481 matches
-
asemenea amploare depășea cu mult capacitatea de transport a "Kriegsmarine", ceea ce a dus la redimensionarea planurilor inițiale. Noul plan prevedea debarcarea a doar nouă divizii, care avea să aducă pe țărmul Angliei 67.000 de infanteriști și a unei divizii aeropurtate de sprijin. Zona de debarcare a fost aleasă cea dintre Rottingdean și Hythe. Marina germană a dorit să se desemneze un front cât mai îngus posibil, care ar fi fost mai ușor de apărat, în opinia marinarilor. Admiralul Raeder dorea
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
principal pe tracțiunea cu cai. Una dintre cele mai mari probleme ale germanilor ar fi fost transportarea și debarcarea a mii de cai. Serviciile de informații britanice au calculat că primul val de debarcare format din 11 divizii (inclusiv diviziile aeropurtate), cereau o medie zilnică de 3.300 t de provizii. În Rusia, o singură divizie germană a avut nevoie în 1941 în timpul celor mai grele lupte de până la 1.100 t de provizii pe zi, iar în zilele „obișnuite” de
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
violență. Au capturat Tag HWA Campionatul echipei de două ori în timp ce teaming împreună. Prima dată când capturat titlul a fost la 14 octombrie, când au bătut Kosher Klub. Au ținut titlul până în 02 decembrie, când au fost bătuți de către Irish aeropurtat (Dave și Jake Crist). Doar peste două săptămâni mai târziu, Royal Violența recâștigat eticheta Campionatele Echipa Hwa că au bătut irlandez Airborne la 19 decembrie. În timp ce încă o jumătate din etichetei HWA echipei Campionilor cu regele Vu, Moxley capturat Campionatul
Dean Ambrose () [Corola-website/Science/334368_a_335697]
-
Schmidt au continuat până pe 10 noiembrie. După această dată, pozițiile din regiunea localității Schmidt și a văii Kall au fost abandonate. Americanii aveau să cucerească regiunea doar în feruarie, când au fost aduși în zonă parașutiștii Diviziei a 82-a aeropurtată. A doua fază a luptelor a fost parte a Operațiunii "Queen", atacul aliaților spre cursul râului Ruhr. În această fază, Divizia a 4-a americană a trebuit să curețe de elementele germane partea de nord a pădurii între Schevenhütte and
Bătălia din Pădurea Hürtgen () [Corola-website/Science/334394_a_335723]
-
ocolească. Deși au înaintat până la câțiva kilometri de râul Meuse, atacul germanilor a fost în cele din urmă oprit pe linia defensivă asigurată de Divizia a 8-a de infanterie, Divizia a 104-a de infanterie, Divizia a 82-a aeropurtată și Divizia a 101-a aeropurtată americane. Ofensiva din Ardeni a fost oprită definitiv la începutul lunii ianuarie, când forțele germane din partea de nord a pungii au fost oprite în fața defensivei puternică americană, în condițiile în care geniștii au distrus
Bătălia din Pădurea Hürtgen () [Corola-website/Science/334394_a_335723]
-
kilometri de râul Meuse, atacul germanilor a fost în cele din urmă oprit pe linia defensivă asigurată de Divizia a 8-a de infanterie, Divizia a 104-a de infanterie, Divizia a 82-a aeropurtată și Divizia a 101-a aeropurtată americane. Ofensiva din Ardeni a fost oprită definitiv la începutul lunii ianuarie, când forțele germane din partea de nord a pungii au fost oprite în fața defensivei puternică americană, în condițiile în care geniștii au distrus podurile, iar unitățile mecanizate ale atacatorilor
Bătălia din Pădurea Hürtgen () [Corola-website/Science/334394_a_335723]
-
realizabilă. La începutul anului 1945, Comandantul Suprem al Forțelor Expediționare Aliate, generalul american Dwight D. Eisenhower, avea sub comanda sa 73 de divizii în nord estul Europei. Dintre acestea, 49 erau divizii de infanterie, 20 divizii blindate și 4 divizii aeropurtate. Mai departe, 49 dintre aceste divizii erau americane, 12 britanice, 8 franceze, 3 canadiene și una poloneză. În februarie au fost transferate în nord-estul Europei alte șapte divizii americane, o divizie britanică de infanterie și un corp de infanterie canadiană
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
important motiv al schimbării priorităților atacului în favoarea înaintării din sud a fost asigurarea intereselor americane. În timp ce Montgomery era precaut și își planifica cu mare grijă atacul din nord, asigurându-se că are un puternic sprijin de artilerie și suficiente trupe aeropurtate, forțele americane demonstrau acel timp de agresivitate esențială pe care Eisenhower o aprecia atât de mult. Pe 7 martie, Armata I comandată de generalul Courtney H. Hodges a cucerit ultimul pod intact peste Rin de la Remagen - podul Ludendorf. După această
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
