881 matches
-
lat. callum - bătătură) - Neoformație de țesuturi care sudează două fragmente ale unui os fracturat. Formarea calusului este etapa de bază în procesul de vindecare a unei fracturi osoase. Calusul este vicios atunci când fragmentele osoase sunt consolidate în poziții vicioase. „CAP APLECAT - BĂRBIE RIDICATĂ” - Manevră prin intermediul căreia se asigură condiții corespunzătoare pentru a executa respirația gură la gură. În acest mod se pot elibera căile aeriene ale unei persoane inconștiente. Subiectul este plasat în decubit dorsal, având gâtul extins, bărbia este trasă
Dicționar de kinetoterapie by Constantin Albu, Alois Gherguț, Mihai C. Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
potrivită care să suprime durerea; în poziția așezat se preferă un fotoliu cu spetează înaltă, pentru a sprijini capul, eventual cu o pernă la ceafă, dar cu bărbia ridicată; se interzic unele poziții menținute timp îndelungat, cum ar fi capul aplecat înainte pentru scris, cusut etc. Se vor evita mișcările efectuate brusc la nivelul coloanei cervicale, transportul de greutăți într-un singur braț, curenți de aer (spre exemplu, deplasarea cu mașina cu geamul deschis). Recuperarea funcțională are ca obiective corectarea tulburărilor
Dicționar de kinetoterapie by Constantin Albu, Alois Gherguț, Mihai C. Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
cedează și nucleul pulpos pătrunde în corpul vertebral (este vorba de epifizita Scheuermann). La producerea herniei de disc contribuie o serie de factori cum ar fi: malformații congenitale ale vertebrelor (lombalizare, spina bifida etc.); munca în poziții defectuoase (cu trunchiul aplecat și întors într-o parte); modificările în structura discului intervertebral; traumatismele la nivelul coloanei vertebrale. Baciu (1981a) afirmă că există trei stadii de suferință a rădăcinilor comprimate de hernie: stadiul I - sindrom de iritație, cu parestezii și durere; stadiul II
Dicționar de kinetoterapie by Constantin Albu, Alois Gherguț, Mihai C. Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
frunte. SFATUL MORII Când apa năboia pe lăptoc, hardughiei îi cântau toate mădularele. Oblonul se crăpa, valul de apă umplea cupele și, mirată, roata se zmuncea cu stropi. Urnită, hurduca întreaga șandrama. Ca să ghicească metehnele morii, morarul asculta cu urechea aplecată viersul acesta al pornirii. Trimisese un țigan la stavile. Scăpat dintre năzi și prăvălit pe scoc, valul bubui în bulboană. Abia atunci, când liniștea fu spartă, morarul ridică în pripă oblonul. Bubuitura se tăie și zvonul măcinișului începu să bată
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
linii de tramvai și o ia În sus pe deal. Dă de casa de bilete pentru vapor. Înăuntru, un funcționar se uită peste liste de pasageri. Lefty Își scoate la iveală câștigurile și spune: ― Două locuri pentru Atena! Capul rămâne aplecat. ― Punte sau cabină? ― Punte. ― O mie cinci sute de drahme. ― Nu, nu cabină, spune Lefty. E bine pe punte. ― Asta-i pe punte. ― O mie cinci sute? N-am o mie cinci sute. Ieri era cinci sute. Asta era ieri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
mai Încolo, Întinde mâna și ia arborele de distribuție, atașându-l la un bloc motor (douăzeci de secunde). Simultan, alți bărbați iau elemente de pe benzile alăturate - carburatorul, delcoul, conducta de admisie - și le conectează la blocul motor. Deasupra capetelor lor aplecate, pe axurile imense, lovesc pumnii acționați de abur. Nimeni nu scoate o vorbă. Wierzbicki lărgește un rulment și Stephanides strunjește un rulment și O’Malley prinde un rulment de un arbore de distribuție. Arborele de distribuție se Învârte prin sală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
În față. Biroul părea să vibreze de-a curmezișul sălii cu viteza de doi kilometri pe oră a Liniei. Își ridica privirea spre chenarul cu alfabetul englezesc de pe pereții sălii de clasă. Pe alte rânduri, În jurul lui, alți bărbați stăteau aplecați deasupra unor manuale identice. Cu părul țeapăn de la sudoarea uscată, cu ochii roșii de la praful metalic, cu mâinile zdrelite, recitau supuși, ca niște copii din cor: ― Angajații trebuie să folosească din belșug apa și săpunul la ei acasă. ― Curățenia e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
