a lui; fiind de altfel deopotrivă de incapabil ca acela de a-și întemeia rațional credința: pentru că, dacă era stăpânit de un fel de adorație abstractă pentru popor, gustul lui pentru libertate era foarte mărginit. Trăsătura caracteristică și fundamentală a spiritului său, în materie politică, era ura și disprețul pentru orice fel de adunare. Regimul monarhiei constituționale i se părea chiar mai greu de suportat
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
domiciliu 22. Oproiuxe "„Oproiu,Ecaterina" întreprinde o critică sistematică adresată dublei zile de muncă a femeilor 23. Polemizând cu concepțiile patriarhalxe "„patriarhal"-romantice despre necesitatea de a ține femeile departe de politică, pentru a le putea iubi, ea critică ideologia „adorației” față de femei, precum și strategia excepționalistă implicată într-o astfel de ideologiexe "„ideologie". Cât de adorate, se întreabă ea, au fost țărăncile și femeile muncitoare? Ea face apologia muncii ca metodă de emancipare, considerând că bărbații și femeile trebuie să fie
[Corola-publishinghouse/Administrative/1944_a_3269]
-
le cântă. Adevărul trebuie să fie cântat! Imnurile pot înscrie așa fel adevărul în mintea celor care-l cântă, încât el să nu fie uitat niciodată. De fapt puterea cântării asupra comunității este aproape cu neputință de exprimat. Muzica promovează adorația și meditația spirituală și trezește dorința de a preamări și înălța pe Dumnezeu. Multe comunități sunt ridicate dintr-o viață searbădă și plictisitoare, din durerile și necazurile ei, de către o muzică plină de adorare.” (Benoni Catană) Iar Psalmul 33, în
Rănit de oameni ... vindecat de Dumnezeu! by Ionel TURTURICĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91603_a_93002]
-
papală în Basilica San Pietro, trecând de la cea cântată în latină la aceea pompoasă în germană. Pe lângă celebrarea zilnică a euharistiei în Pontificium Collegium Germanicum erau obligatorii: rugăciunea în comun de dimineață și seară în tăcere în capelă și Adoratio, adorația după prânz și cină, care începeau și se terminau în sala de mese cu rugăciunea de mulțumire. Înainte de cină erau litaniile, iar uneori se adăugau și vesperele cântate sau completoriul. Într-adevăr, nu se poate spune că rugăciunea, pe lângă studiu
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
în epoca noastră secularizată, aparent atee, unde au fost și sunt în continuare divinități substitutive. În acest caz credința în Dumnezeu semnifică refuzul radical al oricărui dictator care, în stat, religie și societate, își atribuie calități sau funcții divine, pretinzând adorație sau supunere incondiționată. Declarația teologică de la Barmen a Bisericii Confesionale (1934), inspirată de Karl Barth, constituie expresia exemplară a unui astfel de refuz. O autentică credință în Dumnezeu reprezintă renunțarea la toate celelalte puteri care astăzi vin ridicate la rang
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
mesajul său așa cum îl cunoaștem din Noul Testament. Totuși, în predicarea crucii persistă trei neînțelegeri în cadrul creștinismului, ale căror influențe negative se simt și astăzi în practică și față de care doresc să stau la distanță: urmarea crucii pentru mine nu înseamnă adorația cultuală. Nu am nimic împotriva venerării crucii conform Evangheliei, cum se întâmplă de exemplu în contextul liturghiei din Vinerea sfântă. Dar sunt împotriva repetării semnului crucii făcut fără a reflecta ca gest de binecuvântare, în special din partea prelaților. Iar în ce privește
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
liniștit”, căruia „bunica-i dă pe frunte, blond, părul la o parte”. „Copilul ce-a fost” este, icoanele gravate în simțirea lui prind viață, trecutul nu e perceput ca trecut, ci e o permanență, o incoruptibilă actualitate. Acordând celor dispăruți adorația cu care sunt înconjurați sfinții, poetul preface plaiurile argeșene într-un panteon, le preschimbă într-un spațiu sacru. Intrând „în codri ca-n biserică”, zările Goleștilor sunt „altare largi suflate în aur preacurat”, Florica e o „mănăstire vie,/ În care
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288815_a_290144]
-
-i acolo? În litera doctrinei, sacrul se află în lucruri, singur omul e sfânt. "Locurile Sfinte" nu fac parte din lexicul lui Iisus, termenul nu apare decât odată cu Eusebiu din Cezareea, cam prin 330, când această nouă credință bazată pe adorația unui vagabond celest și care visa să ne descleieze din existența terestră și-a făcut apariția. Nicio mențiune referitoare la vreo țară sfântă, la Aghia ghè, în Evanghelii, în vreme ce Adamat qodesh, litania evreiască, este prezentă încă din Exod și e
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]