735 matches
-
a vieții pămîntești, ea ajunge să creadă într-o justiție compensatoare după moarte sau, invers, să caute o compensație prin intermediul revanșei agresive,ceea ce ar duce la desființarea imediată a tuturor nedrepăților. Cele două superstiții înrădicinate în stratul mitic ancestral sînt ambivalent legate și susceptibile să se transforme una în cealaltă. Justiția imanentă sub forma sancțiunii implică raporturile exterioare dintre oameni (nedreptatea lumii) tocmai din cauză că se referă în primul rînd la raportul esențial al fiecărui om cu sine însuși, la raportul dintre
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
un pretext devalorizării bruște a oricărui efot de sublimare, imposibilă în absența forței combative a acceptării și respinsă de confuzia cu manifestarea ei caricaturală, care este resemnarea, lipsa oricărei combativități. Cele două excese combativitatea brutală și resemnarea inacceptabilă sînt contrapolii ambivalenți ai descompunerii forței de acceptare. Carența forței sublimante a Occidentului este totuși contrabalansată de forța ei de spiritualizare, care a reușit să creeze spiritul științific. Occidentul nu poate atinge nivelul sublimării decît prin spiritualizare, iar idealul numai prin intermediul ideii. Va
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
de asemenea să nu fie pierdut printr-o viziune falsă a sublimării, curajul aflat la baza agresivității instinctive, reziduu al animalității. Pericolul inerent vieții umane nu provine din acest fond inconștient, ci din deformarea lui subconștientă sub cele două forme ambivalente și exaltante ale sale: violența intimidantă și suavitatea, blîndețea ipocrită, care nu sînt decît forme ale angoasei vitale, ale lașității. Salvarea constă în curajul de a aborda și a revalorifica tendința spre pervertire, motivația subconștientă, în combativitatea spirituală și sublimă
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
renega afirmația sau de a muri pe rug. I s-a acordat un răgaz de două săptămîni ca să reflecteze, dar, decît să jure strîmb, a preferat rugul. În privința ezoterismului, acesta a marcat în toate culturile decadența misticismului sub două forme ambivalente: speculația teozofică și satanismul, eșuarea eticii în banalizarea excesivă. Aceste două forme de ambivalență nu sînt deloc absente în epoca actuală, ba chiar cunosc o nouă perioadă de înflorire. 4) ACTUALITATEA PROBLEMEI ESENȚIALE În fiecare moment al cursului istoriei, starea
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
nenumărate nuanțe operează conform celor patru categorii tipice: vanitate, culpabilitate refulată, acuzație dușmănoasă și sentimentalism tîngui-tor. Cu alte cuvinte autodisculparea vanitoasă a sinelui prin tendința de a refula orice greșeală, agravată de inculparea vanitoasă a celorlalți, a lumii, a vieții. Ambivalenta dintre disculpare și inculpare constituie legea funcționării dizarmo-nizante a subconștientului. Imaginația evazionistă, constă într-un spectacol interior în care sîntem în același timp protagonist și spectator, cînd angoasat, cînd triumfător. În schimb, imaginația justificatoare este un fel de dialog interior
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
Maladia psihică sub forma nervozității constă în a nu ști nici să modifici, nici să accepți în mod rațional. Incapacitatea de a schimba situațiile variabile duce în principiu la eșecuri, a căror acumulare descurajează forța de acceptare și o scindează ambivalent în accese de resemnare care alternează cu o iritabilitate agresivă, și care, reținută la nivelul imaginației exaltante, se descarcă în meditații ce nu fac decît să intensifice furia neputincioasă. Sub forma banalizării, maladia psihică constă într-o sarcină exaltată de
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
rațional valorificator. Nonvalorile nu sînt promisuni autentice de satisfacere, ci tentații mincinoase falsificate de falsele promisiuni de satisfacție ale vanității. Este suficient ca vanitatea să se grefeze pe un motiv valid, pe o valoare pozitivă, pentru ca să se producă potrivit legii ambivalente a subconștientului descompunerea maladivă a valorii prin scindarea ei în două non-valori contradictoriu legate, una vanitos exaltată, iar cealaltă culpabilă și inhibată. Oricît de dăunător ar fi acest dinamism al pervertirii, el este din fericire și pe drept cuvînt condiția
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
medierea chipului matern, apa se contopește cu însăși moartea. Complexul matern camilpetrescian și repudierea primei părți a vieții sale fac din Emilia o imagine iconică a arborelui morții (Todtenbaum): "Apa, substanță de viață, este și substanță de moarte pentru reveria ambivalentă. Pentru a interpreta corect capacul morții, "Todtenbaum " trebuie să ne amintim, împreună cu C.G. Jung, că arborele este înainte de orice un simbol matern; de vreme ce și apa este un simbol matern, putem surprinde în Todtenbaum o stranie imagine a îmbinării germenilor. Situând
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