-lea a încheiat traversarea Rinului, generalul Bradley a făcut public succesul operațiunii. Comandantul Grupului al 12-lea de Armată SUA a afirmat că trupele americane ar fi putut traversa cursul Rinului în orice punct, fără sprijinul bombardierelor sau al trupelor aeropurtate. Generalul a făcut o aluzie directă la operațiunea organizată de Montgomery, ale cărui trupe erau pe punctul lansării propriei acțiuni de traversare a fluviului, după finalizarea bombardamente intense aeriene și de artilerie, beneficiind în plus de sprijinul a două divizii
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
Generalul a făcut o aluzie directă la operațiunea organizată de Montgomery, ale cărui trupe erau pe punctul lansării propriei acțiuni de traversare a fluviului, după finalizarea bombardamente intense aeriene și de artilerie, beneficiind în plus de sprijinul a două divizii aeropurtate. Feldmareșalul Montgomery nu făcea decât să își organizeze meticulos și mare grijă față de detalii lovitura, ținând seama de lecțiile amare învățate în timpul luptelor din Africa de nord împotriva lui Rommel și ale sale Afrika Korps. Astfel, în timp ce trupele de sub comanda
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
aflate în stare bună. După traversare, aceste corpuri trebuiau să facă joncțiunea elementele Armatei I lângă Paderborn, desăvârșind astfel încercuirea Ruhrului. Un alt aspect important al planului lui Montgomery a fost Operațiunea Varsity, în timpul căruia două divizii ale Corpului XVII aeropurtat trebuia să execute un asalt aerian pe celălalt mal al Rinului. Spre deosebire de doctrina standard a trupelor aeropurtate, care cerea ca salturile să fie efectuate mult în spatele liniilor inamice cu câteva ori înaintea asaltului amfibiu, zonele de parașutare ale „Varsity” erau
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
desăvârșind astfel încercuirea Ruhrului. Un alt aspect important al planului lui Montgomery a fost Operațiunea Varsity, în timpul căruia două divizii ale Corpului XVII aeropurtat trebuia să execute un asalt aerian pe celălalt mal al Rinului. Spre deosebire de doctrina standard a trupelor aeropurtate, care cerea ca salturile să fie efectuate mult în spatele liniilor inamice cu câteva ori înaintea asaltului amfibiu, zonele de parașutare ale „Varsity” erau imediat în spatele primelor linii germane, în raza de acțiune a artileriei aliate. În plus, pentru ca să nu fie
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
hotărârii lansării parașutiștilor înarmați doar cu arme ușoare de infanterie într-o zonă așa de apropiată de front a fost pusă la îndoială, în condițiile în care asaltul amfibiu executat înaintea parașutărilor propriu-zise ridica problema lipsei de utilitate a operațiunii aeropurtate. Montgomery era însă convins că parașutiștii aveau să facă rapid joncțiunea cu forțele de asalt terestru, ducând la creșterea rapidă a efectivelor din capul de pod. de îndată ce capul de pod s-ar fi aflat ferm sub controlul aliaților, diviziile aeropurtate
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
aeropurtate. Montgomery era însă convins că parașutiștii aveau să facă rapid joncțiunea cu forțele de asalt terestru, ducând la creșterea rapidă a efectivelor din capul de pod. de îndată ce capul de pod s-ar fi aflat ferm sub controlul aliaților, diviziile aeropurtate ar fi fost transferate către marile unități din cadrul cărora fuseseră temporar mutate. „Operațiunea Plunder” a fos declanșată pe 23 martie cu un asalt al elementelor Armatei a 2-a britanice, ale căror acțiuni au vizat trei puncte de trecere: Rees
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
divizii au început să înainteze în forță spre răsărit, reușind chiar în prima zi să înainteze între 5 și 10 km în interiorul teritoriului german. În zona de nord, traversarea trupelor britanice a decurs în mod asemănător, trupele terestre și cele aeropurtate reușind joncțiunea în seara aceleiași zile. Până în acel moment, parașutiștii reușiseră să cucerească toate obiectivele propuse, iar în plus luaseră și 3.500 de prizonieri. Mai la sud, descoperirea unei breșe în liniile defensive din fața Diviziei a 30-a de
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
să treacă în responsabilitatea Armatei a 9-a până pe 30 martie, iar podurile de peste Rin care duceau la oraș să fie trecute în subordinea aceleiași armate o zi mai târziu. Tot pe 28 martie, elemente ale Diviziei a 17-a aeropurtate SUA, acționând împreună cu forțele blindate britanice la nord de râul Lippe, au reușit să deschidă străpungă frontul inamic până cam la 48 km est de Wesel, deschizând un coridor sigur de deplasare pentru Corpul XIX, ceea ce asigura ocolirea defensivei germane
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
de pod al Corpului XVI. Blindatele americane au primit ordinul să traverseze Lippe la est de Wesel, evitând astfel ambuteiajele din oraș. După ce a traversat Lippe, Divizia a 2-a blindată SUA a înaintat prin zona cucerită de Corpul XVIII aeropurtat SUA în jurul localității Haltern, 19 km nord de Dorsten. În zilele de 30 și 31 martie, divizia de tancuri a înaintat fără întrerupere 64 km, până la est de Beckum. Prin această manevră, americanii au reușit să întrerupă circulația pe ultimele
