444 matches
-
fost deosebirile Între lumea noastră și lumea din acea partecare l-au izbit În primul rând? Îl Întreabă pe Traian Manu. * Stratul catifelat de moloz și praf de pe frunza decolorată, zidurile cenușii, cu dâre și mai cenușii de ploi, verdeața alburie, pânza roșie, atârnând moale, Încremenită pe zidul striat cenușiu de poluare și ploi. Există și o altă ambianță sonoră, altfel de zgomote... Pentru că și liniștea de acolo e alta. Deși parcă tot timpul țiuia, parcă tot timpul țârâia ceva... Surprinde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
crezut că am halucinații. Eram așa de fericită încât mai că-mi venea să-l pup. Fericită și destul de beată. —Ai adus...? l-am întrebat nerăbdătoare. Când Tiernan a început să-mi fluture pe sub nas o punguță cu un praf alburiu, mi s-a tăiat respirația. Inima mi-a sărit din piept. Muream să pun mâna pe punguță. Eram ca o mamă care vrea să-și țină în brațe pruncul abia născut. Dar Tiernan era foarte posesiv. —Am și eu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
-i pentru căpriori, bârne sau cozi de sapă ori de topor. Băiatul cânta dintr-o trișcă veche, pe care se lăuda că i-a lăsat-o un moș din partea tatălui, cioban din partea Todireștilor. Din marginea pădurii, se zărea, prin pâcla alburie, clădirile care formau târgul Hîrlăului: imediat, după Bahlui, se ridica semeață Biserica Sf. Gheorghe, înălțată de marele domn Ștefan, spre stânga era clădirea școlii israelite, în dreapta, după dugheni înghesuite, se zărea Biserica Sf. Dumitru, zidită din porunca feciorului Răreșoaiei. Tânărul
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
pe stânci, din loc în loc. Vârful muntelui se termina undeva în roci colțuroase, pe care creșteau răzleț ierburi, mușchi și palmieri mici. Dincolo de stânci, se zărea oceanul. O întindere imensă de apă, valuri înspumate și orizont unde lumina gălbui devenea alburie, apărând dintre norii gri. Era pustiu, însă în zare se vedea perdeaua de raze reflectându-se pe apă, unde cerul și oceanul se amestecau, parcă întinzându-se spre capătul lumii... Am sărit pe o stâncă și m-am uitat spre
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2902]
-
că mă cutremur. Asemenea călătorului care, pe vaporul cel mai sigur, se cutremură în fața valurilor veșnic reîncepute. Stau singur în seară, insulele s-au subțiat, au devenit transparente, au plutit pe valuri și apoi au dispărut. Numai cerul și apa, alburii și ondulate, formând împreună o imensă scoică deschisă. Un om mărunt vine la mine și aud nisipul scârțâind sub pasul lui. E factorul, care mă cunoaște, îmi lasă o scrisoare, apoi pleacă după ce-mi aruncă amical: - Toujours pensif, mon
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
zile din lună, divizia principală, sub comanda lui Ieyasu și a lui Nobuo, pleacă de la Muntele Komaki. În sfârșit, traversară Râul Shonai. Unitățile comandate de Nagayoshi și Kyutaro își aveau tabăra la doar două leghe distanță, în satul Kamijo. Lumina alburie, palidă de pe plantațiile de orez acoperite cu apă și de pe pâraie arăta că zorii erau aproape, dar peste tot se întindeau umbre negre, iar norii întunecați pluteau la mică înălțime deasupra pământului. — Hei! Uite-i! — Jos! Culcat! Pe orezării, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
englezi, băștinași. Trebuie să fie criminali, cu teancurile lor de bani, cu porcăriile pe care le scot pe gură, cu fețele lor crude, bronzate. Și eu sunt unul dintr-ăștia Și eu sunt unul dintre ei, alb sau cel puțin alburiu, cu floci pe cap și mâna cenușie pe portiera Fiasco-ului, cu privirea pe semafor, și imbecilizat din cauza abuzurilor - dar cu bani. Am bani, dar nu-i pot controla: Fielding îmi dă tot mai mulți Banii, cred că sunt incontrolabili
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
de piele cu ținte și resturi de jeans. Am remarcat că intrarea spre mansarda lui Fielding era exact în spatele lor, o ușă numerotată printre coastele negre... Mi-am încheiat cu un gest elegant nasturele de la mijloc al noului meu costum (alburiu cu tiv negru: nu prea sunt de asta - tare aș vrea să fii aici, tare aș vrea să fii aici și să-mi spui că totul e în regulă) și am traversat strada agale cu mâinile în buzunarele pantalonilor. Poponarii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Belgia, la Bruges, m-au încântat poezia caselor și a stră zilor, tablo urile lui Memling cu lumina căzând pe îngân durarea chipurilor pictate. În Grecia m-au fermecat coloa nele templelor, profilate pe albastrul adânc al cerului, măgă rușii alburii, semeția zeilor de piatră. Într-un an, am văzut Moscova, Sankt Petersburg, clădirea strălucitoare a Ermi ta jului, atât de europeană ca arhitectură, și comorile dină untrul ei, țin minte plimbarea cu vaporul pe Neva. Ce să-ți spun despre
