981 matches
-
de gândire imaginativă. Omul își îmbogățește "cunoașterea-conștientă" în starea de veghe și o consolidează în starea de somn. Toți oamenii visează, dar nu toți oamenii au capacitatea de a-și aminti visele. Creierul viu este un continuum de cunoaștere-conștiință, cu alternări în două algoritme: de somn și de veghe. În somn, creierul trece la modul de cunoaștere-conștiință imaginativă, care coincide cu definiția celor trei grade de cunoaștere a adevărului descrise de Spinoza: primul grad este imaginativ-confuz, al doilea rațional și al
[Corola-publishinghouse/Science/84988_a_85773]
-
cele latinești. Sistemul de accentuare, care În greacă ar fi putut com pensa această dificultate, nu a fost inventat decît În perioada elenistică și chiar și atunci, vreme Îndelungată, nu a fost de uz comun. De-a lungul Întregii Antichități, alternarea interlocutorilor În textele dramatice nu era indicată cu precizia pe care acum o considerăm nece sară, ci se socotea suficient să se pună o liniuță orizon tală la Începutul unui rînd sau două puncte unul peste altul pentru schimbări În interiorul
Papirus, pergament, hartie by Ioana Costa () [Corola-publishinghouse/Science/1348_a_2731]
-
El propune o reprezentare geometrică în care procesul stă la "mijloc" într-un cerc descris de ipostazele sale contradictorii, genesis devine astfel medietatea, centrul, jumătatea a două tendințe sau acțiuni contrare (creșterea și descreșterea: ). Lumea sensibilă se conduce după legea alternării (schimbarea sau trecerea unui contrariu în celălalt), legea nașterii periodice a unui contrariu în celălalt (71d ) și mișcarea circulară a contrariilor ( sau în opoziție cu mișcarea rectilinie ( sau de neconceput întrucât ar provoca fixarea, imobilizarea fenomenelor, proceselor la un moment
by Marcus Tulius Cicero [Corola-publishinghouse/Science/1099_a_2607]
-
aequalitates) bazându-se pe variațiile de densitate și greutate a elementelor al căror scop este aceeași iugabilis competentia (I, 6, 32-33), în termeni matematici aceste echivalențe se pot reda astfel: foc = aer și aer = apă aer apă apă pământ prin alternarea termenilor: foc = aer apă pământ (I, 6, 33) Platon, însă, argumentând că lumea este solidă (are cele trei dimensiuni ale unui corp solid) realizează progresia geometrică a elementelor: foc = aer = apă aer apă pământ unde focul și pământul sunt solidele
by Marcus Tulius Cicero [Corola-publishinghouse/Science/1099_a_2607]
-
ale temei; se începe cu activități mai plăcute și interesante, după care se intercalează și din cele mai puțin agreate de elevi; creșterea progresivă a dificultăților și varierea aspectelor, a perspectivelor de prezentare, a mijloacelor didactice; structurarea interesantă a conținutului, alternarea activităților ce necesită tipuri diferite de atenție și concentrare; evitarea dispersării atenției, la experimentul demonstrativ, prin utilizarea mijloacelor simplificate, fără detalii de prisos; stabilirea de relații amicale profesor-elevi, profesorul agreat asociindu-se în general și materia școlară agreată; detensionarea atmosferei
Învăţarea şcolară by Burlacu Gabriela Rodica () [Corola-publishinghouse/Science/1242_a_1884]
-
o epocă importantă din istoria țării și de bucuria de a vedea întrupate într-un singur om idealuri care sunt și ale autorului. B. are un talent neobișnuit de a anima faptele prin cele mai variate mijloace stilistice. Prin tehnica alternării timpurilor verbale (trecut - prezent istoric), prin abundența epitetelor concrete, a metaforelor și a detaliilor semnificative, povestirea capătă culoare și viață. Amănunte, mici întâmplări sugerează stări de spirit colective, starea sufletească a mulțimii sau a unor protagoniști. Tonul relatării este când
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285581_a_286910]
-
sau biografice, ci prin metaforă. Artistul făcea desigur o glumă când se autointitula sculptor, pictor, poet. El „sculpta” doar atât cât să clarifice compoziția, păstrând suprafața lemnului, iar cu vopseaua nu căuta alte subtilități în afara celor impuse de ritmare și alternarea culorilor. Nici epitafurile sale nu sunt „poezie”; ele stau foarte aproape de bocet, versificația, rima și ritmul pe care sunt construite țin de mnemotehnica oralității, prin care o idee sentiment se cere esențializată. Aceste aspecte ale creației lui Stan Pătraș capătă
50 de ani de art? naiv? ?n Rom?nia:enciclopedie by Costel Iftinchi () [Corola-publishinghouse/Science/84035_a_85360]
-
O nouă abordare a opoziției persoană / 143 4.5. Deicticele spațio-temporale în narațiunile la persoana întîi și la persoana a treia / 149 4.6. "Întruparea" naratorului și motivația actului narativ / 151 4.7. Cîteva consecințe pentru interpretare / 153 4.8. Alternarea referinței pronominale la persoana întîi și la persoana a treia / 159 4.8.1. Alternarea referinței pronominale la persoana întîi cu cea la persoana a treia în Henry Esmond / 161 4.8.2. Alternarea referinței la persoana întîi și a
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
