1,153 matches
-
abundă în referiri, directe sau indirecte la reîncarnare, atât ca fenomen în sine, cât și ca finalitate. Însuși întemeietorul ei legendar (?), Hermes, este obiectul reîncarnării indiferent dacă unele referințe le fixează numărul la cinci (Cicero), iar altele la trei (de unde apelativul de Trismegistos) (Platon) . Un text hermeneutic antic, Corpus Hermeticum susține identitatea Nous (cunoaștere)-dumnezeu care, “fiind Unul e totul și fiind totul e Unul” sau Aiôn (veșnicie) , iar altul, Poimandres, citat de asemenea de , prezintă de fapt o quintesență a
Fundamente de antropologie evolutivă pentru psihiatrie by Cristinel V. Zănoagă Mihai Tetraru Maria Tetraru Mihai Asaftei () [Corola-publishinghouse/Science/1265_a_2075]
-
ro). 230 Legat de conflictul dintre cei doi, merită a fi menționat și faptul că, pornind de la numele de cod pe care Voiculescu l-ar fi avut în perioada comunistă, conform CNSAS, Băsescu s-a referit public la Voiculescu cu apelativul "Felix Motanul". 231 Cf. art. 146, litera h) din Constituția României 2003, Monitorul Oficial, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, Curtea Constituțională "dă aviz consultativ pentru propunerea de suspendare din funcție a Președintelui României". 232 Cf. Adevărul, 6
Un experiment politic românesc: Alianța "Dreptate și Adevăr PNL-PD" by Radu Alexandru () [Corola-publishinghouse/Science/1087_a_2595]
-
și Watson este orientată strategic spre viitorul imediat al unei produceri de cunoaștere chemată să Înlocuiască necunoscutul și să rezolve enigma. În maniera unui ba, o comunitate strategică de cunoaștere deține drept funcție clarificarea prezentului și a viitorului, acesta fiind apelativul sub care ne propunem să formulăm În limbajul occidental conceptul de ba. Pentru a explica dimensiunea filozofică a ba-ului, Noboru Konno citează filmul Dersu Uzala, În care regizorul japonez Akiro Kurosawa pune În scenă figura centrală a unui vânător
Trezirea samuraiului. Cultură şi strategie japoneze în societatea cunoaşterii by Pierre Fayard () [Corola-publishinghouse/Science/2271_a_3596]
-
său, autorul (B.W. Anderson) vorbește pe rând despre Numele revelat în vederea legământului - Yahweh, apoi despre numele date de Israel divinității: El (El-Shaddai, El-Elyon, El-Olam, El-Bethel, El-Roi, El-Berith, El Elohe-Israel), Elohim, Eloah, Baal, Adon și, în sfârșit, la capitolul „Alte apelative” Stâncă, Tata - Frate, Rege - Judecător - Pastor și expresiile descriptive Dumnezeul cel viu, Cel Dintâi și Cel de pe Urma, Cel Vechi de Zile. • Ceslas Spicq, Theological Lexicon of the New Testament translated and edited by James D. Ernest, Hendrickson Publishers, Peabody Massachusetts
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
Evanghelia după Marcu transcrie ca atare cuvântul aramaic cu care Isus i se adresează lui Dumnezeu: Abba, „Tata” (Mc 14,36). Jeremias e de părere că diversitatea surprinzătoare de forme ce se întâlnesc în evanghelii, când e vorba de acest apelativ, de la forma corectă a vocativului grecesc páter (Mt 11,25 par. Lc 10,21a; Lc 11,2; 22,42; 23,34.46; În 11,41; 12,27-28; 17,1.5), la cea a nominativului cu articol ho pater folosit că
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
4,6): „Și pentru că sunteți fii, Dumnezeu ne-a trimes în inima Duhul Fiului Său, care strigă: Avva, adică Tata!” (C) În bibliile ortodoxe, respectul pentru dumnezeire îi determină pe traducători să evite prea marea familiaritate pe care o implică apelativul „Tata”. În afară de rugăciunea „Tatăl nostru”, unde adjectivul posesiv cheamă articolul hotărât, iar pluralul „nostru” atenuează și el senzația de prea mare cutezanța, „Părinte” este termenul și pentru ho pater, si pentru Abba. Doar când se vorbește despre el, ca, de pildă
