1,203 matches
-
opoziția dintre societățile occidentale și "societățile primitive" la nivelul locului dominant al producției simbolice (relațiile sociale pentru "societățile primitive"; sistemul economic pentru civilizațiile occidentale): o concluzie în definitiv foarte clasică și care, în ciuda eforturilor, suprapune dihotomia dintre social și economic antinomiei primitiv / capitalist. Sahlins nu reușește să elucideze, la urma urmei, o contradicție care constă în caracterizarea societăților occidentale prin câteva trăsături ale sistemului lor economic (mod de producție dominant, după terminologia marxistă), negând totodată că acesta din urmă ar fi
Motive economice în antropologie by LAURENT BAZIN, MONIQUE SELIM [Corola-publishinghouse/Science/1015_a_2523]
-
este de acum înainte desuetă. Totul se petrece ca și când nostalgia unui univers binar ar bântui spiritele în așa măsură încât ar fi necesară readucerea în scenă a unor eponime antagonice: frontul celor care rezistă mondializării și corpul susținătorilor ei. Rigidizarea antinomiilor sărăcește gândirea și reduce logici și procese la niște efigii care îi aruncă pe protestatari și pe apărători în spirala unor nesfârșite denunțări și suspiciuni. Piața ar fi teratologică și precară, inexorabilă și ameliorabilă, inumană și totalitară, eliberatoare și eficientă
Motive economice în antropologie by LAURENT BAZIN, MONIQUE SELIM [Corola-publishinghouse/Science/1015_a_2523]
-
care ar pretinde, ca într-un vis, abolirea oricărei discordanțe și edificarea universurilor unitare și unanimiste, globalizarea capitalistă are nevoie în mod intrinsec de obiecții fantasmatice oferite ca spectacol pentru o garanție a fundamentului de libertate al pieței (piețelor). Aceste antinomii himerice trebuie înmulțite pentru a hrăni inspirația actorilor individuali și autorevalorizarea lor în comparație cu evantaiul infinit al strategiilor care li se oferă. Antropologia ca mod de cunoaștere directă înrădăcinată în țesutul relațiilor interpersonale care agită orice microcosmos permite abordarea mirajului intelectual
Motive economice în antropologie by LAURENT BAZIN, MONIQUE SELIM [Corola-publishinghouse/Science/1015_a_2523]
-
prin gratuitatea gestului său și a operei pe care o realizează. Irupția creatorului înseamnă că progresul în artă este purtat de un spirit de avangardă, ca atonalismul în muzică din anii 1910 și 1920, cu Arnold Schoenberg. Căutând să rezolve antinomiile dintre valorile transcendente și realitățile imanente, Weber amintește în mai multe rânduri concurența care, în istoria economică, s-a manifestat între etica religioasă și producția artistică, între practicile ritualice și plăcerea artistică, opunând puternic profetul (care vorbește în numele lui Dumnezeu
Sociologia culturii by Matthieu Béra, Yvon Lamy () [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
o antologie Lupașcu, ce ar urma să apară la Editura Politică. "Și totuși am ideea: am să arăt că totul, de la Kant încoace, a mers în filozofie pe distrugerea mitului identității, pe validarea contradicției ca fecundă. Gloria rațiunii e tocmai antinomia. Kant a vorbit de patru antinomii ale rațiunii, iar Hegel a venit să spună că nu sânt patru, ci o infinitate, și că ele nu sânt neajunsul rațiunii, ci însăși forța ei. În secolul nostru, știința a pus în discuție
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
să apară la Editura Politică. "Și totuși am ideea: am să arăt că totul, de la Kant încoace, a mers în filozofie pe distrugerea mitului identității, pe validarea contradicției ca fecundă. Gloria rațiunii e tocmai antinomia. Kant a vorbit de patru antinomii ale rațiunii, iar Hegel a venit să spună că nu sânt patru, ci o infinitate, și că ele nu sânt neajunsul rațiunii, ci însăși forța ei. În secolul nostru, știința a pus în discuție principiul logic al terțului, dar nu
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
