439 matches
-
se petrecea nimic nou și zguduitor, care să ajungă pînă la urechile noastre. (...) În vremea aceea lumea întreagă părea plictisită. „Boala veacului”, a veacului în agonie, bîntuia crîncen. Oamenii căscau pe străzi și mergeau parcă tîrîndu-se. La „grădină”, se plimbau aiuriți, printre copaci de cărbune, și ascultau marșurile funebre ale fanfarei din chioșcuri (I.M. Rașcu, Sfîrșit de veac). Probabil prima atestare documentară a termenului de „avangardă” în critica românească este de găsit într-un schimb de scrisori din primăvara anului 1894
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
nădejde să conducă, sau conduc destinul unor popoare (și nu numai aceia). Liniile directoare de conducere a unui stat, trasate cu o claritate de cristal, în Principele, tocmai în secolul XIV, sunt și acum universal valabile și numai un conducător aiurit, poate să nu le ia în seamă. Sunt tratate în carte, cu meticulozitatea unui bijutier, cum trebuie gândite și făcute, organizarea statului, a armatei, a educației, administrației, etc... Aceste principii, vor rămâne valabile cred că pentru totdeauna, atât cât pe
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
Laur, necrezând totuși în iminența unui altfel de final. A pus ceasul să sune la ora 6. Nici nu știe dacă a ațipit când clopoțelul a sunat voios, n-are piedica pusă și imediat îl oprește din zdrăngănit. Se scoală aiurit, a dormit greu în aceste câteva minute sau ore. Acum este refăcut, este calm, este curios și este disperat< îl așteaptă meseria lui. Trebuie să se conecteze la viață, știa că-n clipa următoare va continua să pășească înainte. Suntem
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
a început încă, că n-a fost nimic, nici spontană, nici lovitură de stat, nici film artistic, au murit degeaba, în cine să mai ai încredere? Baliverne, vrăjeală, scîrnă, Gulie. întrerupt pe neașteptate din munca sa de cancelarie, Comandantul privește aiurit la Regizoraș, care fumează țigară de la țigară, încercînd să negocieze printre rotocoalele de fum. — Ia spune-mi, te-ai mai gîndit la ce am vorbit ultima dată? O facem sau nu? Trebuie să știu, timpul parcă zboară, adaugă trăgînd cu
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
așezase geamantanul În portbagaj și acum aștepta răbdător sfârșitul ultimului tur pe care Cain Îl dădea pieței. Purta costumul negru, o cămașă albă, pălărie. În picioare avea o pereche de pantofi John Lobb primiți cândva de la un englez bogat și aiurit În schimbul unei icoane pe sticlă, un Isus Pantocrator sec. XVII. În punga de plastic pe care o muta dintr-o mână Într-alta avea câteva sandvișuri și o sticlă cu apă. Drumul său avea o țintă precisă: cafeneaua. Aci Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Ați găsit ceva? îi întrebă bărbosul pe tovarășii săi care, între timp, cotrobăiseră prin magazie. Numai ulei și prune, boss, raportă blondul. — Prune? întrebă bărbosul. Pentru ce? — Pentru schimb, răspunse Felix S 23. Sunt civilizații care nu știu ce-i pruna. — Mari aiuriți sunteți, constată bărbosul și se așeză pe lada cu „Dero”, scoțându-și o țigară. Fumați, doamnă? — Cu plăcere, zise Getta 2, luând megalongul din pachetul oferit. — Stați și voi pe unde puteți, zise bărbosul către roboții pământeni care rămăseseră în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
Corodan? zise individul. Cine sunteți dumneavoastră? — Îl căutăm pe tovarășul Iuliu Corodan, directorul centrului, zise Felix S 23, simțind că-și pierde răbdarea. Suntem echipajul navei spațiale „Bourul”, întors din misiune. Individul rămase cu gura căscată. — Ce centru? făcu el aiurit. Ce misiune? Despre ce vorbiți? — Cum ce centru? se-nfurie Felix S 23. Nu e aici Centrul de Cercetare și Centralizare Cosmică? — Aici! făcu individul. Aici e I.A.S Drăgănești! În clipa aceea, din biroul celălalt ieși un robot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
-o nici pe mama să toarne apă într-un vas, spunea ea râzând. Îmi plăcea foarte mult povestea asta și aș fi ascultat-o la nesfârșit. Lea era mereu serioasă și hotărâtă și mult prea înțeleaptă pentru a fi vreodată aiurită. Și totuși, când îmi povestea cum a gătit ea prima dată pentru Iacob, Lea se transforma într-o fetiță prostuță și plângăcioasă. - Am fost așa proastă atunci, spunea ea. Am ars prima pâine și am izbucnit în plâns. Și din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
