977 matches
-
cuvintele Scripturii. Succesiunea imperiilor „Împărăția pământească” va dura până la înfrângerea definitivă a Anticristului. În raport cu ceea ce afirmase deja în monografia sa, exegetul adaugă un singur element, legat de cronologie. Într‑adevăr, unul din scopurile sale este de a stabili data venirii Anticristului, cât mai departe cu putință de vremea în care trăiește, contracarând astfel producerea unor noi mișcări milenariste, similare celor montaniste. Asemenea mișcări anarhice nu puteau decât să stârnească mânia autorităților împotriva unei Biserici aflate în dificultatea de a‑și crea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
puteau decât să stârnească mânia autorităților împotriva unei Biserici aflate în dificultatea de a‑și crea o structură ierarhică stabilă și autentică. Din acest motiv, Hipolit mizează pe demonstrația persuasivă „științifică”, propunând o cronologie a istoriei lumii de la Adam până la Anticrist, cronologie care depășește cu mult epoca sa. În realitate, el avansează două variante ale acestei cronologii. În II, 12, afirmă că Imperiul perșilor a dăinuit 245 de ani, iar cel al grecilor, 300 - babilonienii și romanii fiind lăsați deoparte; în
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
rămâne forța, soliditatea. Totuși, această forță se va diminua pe măsura trecerii timpului, până la fărâmițarea imperiului în zece democrații rivale. Dar aceasta nu se va întâmpla mai devreme de câteva secole, după cum vom vedea mai departe. Roma ambivalentă: imagine a Anticristului și katechon Asupra acestui punct, Hipolit ridică o întrebare destul de stânjenitoare, surprinzătoare chiar: „De ce preafericitul profet a dat câte un nume simbolic de fiară tuturor imperiilor precedente, dar n‑a spus ce fel de fiară reprezintă imperiul de acum?”. Cu
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de‑a patra fiară, după care va veni Mincinosul, când ea va fi răsturnată și dată la o parte?” (IV, 21, 4). Existența Imperiului Roman dobândește astfel o semnificație adânc teologică. Ea este cea care „condiționează” în planul istoriei venirea Anticristului, care, la rândul său, determină parusia lui Cristos. Odată cu Hipolit și pe linia teologiei sfântului Apostol Pavel, complicitatea dintre Biserică și puterea lumească devine o temă centrală de reflecție în mediile creștine. Această atitudine este derivată - lucru foarte straniu de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
viziunea lui Hipolit, nu există incompatibilitate absolută între Imperiu și Biserică, dat fiind că cele două realități participă, potrivit propriei specificități, la împlinirea planului divin. Pe de o parte, Roma este condamnată în măsura în care ea reprezintă modelul, pre‑încarnarea regatului lui Anticrist; pe de alta, existența sa este pe deplin acceptată și justificată, în măsura în care ea reprezintă singura speranță în prezent, singura putere menită să poată întârzia, pentru un anumit timp, venirea tiranului eshatologic. Persecuțiile Comentariul la Daniel a fost redactat într‑o
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
să te încerce astfel, așa cum a încercat odinioară pe Avraam cerându‑i‑l pe Isaac. Iar dacă, atunci când vei fi la tribunal, Dumnezeu va voi să te scape de acolo, dă slavă Lui” (II 37, 1‑5). Imaginea paradigmatică a Anticristului Ca și în monografia precedentă, Hipolit zugrăvește aici un Anticrist sub chipul unui tiran sângeros manipulat de forțe malefice. Atât comportamentul său, cât și trăsăturile sale de caracter se regăsesc la unii regi din vechime. Nabucodonosor se află în fruntea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cerându‑i‑l pe Isaac. Iar dacă, atunci când vei fi la tribunal, Dumnezeu va voi să te scape de acolo, dă slavă Lui” (II 37, 1‑5). Imaginea paradigmatică a Anticristului Ca și în monografia precedentă, Hipolit zugrăvește aici un Anticrist sub chipul unui tiran sângeros manipulat de forțe malefice. Atât comportamentul său, cât și trăsăturile sale de caracter se regăsesc la unii regi din vechime. Nabucodonosor se află în fruntea listei: „La început regele [Nabucodonosor] se temea de Dumnezeu, dar
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
se „stăpânul lumii”, Nabucodonosor neagă transcendența și sacralitatea puterii sau, mai degrabă, propune în locul acestui principiu transcendent unul imanent și egocentric. Pedeapsa sa - nebunia urmată de pierderea tronului - constituie un avertisment foarte serios pentru toți tiranii din viitor, inclusiv pentru Anticrist (III, 4, 1‑4): Visul pe care l‑a avut regele i‑a fost descoperit spre pedeapsă. Căci, atunci când inima lui s‑a mândrit și el s‑a ridicat împotriva lui Dumnezeu, poruncind să se înalțe o statuie de aur
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
