661 matches
-
ani, producția sa scade brusc, devenind tot mai insignifiantă. Articolele despre literatură ori filozofie ajung extrem de rare; probabil că însuși criticul a suferit, intim, din cauza diminuării vizibile a creativității sale. Avocatura, profesoratul și mai ales politica au devenit tot atîtea alibiuri pentru evidenta inactivitate pe tărîmul literar; ediția definitivă a Criticelor, în trei volume, din 1908 adăuga destul de puțin la ediția din 1892-1893 și mai ales nimic substanțial. Doar astfel ne putem explica ideea lui Maiorescu de a-și strînge în
Supremul pontif by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5709_a_7034]
-
debutat pe majoritatea tinerilor poeți acum publicați sau care își așteaptă rîndul la mult mai atrăgătoarea Carte Românească. Una peste alta, iată că tot Polirom e cea care le dă o șansă editorială reală poeților tineri cărora acum, cînd orice alibi editorial (tiraj, distribuție, promovare) e înlăturat, nu le mai rămâne decât să scrie bine. Primii tineri beneficiari ai acestui credit de marketing sînt Răzvan Țupa, Claudiu Komartin, Elena Vlădăreanu și Dan Sociu. Răzvan Țupa a debutat cu un volum, Fetiș
Spațiul incert al sensibilității by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11132_a_12457]
-
la Floare/ așa albe și ușoare" ( Balet pe zăpadă). * De cu totul altă factură e creația unui alt fiu al satului nostru nordic, Vasile Morar. Acesta își compune din capul locului un scenariu macabru pe care-l utilizează ca un alibi al coerenței discursului. Abilitățile imagistice pe care le învederează se produc în cîmpul acestui factor unificator ce și le însușește așa cum magnetul atrage pilitura de fier: "De-o săptămînă ninge pe morminte/ Cerul e vînăt ca un ochi de pește
Poeți din Nord by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9917_a_11242]
-
credeau în ireversibilitatea comunismului”, și considerându-se victima propriei aspirații care îl contrapunea pe regele Mihai I comunistului Ion Iliescu. Inaderență nu tocmai personală, individuală, la cel astfel rebotezat politic și, probabil, „popular”. Impredictibilitatea analiștilor politici apare ca un alt alibi ori ca o altă scuză individuală, „profană”, pentru nespecialistul în istorie. Impredictibilitate pe termen scurt și, mai ales, practică, pentru că-n teorie, ea însăși lungă, nu?, gândirea nu era unanimă în ungerea eternă a ideologiei statale comuniste. Iată apoi cum
Matei Călinescu despre politică by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Journalistic/3829_a_5154]
-
îmbrățișare nu e cu nimic mai inocent decât ucigașul plătit. În loc să admită că au fost rotițe ale unui mecanism infernal, ei încearcă, printr-o retorică despre care-și închipuie că e subtilă, dar nu e decât grotescă, să-și confecționeze alibiuri. În logica lor, alibiuri aveau și naziștii! O prietenă din Occident îmi vorbea de mania germanilor de după război de a-și inventa fapte eroice. Dacă i-ai fi crezut, ai fi ajuns la concluzia că pivnițele și camerele dosnice ale
Meschinul monopol asupra temelor publice by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/9982_a_11307]
-
nimic mai inocent decât ucigașul plătit. În loc să admită că au fost rotițe ale unui mecanism infernal, ei încearcă, printr-o retorică despre care-și închipuie că e subtilă, dar nu e decât grotescă, să-și confecționeze alibiuri. În logica lor, alibiuri aveau și naziștii! O prietenă din Occident îmi vorbea de mania germanilor de după război de a-și inventa fapte eroice. Dacă i-ai fi crezut, ai fi ajuns la concluzia că pivnițele și camerele dosnice ale nemților adăpostiseră de vreo
Meschinul monopol asupra temelor publice by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/9982_a_11307]
-
e/ o egalitate între himere". "Egalitate" ce acordă materiei dreptul de-a se pune provocator în ecuație cu spiritul, justificare de facto a acestei estetizări răzvrătite, pline de tumult metaforic. Poezia de un asemenea tip funcționează, în consecință, ca un alibi formal al subminării spiritului. Plasat în acest mediu al materialității neîngrădite în expansiunea sa, visul însuși apare lipsit de autonomie, o simplă îngînare a concretului, expresie tautologică a acestuia: "ca o termită visul/ îmi macină viața/ îmi pipăie consoanele/ aripa
Obsesia materiei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12025_a_13350]
-
al Lyrei, "ca o suavă lamentație a ființei ce se consumă dăruindu-se lumii". "Lamentație" la fel dăruitoare în versurile proprii ca și în comentariul dedicat versurilor Celuilalt, despre care poetul nostru, în majoritatea cazurilor, ar putea spune, cu un alibi moral, "mon semblable, mon frere".