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
în momentul în care sunt folosite efectiv. Decizia de alegere a modului de vizualizare care să fie potrivit pentru un anumit scop se poate dovedi dificilă. Pe măsură ce se capătă experiență în utilizarea caracteristicilor din Project alegerea modurilor de vizualizare după apelativ devine mai facilă. Meniul de vizualizare și bara de vizualizare expun opt din cele mai frecvent folosite moduri de vizualizare. Celelalte moduri,mai particulare, se găsesc accesând fereastra More View(Mai multe vizualizări). 4.33.7 Modul de vizualizare calendar
APLICAŢII INTEGRATE PENTRU ÎNTREPRINDERI Note de curs - laborator by Culea George, Găbureanu Cătălin () [Corola-publishinghouse/Science/285_a_543]
-
întrebări și răspunsuri propoziția în discuție să fie permanent construită și distrusă într-o manieră concisă”. Primul dialog pornește de la Crezul niceean pentru a explica și a apăra termenul de homousios, respingând în schimb homoiusios; este exclusă apoi teza că apelativul de „mediator” ar permite situarea Fiului printre creaturi. Al doilea dialog explică faptul că proprietatea Tatălui este aceea de a fi agennêtos, în timp ce Fiul este gennêtos, și examinează această relație, diferențiind-o cu grijă de generarea creaturilor. Al treilea dialog
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
de a fi agennêtos, în timp ce Fiul este gennêtos, și examinează această relație, diferențiind-o cu grijă de generarea creaturilor. Al treilea dialog combate soluția găsită de cei care acceptă să-l numească pe Fiu și Dumnezeu, însă păstrează pentru Tată apelativul de „Dumnezeu adevărat”; este atacată și ideea de a atribui Fiului o filiație nenaturală, însă produsă prin voința Tatălui, ca în cazul ființelor umane. Tema e dezvoltată în al patrulea dialog, menit să demonstreze că Fiul nu este o creatură
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
pasaje cristologice din Noul Testament, interpretându-le în sensul uniunii ipostatice dintre Logos și carne: Logosul, existent dintotdeauna împreună cu Tatăl, „a decis să aibă, împreună cu trupul, și nașterea trupului, ca propria sa naștere” (1, 1). Așadar spun blasfemii cei care resping apelativul de Theotokos pentru Fecioară, împărțindu-l în doi Fii pe unicul Isus Cristos. Ei vor astfel să nu mai atribuie Dumnezeului Cuvânt pătimirile trupului; bineînțeles, nu trebuie să spunem că El a suferit în raport cu propria sa natură, pentru că e considerat
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
ne-au rămas decât fragmente transmise de autorii creștini care au răspuns la aceste atacuri. Nu suntem siguri nici de titlu și nici de numărul de cărți, dar, în general, cercetătorii sunt de părere că s-ar intitula Contra galileenilor (apelativ disprețuitor folosit de obicei de Iulian pentru a-i desemna pe creștini) și că ar număra trei cărți (deși Ieronim vorbește de șapte; numărul de trei îl găsim la Chiril, dar nu e sigur că ar fi existat și în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
atacurile împotriva arienilor și a iudeilor, textele pun în lumină concepția antiohiană a lui Nestorios, în speță neta distincție dintre calitățile ce derivă din divinitatea, respectiv umanitatea lui Cristos, și polemica împotriva lui Apolinarie care nu separă cele două naturi. Apelativul Theotokos este atacat în mod expres. O importanță particulară în această privință au cele cinci omilii cristologice traduse de Marius Mercator (n. 100-105 din lista de opere ed. Loofs = n. IX. X. XVIII. XIX. XVII din ediția sa). Patru omilii
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
