1,915 matches
-
cu tata să organizeze un bal în cinstea noastră, Marele Bal al Prințesei Vampirice! Își apropie buzele de ale bărbatului său și le înțepă ușor cu caninii. - Cât de dulce ești, dragul meu! Paloș o apleacă ușor pe spate și afundându-și fața între sânii ei rotunzi și albi îi sărută. - Ai un gust plăcut ca un fagure de miere! Dorința celor doi îndrăgostiți ajunse la urechile Contelui și ale Contesei. Aceștia organizară la palat un bal la care participă tot
VI. FIICA LUI DRACULA (URMAŞUL LUI DRACULA) de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1459 din 29 decembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/384428_a_385757]
-
Ce vorbește tăcând... Ce dorește frumos și sfânt; Ce mă cuprinde de umeri Nevăzut și tandru... Mă ajută să zbor, Când aripile obosite mă dor Și greutatea luptei să n-o simt. Descătușat de timp și spațiu Sufletu-mi se afundă în brațele Unui întreg univers de iubire Ce mă fascinează și sunt fericită Fiindcă există și se manifestă Ca un miracol ce mă umple de Nădejde vie și neînșelătoare. Spun cu buze tremurânde: Asta e dragostea! E frumoasă! E curată
LACRIMI DE PRIMĂVARA de MARINA GLODICI în ediţia nr. 1913 din 27 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384663_a_385992]
-
privi din nou în zare. Spre dezamăgirea sa realizează că din atâta concentrare, acel punct ce se apropiase vijelios, nu fusese decât sărmana musculiță. Amărâtă și ca vai de ea o apucă amețeala și în stomac simți un leșin. Se afundă pe spate în fân, ca să nu cadă din fânar, și cu privirea spre bolta cerului ațipi... Pătru descalecă la poartă și pătrunse în curte. Era îngrijorat de starea nevestei, mai ales că în gospodăria sa nu simți nici o mișcare. „Unde
XII. PARADIS ÎN INFERN de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1419 din 19 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/384620_a_385949]
-
ai întors de mult, dragule? - Liniștește-te, iubito! - o mângâie Pătru ca să n-o sperie. - Am ațipit, dar nu-mi amintesc cum am ajuns aici... - Ești încă somnoroasă... Bărbatul o cuprinse în brațe și o sărută cu patimă. Amândoi se afundară în fânul a cărui aromă îi copleși... Unul lângă altul, cu fața în sus, priveau cu nepăsare la norii răzleți care luau cele mai ciudate forme. Fascinați de acea transformare se rupseră de realitate și se lăsară purtați de jocul
XII. PARADIS ÎN INFERN de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1419 din 19 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/384620_a_385949]
-
faci? Cum o mai duci cu sănătatea?” Iar tu, privindu-mă, să taci Să îți citesc gândul în palme În care eu obrazul să-mi ascund Și să-ți vorbesc în lacrimi calde De dor ce-n perne mi-l afund Să mă asculți cu inima ta blândă Cu mângâierea zâmbetului drag Și să mă ții ușor de tâmplă Spunând să uit de-al sorții prag Căci fie-vor multe încercări Și numai cu un suflet împăcat Putea-voi trece de
DE VORBĂ CU TATA de MIRELA STANCU în ediţia nr. 2031 din 23 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382338_a_383667]
-
molcome ce se loveau de barcă. Un guvid trăgea furios de nailonul voltei. Cu mișcări repezi l-am scos din apă și l-am aruncat în minciogul larg, fixat de strapazanul bărcii. Încet, încet, creștea greutatea capturată și minciogul se afunda tot mai adânc în apă. Ziua punea stăpânire peste întuneric. La orizont începu să apară soarele, ca o dungă de foc. Treptat, din adâncimea mării se ridica maiestuos un cerc imens de jar. Înainte de a se despărți de linia infinitului
PESCAR PE MAREA NEAGRĂ de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1747 din 13 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382306_a_383635]
-