Poezia Celuilalt by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9252_a_10577]
-
este un savant american de origine română, specialist în mitologie și religie, cu un trecut politic reprobabil (legionar, chiar nazist) de care nu s-a delimitat niciodată, deși frecventează evrei ("Abe" sugerează că îi folosește pe aceștia ca paravan și alibi)". Sorin Antohi e nemulțumit, pe bună dreptate, de portretul cu "ficționalitate minimă" făcut lui Mircea Eliade și profită de ocazie pentru a-și spune părerea în "cazul" ce a stîrnit atîtea polemici. Ei îi reproșează lui Bellow "colportarea unor acuzații
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15894_a_17219]
-
cu aceea a celorlalți profesioniști ai gazetăriei culturale. Mai puțin egoismul. Și - iarăși mai puțin - nerăbdarea. Într-un fel, Cernat flatează și legitimează totodată aici speranțele tuturor tinerilor recenzenți din paginile revistelor autohtone. Printr-un ricoșeu deloc ostentativ, el oferă alibiuri generale sau strategii multora dintre cei care s-au consolat până nu demult cu scuze atomiste ori cu tăceri inofensive. Acreditarea de presă coincide cu o validare inteligentă a presei culturale ca atare. O altă fantasmă sub acoperire pe care
Acreditare de presă by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/9326_a_10651]
-
tinerețe, aveam multe incertitudini, pe unele le mai am încă, fiindcă teatrul rămâne pentru mine în primul rând o mască ce mă ajută să-mi ascund lipsa de siguranță. Nu este o tentativă de a revela ființa umană, este un alibi solid ce permite oamenilor să nu mă judece în mod direct, ci prin filtrul deformant al artei teatrale. Când am început să citesc am avut iluzia că în cărți se află conținută întreaga cunoaștere - aparțin generației care a trăit al
George Banu în dialog cu Eugenio Barba by Liana Lăpădatu () [Corola-journal/Journalistic/3845_a_5170]
-
rama voit exagerată a unui policier. Ca să fie și mai convingător, introduce o idee de efect: frica. Nu orice frică, ci convertită în ură întreținută, pentru ca astfel orice întoarcere la sisteme opresive să nu mai fie posibilă. Naratorul găsește un alibi participărilor la crime. Vinovăția trebuie îmbrăcată în ură, așa slăbiciunea nu mai reface memoria nocivă. Pe acest șablon citim uciderea istoriei recente (disidentul Hariga, cel care învață să ierte călăul) și a filosofiei (Maximilian). În schimb, rămân neconcludente recuzita și
Un roman patafizic by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3652_a_4977]
-
nici o modalitate poetică nu dispar, ci doar se transformă, evoluează odată cu evoluția contextului istoric. Aliajul dintre conștiința civilă și absurd ni se pare unul menit a o revigora pe cea dintîi și a-i acorda celui de-al doilea un alibi umanist. Augustin Pop, Telejurnalul de la Cluj, Ed. Paralela 45, Cluj, 2000, 146 pag., preț 100.000 lei.