pilduitoare, Hipolit face aluzie, în realitate, la epoca sa. El sugerează posibilitatea oricărei schimbări de atitudine din partea autorităților romane în privința creștinilor (ideea convertirii) și, în același timp, îi amenință cu pedepse pe împărații care nu vor pune capăt persecuțiilor. Venirea Anticristului Sfârșitul lumii va fi precedat de venirea obligatorie a lui Anticrist. Acesta beneficiază de o descriere convențională, în limitele „tradiției” reprezentate de textele noutestamentare deja consacrate și de scenariul de la Irineu: „Atunci când pe pământ va fi nelegiuirea nelegiuirii și când
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
posibilitatea oricărei schimbări de atitudine din partea autorităților romane în privința creștinilor (ideea convertirii) și, în același timp, îi amenință cu pedepse pe împărații care nu vor pune capăt persecuțiilor. Venirea Anticristului Sfârșitul lumii va fi precedat de venirea obligatorie a lui Anticrist. Acesta beneficiază de o descriere convențională, în limitele „tradiției” reprezentate de textele noutestamentare deja consacrate și de scenariul de la Irineu: „Atunci când pe pământ va fi nelegiuirea nelegiuirii și când fiara de fier care trăiește acum se va împărți în zece
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
pe de altă parte, a patra fiară deține încă, singură, puterea, cum poate avea loc epifania Domnului?” (IV, 27). Exegetul distinge între o „urâciune a nimicirii”, reprezentată de Antiochos, și o „urâciune a pustiirii”, care va fi cea a lui Anticrist: „Daniel a prezis două urâciuni (dÚo bdelÚgmata), cea a nimicirii (¢fanismoà) (cf. Dan. 11, 31) și cea a pustiirii (™rhmèsewj) [cf. Dan. 9,27]. Urâciunea nimicirii nu este alta decât a lui Antiochos, iar cealaltă este a întregii lumi, la
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
a prezis două urâciuni (dÚo bdelÚgmata), cea a nimicirii (¢fanismoà) (cf. Dan. 11, 31) și cea a pustiirii (™rhmèsewj) [cf. Dan. 9,27]. Urâciunea nimicirii nu este alta decât a lui Antiochos, iar cealaltă este a întregii lumi, la venirea Anticristului” (IV, 54). Cel din urmă tiran va desăvârși răul pe care predecesorul său nu l‑a realizat decât parțial. În opinia lui autorului nostru, este indiscutabil faptul că Anticristul nu se află încă pe pământ. În demonstrația sa, Hipolit se
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
a lui Antiochos, iar cealaltă este a întregii lumi, la venirea Anticristului” (IV, 54). Cel din urmă tiran va desăvârși răul pe care predecesorul său nu l‑a realizat decât parțial. În opinia lui autorului nostru, este indiscutabil faptul că Anticristul nu se află încă pe pământ. În demonstrația sa, Hipolit se sprijină pe credința deja consacrată a săptămânii milenare. Prima parusie „a avut loc în a opta zi din calendele lui ianuarie, într‑o miercuri, în anul patruzeci și doi
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
rezultă că, din epoca în care trăiește Hipolit și până la a doua parusie mai sunt trei secole, deci un interval suficient de liniștitor. Miza exegetului este dublă. Pe de o parte, acesta trebuie să‑și convingă auditorii de faptul că Anticristul nu lucrează încă în lume, în pofida asprelor persecuții suferite de Biserică. Ele trebuie înțelese ca încercări similare celor îndurate odinioară de profeții Vechiului Testament. Acceptând martiriul unui anumit număr de „aleși”, Dumnezeu dorește să mențină trează și să fortifice credința
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
care a ajuns la apogeu în mișcarea montanistă. Printr‑o simetrie semnificativă cu Christ., Com. Dan. se încheie în nota „katechonică” a epistolei 2 Tesaloniceni. Rezumat și concluzii generale Hipolit este primul autor creștin care a consacrat o monografie temei Anticristului, sub forma unei scrisori adresate unui anume Teofil. În demersul său, el se sprijină pe un dosar foarte bogat de texte scripturistice, atât din Vechiul, cât și din Noul Testament. Anticristul este zugrăvit cu trăsăturile unui tiran eshatologic, care se va
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
este primul autor creștin care a consacrat o monografie temei Anticristului, sub forma unei scrisori adresate unui anume Teofil. În demersul său, el se sprijină pe un dosar foarte bogat de texte scripturistice, atât din Vechiul, cât și din Noul Testament. Anticristul este zugrăvit cu trăsăturile unui tiran eshatologic, care se va naște din tribul lui Dan și va restaura în mod artificial și caricatural Imperiul Roman, el însuși o copie nereușită a împărăției lui Cristos. Hipolit are o viziune anticristologică esențial
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
respinsă de autor. Acesta se înscrie pe linia tradiției metafizice ioanice care opune împărățiile succesive și perisabile ale acestei lumi împărăției veșnice a lui Cristos. Imperiul Roman este ultimul avatar al principiului „pământesc”. El conține in nuce viitorul imperiu al Anticristului, fără însă a se confunda cu acesta. Dimpotrivă chiar, el încarnează această realitate misterioasă, katechonul, despre care vorbește 2Tes. 2,6‑7, capabilă să oprească pentru un anumit timp, venirea tiranului eshatologic. Roma va dăinui cinci sute de ani, fapt
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
