67,494 matches
-
la Strasbourg, în inima democrației și a victoriei pe tărîmul luptei pentru drepturile omului. Piesa aceasta a fost descoperită și pusă în scenă acum doi ani de regizorul Alexandru Dabija, la Teatrul Bulandra, cu o distribuție sonoră, dacă i-aș aminti doar pe Victor Rebengiuc, Răzvan Vasilescu, Mircea Rusu, Dana Dogaru. Din păcate, montarea n-a avut parte nici de o premieră cumsecade, nici de promovarea pe care ar fi meritat-o din plin, apoi, Sala Izvor, unde se joacă, a
Eu sînt un pescăruș! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14067_a_15392]
-
să contureze o imagine a omului și a mesajului său văzute parcă de undeva de dinăuntru, dintr-o zonă de intimitate și de nemărturisire tulburătoare. Să ne reamintim ce anume cuprinde acest al VI-lea capitol: este " cine nu-și amintește textul poate își amintește mai ușor măiastrul film al lui Visconti " episodul balului în aristocraticul palat palermitan al principilor di Ponteleone. Scena de la care pleacă excursia hermeneutică este aceea când protagonistul, principele Fabrizio Salina, zărește într-una din numeroasele saloane
Lampedusa văzut de români by Smaranda Bratu Elian () [Corola-journal/Journalistic/14081_a_15406]
-
a omului și a mesajului său văzute parcă de undeva de dinăuntru, dintr-o zonă de intimitate și de nemărturisire tulburătoare. Să ne reamintim ce anume cuprinde acest al VI-lea capitol: este " cine nu-și amintește textul poate își amintește mai ușor măiastrul film al lui Visconti " episodul balului în aristocraticul palat palermitan al principilor di Ponteleone. Scena de la care pleacă excursia hermeneutică este aceea când protagonistul, principele Fabrizio Salina, zărește într-una din numeroasele saloane invadate de musafiri, viermuiala
Lampedusa văzut de români by Smaranda Bratu Elian () [Corola-journal/Journalistic/14081_a_15406]
-
divin, - este cel care se descrie pe sine în acele pagini. Potrivit acestei linii de gândire, marea literatură a tuturor epocilor și a tuturor popoarelor are o certă dimensiune religioasă - e operă în slujba lui Dumnezeu, ca una ce ne amintește neîncetat de Dumnezeu Creatorul: cei zece " Sefiroți schițează procesul creației; ei sunt numele lui Dumnezeu când el creează. Sefiroții sunt metafore atât de încăpătoare încât ei devin poezii în sine, sau chiar poeți." Totuși, în ciuda originalitații și ingeniozității puse în
Harold Bloom, Cabala și Geniile by Costică Brădățan () [Corola-journal/Journalistic/14072_a_15397]
-
nu mai încape îndoială în privința felului cum s-a ajuns la forma greșită: autoarele textelor sau corectoarele (judecând după semnături și după caseta tehnică, în ambele cazuri este vorba de două persoane diferite) nu știu sau știu foarte prost latinește! Amintindu-și, probabil, că în anumite cazuri substantivele latinești de declinarea întâi se sfârșesc în -ae (la genitiv, dativ singular și la nominativ plural), autoarele au presupus că și laude din expresia latinească al cărui înțeles este "cu mare laudă, cu
VOCI DIN PUBLIC () [Corola-journal/Journalistic/14076_a_15401]
-
este corect să judecăm noi calitatea exilului lui Andrei Pleșu de la Tescani, iar faptul că a acceptat postul de ministru al Culturii nu este condamnabil în sine. Din acel guvern mai făcea parte și Mihai Șora, iar, din cîte îmi amintesc, secretarul de stat la Ministerul Culturii, numit chiar de Andrei Pleșu, a fost dizidentul Dan Petrescu. Andrei Pleșu s-a delimitat de acțiunile reprobabile ale puterii din vremea respectivă (mineriade, expulzarea Regelui), iar postul de ministru de Externe l-a
Gheorghe Grigurcu par lui même by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14105_a_15430]
-