cu pantalonii scurți. Genunchii Îi erau depărtați și părul ei roșcat atârna peste mine, Întunecând totul. M-am uitat În sus prin acest spațiu maro sau sângeriu și am admirat cât am putut din ea: dunga Întunecată a sutienului, claviculele aplecate. Își rodea o pieliță. Dacă nu se oprea, avea să sângereze. ― Grăbiți-vă! spunea ea din partea cealaltă a părului lăsat pe față. Grăbiți-vă, domnule Burt! La volan era fermierul. Fermierul de al cărui tractor mă izbisem. Speram că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Jocul a început. Piesele se mișcă. Nu a dat impresia că știe că sunt acolo. Pur și simplu a vorbit. S-a întors în jilțul său, încremenind în aceeași poziție în care l-am găsit și prima dată, cu capul aplecat, cu ochii ațintiți în jos, cufundat în gânduri. Părea mai bătrân acum. Mult mai bătrân. Am încercat să fac în așa fel încât drumul spre școală să fie cât mai lung posibil. Dimineața zilei de marți era minunată și aveam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
acela de a indica drumul pe sub pământ pentru cei care trebuiau să ne urmeze. Ne-am strecurat neobservați, unul câte unul, prin gangul prin care am mai fost, și ne-am ascuns după gardurile vii, așteptând să ne regrupăm. Mergeam aplecați și grăbiți, atenți să nu facem nici cea mai mică mișcare inutilă, căci puteam atrage atenția celor dinăuntru. Geamurile erau închise, deci puteam să fim cât vroiam de gălăgioși. Gândurile fiecăruia erau, în mare parte, concentrate la ceea ce făceam, căci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
mașină neagră, condusă de un polițist În uniformă, În urma căreia venea o mașină lungă, roșie, decapotabilă. Cuplul instalat În față, cu părul vîlvoi și pielea bronzată, arăta În mod clar că venise din vacanță. Femeia și bărbatul discutară un moment, aplecați unul spre celălalt, apoi, după o sărutare scurtă, femeia coborî din mașină și trînti portiera, În timp ce Însoțitorul ei, rămas la volan, Își aprindea o țigară. Era brunet, cu trăsături bine conturate și sub tricoul cu guler se ghicea un corp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
ați spus asta înainte de a mă tăia, scrâșnește din fălci, neputincios, Augustus. Nu am fost eu acela, se dezvinovățește doctorul. — Tu sau confrații tăi, tot aia e, mârâie principele. Nu ți-ar fi folosit la nimic, îl consolează Livia. Stă aplecată asupra lui, încercând să-i aline chinul cu șoapte duioase, ca unui copil. — Pentru că libertatea carierei medicale nu ne oferă nici o garanție, se scapă Antonius Musa. Themison și câțiva dintre discipolii săi aprobă în tăcere. Mai e ceva, rostește după
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
pa ci entului, învinuit sărmanul că nu a respectat cu strictețe tratamentul, deși învață pe riscul nostru și și câștigă experiența tot pe pielea noastră. — Ia nu te mai agita atâta, îl mustră afectuos Livia. Se saltă în picioare și, aplecată asupra lui, îi aranjează perna la spate cu o mână expertă. Îi pune apoi, grijulie, palma pe frunte. — Parcă arzi un pic... Nu m-aș mira, surâde el. L-am chemat pe Themison pentru că m-au chinuit hemoroizii azi-noapte. Arată
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
spate și gura ușor întredeschisă. I se pare că-și ține pleoapele închise. Nu-l mai deranjează atunci. Se întoarce din nou la spectacolul de afară. De ce stau pe trei linii... nu... pe patru? Prima în picioare, a doua puțin aplecată, a treia și mai aplecată... Nu-l mai rabdă inima și izbucnește: — Al patrulea rând s-a pus în genunchi! — Alcătuiesc țestoasa, îngână ostenit Rufus. Sfârșesc în unghi, întocmai ca acoperișul caselor, nu vezi? Tânărul se codește. Coboară cu un
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
I se pare că-și ține pleoapele închise. Nu-l mai deranjează atunci. Se întoarce din nou la spectacolul de afară. De ce stau pe trei linii... nu... pe patru? Prima în picioare, a doua puțin aplecată, a treia și mai aplecată... Nu-l mai rabdă inima și izbucnește: — Al patrulea rând s-a pus în genunchi! — Alcătuiesc țestoasa, îngână ostenit Rufus. Sfârșesc în unghi, întocmai ca acoperișul caselor, nu vezi? Tânărul se codește. Coboară cu un picior pe pământ. — Ba da
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
sfânt, s-au alăturat rebelilor. Nu i-am mai putut ține în frâu. Au trecut de partea mulțimii dezlănțuite. Un nod îl apasă dureros în coșul pieptului. Rachela... Își aduce aminte unde se află. Vede chipurile îngrijorate ale celor doi aplecate asupra sa. Se ridică încet și le adresează un mic zâmbet trist: — N-am să procedez precum gladiatorii învinși, încearcă să glumească. N-am să fac apel la public să-mi decidă soarta. Pe Vittelius îl podidește plânsul. Se apropie
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