întîi și la persoana a treia / 149 4.6. "Întruparea" naratorului și motivația actului narativ / 151 4.7. Cîteva consecințe pentru interpretare / 153 4.8. Alternarea referinței pronominale la persoana întîi și la persoana a treia / 159 4.8.1. Alternarea referinței pronominale la persoana întîi cu cea la persoana a treia în Henry Esmond / 161 4.8.2. Alternarea referinței la persoana întîi și a referinței la persoana a treia în romanul modern: Herzog, Numele meu fie Gatenbein, Montauk / 167
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
consecințe pentru interpretare / 153 4.8. Alternarea referinței pronominale la persoana întîi și la persoana a treia / 159 4.8.1. Alternarea referinței pronominale la persoana întîi cu cea la persoana a treia în Henry Esmond / 161 4.8.2. Alternarea referinței la persoana întîi și a referinței la persoana a treia în romanul modern: Herzog, Numele meu fie Gatenbein, Montauk / 167 5. Opoziția "perspectivă": perspectivă internă perspectivă externă / 177 5.1. Relația opoziției "perspectivă" cu opoziția "persoană" / 177 5.2
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
narative și dialogate, ritmul acesteia poate fi determinat pornind de la succesiunea diferitelor forme de narațiune fundamentale care cuprind partea narativă a unei opere (relatarea, comentariul, descrierea, prezentarea scenică însoțită de relatarea acțiunii) și de la relația acestora cu profilul narativ. În timp ce alternarea părților narative și dialogate are loc în mare măsură independent de situația narativă, succesiunea formelor fundamentale de narațiune într-un roman este determinată în primul rînd de situația narativă. Aici trecerea de la o situație narativă la alta joacă un rol
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
în mare măsură independent de situația narativă, succesiunea formelor fundamentale de narațiune într-un roman este determinată în primul rînd de situația narativă. Aici trecerea de la o situație narativă la alta joacă un rol important. Narațiunile în care există o alternare considerabilă a formelor fundamentale și tranziții frecvente de la o situație narativă la alta au un ritm foarte pronunțat. Narațiunile care se bazează doar pe una sau două forme fundamentale și pe o situație narativă menținută în mod consecvent, pe de
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
punctului de vedere din mediul actorial, cum se întîmplă, de exemplu, în seria de romane de tip stream of consciousness a lui Dorothy Richardson intitulată Pelerinaj. În romanele de acest gen un tipar al alternanței ritmice poate fi produs prin alternarea dialogului cu prezentarea conștiinței. Alternanța viziunii din interior de tip personal și a dialogului în romanul Portret al artistului în tinerețe al lui Joyce are un efect ritmic din cauza trecerii constante de la întîmplările externe la cele interne, de la elemente stridente
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
să fie cu noi toți". Un tipar narativ poate de asemenea deriva din recurența stereotipă a unui anumit contur al profilului narativ. Profilul care se nivelează către finalul unei povestiri este un astfel de tipar. O anumită regularitate la nivelul alternării părților narative și a fragmentelor dialogate poate de asemenea fi considerată un tipar al procesului narativ, în cazul în care nu mai este întrerupt de variații ale acestui tipar secvențial. Panta auctorial-personal, tendința de a trece de la o situație narativă
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
să conchidem că dinamizarea procesului narativ este întotdeauna doar rezultatul productivității creative și că schematizarea este întotdeauna doar consecința entropiei creative, adică a epuizării productivității creative a unui autor. Aceste două tendințe trebuie analizate în interdependența care le este specifică. Alternarea părților dinamice și a celor schematizate ale unei narațiuni este o trăsătură caracteristică a structurii textului narativ literar, probabil în contrast cu textul factual dintr-un manual, cu textul în proză non-ficțional din cărțile tehnice, din fișa medicală a unui pacient sau
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
unui pacient sau dintr-un proces-verbal întocmit de poliție. Asemenea texte sînt, de regulă, structurate într-un mod mai uniform. Această particularitate a textelor narative literare reflectă o regulă formală fundamentală a creațiilor estetice, și anume compoziția structurală marcată de alternarea elementelor artistic tensionate și relaxate. Aceste considerații au implicații legate de relația dintre romanul literar și cel popular. Diferă în mod vizibil dispunerea părților dinamice și schematizate, precum și raportul lor în aceste două forme? Diferențele de la nivelul atitudinii cititorului față de
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