vino, Te aștept! Din veșnicii ai pus în mine dorul De-a Te dori, de-a Te iubi, Isus, Când nu știam, nu cunoșteam fiorul, Ce l-a trimis prin Duhul Sfânt Odorul, Eu Te-așteptam cu sufletul răpus. Mă afundam în sfere glaciare... Înconjurat de sori și galaxii, Căutam frenetic elixirul care, Să-mi dea un strop din forța creatoare, Căci nu știam ce-nseamnă "a trăi"! Și nostalgii mă cuprindeau cu sila, Prin ancestrale zone-eram mereu, În zbor ascet
DIN VEŞNICII AI PUS ÎN MINE DORUL de LUCICA BOLTASU în ediţia nr. 1509 din 17 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382379_a_383708]
-
LA EDEC Te oprești expirând din rărunchi privești în jur inspiri prin toți porii mirosul pământului reavăn cum mai plesnesc mugurii fragezi pe ramuri și vinețiul norilor se diluează cu un clipocit în neliniștea apelor dar picioarele îți sunt încă afundate în glod așa că îți petreci cu mai multă grijă funia peste grumazul obosit și-naintezi prin clisa vâscoasă trăgându-ți cu încă un pas viața la edec. Referință Bibliografică: LA EDEC / Tania Nicolescu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2040
LA EDEC de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 2040 din 01 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/382501_a_383830]
-
ne urmărește cu un ochi învins și cu celălalt prăfuit de stele. Printre zăbrele-n orizont privește prin negru-mpleticit, speriat, se uită la noi cu privirea-i de pește înregistrându-ne acvatic, pixelat. Din axa lumii pornesc zăbrelele și se afundă într-o gaură negră, visează omul că sfârtecă ielele înfipte colțos în carnea lui „macră”. OBIECT DIN „CÂNTAREA CÂNTĂRILOR” A apărut un obiect roșu necunoscut șerpește ascuns după negre stări, de femei e lovit pentru că-i prea limbut și se
POEME (1) de EMIL SAUCIUC în ediţia nr. 2072 din 02 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382481_a_383810]
-
aer, era inutilă. Totuși, nimic nu-i umbrea bucuria pe care o simțea. Când aproape că abandonase încercarea de a mai inspira, ceva, poate gândul nu se știe cum trezit, o făcu să înțeleagă că adormise cu fața în jos, afundându-se cu trupul ce devenea din ce în ce mai greu în buretele canapelei, de parcă ar fi împietrit treptat, uitând să mai respire. Și odată cu venirea înțelegerii, bătrâna se desprinse de ea lin, de parcă ar fi fost de ceață și dispăru în neant, tot
ECOUL de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 2081 din 11 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382493_a_383822]
-
asta primăvară, Lăsându-mă purtat de vise, de realitate și de soarta. Mi-e frig, la gândul că sunt singur, Îmbrăcat în grabă, cu-n palton, cu buzunare largi Și lungi, croite parcă pentru mine, Mâinile în ele să le-afund, căutându-te parcă pe tine. Doar sufletul tău, e-ascuns undeva, pe-aici, Vrând parcă să mă țină de mâinile-mi Afundate-n buzunarele goale. L-am simțit odihnindu-se într-un buzunar, Din dreptul inimii mele, vrând ca să intre
E-ATÂT DE IARNĂ (PALTONUL) de COSTI POP în ediţia nr. 1516 din 24 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382580_a_383909]
-
nunta lui Renée veniseră toți, dar înfășurați într-o mantie de distanță, de aroganță, de parc-ar fi asistat siliți. Stătuseră de formă și plecaseră rapid. Pieriseră toate punțile de comunicare. Era clar. Plecaseră și gata! Nu mai sunaseră! Se afundaseră în neant?! Mira își reamintea, doar atât. Le acceptase atitudinea, întrucât înțelesese că doar așa puteau ei să se comporte. Așa se făcea că nu le mai trecuse pragul. Iar acum, poftim, o chemau! Încrezătoare în ea și în flori
CAPITOLUL 3 de ANGELA DINA în ediţia nr. 1787 din 22 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382641_a_383970]
-