ale condeiului critic de mare și risipit talent, cred că încheierea acestui eseu trebuie scoasă din rama portretului. În general, eseurile se încheie abrupt. Florin Faifer se ferește de concluzii și încadrări definitive. Ca și exordiile, foarte variate și care amintesc de surprinzătoarele introduceri de capitole la "istoria" călinesciană, finalurile au totuși o notă individualizantă. Și tot de aer călinescian ni se par titlurile ce trimit la arta caracterologiei: "Furiosul", "Anxiosul", "Arțăgosul", "Apolinicul", "Glumețul" (care se credea astfel, fără să fie
Un fidel al Mnemosynei by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/14104_a_15429]
-
Mircea Tohătan etc. Dar între acești captivi și apologeți ai Grădinii, unul se detașează net prin evoluția lui singuratică și prin pasiunea devoratoare. Este vorba de Florin Niculiu. Deși cunoscut mai ales în latura lui suprarealist-metafizică, prin acele viziuni cosmogonice amintind vremurile Genezei, cînd apa se îngîna cu pămîntul și amîndouă cu aerul și cerul, ultimii săi ani l-au adus în vecinătatea marilor ceremonii vegetale. Propria sa grădină l-a absorbit definitiv și i-a transformat singurătatea într-un imens
Amneziile posterității (II) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14119_a_15444]
-
Ion Sapdaru, împreună cu Mihai Pastramagiu, semnatarul decorurilor și Alina Dincă, autoarea costumelor, au supus partitura shakespeariană unui drastic proces de actualizare, dar care alunecă uneori și în chip anartistic în zona parodicului nedorit. Nu mi se pare deloc inutil să amintesc că parodie vine de la grecescul parodos, prefixul para însemnând "pe lângă", "contra", iar "ode" înseamnă "cântec". Îmi asum riscul de a fi acuzat de teribilisme filologice și adaug că la origine parodie avea trei accepțiuni diferite - a cânta fals, a cânta
Violent și urât by Mircea Morariu () [Corola-journal/Journalistic/14117_a_15442]
-
iar pe pereți erau tablouri vechi înrămate artistic, oglinzi moderniste cu nori orbi, iar pretutindeni te întîmpinau statuete de marmură și porțelan pe piedestaluri, unele cu capul spart și pline de praf; am simțit mirosul mobilierului rînced și mi-am amintit de părinții Susanei care fuseseră foarte bogați. Mobilele grele, din mahon, păreau niște corpuri masive, de neurnit, parcă dușmănoase și oarecum periculoase; fuseseră pesemne martorii muți ai unei drame ce avusese loc cu ani în urmă, dramă de pe urma căreia nici
Juan Marsé - Vraja Shanghaiului by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/14093_a_15418]
-
cireașă. - Nu s-a mai întors niciodată din război " am zis. Dar nu știm dacă a fost omorît, nu știe nimeni. Ar putea fi foarte bine pe undeva, cu memoria rătăcită sau atinsă cumva, vreau să spun că nu-și amintește nici de familie, nici de nimic altceva și nu știe să se întoarcă înapoi, acasă... De-asta nu pot să spun că n-am tată. Susana mă privi curioasă și apoi zise: - Păi e ca și cum nu l-ai avea. La
Juan Marsé - Vraja Shanghaiului by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/14093_a_15418]
-
-o n-ar fi existat. Oricum, pentru a reveni, Ahile cel atît de iute de picior și la mînie, precum știm, nu izbutește să le întreacă în fugă nici măcar pe tacticoasele țestoase. Ceea ce încetează a fi o aporie, dacă ne amintim truismul conform căruia orice mișcare este guvernată tot de minte, inimă, literatură. Nu știu cum stau broaștele țestoase nici cu inima, nici cu literatura, însă ceva minte am impresia că au. La valeur n'attend pas le nombre des années, sînt de
Galateea secolului XX by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/14122_a_15447]
-