mai însemnată ca o confirmare a tezei mele, întrucît a fost formulată expres în opoziție cu perspectiva lui Booth asupra caracterului trivial al diferenței dintre forma la persoana întîi a narațiunii și forma la persoana a treia 230. 4.8. Alternarea referinței pronominale la persoana întîi și la persoana a treia Nu aș vrea să fiu eul care trăiește povestea mea. (Max Frisch, Numele meu fie Gantenbein) El este un eu ținut la distanță. (Jacques Dubois și alții, Retorică generală) În
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
acum vreo săptămînă sau două și nu m-aș mai fi culcat de atunci. Nu știu cînd a fost ziua de ieri. Mi se pare că de luni de zile port autorizația de căsătorie în buzunar 233. 4.8.1. Alternarea referinței pronominale la persoana întîi cu cea la persoana a treia în Henry Esmond În istoria romanului britanic, opera Henry Esmond a lui Thackeray (1852) reprezintă cel mai interesant exemplu de alternanță constantă între referința la persoana întîi și referința
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
Loofbourow se limitează la problema importantă legată de faptul că sursa lui Thackeray pentru referința naratorului la persoana întîi la sine însuși la persoana a treia trebuie căutată în literatura contemporană a memoriilor 238. O altă încercare de a explica alternarea specifică a referinței pronominale la persoana a treia cu cea la persoana întîi în romanul la care ne referim nu a mai avut loc înainte de Wolfgang Iser239. Iser explică tranziția de la "eu" la "el" ca pe o încercare a autorului
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
condiționat atitudini și întîmplări anterioare; în al doilea rînd, faptul că între timp facultatea autoevaluării conștiente trebuie să se fi dezvoltat considerabil, din moment ce acum aceasta se poate raporta la trecut cu atîta detașare"240. Acest lucru acoperă principalul efect al alternării referinței pronominale: detașarea naratorului la persoana întîi de experiențele sale anterioare 241. Un aspect al acestui fenomen a fost, totuși, complet ignorat. Variațiile de la nivelul folosirii pronumelor nu au loc doar în relație cu eul care trăiește care apare ca
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
prezent. Distanțarea are loc de fapt în două etape. Mai întîi, eul narator se eliberează de eul care trăiește, apoi referința la eul care trăiește este mutată la persoana a treia pentru a se ajunge la o distanță mai mare244. Alternarea referinței pronominale devine mai complexă prin folosirea frecventă a pronumelui "noi", întîi pentru Esmond și camarazii săi, apoi pentru eul care trăiește și în sfîrșit pentru narator sau pentru eul narator. O analiză mai detaliată a acestui fenomen ar oferi
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
romanul Henry Esmond 245. Totuși, este o diferență între modificarea pe care Thackeray a făcut-o pe parcursul scrierii și cea realizată pe parcursul revizuirii. Adăugirea la aparatul editorului începînd cu cea de-a treia carte aparține celei din urmă categorii, în timp ce alternarea referinței la persoana întîi și a referinței la persoana a treia, care era deja inclusă în schema inițială a romanului, aparține celei dintîi. Este o parte esențială a structurii romanului care merită să fie cercetată atent. 4.8.2 Alternarea
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
alternarea referinței la persoana întîi și a referinței la persoana a treia, care era deja inclusă în schema inițială a romanului, aparține celei dintîi. Este o parte esențială a structurii romanului care merită să fie cercetată atent. 4.8.2 Alternarea referinței la persoana întîi și a referinței la persoana a treia în romanul modern: Herzog, Numele meu fie Gatenbein, Montauk Alternarea referinței pronominale deja a apărut din ce în ce mai frecvent în romanele celor mai diverși autori. Următoarea listă cuprinde doar o parte
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
aparține celei dintîi. Este o parte esențială a structurii romanului care merită să fie cercetată atent. 4.8.2 Alternarea referinței la persoana întîi și a referinței la persoana a treia în romanul modern: Herzog, Numele meu fie Gatenbein, Montauk Alternarea referinței pronominale deja a apărut din ce în ce mai frecvent în romanele celor mai diverși autori. Următoarea listă cuprinde doar o parte dintre cele mai cunoscute romane sau povestiri din literatura engleză și din cea germană în care apare aceasta și nu este
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
249. Aspectul formal, care ne interesează pe noi în primul rînd în contextul nostru, cîștigă un interes local suplimentar prin acest cadru. Încă o dată devine evident aici că literatura, în calitate de artefact estetic, și realitatea nu se supun întotdeauna acelorași legi. Alternarea referinței la persoana întîi cu aceea la persoana a treia în literatură pare să fie mai semnificativă într-o narațiune care tratează întîmplări externe decît în relație cu prezentarea conștiinței. În Henry Esmond această schimbare este realizată mai ușor în
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]