866 matches
-
piele, se încordă, se agățase, strângea bara, gata, era sus. Tramvaiul aproape gol, doar câțiva pasageri. În față, un tânăr ciufulit, cu obrazul bubos, citea, foarte excitat, dând din picioare, o revistă. Își dusese, sufocată, mâna la gât. Închise ochii, amețită, ca într-un leșin, își șterse fruntea rece, transpirată. Când i-a deschis, tânărul dispăruse. Coborâse, probabil, rămăsese doar revista mototolită, pe scaun. O luase, automat, cu un gest absurd, rapid, fără să-și dea seama. Primele fraze țâșniră, agresive
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
si disponibil, sânii sticloși, butonul electric, șoldurile de aur. Clientul întinde, zâmbind, mâna spre paharul cu lapte. Când atinge paharul, izbucnește sirena. Tirul zgâlțâie pereții, trupurile, fotoliile, să scoale și morții. Alarmă infernală, sfârșitul lumii. Anatol Dominic Vancea Voinov zvâcnește, amețit, să oprească infernul. Telefonul, chiar lângă pat. Deșteptătorul, chiar lângă pat. Nu, nu asta era. Mânatremură, căutând butoane, siguranțe, clapete. Soneria... țiuitul acela lung al aripilor metalice, văzduhul, clopoțeii balamucului, sunând deșteptarea. Da, e dimineață, geamurile tremură sub zgomotul întețit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
umilit, furnicarul. Să vadă ce efect are bufonul asupra unui mediu îngrădit. A luat liftul, tramvaiul, troleibuzul. A coborât, adică, în stradă, în paradis. Cu un singur gând: se va duce la teatru. A privit strada murdară, fețele obosite, agitația amețită, umilă. S-a oprit la chioșc. A avansat, ca furnica, la coada cozii pentru băutura sălcie și tartina obosită. Felii care înlocuiau pâinea, cu o peliculă roșie lamijloc, înlocuind salamul. Pietonii se mișcau greoi, tăcuți, salivând, în așteptarea trofeului. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
nici portocale nu-mi trebuiau. Poftim, portocale, ce mi-or fi trebuit... Tolea arătă din nou cele două pungi cu pui decapitați. Își deznodă fularul bordo de la gât. Un toreador obosit. Coana Venera, speriată, cu mâna pe clanță, se pleoștise, amețită, sleită. — Ca să vezi, m-am luat cu vorba. De fapt, scumpă doamnă, venisem pentru amicul Cușa. Cu Tavi am ceva de discutat. Câinele tresări, nu tresări, imposibil de știut. Dar bătrânica descleștase mâna de pe clanță. Își ștersepalmele transpirate în poala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
clinti. Doamna Venera făcu un ultim efort, amplifică vocea. — Să-ți arăt opera lui. M-am decis. Să ți-o arăt... Se sprijini de scrinul unde rămăsese tava cu ceștile de cafea. Comise câțiva pași legănați, nesiguri. Se legăna, parcă, amețită, șchiopăta, se clătina, emoție, ce-o fi fost. Se învârti, fără rost, câteva clipe, în jurul fotoliului. — Vino, am să-ți arăt opera lui. Hai, vino. Glasul își recăpătase vibrația, termicitatea. Avansa prudent, clătinându-se pe stânga, se îndreptau spre ușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
timpul. Brusc, un scârțâit lung. Scârțâit lung lung, ca un țiuit de alarmă. Obrazul negru al ghidului, lângă obrazul de prunc senil al turistului. Săreau brambura, cu brațele ridicate. Ca toți ceilalți pasageri, bulucindu-se unii peste alții. Dominic zvâcni, amețit, orbecăind lângă canapeaua scundă. Nervii rupți, dintr-odată. Auzea, undeva, vârtej de voci alertate, aripi sticloase de păsări ciocnindu-se și un șuierat scârțâit lung, ondulat, subțiat, vicios. Apoi, acum, cascadă de hohote vesele, roșii, demente, clopoțeii, clopoțeii, cabaretul diavolului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
sigur că da. Nu, nu m-ați deranjat. Da, sunt cu niște prieteni. O, bancul e nou, nu-l știam. Da, singura calitate a Tovarășului Suprem... provoacă zilnic noi glume bune... și Irina râde, înveselită. Pune receptorul în furcă, stânjenită, amețită. Speriată de ce spusese sau de excesiva ei grabă de a ridica receptorul sau de șansa care s-a dovedit falsă sau de risipa serii care se taraște perfidă, încetinită. Se rotește pe un picior, să se explice. — Domnul Gafton! Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
de la drumul său de vântul imprevizibil al tristeții și ghinionului. La înmormântarea mamei sale, îl văzusem umblând ca prin ceață, copleșit de durere. Poate ar fi trebuit să stau mai mult de vorbă cu el, dar eram eu însumi prea amețit, prea zguduit pentru a-i fi de ajutor. Câteva îmbrățișări, câteva lacrimi vărsate și cam atât. Pe urmă, el s-a întors la Ann Arbor și am pierdut legătura. Mă consider principalul vinovat, dar Tom era suficient de mare ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