lungă bucată de vreme, sub semnul ofensivei "protocronismului", simptom cultural al unui reînnoit complex de inferioritate care, atunci când capătă virulența unui moment ca acesta, sfârșește mai întotdeauna prin "refuzul Europei" și exaltarea valorilor estice și autohtone. Protocronismul mută lucrurile din antinomia, sterilă pentru gândire, a raportului universal-particular și Occident-Orient, și ajunge la excese care scot cultura din condiția de minimă puritate de care spiritul are mereu nevoie pentru a se dezvolta nestingherit. Și aici se întîmplă ceva ciudat. Cu ani în
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
obiectul infinit al combustiei, decât sub forma cantitativă a repetiției fără sfârșit (lista). După splendoarea sensibilă a filmului le propun un popas în splendoarea severă a câtorva pagini din Dialectica transcendentală a Criticii rațiunii pure, mai precis din capitolul privind Antinomia rațiunii pure, locul în care Kant urcă de la condiționat, prin suma condițiilor, la necondiționatul absolut și descoperă astfel conflictul rațiunii cu sine însăși sub forma celor patru antinomii. Simplu formulată, problema arată așa: ce face rațiunea pură când ajunge la
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
din Dialectica transcendentală a Criticii rațiunii pure, mai precis din capitolul privind Antinomia rațiunii pure, locul în care Kant urcă de la condiționat, prin suma condițiilor, la necondiționatul absolut și descoperă astfel conflictul rațiunii cu sine însăși sub forma celor patru antinomii. Simplu formulată, problema arată așa: ce face rațiunea pură când ajunge la judecăți care poartă asupra infinitului, a nemuririi și a lui Dumnezeu? Ei bine, în această situație ea secretă, prin chiar obiectul discuției, o "arenă dialectică" în care evoluează
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
a personajului feminin medieval, privit dintr-o perspectivă modernă” (p.6). Teza Oanei Simona Zaharia se constituie într-o demonstrație convingătoare, mai ales pe terenul domeniului literaturii comparate, în care metoda comparatistă, cu mijloacele ei bine mânuite (paralelisme, analogii, convergențe, antinomii) dă roade pe tot parcursul celor cinci capitole. Originalitatea vizată, în cadrul organizării analizei înăuntrul universurilor diegetice analizate, cât și în cel al comparativismului hermeneutic implicat, este, după cum precizează autoarea „impunerea a două tipologii: donna angelicata și donna demonicata” (p. 5
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
cel al comparativismului hermeneutic implicat, este, după cum precizează autoarea „impunerea a două tipologii: donna angelicata și donna demonicata” (p. 5). Ca tipologii literare aceste „două categorii umane”, cum le definește corect în propoziția următoare Oana Simona Zaharia, avansând concluzia că antinomiile se vor dovedi complementare, de fapt două concepte ale istoriei mentalităților devin productive în analiza comparativă și criticoliterară propriu-zisă, rafinând-o prin însăși instituirea lor ca repere presupus opozitive. Complementaritatea opozițiilor pare o concluzie previzibilă ideatic - în fond filozofic - și
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
idolatră a eroului, învinge, paradoxal, în finalul romanului, caracterul ei angelic fiind mult mai pragmatic decât venerata Beatrice a lui Dante, care-i îndrumă poetului înălțarea către transcendență. Într-un alt roman al lui George Rodenbach, „Clopotarul” se menține ireconciliabilă antinomia angelic/demonic, cele două surori, iubite ale eroului principal (în ordinea experienței dinspre puritate spre iubirea pătimașă, malefică), rămân până în final extremele cele mai evidente, cuprinse în motivul romantic al dublului. Punctele forte de susținere ale „inovațiilor”, ale noii feminități
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
