1,004 matches
-
răgazul pentru a-și trage ultima suflare. Confucianismul s-a dovedit a avea lipsuri. China a fost învinsă. Nu am primit nici respect, nici corectitudine, nici sprijin de la restul lumii. Aliații noștri din vecini ne privesc cum ne ruinăm cu apatie și neputință. Ce e libertatea atunci când nu există onoare? Pentru mine, insulta nu are legătură cu acest mod insuportabil de vopsire a părului, ci cu absența onoarei și a incapacității noastre de a vedea adevărul. Mă surprinde că nimeni nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
cifre și pot fi tratate ca atare. Câți dintre groparii acestei țări, prezenți acolo, se mai așteptau să se întâmple așa ceva, când însăși groparul șef de la Cotroceni, le garantase în mod solemn că masele au fost reduse la amorțeală și apatie și nu mai reacționează în nici un fel, chiar călcate pe cele mai dureroase bătături. Au văzut, că de la acest popor blând și răbdător manifestațiile, mitingurile și moțiunile, nu le mai periclitează liniștea, pot să doarmă liniștiți în fotoliile lor moi
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
ca prima dată. „Se vede-ndată cine-l are/ pregătit în el pe Da și, spunându-l, dincolo merge“ avertiza grecul din Alexandria. Mută cartea de pe masă pe noptieră, de acolo pe radio, pe canapea. „De ce în Senat e această apatie? De ce stau senatorii și nu legiferează? Pentru că azi vor sosi barbarii...“ Liniște, umbre leneșe în jocul zilei, fețe supte, furișându-se pe străzile întunecate și murdare. Ușa se clatină, parcă. Un tânăr palid, păr moale, ondulat. Mustață lungă și zâmbet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
a clipei, atât putem râvni“, astea erau cuvintele bietului Marcu Vancea. , dar sigiliul înfrângerii îl purtau deja cu toții, poate, nu doar fantoma celui abia plecat dintre ei... Văduva mamă soacră nu izbutea să-i regăsească vocea și vorbele, pierdută în apatia serii sângerii, ca într-o mult așteptată amnezie. Doar mirele se dovedea activ în exces... dirijând bucătăreasa, aranjând scaunul soției, mângâind mâna mamei, zâmbind surorii și fratelui, grijuliu să umple tăcerea cu vorbe și gesturi, perorând voios și competent despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
vervă, în contrast cu interiorul auster, limpede, geometric. Trece pe lângă Palat, se oprește în fața Ateneului, contemplă brâul bolții, uitatele capete încoronate. În stânga, o nouă construcție, un bloc masiv și alb. Sicriele cutremurului din urmă cu trei ani, umplute cu betonul noilor fundații. Apatie, memorie... Ccolivii-model, funcționalitatea lor constrânsă, două camere bucătărie baie, cuplu copil frigider televizor, reproducerea aceluiași fagure sordid, strâmtorat... Domnul Dominic Vancea se lasă în voia lenei meditative. „Parcă m-aș pregăti pentru crimă, pentru marea iubire, pentru amânatele dezvăluiri.“ Avansează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
să-l strige Tomescu, s-a răzgândit. Bâlbâia Tom, Tom, așa, americănește. Tom și iar Tom, până am obținut un compromis: Tom Tomescu. V-am dat din nou dreptate, Căminul Asociației, așa modest cum este, asigură ordine, subordonare strictă, modestie, apatie, știu asta. Dar primejdia unei explozii, la unul ca el, nu e total eliminată, știu asta. Doar un fiu poate înțelege, un fiu adoptiv, ca mine. Imi respect promisinueaaa, angajamentele, v-ați convins. Perseverent, perspicace, știu asta, sint constiincios si
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
de sticlă verzuie, suprapuși, bariere sticloase, pe care cresc jerbe imense de putregai și fosfor. Nimeni, nimeni nu vrea să-și întrerupă somnul, hibernarea. Nimeni nu vrea să-și recunoască numele, vocea, nimeni nu vrea să scuture mlaștina groasă a apatiei care înghite sunetul și mișcarea și sufletul, slavă Domnului, și sufletul, zău așa... Hazardul se zăvorâse de-a binelea. Amâna, se juca de-a ploaia, de-a mărul păcatului, ce-am avut și ce-am pierdut. Dinții scrâșnesc în carnea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
cinetic. Așa crezuse, cândva, și Marcu Vancea? Că nu se va întâmpla nimic, oricât de mari ar fi primejdiile, oricât s-ar înteți mizeria și ura și spaimele. Minciuna obeză, nerușinată, nesătulă, domnind, suverană. Înfometați și spioni și santinele, cenușiul apatiei fără speranță? In această somnolență disperată, se poate întâmpla orice oricui, așa spunea cândva Irina. Nimeni nu scapă de lenta otrăvire și nimeni nu scapă de hazardul lovind pe cine nu te aștepți. Revedea felina lungă și subțire, auzea, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