341-359; A. van Roey, Remarques sur le moine Marcian, în Studia Patristica XII (TU 115), Akademie-Verlag, Berlin 1975, pp. 160-177. d) Marcu Monahul Sub acest nume (care apare în aproape toate manuscrisele vechi; în Occident s-a impus mai degrabă apelativul Marcu Sihastrul) s-au păstrat mai multe tratate duhovnicești și teologice. În PG 65, 905-1140 au fost publicate zece din ele (retipăriri ale unor ediții din secolele al XVI-lea și al XVIII-lea), din care două nu au însă
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
existență liberă reprezintă un act de protest față de regimul totalitar, tot așa cum opera lui poetică - îndeosebi cea din primii zece-cincisprezece ani de după război -, în bună măsură „autobiografică”, se constituie în replică nonconcesivă la vicisitudinile vremurilor. Figura pitorească a lui Ahoe - apelativ de fabricație proprie, cu care era întâmpinat în cercurile amicilor întru slava lui Bacchus - nu poate fi rezumată la pura condiție de artist boem și teribilist. Tot astfel, opera lui se sustrage frivolității și inegalității presupuse de existența boemă, prin
GEORGE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287216_a_288545]
-
prin întrebări și răspunsuri propoziția în discuție să fie permanent construită și distrusă într-o manieră concisă”. Primul dialog pornește de la Crezul niceean pentru a explica și a apăra termenul homousios, respingînd în schimb homoiusios; este exclusă apoi teza că apelativul de „mediator” ar permite situarea Fiului printre creaturi. Al doilea dialog explică faptul că proprietatea Tatălui este aceea de a fi agennêtos, în timp ce Fiul este gennêtos, și examinează această relație, diferențiind-o cu grijă de generarea creaturilor. Al treilea dialog
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
de a fi agennêtos, în timp ce Fiul este gennêtos, și examinează această relație, diferențiind-o cu grijă de generarea creaturilor. Al treilea dialog combate soluția găsită de cei care acceptă să-l numească pe Fiu și Dumnezeu, însă păstrează pentru Tată apelativul de „Dumnezeu adevărat”; este atacată și ideea de a-i atribui Fiului o filiație nenaturală, însă produsă prin voința Tatălui, ca în cazul ființelor omenești. Tema e dezvoltată în al patrulea dialog, menit să demonstreze că Fiul nu este o
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
discuție numeroase pasaje cristologice din Noul Testament, interpretîndu-le în sensul uniunii ipostatice dintre Logos și carne: Logosul, existent dintotdeauna împreună cu Tatăl, „a ales să aibă, împreună cu trupul, și nașterea trupului, ca propria sa naștere” (1, 1). Prin urmare, cei care resping apelativul de Theotokos pentru Fecioară, împărțindu-l în doi Fii pe unicul Isus Cristos, sînt blasfemii. Ei vor astfel să nu-i mai atribuie Dumnezeului-Cuvînt pătimirile trupului; bineînțeles, nu trebuie să spunem că El a suferit în raport cu propria sa natură, pentru că
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
ne-au rămas decît fragmente transmise de autorii creștini care au răspuns la aceste atacuri. Nu sîntem siguri nici de titlu și nici de numărul de cărți, dar, în general, cercetătorii sînt de părere că s-ar intitula Contra galileenilor (apelativ disprețuitor folosit de obicei de Iulian pentru a-i desemna pe creștini) și că ar număra trei cărți (deși Ieronim vorbește de șapte; numărul de trei îl găsim la Chiril, dar nu e sigur că ar fi existat și în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
fragmente. în afară de atacurile împotriva arienilor și iudeilor, textele pun în lumină concepția antiohiană a lui Nestorie, cu neta distincție dintre calitățile ce derivă din divinitatea, respectiv umanitatea lui Cristos, și polemica explicită împotriva apolinarismului care nu separă cele două naturi. Apelativul Theotokos este atacat în mod expres. O importanță particulară în această privință au cele cinci omilii cristologice traduse de Marius Mercator (nr. 100-105 din lista de opere a lui Loofs = nr. IX. X. XVIII. XIX. XVII din ediția sa). Patru