Dealurile îi înconjurau ca niște temniceri și judecători tăcuți. în mijlocul lacului se găsea o clădire de piatră înaltă și circulară. O voce ascuțită intona cuvinte care la început au fost pentru Vultur-în-Zbor la fel de lipsite de înțeles ca și culorile acelea aiurite. Apoi urechile, cum făcuseră mai înainte și ochii, găsiră dezlegarea acelor sunete. Inima îi sări din piept. Era un cânt pe care nu-l mai auzise de peste șapte secole: un imn de laudă adus marelui zeu Axona. își mușcă buza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
-mă de orice imagine. Cotloanele memoriei Îmi sunt Înfundate. Beznă. Memoria mă refuză Îngrozită. Mi-am regăsit trupul gol Întins În fața oglinzii, asemeni unui vierme fantastic. Piciorul drept stă Întins cuminte lângă celălalt. Glezna Îmi este julită. M-am ridicat aiurit. Soneria se aude iar. Pe noptieră am găsit o revistă veche. Răsfoiesc la Întâmplare. Un braț acoperit cu o mănușă neagră, de nailon. Chenare cu brățări și inele de tot felul. Buze pline, arcuite, rujate ispititor. Pe cealaltă pagină e
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
de toane și cu limbă ascuțită decît cu mașina lui de tenis. — Paula, nu ești cam aspră cu el? Pare un tip fermecător. — Sigur că pare. De fapt, chiar Îmi place de el. E ca un cățeluș, plin de idei aiurite pe care nu prea știe cum să le mestece. Vagabondul care joacă tenis, a făcut un curs de studii culturale prin corespondență și-și Închipuie că Într-o broșură despre sociologie se găsesc răspunsuri la toate Întrebările. E foarte amuzant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
a dat foc la mașină, să știi. — E posibil. L-o fi pus pe individul ăla, Mahoud, sau pe Sonny Gardner. Focul ăla n-a fost ce crezi tu. A fost un gest jucăuș, ca atunci cînd Înregistrezi un mesaj aiurit pentru robotul telefonic. — Un gest jucăuș? (Făcu o grimasă, privindu-mi gîtul.) Și strangularea? Asta cît de jucăușă a fost? Putea să te omoare. — Crezi că era Crawford? — Tu nu? mă Întrebă, apucîndu-mă de braț și scuturîndu-mă de parcă Încerca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
și era echipată ca un jocheu, cu chipiu și cizme de călărie. Îți lipsește doar calul, îi spuse năuc, fiindcă n-o auzise apropiindu-se. — Doar atât poți, Homer? Te credeam mai artist! Calul, uite-l în câmp! Îl privi aiurit și fără să creadă: era un cal negru, cu o pată între ochi, fără șa și nepriponit, o nălucă, la fel cu pisica Eleonor. Se vedea ca un bulgăr de obsidian pe fundalul ierbii. Omar își muta privirea de la bidiviu
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
făcut loc spre rândurile din față la miting pentru a-i înmâna un bilețel prim-ministrului, Kishon începu să-și pună întrebări. La baza telefonului înfrigurat pe care i l-a dat vechiul lui prieten ar fi putut sta scornelile aiurite ale unui om care o luase razna, în pragul unui colaps, dovedit de încercarea de tip kamikaze de a sta de vorbă cu prim-ministrul. Sau era posibil să fi fost perfect lucid, chiar dacă destul de agitat, înaintarea lui spre rândurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Cum? Aici fiecare face ce vrea? Nu există un regulament? GARDIANUL: Ba există. De aia zic. Dacă vreți să iasă o treabă mai bună, mai curată... Pregătiți măcar zece arginți... I-i strecurați în buzunarul de la șorț înainte de... ARTUR (Total aiurit.): Nu... nu... nu... GARDIANUL: Știți, se poate muri în atâtea feluri... Nu-i totuna dacă ți se retează capul cu o secure bine ascuțită sau cu o secure boantă... Și chiar pentru directorul închisorii, n-ar strica, înțelegeți... o mică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
cum nu se poate mai destins și s-o Întreb netulburat: - Și dacă n-aș fi veni, cine câștiga pariul? Magistrul? - Nu, prietenul nostru Zoran. Doctorul Wagner doar a arbitrat. Ai o bilă albă la capitolul corectitudine... Hm, ce scenă aiurită! Îmi lăsasem preț de câteva minute imaginația s-o ia razna, și poftim ce bazaconii culegeam. Concomitent, pe pista de rezervă, mintea Îmi lucra conștiincios la varianta doi, care câștiga vertiginos teren: fuga. Evadarea. Mă hotărâsem să risc cu orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
depănat amintiri. Am aflat de la Pacula, în cele câteva ceasuri cât am stat cu el, atâtea „taine“ ale anilor de liceu cât nu mi-aș fi imaginat că erau pe atunci. Fusese confidentul fetelor, din cauza ghitarei lui. Și a felului aiurit, împrăștiat de a fi. Atunci mi-a vorbit de Nela. Cum ținea ea la mine în acei ani de școală (știam asta) și puțin i-a păsat de el și de sacrificiul lui cu repetenția. Cum a vrut să vină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