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
străbate, furia a trecut câmpul limită. Era amețit, cei câțiva zeci de metri către casă a plutit obosit în zorii fumurii,totuși clari ai dimineții. Totul s-a petrecut într-un fel de buimăceală palpabilă, stare de semitrezire cu marginile alburii ale unui viitor neîndoielnic, spre deosebire de un trecut care avea impresia că nici n-a existat vreodată sau s-a pierdut în negura inexistenței timpului. Suferea enorm, nu simțea nici un fel de gelozie însă nu concepea posibilitatea despărțirii lor și încet
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
a țepilor aș înflori când gândul tău m-ar zămisli prin jungla urbană mă gândesc de câteva nopți la borges avea dreptate spunând că poeții sunt precum orbii - văd în întuneric ce bine! înseamnă că toți oamenii ăștia cu ochi alburii care se lovesc zilnic de mine pe stradă ar putea fi prietenii mei rosebud desprinderea este grea uneori mă îmbrac încet ca un toreador la întâlnirea cu ascuțitele ei coarne o iubire este ca o vertebră ieșită din rând apăsând
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
zărea nimic, doar ici și colo salcâmi subțiri, cu trunchiuri zgrunțuroase și cenușii, crescuți în lungul gardurilor, încă își mai ițeau o parte din ramuri, ca niște brațe înălțate a deznădejde și a jale înspre cerul mereu plin de nori alburii și opaci. Casa era și ea îngropată în zăpezi până în partea de sus a ferestrelor și zăpada continua să crească de la o zi la alta. Prin ogradă, de la casă și până la șopronul din spate sau până la poarta de la drum, Virgil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
se păru destul de nelalocul lui, dar nu mai comentă nimic. Traversară bulevardul și o luară împreună înapoi, spre universitate. În loc sa se mai lumineze, cerul se mohorâse și mai tare și totul de jur împrejur era învăluit într-o ceață alburie și înecăcioasă. Am făcut-o pe mahmurul, ca să nu se prindă cineva unde mergem..., se porni Călin Moraru să-i explice și, scoțând din buzunar o brasardă tricoloră, i-o întinse lui Victor. Ce-i cu asta? se miră Victor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
frumoasă, Chiar așa! Ba, a mea e mai frumoasă, Îi răspunse o viorea. Zău așa! Așa se certau odată Florile c-o mică fată, Și deodată-o grădiniță S-a născut în poieniță. Uite așa! Ghiocelul Cu căpșoru-nfrigurat Sub omătul alburiu, Ghiocelul minunat A ieșit cam timpuriu. Și tot stând pe malul serii A văzut el suspinând Prin văzduhurile Iernii Vânturi crude șuierând. Ghiocelul vede toate Râde sau se întristează Și așteaptă primăvara Ca școlarii-o după-amiază. Dansul florilor Flori gingașe
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
acolo de fragmente de stâncă și de câteva tufișuri scheletice. Din fundul acestei deschideri izbucneau niște lungi limbi roșii, o jerbă de flăcări incandescente. În partea opusă, un palid albastru de fond acoperea Întreaga suprafață a pânzei, Întrerupt de petele alburii ale unor nori Împrăștiați la nimereală, În timp ce o serie de cercuri concentrice plasate În partea de sus călăuzeau privirea către un punct indefinit către care tindeau În mod evident salturile și fâlfâirile Îngerilor, Înflăcărați În a trage de partea lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
că fără o noapte anume nu m-aș fi hotărât totuși să plec. Și, Doamne, câte s-au petrecut în noaptea aceea. M-am culcat devreme și l-am visat pe Bătrânul. De fapt, nu vedeam decât niște ochi mari, alburii și ironici. Auzeam vorbele pe care mi le spunea, fără să-i văd gura. „Domnule sculptor, te-am poftit să vii aici. Am nevoie de cineva care să cioplească pietre funerare în stâncile de marmură. Îți ofer o șansă absolut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
prin iarbă; ruguri pe care stropii azvârliți de valuri le ațâțau și pe care florile violete ale scaieților le împresurau ca o ofrandă. Dincolo de ele, spre capătul falezei, se sălbăticise o plantație de smochini, cu trunchiurile noduroase și frunzele mari, alburii, acoperite de praf. Smochinii nu mai făceau fructe. Rămăseseră inutili printre cactuși enormi cărora le pria, se părea, uscăciunea țărmului, dar păleau în fața altarelor înalte de marmură pe care îți venea să îngenunchezi. Michelangelo în persoană, dacă ar fi sosit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