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
1962, pp. 341-359; A. van Roey, „Remarques sur le moine Marcien”, în Studia Patristica XII (TU 115), Akademie-Verlag, Berlin, 1975, pp. 160-177. d) Marcu Monahul Sub acest nume (care apare în aproape toate manuscrisele vechi; în Occident s-a impus apelativul Marcu Eremitul) s-au păstrat mai multe tratate duhovnicești și teologice. în PG 65, 905-1140 au fost publicate zece dintre ele (preluate din ediții din secolele al XVI-lea și al XVIII-lea), din care două nu au însă nimic
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
grupări secesioniste a adoptat această „insultă”, potrivit spusei lui Paul Verlaine, ca „strigăt de luptă” și, cu el în frunte, a întemeiat, în 1886, revista „Le Décadent”. Altă „școală”, formată în același an, în jurul lui Stéphane Mallarmé, și-a însușit apelativul propus de Jean Moréas, editând periodicul „Le Symboliste”. De aici, dubla denumire, mult timp, a curentului: simbolist și decadent. Până după al doilea război mondial au apărut sinteze franceze de istorie literară ce prezintă curentul de la finele secolului al XIX
SIMBOLISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289675_a_291004]
-
luați drept mahomedani. Procedând astfel, obțineam gratuit mâncare din partea musulmanilor ospitalieri. Atât eu, cât și servitorul meu eram Îmbrăcați asemenea locuitorilor din Bagdad, știam să vorbim În persană, arabă și turcă, aveam bărbi lungi și ne adresam unul altuia cu apelativul hajji, adică pelerin. Covoarele noastre, pe care le foloseam În loc de paturi, se asemănau foarte mult și erau mereu așezate unul lângă celălalt. Conform obiceiului oriental, mâncam Împreună, folosind degetele În locul cuțitelor și al furculițelor; de fapt, ne jucam atât de
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
au recunoscut asemănarea 334. Înainte de a trece la explicarea planșelor, voi da câteva informații despre datinile și obiceiurile sikhșilor și indienilor, ca supliment la informațiile anterioare. Sikh, Sing, Singh, Khalsa 335 sunt nume ale acelui popor cunoscut de englezi sub apelativul sikh. Sikh este o derivare din sikhna, „aînvăța”. Sikhșii sunt așadar discipoli (elevi) ai lui Guru (Baba) N³nak336, Reformatorul. Sing Înseamnă leu sau erou; sikhșii se consideră a fi o rasă puternică, o națiune de luptători 337. Conform principiilor lor
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
e unul dintre personajele importante de la curtea lui Ranjit; Honigberger va reveni În câteva rânduri asupra sa (vezi și notele următoare). 46. Nur Uddin (1789-1852), transcris „Noor-oo-Deen”. 47. Aici, ca și În continuare, Honigberger pare a face o confuzie Între apelativul „fachir”, care nu se Întâlnește Între membrii importanți ai durbarului sikh, și supranumele pe care Ranjit Singh Îl acordă acestor doi frați care erau deja personaje postume când apărea ediția engleză, și pe care Îl vom păstra În continuare redat
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
plurilingvismul zonei Îl va regăsi la martorii săi din Panjab. Printre greșelile de transcriere, de altfel puține, din arhivele de la Foreign Political Consultations și Foreign Secret Consultations (la 1822-1849), Lafont semnalează un Martin (sau Martine, precum Wade) În loc de Honigberger - oricum, apelativul Martin Sahib era uzual -, așa cum colonelul Lafont (re)devine De La Fonte 1. Peste o jumătate de mileniu, cei mai mulți și mai Înstăriți Honigberger sunt În Brașov: sunt atestați doi Martin Honigberger, primul născut la 1738, celălalt la 1770, și un Johann
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]