intrat o singură dată în, de-acum, fostul restaurant „Cișmigiu“, la foarte mulți ani după acea întâmplare cu Ester. Se schimbase lumea, Bulevardul se transforma, restaurantul de odinioară devenise un fel de cârciumă de mahala, cu profil incert, cu program aiurit, cu localul mai mult gol, cu chelnerițe mai mult dezbrăcate. Ceva între speluncă și salonul de așteptare al unui bordel. Poate chiar și masca un bordel noua înfățișare a restaurantului. Am intrat aici, într-o sâmbătă dimineața, împreună cu Samsarul. Vândusem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
aceasta, până deunăzi. Credeam eu însumi în astfel de baliverne. Eu însumi eram cititor avid de a coborî în textele altora, de a căuta urme ale prezenței lor acolo, de a-i afla și de a-i scruta. Falsă și aiurită credință. Lectura ta te îndepărtează de textul lui, după cum scrisul lui nu-ți deschide ție porți spre textul tău. Dimpotrivă, cu fiecare carte citită, îți sporești singurătatea, înstrăinarea, depărtarea de textul Lumii. Dacă ai puțin noroc, îți descoperi însă, într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
apucă automat pistolul. ― Ce s-a întîmplat? ― Lasă asta! Uită-te! Încăperea ciudată, sexagonală, era despărțită de un grilaj aurit. În spatele lui, zidurile păstrau câteva urme dreptunghiulare de praf. ― Nu mai sînt! suflă inginerul. Le-au luat! Dascălu îl privi aiurit. ― Ai căpiat?! Odaia e plină de tablouri. Inginerul nu răspunse. Își agăță degetele de grilaj și închise ochii. Femeia cu evantai și Vânătorul lui Rembrandt dispăruseră. CAPITOLUL VII CAMERA SECRETĂ Un tânăr înalt îmbrăcat într-un balonzaid alburiu trecu pe lângă
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
luîndu-și zborul înspăimîntate. Senzația era accentuată de poziția diferită a aripilor și a girurilor lungi răsucite cu eleganță. În ziduri se aflau șase nișe nu prea adânci unde tablourile primeau o lumină caldă, uleioasă de pergament vechi. Inginerul le privea aiurit. Nu-și dădea încă bine seama despre ce e vorba, nu cunoștea pânzele, nu le întîlnise în nici un catalog, un lucru însă i se părea cert: aici se aflau piesele cele mai de seamă ale muzeului. Întinse mâinile tremurânde spre
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
fondantă în gură. " O meriți, draga mea." * Telefonul zbârnâi lung, strident, sfredelind întunericul somnului. Tânărul întinse buimac mâna și aprinse lampa de pe noptieră. Se uită reflex la ceas: 2, 45. ― Alo! ― Domnul Alexandra Miga? ― Da. ― Sînteți singur? ― Da, răspunse încă aiurit. Cu cine să fiu? Inginerul râse. ― De obicei, bărbații tineri tară complicații matrimoniale își petrec noaptea ceva mai judicios. În sfîrșit! îmbrăcați-vă urgent! Sînteți așteptat la domiciliul părinților dumneavoastră. Vă rog să nu întîrziați. ― Li s-a întîmplat ceva
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
informație suplimentară, asupra locului de întîlnire, să zicem... ― Credeți că răspund? ― Deocamdată încercați. Vom vedea după aceea ce ne rămâne de făcut. Intră directorul, un bărbat uscățiv, cu nas coroiat și părul adus peste chelie, îmbrăcat în cenușiu închis. Exclamă aiurit: ― Ce poveste, domnule! Au operat ca niște gangsteri. Parol, ca niște gangsteri! Cuvântul îi plăcea grozav și-l repetă încă o dată. ― Extraordinar, îngînă locotenentul de circumstanță. ― Nu-i așa? Cui i-ar fi trecut prin minte să folosească canalul colector
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
se previn", " Strict interzis a se împrumuta chibrituri de la vecini în lipsa acestora", "Este interzis să se ridice capacul oalelor cu excepția beneficiarului în cauză" și în sfârșit " Furtul între colocatari se pedepsește conform Codului Penal cu închisoare"... ― Ăștia-s nebuni! comentă aiurit Cristescu. Azimioară dădu din cap ca unul care văzuse multe și nu-l mai miră nimic. ― Oameni... Oameni... ― Eu aș zice oameni și oameni! ― La capodopera sculptorului v-ați uitat? Era un afiș mare, în culori violente, lipit între o
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
rar, dar când vorbesc e ceva ciudat, n-ar putea spune ce; iar despre cum am mâncat micul dejun chiar nu vrea să vorbească, ar fi o grosolănie s-o facă, dar n-a mai văzut așa un mod dezordonat, aiurit și rapid de a mânca. Nu l-ar mira dacă m-ar vedea că salut fără să-mi ridic pălăria. A încheiat pe un ton aparte: — Cine sunteți de fapt, domnule Crețu, de unde veniți? Sunt pur și simplu curios, dar
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]