feminin nu s-ar mai contura în funcție de statutul ei social, de educația ei, ci, pur și simplu, de forța ei sufletească ori de spiritualitatea ei implicată în configurația „lumii semantice” instituite în text și chiar în deșfășurarea lui diegetică. Dinamica antinomiei angelic-demonic este și ea un exemplu al unei desfășurări preponderent ciclice, pline de reîntoarceri specifice, în toată istoria culturii. Ce-un secol ne zice, ceilalți o dezic. În altă ordine de idei doctoranda observă, cu temei, că în opera lui
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
al XIV-lea. 20 II. Angelic - demonic: de la opoziție spre complementaritate Termenii cheie, cu care ne propunem să operăm în cadrul analizei personajelor literare feminine din operele celor doi scriitori, sunt „angelic” și „demonic”, aceștia marcând în structura lucrării noastre o antinomie, de altfel larg dezbătută în cultură, căci ceea ce a surprins și a reliefat literatura, alături de celelalte arte, este tocmai această dramatică zbatere între bine și rău, între a opta pentru valorile pozitive sau a sucomba influențelor negative. Prin donna angelicata
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
numitor comun pentru întreaga omenire, și, de multe ori, înseamnă toate aceste lucruri la un loc. În spatele acestor 593 Judith Serafini-Sauli, op. cit., p. 16. 594 Cum ar fi Ameto, Ninfale fiesolano, Decameronul. 595 Judith Serafini Sauli, op. cit., p. 16. 162 antinomii, este necesar să identificăm două tipuri de iubire, așa cum însuși scriitorul italian face în explicația din Teseida, în legătură cu zeița Venus. <<Această Venus este dublă, deoarece una poate și trebuie să fie înțeleasă ca tot ceea ce înseamnă dorință onestă, legitimă, cum
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
divinatorii care „ajunge să perceapă viitorul fără sprijinul unui raționament” (432 d), cu atât mai mult cu cât „se Îndepărtează de momentul prezent”. La Platon regăsim aceeași insistență asupra iraționalului divinației 1. După A. Delatte 2, deja Democrit remarcase existența antinomiei Între inteligență și intuiție. Numai după separarea de prezent se poate produce „entuziasmul” (enthousiasmos) datorită unui anumit temperament (krasis) sau unei dispoziții a corpului (diathesis tou somatos) care se află supus unei transformări (metabole). Rareori, corpul reușește prin sine Însuși
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
a personajului feminin medieval, privit dintr-o perspectivă modernă” (p.6). Teza Oanei Simona Zaharia se constituie într-o demonstrație convingătoare, mai ales pe terenul domeniului literaturii comparate, în care metoda comparatistă, cu mijloacele ei bine mânuite (paralelisme, analogii, convergențe, antinomii) dă roade pe tot parcursul celor cinci capitole. Originalitatea vizată, în cadrul organizării analizei înăuntrul universurilor diegetice analizate, cât și în cel al comparativismului hermeneutic implicat, este, după cum precizează autoarea „impunerea a două tipologii: donna angelicata și donna demonicata” (p. 5
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
cel al comparativismului hermeneutic implicat, este, după cum precizează autoarea „impunerea a două tipologii: donna angelicata și donna demonicata” (p. 5). Ca tipologii literare aceste „două categorii umane”, cum le definește corect în propoziția următoare Oana Simona Zaharia, avansând concluzia că antinomiile se vor dovedi complementare, de fapt două concepte ale istoriei mentalităților devin productive în analiza comparativă și criticoliterară propriu-zisă, rafinând-o prin însăși instituirea lor ca repere presupus opozitive. Complementaritatea opozițiilor pare o concluzie previzibilă ideatic - în fond filozofic - și
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
idolatră a eroului, învinge, paradoxal, în finalul romanului, caracterul ei angelic fiind mult mai pragmatic decât venerata Beatrice a lui Dante, care-i îndrumă poetului înălțarea către transcendență. Într-un alt roman al lui George Rodenbach, „Clopotarul” se menține ireconciliabilă antinomia angelic/demonic, cele două surori, iubite ale eroului principal (în ordinea experienței dinspre puritate spre iubirea pătimașă, malefică), rămân până în final extremele cele mai evidente, cuprinse în motivul romantic al dublului. Punctele forte de susținere ale „inovațiilor”, ale noii feminități