a vieții și a povestirilor lui E.T.A. Hoffmann. Un poet, învins de zei și predestinat să nu acționeze, ci să scrie, sufere, privească. Cel ce, între altele, la începutul operei, se îndrăgostește de o păpușă cîntătoare. O cheamă, ne amintim, Olympia. Și cîntă o minunată, complicată, rafinată arie de soprană spintă. Trebuie să fii poet ca să nu știi că Olympia e numai o cutie muzicală cu dimensiuni umane și înfățișare așijderea. Asta este cea dintîi morală: simplă, terre-a-terre și fabricată
Galateea secolului XX by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/14122_a_15447]
-
cuviință (ca pe o iubire-bibelou-de-porțelan). Iar apoi, cînd nu-i mai face trebuință, poate să o uite într-o magazie. Este un rol pe care, știm acum, Olympia îl refuză. De mai multe ori și în mai multe feluri. Vă amintiți aria Olympiei? Cînd ajunge cam pe la trei sferturi, se oprește. Poate că s-a defectat deja. Salvator, Coppelius intervine și învîrte cheia, destinzînd resortul prea întins. Poate chiar o mîngîie pe creștet și/sau îi șoptește o amenințare. Iar Olympia
Galateea secolului XX by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/14122_a_15447]
-
și de variațiile de tempo ale vorbirii. Asemenea cercetări ne-ar permite să stabilim în ce măsură pronunțarea recomandată ca singura corectă se folosește cu adevărat: unde, cînd, de către cine. Și totuși, chiar pînă la realizarea unui mare proiect, cred că putem aminti sau presupune cîteva lucruri simple. În primul rînd, că diferența dintre hiat și diftong nu e chiar atît de clară în înlănțuirea spontană a pronunțării; pe baze acustice, vorbitorii unei limbi vor decide uneori greu, în fața aceleiași secvențe, pronunțate de
Ortoepie culpabilizantă by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14141_a_15466]
-
Blandiana) nu făceau bine literaturii, căci "extindeau aria cenzurii"! Tot el spunea, pe de altă parte, că literatura în anii cenzurii a fost conformistă și că el însuși nu a avut ce cărți de curaj să editeze. Tot astfel, îmi amintesc, căci am lucrat în administrația unui teatru, că spunea un regizor conformist despre "Revizorul" lui Lucian Pintilie: a făcut rău teatrului, căci a înfuriat partidul! Cred că ar fi normal să luați și părerea unor asemenea autori, care au îndrăznit
voci din public () [Corola-journal/Journalistic/14156_a_15481]
-
zi la canal? - O săptămână lucram de la șase dimineața la șase seara, iar în următoarea de la șase seara la șase dimineața. Ei bine, cerul nopților era feeric, n-o să-l uit. Eram cu Călin Botez, cu Petru Manoliu și ne aminteam de CAPȘA, de NESTOR... ori ne recitam poezii. Însă cel mai extraordinar lucru era bolta cerească! Niciodată nu mi-aș fi putut imagina cum, noapte de noapte, deasupra noastră se petrec atari minunății...Toată noaptea bolta se mișcă, stelele având
Barbu Brezianu: by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/14113_a_15438]
-
din moment ce a ales romanul pentru a se exprima, ceea ce s-a dovedit o capcană. În timpul scrierii romanului a apărut o incompatibilitate între viață și scriitură, între ce a scris pe hîrtie și realitate; au apărut două "euri", cel care-și amintește de Auschwitz și cel căruia îi "place să scrie" și care nu se mai regăsește în roman. Cum să faci să coincidă cele două "euri"? Este evident că primului "eu", celui care-și amintește, nu-i face plăcere lucrul acesta
Eugène Van Itterbeek - Imre Kertész sau lupta cu "Eul" by Traiana Necșa () [Corola-journal/Journalistic/14121_a_15446]
-
apărut două "euri", cel care-și amintește de Auschwitz și cel căruia îi "place să scrie" și care nu se mai regăsește în roman. Cum să faci să coincidă cele două "euri"? Este evident că primului "eu", celui care-și amintește, nu-i face plăcere lucrul acesta. E ca și cum romanul își depășise scopul, cel de a mărturisi devorînd "eul" autorului: "Munca mea, scrierea romanului reușea să-mi atrofieze sistematic experiența trăită în interesul unei formule artificiale - sau, dacă preferați artistice - care