șoptea că în visul său mai apăreau niște stânci, apoi un abrupt și o pată neagră. Se abătu instinctiv din drumul său pe lângă masiv și păși pe o vale îngustă, fără apă, un fel de povârniș cu conglomerate, apoi se afundă într-o pădure deasă. Oare ce căuta în aceste locuri? Mergea dezorientat neștiind ce dorește. După un timp pădurea se rări și doar ici colea se ivea de după câte o stâncă un grup de arbuști. Era o liniște deplină că
VI. ZONA DUHURILOR RELE de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1392 din 23 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383931_a_385260]
-
întoarcă la calculele sale. - Ba da ...ai mare nevoie, nu se lasă inginerul. - Bine...am să vad eu ...promite tânărul și întrevederea ia astfel sfărșit. În perioada următoare,pentru o săptămână, Ștefan pleacă din oraș în interes de serviciu. Se afundă în studii, muncește până la epuizare nădăjduiind să o uite pe Ștefania. Este ca un struț, desigur de gen masculin, care își bagă capul în nisip și nu mai vrea să știe de nimeni și de nimic. De la ea nu are
CUIBUL VISURILOR, DE MARINEL GÎLCĂ de GABRIELA ANA BALAN în ediţia nr. 1880 din 23 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383933_a_385262]
-
Vor fi atâtea zile în care vom sărbători Lumina ca pe un imens sanctuar Al iubirii! Ne vom împreuna mâinile și le vom ridica Spre nemărginirea albastră a cerului, Care ne sărută în tăcerea sacră A cuvântului. Și ne vom afunda printre flori Ca și îngerii printre albele zări, Vom mângâia trandafirii Ce plâng după petale. Vom spera printr-o credință mai mare. Vara adevărată e în sufletele noastre... Unde soarele și ploaia s-au înfrățit În har, lumină și neprihănire
MÂNGÂIERE DIVINĂ de MARINA GLODICI în ediţia nr. 1981 din 03 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383588_a_384917]
-
viață și recuperarea misterioasă o punea pe seama lui Dumnezeu, iar pe Crinuța o considera trimisa expresă a Domnului. O iubea cu pietate, era zâna lui bună... -Ce faci? Nu te îmbraci? Florea a tresărit când a auzit vocea iubitei, era afundat în gânduri, a întors capul, ochii s-au oprit pe sânii care ieșeau pe jumătate din prosopul lung de baie pe care îl pusese în jurul taliei. Dinspre femeie venea un miros plăcut de levănțică, bărbatul s-a ridicat din pat
DOI PRIETENI, MIHAI ȘI GILĂ XIV de IONEL CÂRSTEA în ediţia nr. 2283 din 01 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382778_a_384107]
-
e în toi, stăpânii pierduți, iar tot ce-i rămas e nepăsător de griji, de nevoi! Către zori, când lumina prin firide tresaltă spăimoasă, haine și încălțări iau cale întoarsă către scrin, sertare, dressing și rafturi. În plăcută nemișcare se-afundă, căci, la unison, vor să-și spele prin somn conștiința... Mă retrag. În grabă mă salt pe gard și-mi sprijin ascensiunea de-o creangă. Suspendat, sunt uimit, gata să cad. O pală de vânt și două veverițe colportează un
INTRIGA de ANGELA DINA în ediţia nr. 2221 din 29 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382831_a_384160]
-
de ramuri se-agățau Săltând în lacrimi conturau nuanțe. Și auzeam un murmur de izvoare Cum se sfădeau copacii-ngrijorați Și mă răcneau condorii disperați Pe piele-mi iederi curg agățătoare. Și-ncet mă ningea cerul cu luceferi Și m-afundam tăcut în visul meu Doream să pot să scap din acel hău Cu flori de nuferi tu să mă acoperi. Sfârșit și geneză Nu-ți plânge desfrunzirea pomule întoarce-te la nemurire nud așa cum universul te-a născut vei fi
CÂNTUL APUSULUI de ANA PODARU în ediţia nr. 2158 din 27 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382939_a_384268]
-
Emilia Pincotan , publicat în Ediția nr. 2208 din 16 ianuarie 2017. Se-așterne tăcerea, Pe drumuri și-n cer; M-apasă dureri și neliniști! Îmi picură lacrimi De foc, peste gând, Și-aștept să apară lumina. Cu fiece clipă M-afund în genuni! E frig și e noapte, Afară! Se-aud vânturi Ce plâng șuierând; Dă, Doamne, Să vină lumina! Țărâna cea rece Să-nvie din ierni! Să curgă izvoare de viață! Din lacrimi amare Să crească cântări, Miresme de fori