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
urma să fie sprijinit în ofensiva sa spre sud de două divizii din Corpul XIX. (Restul unităților Corpului XIX și Corpul XII trebuia să continue înaintarea spre răsărit). La sud de valea Rurului, atacul Armatei I trebuia deschis de Corpul aeropurtat XVIII, care fusese transferat aici după încheierea Operațiunii VARSITY. Corpul III, V și VII al Armatei I aveau să continue înaintarea spre est. Sectorul în care acționa Armata a 9-a pentru eliminarea pungii din regiunea industrială Ruhr, deși avea
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
a revenit generalului Bradley, Armata a 9-a a declanșat atacul spre sud, spre valea râului Rur. În zona de sud, Corpul III din cadrul Armatei I și-a lansat la rândul lui atacul pe ziua de 5, iar Corpul XVIII aeropurtat a atacat spre nord. Rezistența germană, care a fost destul de puternică la început, a cedat rapid. Pe 13 aprilie, Armata a 9-a reușise să elimine rezistența germană din nordul pungii, în timp ce elementele Diviziei a 8-a de infanterir din cadrul
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
spre nord. Rezistența germană, care a fost destul de puternică la început, a cedat rapid. Pe 13 aprilie, Armata a 9-a reușise să elimine rezistența germană din nordul pungii, în timp ce elementele Diviziei a 8-a de infanterir din cadrul Corpului XVIII aeropurtat au atins malurile sudice ale Rurului, împărțind punga germană în două. Aliații au luat în fiecare zi mii de prizonieri. începând din 16-18 aprilie, când germanii au încetat practic rezistența, iar resturile "Grupului de Armată B" au capitulat în mod
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
pe 19 aprilie. Flancul său drept a luptat timp de o săptămână pentru cucerirea orașului Bremen, care a fost ocupat în cele din urmă pe 26 aprilie. Trei zile mai târziu, britanicii au traversat Elba, sprijiniți și de Corpul XVIII aeropurtat. Capul de pod a fost extins rapid, iar pe 2 mai au fost ocupate Lubeck și Wismar, la 80 km est de Elba. În acest fel, Iutlanda a fost separată de restul Germaniei. Pe flancul stâng al Grupului de Armată
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
Privind retrospectiv, se poate afirma că în timpul acestei campanii au fost luate puține decizii criticabile. Printre acestea, Patton ar fi putut să execute traversările inițiale la nord de Mainz ca să evite pierderile suferite în timpul forțării cursului Mainului. De asemenea, operațiunea aeropurtată pentru sprijinirea traversării Rinului de către Grupul XXI de Armată a fost una foarte riscantă. Se poate aprecia însă că aceste decizii au fost luate cu bună credință și având în vedere rezultatul final al campaniei. Per total, planurile aliate s-
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
german. Fortul a fost construit în 1931-1935, era cel mai mare din lume la acea dată și se considera că era de necucerit. Fortul a fost neutralizat cu succes pe 10 mai 1940 de un atac al unei mici unități aeropurtate (56 de militari) aduse pe poziții cu ajutorul planoarelor. Acțiunea a curățat drumul forțelor terestre germane către interiorul Belgiei, fără ca atacatorii să mai fie amenințați de tirul artileriei din fort. este încă în proprietatea Armatei belgiene, este bine păstrat și poate
Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333743_a_335072]
-
din funcțiune a pieselor de artilerie din cazemate și turele, în special a celor care puteau să lovească ținte din apropierea podurilor de peste Canalul Albert. Multe dintre construcțiile defensive aveau efective reduse, iar apărătorii au fost luați prin surprindere de atacul aeropurtat german. Dacă fortul trebuia să fie ocupat de aproximativ 1.200 de oameni, în momentul atacului erau prezenți doar 650, iar 233 de soldați erau încartiruiți într-un sat la cinci km distanță. Cea mai mare parte armamentului fortului a
Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333743_a_335072]
-
asalt a "Fallschirmjäger" a primit sarcina atacării și cuceririi Fortului Eben-Emael, o fortificație belgiană ale cărei piese de artilerie țineau sub control mai multe poduri peste Canalul Albert, considerate de importanță vitală pentru atacul trupelor germane. În timp ce trupele de asalt aeropurtate au luat cu asalt fortul și au scos din luptă garnizoana belgiană și tunurile pe care le deservea acestea, alte unități de parașutiști au cucerit cele trei poduri de peste Canalul Albert. După ce au cucerit fortul, parașutiștii germani au primit ordinul
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]