Absurdul ca instrument by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15535_a_16860]
-
caracter de bravură sau chiar de bravadă; în cazul lui Fondane e vorba de o asumare simplă, firească, neezitantă, de o decizie spontană, menținută apoi și la lumina reflecției analitice. De câte ori s-ar fi putut răzgândi în acest interval, câte alibiuri n-ar fi putut inventa mintea lui atât de scornitoare pentru o soluție care l-ar fi salvat! Ar fi putut, printre altele, să iasă el mai întâi din lagăr spre a încerca mai apoi să o scoată și pe
B. Fundoianu, 65 de ani de la moarte by Mircea Martin () [Corola-journal/Journalistic/6835_a_8160]
-
Deja din aceste rânduri jocul lui Ernu iese la iveală. Din loc în loc, el pare să fie, spontan, în dezacord cu sine, să uite crezul de adineauri pentru o convingere abia cristalizată. (Și nu întotdeauna astfel de retractări beneficiază de alibiul de-a fi enunțate de instanțe diferite. Și Vasilyi Andreevici, și A. I. își dau singuri peste mână cu fervoare.) Pentru un ideolog, lucrul ar fi amendabil. Dar cel care-a scris Ultimii eretici ai Imperiului nu e un ideolog! O
La pachet by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6710_a_8035]
-
viața politică românească, ea se regăsește de obicei într-o versiune trivială, ca un soi de slogan al pragmatismului cel mai ieftin, și, în definitiv, nu ca o afirmare a necesității unor reguli specifice ale jocului politic, ci ca un alibi pentru absența oricăror reguli. Aceasta vrea să însemne că, pe lîngă corupția așa-zicînd "economică", al cărei mobil e banul, există și corupție "politică", al cărei mobil e puterea. în clipa în care omul politic face din putere scopul capabil a
Peștele pe uscat by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/16904_a_18229]
-
necesară, dar temporară, în care autorii fac curat prin sertare înainte de a-și realiza/publica proiecte mai unitare, închegate, oricum mai elaborate în sensul unei mize ridicate din start. N-aș vrea să cred că fragmentarismul postmodernist a devenit un alibi nu neapărat pentru sterilitate, dar pentru comoditate sau lipsă de vlagă. Destul de frustrant pentru criticii români să constate că, în ceea ce-i privește pe prozatori, doar Mircea Cărtărescu are curajul și conștiința necesară să lucreze la un proiect romanesc cu
Povestirile lui Teodorovici by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12825_a_14150]
-
Ungureanu nu e un negativist negru, un „vînător” al valorilor pe care le dorește cu orice preț ca trofeu al unei „intransigențe” dincolo de bine și de rău. Cele mai tăioase incriminări lasă loc unui set de prețuiri statornice, aidoma unui alibi moral al contestării care nu se produce anapoda. Criticul are alura mai curînd a unui dascăl care-n catalogul d-sale personal înscrie admonestări ca și propuneri premiale. Corneliu Coposu, Alexandru George, Barbu Cioculescu, Luca Pițu, Sergiu Al. George, de
Un polemist by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4825_a_6150]
-
eficient vreunul dintre rapoartele Armaghedon, asta nu le face nici mai folositoare și nici mai aducătoare de schimbări decît dacă ar fi semnate de cineva. Toate au provocat scandaluri, nici unul consecințe. încît cei care le-au lansat n-au nici măcar alibiul că astfel au pus umărul la întărirea democrației în România. Chiar și ultimul dintre aceste rapoarte, cel cu lista de foști securiști, e mai curînd o provocare decât ceea ce ar vrea să fie. Alcătuită cam după ureche, amestecând viii cu
Armaghedonisirea by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/15359_a_16684]
-