FLORINA EMILIA PINCOTAN [Corola-blog/BlogPost/385232_a_386561]
-
vor veni să se împace cu tine”. Reproducând aceste cuvinte, Arhimandritul Gheorghios Kapsanis - Egumenul Mănăstirii Grigoriu din Sfântul Munte Athos mai adăuga că: „În tradiția isihastă a Bisericii se observă că pe măsură ce Părinții care se împăcau cu Dumnezeu și se afundau în pustie, mulțimi tot mai numeroase veneau la ei pentru binele lor”. Rugăciunea lui Iisus - „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul” - se poate rosti oricând și oriunde, potrivindu-se la fel de bine și nevoitorului din pustie
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92655_a_93947]
-
puțin atât de demult și de departe”. 2. Edward P Jones, The Known World/ Lumea cunoscută (2003) Cu acțiunea plasată în 1855 pe plantația lui Henry Townsend - născut sclav, acum proprietar de sclavi - Lumea cunoscută e un triumf al empatiei, afundând cititorii într-o perioadă morală complexă fără să facă simple judecăți de valoare. Confruntându-se cu o moarte timpurie, Townsend cântărește viitorul plantației sale din Virginia și al sclavilor pe care îi tratează în felul în care fostul său proprietar
Cele mai bune cărţi ale secolului 21: TOPUL romanelor alese de critici literari [Corola-blog/BlogPost/92790_a_94082]
-
trad. adapt.) Nicio zi de vară nu-ți va fi complice când a ta iubire-i suava și dulce mugurești în primăvara legănată-n vânturi ce-ți fură căldură doar cu aspre canturi dar în ceru’-albastru ochii ți se-afundă orbindu-i culoarea, soarele-l inundă frumosul renaște din a lui trăire sau noroc având cu-a naturii fire o vară eternă porți în primăvara phoenixând adesea că o floare rară neștiind, senina, ca îmbătrânești ești că nemurirea fiindcă-ntinerești
SONET 18 de MIHAELA TĂLPĂU în ediţia nr. 1838 din 12 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383181_a_384510]
-
tăcuți ai mineritului, care, trezindu-se în zorii zilei din barăci, sau case improvizate, parcurgeau pe orice vreme, chiar și pe vreme de Coșava, pe jos, câțiva kilometri, până la mină, acolo unde, doar cu ajutorul luminii unor lămpi de miner, se afundau în hrube sinistre, întunecoase, surde, sufocante, lipsite de aer proaspăt, ba mai mirosind cumplit a gaze nocive de tot felul, se îndreptau spre capătul cel mai adânc al galeriilor, spre a pușca peretele frontului de exploatare, prin care exploziile rupeau
AURUL DIN SCRIERILE LUI MIHAI LEONTE de VIOREL DARIE în ediţia nr. 1086 din 21 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/383252_a_384581]
-
păru să se ridice În jurul chipului femeii și o Împletire de șerpi șuierători se năpustiră spre Dante, care Încercă să se tragă Înapoi, ridicându-se În capul oaselor și rezemându-se de spătarul patului, ca și când ar fi voit să se afunde În peretele dinapoia lui pentru a scăpa de făptura infernală care venea să Îl persecute. Pleoapele Meduzei, desfigurate de lepră, Începură Încetișor să se ridice, În timp ce un urlet Înfricoșător sfâșia tăcerea, izbindu-i În creieri ca o lovitură de mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
de piatră și ecarisate ce aduceau cu niște trepte grosolane. Se apropie pentru a estima dacă pe acolo ar fi putut trece cineva. Cu surprindere, descoperi că nu era vorba de resturile tavanului, ci de capătul unei scări care se afunda În Întuneric. Strânse daga În pumn și coborî prima treaptă. Scara abruptă se desfășura În spirală de-a lungul pereților din tuf vulcanic ale unei mari săpături În formă circulară, care tindeau să se restrângă pe măsură ce cobora, o pâlnie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]