creșteri. Un scurt moment de la finele serii. Nu știu dacă răspunde sau nu la întrebare, dar îl înaintez ca pe o ultimă probă. Când am terminat desertul, Lucy era deja sus, în pat, iar cei patru adulți rămași erau cam amețiți. Stanley a propus un pocher ca între prieteni și, amestecând pachetul de cărți și vorbind despre noua lui viață la tropice (stând sub un palmier, cu un pahar de rom într-o mână și o țigară de foi Montecristo în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
desfăcute, îmbrăcată și cu gura deschisă, fârnâind ușor în noaptea caldă newyorkeză; Tom și Rufus erau în living, stând în fotolii și fumând. Tom trăgea gânditor de Camelul cu filtru. Rufus, care pufăia ceva ce semăna a iarbă, părea puțin amețit. Drogat sau nu, s-a exprimat foarte clar după ce le-am citit testamentul lui Harry. Era hotărât și, orice a făcut sau a spus, Tom nu a reușit să îl clintească din ale lui. Nu voia decât să vorbească despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
din Times Square. Îmi plăceau ecourile din sălile alea subterane, îmi plăcea să îmi interpretez cântecele în timp ce oamenii aruncau monede și hârtii de un dolar în cutia viorii lui Greg. Uneori cântam drogată și Billy zicea că sunt fetița lui amețită, iubită, pilită. Alteori cântam trează și Greg îmi spunea Regina de pe Planeta X. Doamne-Dumnezeule. Ce vremuri bune au fost alea, unchiule Nat. Câd nu câștigam destul cântând, mă duceam și furam din magazine. Îmi spuneau Aurică fără Frică. Treceam pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
Bună. Îmi dă un pupic rapid pe obraz și sper să nu-și ardă buzele, pentru că sunt sigură că fața mea e roșie ca focul. Eu cu siguranță simt că iau foc. Dar sunt și fericită și... ei bine, puțin amețită. Nu am mâncat nimic toată ziua. —Bună, îi răspund, pentru că nu pot să mă gândesc la nimic altceva. Simt că m-am îndrăgostit a doua oară în viață. Sunt ca o adolescentă la prima întâlnire. Nu știu ce să spun, dar îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
aruncă vreunul în aer în numele religiei. Apoi dau la paginile mondene, ca să mă înveselesc. Îmi place să văd poze cu oameni care au ieșit în oraș și se distrează. Dar când dau pagina, îmi stă inima-n loc. Mă simt amețită. Iată-l. Adam. O poză imensă domină pagina. E în New York. Îmbrăcat mortal. Și cu un manechin de braț. Simt că-mi vine să vomit. Arată perfect împreună. Ea e tot ce nu sunt eu: înaltă, bogată, slabă și bronzată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
puternice și perfect bronzate. Lumânarea din mijlocul mesei pâlpâie nesigură între noi și bulele de șampanie parcă mi s-au urcat direct la cap. Îmi întind mâna și o așez curajoasă pe brațul puternic al lui Adam. —Deja te simți amețită? râde el. — Nu. — Păi, atunci clar mai ai nevoie de ceva de băut. Îmi umple iar paharul. Când vine felul principal, linguini cu trei feluri de brânză și măsline, îl devorez. Arată minunat, iar gustul e și mai și. Porțiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
luminat și de liniștit. Solul mi se pare mai solid ca niciodată. Mă așez pe un scaun de plastic și rămân o vreme așezată, Încercând să-mi revin, Însă când, În cele din urmă, mă ridic, mă simt În continuare amețită. În timp ce pășesc, În jurul meu totul e neclar, ca un abur și nu-mi vine să cred că mă aflu aici. Trăiesc. Sinceră să fiu, n-am crezut că voi mai ajunge vreodată Înapoi pe pământ. — Emma ! aud că mă strigă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
halat alb gofrat și arată pur și simplu de vis. Simt un fior de mândrie și mă Întind să-l pup. — Bună, zice, râzând. Ai grijă. Îmi dă cafeaua. Cum te simți ? — Bine. Îmi dau părul de pe față. Un pic amețită. — Nici nu-i de mirare. Ridică din sprâncene. La ce zi ai avut ieri. Absolut, Încuviințez și iau o gură de cafea. Deci. Ne... mutăm Împreună ! — Dacă Încă mai vrei. Sigur că da ! Sigur că da ! Zâmbesc larg. Și e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