acestei prelungiri a "spațiului" survine, de pildă, în capitolul O după-amiază de august: sufrageria meschină a Emiliei vs. dormitorul ei. Sugestivă și plină de conotații, pe care le vom susține argumentativ în continuare, este asemănarea cu un muzeu loc tradițional ambivalent în care "ceea ce trebuie imaginat" și realitatea coexistă: "E în mine o lămurire mare și egală ca într-o sală vastă de muzeu. Îmi arată spre camera de dormit de alături, îi răspund cu un gest din aceeași gamă, arătând
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
ale autorului se constituie într-o hors d'œuvre, care instituie comunicarea între planul narațiunii și cel al comentariului. Întrerupând, constant și ferm, nota de subsol dobândește emergență maximală, probează că este, la rându-i literatură, dar instituie un raport ambivalent. Continuitatea dintre cele două niveluri există fără posibilitate de tăgadă, iar ambivalența atrage după sine dificultatea de a preciza care dintre planuri prezente prevalează 313. La nivel stilistic și într-o originală convergență a semnificațiilor simbolice cu "citirea" romanului prin
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
nu se profilează decât indirect. În romanul camilpetrescian, dimpotrivă: naratarul este absolut necesar a fi diferit atât de cititorul fictiv cât și de cel concret (cel care citește romanul). Așadar, primul aspect oferă un indiciu prețios al structurii inversate, chiar ambivalente. Autorul fiind deopotrivă prezent și absent, scenariul poietic ne permite o relaționare cu tipologia autotematizării auctoriale existente încă din secolul al XVII-lea.397 Știm, datorită scriitorilor antici (Cicero, Plutarh etc.) că promotorul autoproiecției auctoriale a fost Phidias, care s-
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
class" sunt cele mai expuse iar "societatea socialistă multilateral dezvoltată" putea dirija sentimentul de insecuritate, generator prin compensație al unui complex de superioritate culturală (incluzând imaginarul drept de a indexa performanțele lingvistice ale celorlalți). s Poziționarea în sistemul referențial este ambivalentă: "prostituată" dar și "lesbiană" (vezi CNTRL). Interesant este faptul că perechea masculină a cuvântului (gramatical vorbind), GOUIN, este înregistrat ca "matelot d'une mauvaise tenue" (marinar prost îmbrăcat, cu ținută neglijentă). Asta explică în parte preocuparea organelor (profesioniste, contractuale sau
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
spus Creștinismul/ e pe ducă/ l-am mângâiat pe umeri// Nu uita era miezul nopții/ aveam cornițe...// Dimineața fac tumbe/ mă îmbrac în costum de prinț// Și cânt din nou despre/ Vestea cea "bună"" (După miezul nopții). Viziunile acestor personaje ambivalente, descrise în texte precum Făptura umană, Orașul nocturn, Îngerul pământului sau Rege din Uruk pe apele morții par a se reflecta direct în apele thanatice desprinse din mythosul pre(-) sau paleocreștin: "Vino, prietene, să plutim pe apele adânci,/ să părăsim
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
ce-alungă norii din Altarul de pelin). O feminitate ce speră să convertească întreg universul, prin credința într-o iubire solară, totală, care să dea sens întregului trăit, dar și vag perceputului sau revelației. Vocea lirică feminină își creionează autoportrete ambivalente, în care principiul oximoronic pare a ordona virtuți și păcate, valori și vicii (undeva amintește, direct, "biografia cu păcat și înalt"). În esență însă, individualitatea poetică ce se relevă în Scrisori pe frunze și Altarul de pelin își refuză, programatic
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
tuturor influentelor, parizianul are mai multe fete. Această unitate a contrariilor constituie oximoronul, figură cea mai marcanta care caracterizează Pariziana. Totul se activeaza când se acumulează contradicțiile. Pariziana este ireductibila la o imagine tradițională, ea se plasează sub semnul unei ambivalente absolute, "sous șes aspects variés" [Uzanne, 1910, p.448]: tandra și seducătoare în aparență, ea poate fi, sub influența exceselor sociale, cinica, dominatoare și castratoare când este vorba de interesele sale vitale 128. Foarte delicată și fragilă în aparență, ea
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
son blé en herbe." Îl ricanait, excité par leș sous-entendus" [Maupassant, Bel-Ami, p.172]. Spre deosebire de discursul masculin, care operează cu termeni clari și are tendința de a clasa lucrurile terminologic, discursul feminin recurge la jocuri lingvistice și metaforice, oscilează între ambivalente și paradoxuri. Mistificarea intențiilor este acoperită de o voce tandra, inocentă și cu un timbru seducător, care destabilizează interlocutorul de gen masculin. Caracterul enigmatic bulversează interlocutorul, Pariziana devine un model prin manieră condescendenta de a accepta și manieră politicoasa de
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