pe care îl vedem) vorbind. În ,romanul" lui Dan Lungu nu avem nici una, nici alta. Zvonurile substituie faptele, bârfa amestecă zvonurile până le șterge conturul, discursul înghite fabula iar vorbăria seacă, inexpresivă compromite totul. Inteligent, autorul și-a oferit un alibi: el deschide larg gura străzii, a României în mic, invitându-ne să ne aplecăm și să studiem lichidul tulbure ce clipocește acolo, substanța secretată de nostalgiile ceaușiste și resentimentul față de învârtiții tranziției. Strada Salcâmilor apare astfel ca o rețea de
Romanul peltea by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11432_a_12757]
-
Iată cum trebuie să-i înțelegem întreaga operă." (s.m.) Afirmație temerară, deoarece, în timp, pe măsură ce cunoaște tot mai profund omul și opera, interogațiile devin tot mai dramatice. În 1978, se întreabă "în ce măsură ura agnostică față de lume nu devine cumva un alibi pentru hedonismul, egoismul, estetismul individual, pentru dezangajarea personală, a cărei autocunoaștere poate duce apoi, de fapt, la o mare bunătate, amabilitate și iubire de aproapele. Un ocoliș straniu." O problemă pentru el este și cea relațiilor lui Cioran cu transcendența
Vestigiile unei prietenii by Radu Ciobanu () [Corola-journal/Journalistic/6623_a_7948]
-
o face posibilă din nou. S-ar putea ca inundațiile să fie un semnal care ni se transmite. O șansă a salvării!" În ce mă privește, în afara pesedeilor, nu știu pe cine au salvat recentele inundații. Ele au oferit mass-mediei alibiul de a muta tirul de pe procesele de corupție, de pe dezvăluirile privind mineriadele, ba chiar de pe răfuielile din interiorul PSD-ului, pe imaginile copleșitoare ale românilor rămași, în câteva minute, fără adăpost. Zgomotul sinistru, de tărâm lugubru locuit de stafii, al
Apă în țara mâinilor murdare by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/11490_a_12815]
-
puțin: "total depășiți"! Despre revizuiri, Marin Mincu vorbește abordînd așijderea un principiu solid: "Revizuirile literare sînt necesare ca apa și aerul și au loc în permanență, chiar fără să se observe totdeauna procesul de modificare a orizontului de așteptare". Drept alibi e menționat cu deferență E. Lovinescu, cel care a statuat mutația valorilor estetice ca pe un soi de "lege internă" a organismului evolutiv al creației literare. Urmează însă un punct de vedere discutabil: Dacă se face o cercetare sociologică asupra
Un muschetar by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10514_a_11839]
-
fiind nu numai o expresie individuală ci și una epocală a "adevărurilor" ce i s-au înfățișat. "Adevăruri" cu o încărcătură subversivă la adresa societății totalitare cu care a avut nenorocul a se confrunta prin mijlocirea unei existențe dramatice, precum un alibi al propozițiilor sale. Scriitura acestora are adesea o notă de urgență, o febrilitate, o precipitare care și-a găsit probabil tiparul cel mai adecvat în jurnal și în scrisori. Epistolele lui I. D. Sîrbu pe care ne propunem a le adnota
Corespondenta unui exilat intern by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10135_a_11460]
-
buzunarul pantalonilor (costumul, deși era nou, fusese prevăzut cu o astfel de ușiță tainică)." (pp. 36-37). Personajul bate aici câmpii fără grație. E dreptul lui. Dar fragmentul ca atare, extrem de prost scris, este imputabil autorului. Am mai vorbit despre acest "alibi" naratologic al unora dintre prozatorii de azi: nu ei își scriu cărțile, ci naratorul la persoana întâi. Ei doar le semnează... În Luminița, mon amour, asemenea jenante derapaje sunt totuși puține. ținându-se strâns de povestea eșecului său, urmărind-o
Rufe murdare by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9307_a_10632]