și o luă la fugă spre partea opusă a arenei, unde băieții de ring băgau un cal, ținându-l de frâu, lovindu-l cu nuiele peste picioare și tot restul, Încercând să-l Îndrepte spre taurul care Își ținea capul aplecat și dădea cu copita-n nisip, ezitând să atace. Apropiindu-se călare de scena luptei ca să nu piardă nici un detaliu, Zurito privea Încruntat. În cele din urmă taurul atacă, cei care țineau calul fugiră spre barrera, picadorul lovi prea În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
urâți, țintind capa. Manuel păși Într-o parte și-și ridică brațele, strângând capa pentru a face o verónica. Acum era din nou față-n față cu taurul. Da, uite-l că-și apleacă puțin capul. Și-l ținea mai aplecat. Da, Zurito era acolo. Manuel flutură capa. Uite-l că vine. Păși Într-o parte, făcând altă verónica. „Atacă al dracu’ de precis“, se gândi. „S-a luptat destul, așa că acum pândește mai atent. S-a apucat să vâneze acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
colți de măsele înveliți în gingii, mărturiile vremurilor depărtate. Unul dintre ele e și Denistepe (dealul mării) asemenea unei jumătăți din acoperișul unei case năruite. Din șesul ca-n palmă, urci cu mâinile în buzunar, așa de domoală e coasta aplecată. O mantie de stejari piperniciți o acoperă, tot mai răriți pe zi ce merge. La tot pasul dai de broaște țestoase; ca și la Beștepe, sunt în mare număr. Cum te simt au un sâsâit de gânsac înfuriat, își trag
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
Heidi văzu mii de soldați japonezi zăcând pe câmp, cu sângele scurgându-li-se În pământ și transformându-se În noroi roșiatic. Și din acest sol fertil creșteau fantome la fel cum creșteau și tulpinile de trestie-de-zahăr. Privind fix siluetele aplecate, Își imagină că scotoceau după oase și cranii să le ia ca suvenire. Când sosi mâncarea, nu putu decât să se uite la platourile Încărcate. Din cauză că locul era atât de prost luminat, nici unul dintre prietenii mei nu putea distinge ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
mie? spuse ea citind de pe bucata de hârtie pe care vânzătoarea mâzgălise prețul. Se Întoarse și zise: —Dwight, dragule, cât Înseamnă o mie de kyat? —Mai puțin de trei dolari. Dwight stătea la vreo doi metri mai departe, În spatele femeilor aplecate să inspecteze marfa. Zău, pentru un metru de material ca ăsta? făcu Roxanne. Femeia o bătu pe mână și dădu din cap În semn că nu, apoi desfăcu materialul și-l Întinse. —Doi, spuse ea și ridică două degete. —O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
de adânc? Se agăța prea tare de el? Până să apuce să-și ducă gândul la capăt, văzu pe cineva mișcând În fața scorburii. Nu se luminase Încă. Oare ceilalți se apucaseră să pregătească micul dejun așa de devreme? Personajul stătea aplecat, mâncând ceva grăbit și uitându-se speriat În jur. Personajul Încremeni, privind fix În ochii Marlenei. Nu Înțelegea nimic, era ca și cum dublul ei din vis scăpase și se materializase la câțiva metri În fața ei, un gibon cu o mască albă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
îmi era necunoscută, mi-am mobilizat toate cunoștințele. În stație eram doar trei persoane: o fată tânără, un bărbat între două vârste și eu. Un lucru de neînchipuit la ora aceea pe linia Marunouchi. Domnișoara stătea pe bancă, cu capul aplecat, își apăsa batista pe buze, părea că o doare ceva. Bărbatul se plimba de la un capăt la altul al peronului și spunea: «Ciudat! Ciudat! Nu văd! Nu văd». (Se pare că domnul acesta a paralizat complet, dar nu pot să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
cuminte strânsoarea. Apoi se depărtă de ea. Ea rămase puțin descumpănită, apoi își recăpătă surâsul vesel și tinerețea, și o porni în altă direcție, printre pomi. Din drum mai întoarse capul după bărbatul care se depărta alene, neatent, și mai aplecat ca de obicei, ca să-și facă o țigară. Ne uitasem la scenă și ne gândeam la noi, apoi Irina începu să se jeluiască. - Ai văzut? Ea îl iubește și el nu! Cum se uita la el, cum glumea cuel, cum
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
în plină veselie, nu mă uitase. După ce am lăsat-o acasă, Niki mi-a zis: S-a făcut frumoasă Irina! Păcat că e ocupată cu tine! Aș fi în stare să mă îndrăgostesc." Era rareori așa; de obicei o cunoșteam aplecată, primind toate ocările mele, toate teoriile mele, mulțumită și nemulțumită cu aceeași potolire. 2 octombrie. Răscolind prin geamantan, o carte poștală: "Scrie-mi repede ce ai de gând să faci și mai ales unde să-ți scriu". Acum, când de
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]