eshatologic. Roma va dăinui cinci sute de ani, fapt ce situează inaugurarea regatului blestemat la trei secole distanță de vremea în care trăiește Hipolit. În ochii săi, persecuțiile constituie semnul începutului sfârșitului. Imperiul prefigurează și împiedică în același timp venirea Anticristului. Între acestea două există o legătură complexă; dispariția unuia atrăgând imediat după sine instaurarea celuilalt. În comparație cu epoca eshatologică, epoca prezentă se dovedește suportabilă, acceptabilă chiar. Am putea caracteriza atitudinea lui Hipolit drept cea a unui „optimist deznădăjduit”?: trebuie să suportăm
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
lașității și apostaziei. În fine, Hipolit cunoaște tratatul sfântului Irineu (Adu. haer. V 25‑30) și se inspiră din acesta; spre deosebire de predecesorul său, el face o lectură anticristologică a parabolei judecătorului nedrept. De asemenea, menționează cele trei nume atribuite lui Anticrist, prezente în Adu. haer. (Euanthas, Teitan, Lateinos) și precizează că tiranul eshatologic este un iudeu din neamul lui Dan. Însă alături de aceste elemente comune, există și diferențe notabile. În viziunea lui Irineu, așa cum am văzut, Anticristul apare mai degrabă ca
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
trei nume atribuite lui Anticrist, prezente în Adu. haer. (Euanthas, Teitan, Lateinos) și precizează că tiranul eshatologic este un iudeu din neamul lui Dan. Însă alături de aceste elemente comune, există și diferențe notabile. În viziunea lui Irineu, așa cum am văzut, Anticristul apare mai degrabă ca un vrăjitor, semnificația politică a mitului fiind extrem, și poate intenționat, diminuată. Invocarea mitului furniza, de fapt, încă o dovadă capitală a prezenței diavolului în istorie. În viziunea lui Hipolit, perspectiva este ușor diferită, deoarece el
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
grave probleme politice și religioase. Aceste întrebări sunt legate de credința milenaristă, de raportul dintre parusie și persecuții, de sensul răbdării și al martiriului, de raportul dintre mesia iudeu și mesia creștin. Strategia sa hermeneutică rezidă în identificarea referirilor la Anticrist și la predecesorii săi în diferitele fragmente ale Vechiului și Noului Testament. De Christo et Antichristo este un imens dosar de testimonia despre adversarul eshatologic și sfârșitul istoriei, dosar organizat după structura unui discurs epideictic. În Comentariul la Daniel, citatele
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Noului Testament. De Christo et Antichristo este un imens dosar de testimonia despre adversarul eshatologic și sfârșitul istoriei, dosar organizat după structura unui discurs epideictic. În Comentariul la Daniel, citatele alternează cu considerațiile de ordin teologic, hermeneutic și pastoral. Mitul Anticristului face parte deci dintr‑o amplă strategie care urmărește trei scopuri principale: să respingă noile atacuri ale milenarismului montanist; să îndemne la martiriu, în limitele rațiunii; să relativizeze autoritatea Imperiului Roman în raport cu Împărăția cerească pe care o va inaugura venirea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
rămâne totuși acela de a fi pus bazele unei „anticristologii” sistematice. În legătură cu aceasta, Norelli scrie în introducerea ediției sale: „O altă contribuție a lui Hipolit constă în faptul că în scrierile lui devine evidentă constituirea unei anticristologii autentice și distincte: Anticristul nu este doar unul din fenomenele de la sfârșitul veacurilor, personificarea răului absolut, care va fi distrus în momentul parusiei, ci devine un personaj cu totul autonom”. Toți „anticristologii” de mai târziu, fără excepție, se vor raporta la el ca la
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
și‑au pus amprenta unică asupra anticristologiei se numără, de asemenea, Origen. El depășește viziunea eminamente eshatologică întâlnită la Irineu și Hipolit fără să elimine irevocabil caracterul istoric al personajului. Întâmplător sau nu, întâlnim la el trei sensuri ale figurii Anticristului: 1) istorico‑eshatologic, în contextul polemicii cu păgânul Celsus; 2) moral, în contextul polemicii cu ereticii; 3) anagogic, de asemenea în contextul antieretic, dar în cadrul unei exegeze realizate la solicitarea membrilor comunității creștine (Comentariu la Evanghelia după Matei). Origen ne
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
exegetului. Acest criteriu de ordin subiectiv și formativ (exegeza înțeleasă ca exercițiu spiritual) este cel care conduce actul interpretării, transformându‑l într‑o veritabilă încercare existențială. O dată stabilite aceste câteva repere indispensabile, putem reveni la cele trei sensuri ale figurii Anticristului pe care le‑am menționat mai devreme. Anticristul vrăjitor eshatologic În scurta introducere la capitolul consacrat lui Origen din antologia despre Anticrist, Fausto Sbaffoni notează: „Anticristul pierde, în opera lui Origen, orice caracteristică a unui personaj concret și real; lipsit
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]