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
feminin nu s-ar mai contura în funcție de statutul ei social, de educația ei, ci, pur și simplu, de forța ei sufletească ori de spiritualitatea ei implicată în configurația „lumii semantice” instituite în text și chiar în deșfășurarea lui diegetică. Dinamica antinomiei angelic-demonic este și ea un exemplu al unei desfășurări preponderent ciclice, pline de reîntoarceri specifice, în toată istoria culturii. Ce-un secol ne zice, ceilalți o dezic. În altă ordine de idei doctoranda observă, cu temei, că în opera lui
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
al XIV-lea. 20 II. Angelic - demonic: de la opoziție spre complementaritate Termenii cheie, cu care ne propunem să operăm în cadrul analizei personajelor literare feminine din operele celor doi scriitori, sunt „angelic” și „demonic”, aceștia marcând în structura lucrării noastre o antinomie, de altfel larg dezbătută în cultură, căci ceea ce a surprins și a reliefat literatura, alături de celelalte arte, este tocmai această dramatică zbatere între bine și rău, între a opta pentru valorile pozitive sau a sucomba influențelor negative. Prin donna angelicata
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
numitor comun pentru întreaga omenire, și, de multe ori, înseamnă toate aceste lucruri la un loc. În spatele acestor 593 Judith Serafini-Sauli, op. cit., p. 16. 594 Cum ar fi Ameto, Ninfale fiesolano, Decameronul. 595 Judith Serafini Sauli, op. cit., p. 16. 162 antinomii, este necesar să identificăm două tipuri de iubire, așa cum însuși scriitorul italian face în explicația din Teseida, în legătură cu zeița Venus. <<Această Venus este dublă, deoarece una poate și trebuie să fie înțeleasă ca tot ceea ce înseamnă dorință onestă, legitimă, cum
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
distinge ceea ce e adevărat de ceea ce e fals. Fără acest antrenament se produce un hiatus între a fi dotat cu rațiune și acțiunea de a gândi conform rațiunii. Bunul-simț și rațiunea se leagă. Totul s-a spus, de la Cervantes încoace: antinomia Don Quijote/Sancho Panza ilustrează cum nu se poate mai bine opoziția fantasmă/realism, a fi cu capul în nori/a fi cu picioarele pe pământ. Am văzut un desen care reprezenta doi măgari legați unul de altul, fiecare având de
Sociologia valorilor by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
asupra identității sunt: cultură ereditate, structură acțiune, colectiv individual, afectivitate cogniție, intern extern. "Programați" în a susține și justifica ontologii, mulți sunt atât de atașați de principiul diviziunii, categorizării, clasificării, încât în loc să se oprească și asupra complementarităților paradigmatice doar accentuează antinomiile. Mulți uită atunci când se înregimentează într-o tabără sau alta a susținătorilor unei epistemologii că explicațiile sau interpretările partizane nu sunt decât fragmentare și că absolutul lor e iluzoriu, pentru că o cale spre cunoaștere este doar atât, o cale. Consecința
Schimbare socială și identitate socioculturală: o perspectivă sociologică by Horaţiu Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
mod curent în teoriile sociale ale identității sub denumirea generică de constructivism și care postulează că existența sau realitatea este produsă de conștiințele individuale; identitatea apare ca produs al sinelui, ca reprezentare independentă existentă în și prin conștiință. 9 Aceeași antinomie, se regăsește într-o formă mai familiară probabil pentru unii în sintagma "nature vs. nurture" sau, încă de la începuturile analizelor dedicate culturii, în dezbaterea Ratzel Bastian: temelia culturii se află în afara conștiinței, în relația cu mediul geografic versus spiritul omenesc
Schimbare socială și identitate socioculturală: o perspectivă sociologică by Horaţiu Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]