câteva străji, spre a fi gata de drum la începutul nopții. Ședea cu ochii închiși, negîndindu-se la nimic, când simți deodată că cineva îi dă târcoale. Deschise ochii cu greutate. În fața lui stătea vrăjitorul Tela. Fața lui neagră cu ape alburii, lustruită și grasă sub părul creț, încărunțit ușor, părea îngrozită. - Tela?... Te-am recunoscut. Ce ai? Îți pare cumva rău că rămîi? - Nu... Am venit la tine pentru altceva. Mânia zeului se preface în urgie! Și Tela arătă cu o
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
sosiți, cu mutre de ucigași sau de pariori, clipeau des, pentru a se descotorosi de șocul optic în care îi azvârlise orbecăiala. Pe ecran apărură - de parcă ochii destrămați ai tuturor ar fi fost scăldați în apă fermecată și vindecați - pete alburii, strîngîndu-se, 23 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI Când își reperă ciudatul client, matahala rânji și călcă frâna. Străinul îi inventarie șoferului obrajii slăninoși de nuanță cenușiu-gălbuie, provenită dintr-o funcționare defectuoasă a ficatului, ca urmare a abuzului de tutun
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
te zbăteai și îi veneai acasă cu sânii potriviți, o pereche de sâni atât de pefecți, cum nu mai exista în tot Bucureștiul, dar observai acum că mâinile nu i se mai asortau cu tot restul, trebuiau alte mâini, unele alburii, cu pielița ca petala și 12 centrimetri mai lungi, alergai după mâini, te întorceai cu ele după ce tîrguisei pe puțin alte patru perechi, dar se-ntîmpla, între timp, că aleasa inimii tale, ca de obicei, se răzgândise și-și dorea acum
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
bărbat, ce arăta distins, îngrijit, flegmatic, înalt, tuns perie și albit, un al doilea bărbat, ce se înfățișa treptat din interiorul primului, cu un aer jigărit, două palme mai scund, umil, mustăți rare, îmbătrînit prematur, fața acoperită de-o erupție alburie de coji de săpun. - Nu se poate acum, se jelui capul nou apărut, jigărit. Nu vreau să intru încă peste el, mai patrulăm pe aici. Acuma-i somnoros... să nu ne iasă apoi vorbe că l-am fi surprins în
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
stâncosul lor monarc. {EminescuOpIV 134} Peste pod cu mii de coifuri trece-a Romei grea mărire. Soarele orbește-n ceruri de a armelor lucire, Scuturi ard, carăle treer și vuiesc asurzitor; Iar Saturn cu fruntea ninsă stând pe steaua-i alburie Și-aruncînd ochii lui turburi peste-a vremi-mpărăție Aiurîd întreabă lumea: - Și aceia-s muritori? Colo unde stau Carpații cu de stânci înnalte coaste, Unde paltinii pe dealuri se înșir ca mândră oaste, Munții țeapăna lor frunte o suiau n-
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
îl privi aiurit. ― Ai căpiat?! Odaia e plină de tablouri. Inginerul nu răspunse. Își agăță degetele de grilaj și închise ochii. Femeia cu evantai și Vânătorul lui Rembrandt dispăruseră. CAPITOLUL VII CAMERA SECRETĂ Un tânăr înalt îmbrăcat într-un balonzaid alburiu trecu pe lângă ei. Păru să-și amintească brusc de ceva și se întoarse luînd-o în direcție opusă. Cristescu îl urmări cu privirea și surâse. Ploua subțire, ploaie citadină, cu bulevarde murdare și pustii, cu câte un câine ud care trece
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
unei credințe pe care se mândrise c-o ținea la distanță. Dar dacă Îmi aduce liniștea, protestă el și, Încă Înainte de a-și clarifica obscurele asociații ale cuvântului, trase de ușă și intră În compartiment. Fața palidă și lungă, ochii alburii, impresia culturii moștenite, toate Îl intimidară. Prin solicitarea sa, va recunoaște superioritatea preotului - și deveni iarăși, pentru o clipă, băiețelul cu mâinile murdare care roșea În semiîntunericul confesionalului la banalele sale păcate. Spuse În engleza țeapănă care-l dădea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
ale clădirilor sau umbrele copacilor, ușile se închid apoi și frigul se dispersează, dar tu între timp ai început să te gîndești la ale tale, după vreo jumătate de oră apare și culoarea roșiatică a răsăritului undeva pe cerul gri alburiu de iarnă... îți lasă cu siguranță o impresie durabilă... alteori un guturai și totuși, e preferabil călătoriei cu mașina decapotabilă, de exemplu... sigur că nimeni nu merge cu mașina decapotabilă prin frig, dar dacă ar merge, închipuiește-ți ce viscol i-
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]