atinge ușor nasul. — Bine ! spun ușor cam prea strident. Foarte bine ! Trebuie să preiau rapid controlul asupra situației. Trebuie. — Jack... vrei te rog să-mi dai niște apă ? mă trezesc spunând. Eu am să rămân aici. Mă simt un pic amețită. Jack pare alarmat. — Mi s-a părut mie că ceva nu e În ordine. Hai să te duc acasă. Chem imediat mașina. — Nu. E... OK. Vreau să rămân. Du-te și adu-mi doar puțină apă. Te rog, adaug, pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
la mine. — Doamnă, ai băut cumva? Nu, zic indignată. Adică... da. Dar a fost doar puțin vin la prânz... Taximetristul clatină neconvins din cap și demarează, iar eu intru cu pași nesiguri la Sephora. Sinceră să fiu, mă simt ușor amețită. Și, în clipa în care împing ușa, mă simt și mai amețită. O, Doamne. E mai decât credeam. Muzica bubuie în boxe, fetele se vântură sub reflectoare, iar tipi îmbrăcați foarte la modă, cu tricouri polo și șepci negre, înmânează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
a fost doar puțin vin la prânz... Taximetristul clatină neconvins din cap și demarează, iar eu intru cu pași nesiguri la Sephora. Sinceră să fiu, mă simt ușor amețită. Și, în clipa în care împing ușa, mă simt și mai amețită. O, Doamne. E mai decât credeam. Muzica bubuie în boxe, fetele se vântură sub reflectoare, iar tipi îmbrăcați foarte la modă, cu tricouri polo și șepci negre, înmânează pungi cu cadouri. Mă uit ca vrăjită în jur: n‑am văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
să cădem în pat împreună, și gura lui e lipită de a mea, iar mintea mi‑e transportată de alcool și de încântare. În timp ce el își dă grăbit cămașa jos, îmi surprind imaginea în oglindă. Mă uit și mă văd amețită și fericită și o voce din minte îmi spune: să nu uiți niciodată această clipă. Să nu uiți niciodată această clipă, Becky, pentru că acum viața ta e perfectă. Restul este un abur de plăcere și beție, plutind spre uitare. Singurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
din buțile stivuite în pivnițele boltite, răcoroase și adânci. Ambrozii savurate pe îndelete din ulcioare păstrate în lăcașuri anume săpate în ziduri pentru ele, de a căror vechime nici măcar marele boier nu-și mai amintea. Și toate astea sub lumina amețită a unui opaiț ținut în palme de un fecior palid ca un zeu alungat din înălțimi olimpiene, care se pricepea să-l răscolească zicându-i, cu glas de înger, cântece despre iubiri vinovate și doruri rătăcite. Consulul era... neconsolat mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
de scris niște scrisori importante... Dar se opri deodată, cu o expresie de supremă surpriză. Liniștea și clipele de desfătare din casa marelui boier Filipescu... Vinurile gustate direct din buțile stivuite... Pivnița boltită... Răcoarea... Ambrozia savurată din ulcioare vechi... Lumina amețită a unui opaiț ținut în palmă de un fecior palid... Acel zeu alungat din Olimp... Glasul de înger... Cântecele despre iubiri vinovate și doruri rătăcite... În fața lui stătea acum chiar acel prince charmant. Venea spre el. Sau, cel puțin, așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
tăcut, dar a clătinat din cap. Era incapabilă să mai scoată vreun cuvânt văzând viteza cu care viitorul ei soț se schimba chiar sub ochii ei. —Ei, cred c-ar trebui să încercăm să facem unul. —Pe bune? Cu capul amețit, Susan s-a chinuit să-și schimbe puțin poziția, dar s-a schimonosit la față descoperind c-o durea tot corpul. Stai puțin... eu visez acum? Sau celălalt Nick a fost răpit de extratereștri și înlocuit cu o versiune clonată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
Sângele Îmi curgea cu atâta rapiditate prin vene că amețeam. — Și cine e persoana cu care locuiești? am Întrebat eu Într-un final, cu diplomația ce mă caracterizează. Mi-am luat mâinile de pe ceafa lui, cam fără chef. El arăta amețit și Încerca să-și treacă degetele prin păr, un gest momentan imposibil, căci ambele mâini Îi erau ascunse sub puloverul meu. Când a realizat asta, pe chip i s-a citit șocul. Și le-a retras cu o grabă nedelicată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
Brusc, am realizat că, de când fusese ucisă Linda, aceasta era prima ocazie În care eram cu adevărat liberă, fără nici o responsabilitate pe umeri, În afară de ale mele, care Dumnezeu știe că nu sunt puține. Am pornit-o agale spre Camden, ușor amețită și fluierând În surdină. Zărindu-mi reflexia Într-o oglindă uriașă din vitrina unui magazin, m-am oprit o clipă ca să-mi verific ținuta. Pentru o gagică de polițai, n-arătam prea rău. Apoi, mi-am dat seama că era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]