relație cu cele contextuale, trezind în cititor impresia de vastitate, de evanescenta trăsături comune cu poetica leopardiană a vagului. La nivelul vocabulelor, tensiunea perpetua ce se naște la granița dintre caracteristicile semantice individualizante și deschiderea lor către context oferă măsură ambivalentei cuvântului quasimodian, componența definitorie a condeiului sau. În articolul citat în introducerea prezenței cercetări, Mariella Cantelmo sublinia, în alți termeni, aceasta dublă fațetă a cuvintelor ermeticului, gata să se închidă în duritatea pietrei sau să se transforme în suflu ce
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
poetul din Recanati: scriu fraților Cervi / nu celor șapte stele ale Ursei. Refuzul de a-si îndrepta cantul către frumoasele stele ale Ursei echivalează cu renunțarea la întreaga etapă criptica a propriei creații și reconfirmă în același timp poziția freudian ambivalenta de pe care scriitorul ermetic înțelege să se raporteze la maestrul sau, cu un amestec de admirație și respingere. Numeroasele trimiteri ale rimelor sale la Canturi, reliefate de-a lungul cercetării, au confirmat puterea de atracție pe care poezia romantică a
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
în mare măsură mască și vorba lui Leopardi, din ale cărui Canturi s-a hrănit, asemenea unui copil ce avea nevoie de un maestru, împotriva căruia s-a revoltat în mod inevitabil. Se poate vorbi astfel despre un leopardism quasimodian ambivalent: o dragoste amestecata cu ură ce învăluie într-o nouă mantie, neoromantica, versurile autorului ermetic. Preluările din Canturi punctate de-a lungul analizei permit plasarea leopardismului quasimodian în cadrul unui neoromantism de sorginte leopardiană, ale cărui ipostaze trebuie privite, în mod
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
dans le jardin paternel scintillantes, / Et parler avec vous des fenêtres.. Le refus d'adresser son chant vers leș étoiles de l'Ourse signifie renoncer à l'entière étape cryptique de șa poésie et confirme au même temps, l'attitude ambivalente, d'admiration et rejet, qu'il avait è l'égard de Leopardi. Cette attitude s'inscrit dans leș typologies comportementales d'une tradition littéraire forțe et saine comme elle a été décrite par Harold Bloom qui considère que chaque poète
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
dell'Orsa. Îl rifiuto di rivolegere îl canto verso le stelle implică la rinuncia a tutta la stagione oscura, chiusa della sua poesia e riconferma îl proprio modo di considerare Leopardi, con un mischio di ammirazione e rigetto. Questo atteggiamento ambivalente s'iscrive nelle tipologie comportamentali di una tradizione letteraria sana e forțe, così come è stată descritta da Harold Bloom, secondo cui ogni nuovo poeta è afflitto, all'inizio della carriera, da quella patologia malinconica chiamata l'angoscia dell'influenza
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
un cortegiu de stări/practici obligatorii. Sacrul apare mai întâi ca stare afectivă care îl copleșește pe Dionis-Dan, ceea ce R. Otto definește prin numinosum, structură emoțională a priori. Însă experiența numinosului, departe de a se manifesta ca univocă, se înfățișează ambivalentă și bipolară: pe de o parte, numinosul este raportare la un Mysterium tremendum, senzație de cutremurare în fața unei mărimi incomensurabile sau a unei puteri suverane; pe de altă parte, el este percepere a unui Mysterium fascinans, care se exprimă prin
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
mai mare măsură celei de a doua. Ca atitudine față de interdicții, personajul optează pentru sacrul de transgresiune. Numinosul nu rămâne niciodată la nivelul unei stări afective imediate, ci se transformă cu adevărat în sacru prin adăugarea unei reprezentări intelectuale. Experiența ambivalentă a puterii misterioase este transcrisă într-un limbaj filosofic și teologic, vocabularul sacrului. "Numinosul servește deci ca matrice pentru semnificații destul de variate, cum este cea a transcendentului, a infinitului, a absolutului, a supranaturalului, într-un cuvânt, a divinului" (Wunenburger: 2000
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
care îl dă Richard Rorty termenului, vorbind despre profundul și sănătosul sentiment de a accepta relativitatea gândirii celorlalți, dar, mai ales, a propriilor opinii. Un ironist care nu mai este revoltat de paradoxurile lumii, ci le filtrează printr-o atitudine ambivalentă, singura care-i conferă stabilitate. Un ironist ce și-a pierdut înverșunarea și, cu un aristocratic simț al ignorării nesemnificativului, tratează lumea ca text, iar oamenii, ca personaje. Iar această atitudine îl spiritualizează și îl face să îmbrățișeze diversitatea adusă
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
son analyse sous l'angle des " récits de destinée ". Sous l'influence de l'étude consacrée par Emmanuel Le Roy Ladurie au roman de l'abbé Fabre, Maurice Daumas décèle dans la personne du chevalier des Grieux un héros " parfaitement ambivalent, méchant et bon ". L'Histoire de sa vie " est un véritable récit de fatalité qui conte la destinée d'un véritable héros positif. Et cette synthèse est non seulement réussie, mais aussi parfaitement neuve. Elle légitime à elle seule l
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]