tot mai îndreptățite?“ Și după o vreme, iarăși: „Da, da, mă ocup de psihologia claustrării. Asta e obsesia mea, da“. Și iarăși, cândva: „Izolarea și neputința în care suntem ținuți are și avantaje, credeți? Nu cumva are și avantaje subdezvoltarea, apatia? Toate tabieturile, gândiți-vă! Siesta, relațiile de familie, lecturile, mâncarea gătită acasă, ordinea, politețea copiilor, prieteniile... Pentru toate astea nu mai e timp în lumea modernă, nu-iașa? Pe când noi, ostatecii...“. Dar pleacă deja doctorul Marga. Se ridică, la un moment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
de hieroglifă a Leviathanului, o enormă cicatrice.“ (CLAUDIO MAGRIS, Corriere della Sera, 31 octombrie 1999) * „Norman Manea nu descrie închisorile, deportările, tortura, ci imensa groază care corupe legătura dintre oameni. Plicul negru este un roman despre izolare și neputință, despre apatie și falsitate, despre oameni ca ostateci, prostituate și fiare sălbatice. Autorul aparține tradiției lui Franz Kafka, Robert Musil și Herman Broch. Recunoaștem satira neagră a lui Musil și pătrunzătoarea psihologie socială a lui Broch, avem uneori senzația că ne aflăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
interesează, măcar o să știm cum arată hotelul Existența. — Chiar dacă n-o să locuim niciodată aici. — Exact. Chiar dacă nu ne mai întoarcem aici până la sfârșitul zilelor. Se dovedește că Stanley se gândea de ani de zile să vândă casa. Doar inerția și apatia l-au împiedicat „să ia taurul de coarne“, zice el, dar, dacă îi convine prețul, se spală pe mâini de ea într-un minut. Nu mai suportă să trăiască la un loc cu fantoma lui Peg. Nu mai suportă iernile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
trebui să plece! Cum, cum, cum? Se gândea, dar gândurile sale nu reușeau să găsească o soluție și se învârteau doar, din ce în ce mai asemănătoare, în capul său. În cele din urmă, din ce putuseră observa devotații, căzu într-un fel de apatie. — Lăsați-l în pace, spuse tatăl său. În dimineața zilei de 30 aprilie îl vom aduce jos și, înainte să-și dea seama, totul se va termina. — Se va termina... auzi Sampath, parcă din depărtare. 22 La câteva zile după ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
suferința noastră nu ar avea prea mare importanță pentru ei, cu multă răbdare. Suntem lăsați singuri în fața unei uși, Udi îmi aruncă o privire străină, degetele lui se târăsc spre genunchii mei, aflați lângă ele; mă uit la el cu apatie, oare ce încearcă să descopere acolo, o coardă interioară pe care s-o facă să vibreze, și abia atunci înțeleg, încearcă să mă mângâie cu mâinile acelea pline de vinovăție, apoi se bâlbâie, îmi pare rău, însă eu nici măcar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
înseamnă creșterea acidității, iar acum privesc cerul plină de speranță, poate că astăzi va reuși să ajungă până aici, micuțul nor Hanan, dar cerul este limpede și senin, nici un pui de nor nu aleargă prin grădinile sale, ne privește cu apatie, ca pe un cuplu îmbătrânit fără a avea copii, ghearele triste ale bătrâneții le spintecă deja pântecele, dar marea lor tristețe este deja undeva dincolo de ei. Cam pe aici pe undeva era granița înainte, spune Udi, eu mă sperii, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
poate că va ajunge la un nivel la care își va pierde orice sentiment, ca și cum i s-ar face un transplant, însă apoi sentimentele pozitive vor prinde rădăcini în el și totul va fi cum nu se poate mai bine. Apatia aceasta mă cuprinde și pe mine, când ajung la cămin, în fiecare dimineață, fetele stau întinse pe canapele, picioarele lor goale sunt adunate sub ele, mă privesc indiferente, doar Hani mă întâmpină într-o dimineață plină de entuziasm, am terminat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
se adunară cu mic cu mare pentru un consiliu-ciolhan ad hoc. Multe sticle de cabernet fură scurtate de gât la conclavul cu pricina. La început participă și Bunicul la bucuria generală, însă puțin după aceea căzu într-un soi de apatie și de aici într-un somn profund, cu gura deschisă. Până se sfârși sinodul, horcăia din greu și nu mai răspundea la nici o chemare. Am renunțat la un fotbal cu vechii amici, ca să dau o fugă până la Ulrich. Înconjurat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
Pregătește-te pentru repercursiuni! Discutăm noi doi, mai târziu, la individual compus, Strâmtoratule! Nu, nu, nu, nici gând, nu se poate ca să-l părăsim, până ce nu-și revine, meditează cu voce tare Fratele. În climax, moartea spirituală precede moartea fizică. Apatia surclasează empatia! Nea Petre abia așteaptă să cheme presarii, să-l salte și, cum nu este la prima abatere, pe exces de spirtoase, lui Silică îi va fi substanțial mai greu, ca să le ofere curcanilor, after, niște explicații credibile. Plus
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