Eugène Van Itterbeek - Imre Kertész sau lupta cu "Eul" by Traiana Necșa () [Corola-journal/Journalistic/14121_a_15446]
-
rezumă la experiența fundamentală a "refuzului", a eșecului, a cărui încarnare este personajul central Köves din partea a doua a romanului Eșecul, provine din refuzul publicării primului roman, Fără destin, sub pretextul lipsei de expresie artistică a experienței trăite în Lagăr. Amintim că prima carte a lui Primo Levi, Dacă acesta este un om, a cunoscut aceeași soartă în Italia. Or, conștientizarea acestui eșec se situează în chiar prelungirea experienței de la Auschwitz, agravată în plus de întoarcerea în țara natală plonjată într-
Eugène Van Itterbeek - Imre Kertész sau lupta cu "Eul" by Traiana Necșa () [Corola-journal/Journalistic/14121_a_15446]
-
dintre cei invocați în pagina scrisă nu mai sînt); de pildă, Ovidiu Gologan, povestind cum i-a spus lui Enescu în ce măsură aparatul de filmat "poate filma creierul și toate gîndurile omului și tot murmurul ființei lui"; sau monteusa Iolanda Mîntulescu, amintindu-și că în tinerețe "Liviu dorea să devină cîntăreț de operă", drept care, în pauzele de montaj, cîntau împreună romanțe!; sau Victor Rebengiuc, povestind ce șoc a avut cînd, după ce în rol fusese distribuit altcineva, Ciulei l-a chemat și i-
Pădurea lui Ciulei by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14145_a_15470]
-
sau Victor Rebengiuc, povestind ce șoc a avut cînd, după ce în rol fusese distribuit altcineva, Ciulei l-a chemat și i-a spus "fără nici o introducere prealabilă: Victore, m-am gîndit să joci tu pe Apostol Bologa"; sau Ana Szeles, amintindu-și că incomparabilul regizor a sfătuit-o să nu poarte niciodată imitații ("Decît o imitație de blană, mai bine fă-ți un palton elegant, m-a povățuit el"...) Și cîte și mai cîte! Cel mai puțin convingător capitol al cărții
Pădurea lui Ciulei by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14145_a_15470]
-
E o opțiune justificată, legată de profilul-tip al destinatarului. Ni se oferă, în schimb, cîteva surprize, prin unele cuvinte familiar-argotice mai noi (urechism, a o ușchi). Între "ciudățeniile" care fac farmecul și constituie interesul istoric al dicționarului se pot aminti unii termeni împrumutați (latino-romanici) sau formați prin calchiere (din elemente vechi) în perioada modernizării limbii române: italienismul ucel "pasăre", calcurile unocuprinzime "univers" sau următareț "consecvent". Categorii semnificative sînt cea a termenilor vechi, de origine latină, ieșiți din uz (precum utrinde
De la «u» la «uzuș», prin «urcelnic» by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14170_a_15495]
-
care valul de energii ale actorilor tineri, în mare majoritate proaspăt absolvenți, se întîlnește cu experiența regizorului Laurian Oniga. L-am găsit în formă bună. N-am mai văzut în ultimii ani nimic pus în scenă de el. Mi-am amintit cu plăcere de spectacole cum au fost Gratiile de Arpand Goncz sau Vicleniile lui Scapin de Molière la Teatrul Maghiar din Timișoara. Faptul că a acceptat invitația de a lucra aici s-a transformat în inspirație, în acea stare bună
CRONICA DRAMATICĂ by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14144_a_15469]
-
noi, și asta nu doar pentru că am un pruncuț micuț preocupat de Albă-ca-Zăpada, de Harry Potter, Neghiniță, ci pentru că mi se pare pur și simplu o terapie. Cel mai bun prieten și confident al băiețelului meu este Pinocchio. Și îmi amintesc cu plăcere că a fost și al meu. Prima oară cînd am ajuns la Florența, acum zece ani, am avut grijă să poposesc și la mormîntul lui Carlo Collodi, ca un semn de mulțumire pentru un dar minunat din copilăria
CRONICA DRAMATICĂ by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14144_a_15469]