conștiinței de sine. Tăcerea solitară a bătrânului așezat în marginea vieții pare a indica că nimic nu-i mai este solicitat acestuia de exigențele mundane. Dimpotrivă, uneori, i se oferă premisele unei liniști care, însă, ulterior, îl învăluie prevestitor cu apatia ofilirii întru moarte. Și totuși, într-un mod la fel de grotesc pe cât de ascuns, tocmai această moarte individuală, această retragere capitală de pe scena expediției terestre îi este solicitată de mecanica resorturilor vieții colective. Poveri sau nu în existența semenilor apropiați, oamenii
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
experiențe afective. Înainte de izbucnirea suferinței sale, viața lui își consuma energiile în mijlocul lumescului cotidian corelându-și ritmicitatea cu tactul general impus de mundaneitate. Starea de sănătate a corporalității susținea integrarea și menținerea naivă în fluxul banal al zilelor amorfe și comune. Apatia imanentului ca un dat împrejmuitor și metafizic plafonant pătrundea și domina dimensiunea interiorității ce poartă individualitatea umană. Survenirea suferinței trupești întrerupe brutal ancorarea spiritului în solul unei narcoze colective ce induce o iluzorie stare de siguranță comună și echilibru de
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
persoana sa din acest moment și cromatismul lumii, incapacitatea de a-și mai ancora pulsația propriei ființe în cotidianitatea optimismului banal. De asemenea, el se resimte și drept un exilat în cunoaștere, suferința sa determinându-i un neinteres primordial, o apatie generalizată în raport cu multitudinea cunoștiințelor proiectate dinspre lume către sinele său îndurerat. Această retragere vitală se cuplează metafizic cu singurătatea și neînțelegerea la care îl predispun semenii incapabili de o reală și profundă rezonanță cu suferința sa, la care îl obligă
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
pată metafizică de neconformitate în raport cu mundaneitatea aplatizantă. Suferindul apare drept o disfuncție ce atentează la normalitatea optimismului cotidian, drept irumpere și sincopă în fluxul banalității ce-și consumă agitația zi de zi. Ca problemă ce obstrucționează țipând strident în uniformitatea apatiei sociale, suferința individuală trebuie estompată și rezolvată în sensul normalizării, reintegrării în firescul mundan a permetrului ontic afectat de către ea. Acea regiune întunecată trebuie reluminată de focul pal ce exclude artificial prezența umbrelor existențiale din planul cotidianității banalului efemer. Desigur
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
totală indiferență față de „ce spune lumea“. Suntem în afara forțelor cenzoriale, și cred că foarte puțini oameni au atins acest stadiu. Schopenhauer afirmă pe undeva că virtutea este, pur și simplu, un amalgam de prudență, teamă de pedeapsă, teamă de critică, apatie și dorința de a fi pe placul celorlalți! Oare noi doi nu am eliminat, una câte una, toate acestea? Și după ce s-au spulberat toate, nu am ajuns într-un loc a cărui existență unii o neagă cu forță? Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
virtutea insipidă proprie moralei transcendente, una și rațională, face apel la o virtute cam păgână, amestec de forță imanentă și sentiment tragic al vieții. O astfel de etică "deontologică" este ceea ce poate permite înțelegerea multiplelor și realelor revolte contra ipocritei apatii a moralei proprii lumii comerciale. Insurecții în care nu este nimic de temut, pentru că ele sunt, de asemenea, cauze și efecte ale transmutării tuturor valorilor proprii socialității postmoderne: imanență a formelor vechi, continuitate a vieții însuflețite. Anexă Excurs despre inițiere
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
faceți? N-o mai bateți pe Roxana! Mâine o să regretați! Doamnă Ștef!"... A fost singura dată în viață când am văzut-o pe mama atât de activă în apărarea semenului. Altfel, viața ei s-a scurs între amărăciune, revoltă mocnită, apatie și puține bucurii. Și totuși era atașată de viață într-un fel mistic, cred că ăsta-i cuvântul potrivit, fără să fi fost vreodată în ceea ce îndeobște unii numesc miezul ei. Câtuși de puțin. Câteodată eram revoltat de izolarea ei
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
privind amuzat în jos, în spațiul dintre noi, atent să nu se împiedice de scânduri. Dar altminteri nici el nu se întrecuse în dezvăluiri din trecut. Atât doar că viața lui nu se scursese nici în revoltă mocnită, nici în apatie și, poate, nici în puține bucurii. Ieșeam dimineața pe balconul însorit al locuinței mele din București să scot așternutul la aerisit, înainte de a pleca la serviciu. Ca de obicei, aruncam în treacăt o privire spre peticul de pământ ce vădea
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]