904 matches
-
lăsat la voia întâmplării în această comedioară aparent dezinvoltă, nici un detaliu, nici un plan, nici o secvență... E cu siguranță mai mult decât suntem obișnuiți în filmele românești de gen, unde scenariile sunt proaste pentru că sunt scrise de oameni care, de-atâta aplecat înăuntru, nu mai strâng decât clișeele Nu este cazul lui Nae Caranfil. Primul lucru foarte bun în filmul său de debut este, fără îndoială, scenariul. E pericoloso sporgersi vine cu o modestă propunere, care ascunde, de fapt, un mare orgoliu
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
brusc, Sarah a fost înconjurată. Copiii adorabili, începeam să-mi dau seama, au acest efect asupra oamenilor. Pune-i într-o încăpere plină cu adulți și vor deveni mereu centrul atracției. Fetele din clasa mea și unele pisici-ospătărițe stăteau acum aplecate și-i puneau întrebări cu voci dulci, gângurite, iar Sarah păru să uite curând de necazurile lui Terby, așa că l-am tras încet pe McInerney după mine. Micuța păpușă simpatică rămase în atenția tuturor chiar și atunci când Don’t Fear
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
o afle. Scriitorul se întrebă dacă Marta o știa. Mă uitam dincolo de computer și mi-am văzut chipul într-o oglindă. Eram îmbrăcat cu pantaloni de doc, un pulover Polo roșu peste un tricou alb și pantofi de tenis Vans, aplecat fiind deasupra computerului fiului meu, transpirând puternic. Mi-am scos puloverul. Arătam la fel de ridicol. Am revenit la calculator. Am început să tastez cuvinte care credeam că puteau însemna ceva pentru Robby. Nume de sateliți lunari: Titan. Miranda. Io. Atlas. Hyperion
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Am simțit o presiune imediată, apoi o durere usturătoare și o senzație de umezeală. Am căzut pe scări cu fața-n jos, urlând. M-am întors într-o parte, să lovesc câinele cu piciorul, dar se retrăsese deja. Câinele stătea aplecat trei trepte mai jos de locul în care mă tăvăleam de durere. Apoi câinele începu să ia proporții. Câinele se metamorfoza în altceva. Oasele lui creșteau și începură să-i străpungă pielea. Zgomotele scoase de Victor erau ascuțite, asurzitoare. Câinele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Mi-am recâștigat cunoștința într-un salon de spital la Midland Memorial a doua zi după prima intervenție chirurgicală menită să-mi salveze piciorul. Operația durase cinci ore. Am dormit peste douăzeci și patru de ore. Când m-am trezit Jayne stătea aplecată deasupra mea. Avea fața tumefiată. Primul meu gând: sunt viu. Relaxarea mea a fost de scurtă durată când am văzut că mai erau doi polițiști în cameră. Al doilea gând al meu: Robby. Am realizat că așteptaseră să mă trezesc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
fântână cu cumpănă, și deținutul, însetata, l-a rugat să-i dea voie să bea puțină apă. Cumpăna ținea găleata mai sus de statura unui om. De acord, bunicul i-a scos apă din fântână și i-a ținut găleata aplecată ca să bea. După ce a băut cât i-a trebuit, bunicul l-a rugat să-i țină și lui găleata, cu mâinile legate, ca să bea și el. Acela s-a arătat bucuros să-l ajute și a prins de lanțul găleții
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
este să scrii. Întâmplător, lucrez și cu generația tânără, sunt niște tineri entuziaști și culți, poate mai culți decât pe vremea noastră, pentru că epoca s-a deschis către întreaga lume, s-a diversificat. În timpurile mele, trebuia să fii mereu aplecat, nu subjugat, literaturii ruse cea mare și celebră, clasică și dominatoare, pe care o voi iubi întotdeauna și toți, cred, o vor iubi; pentru că m-a ajutat enorm. Îi amintesc pe Pasternak, Șolohov, Evtușenko, Rasputin. Târziu, am pătruns și în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
pe ea o rochie largă, cu bretele, își scoase casca de baie și își desfăcu, scuturând capul, părul căruia luna îi dădu imediat foc. Cu sandalele în mână, o luă din loc. Picioarele i se înfundau adânc în nisip. Mergea aplecată înainte, coama ei arzând roșie ca o cometă în noapte. Ajunsă la marginea plajei, se opri să-și scuture de nisip picioarele înainte de a le vârî în sandale. O porni pe cărarea pe care trebuia s-o apuce și el
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
Lui turmă Iar Iisus atunci deschide Cu drag brațele amândouă Și În turmă il primește Bucuros de-o oaie nouă. Iisuse bun, O, cât aș vrea... Să ajung și eu În turma Ta! Crucea 25.03.2006 Cruce tristă și-aplecată Nu mai sta tu supărată Că pe tine te-a cărat În spate te-a ridicat Pe Golgota te-a urcat! Nu oricine te-a căra Fiul Lui Dumnezeu era Și-ai primit pe-a tale brațe Taina Mântuirii noastre
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
reîntoarce. N-a vrut? întreb eu, ridicîndu-mă. Cum să nu vrea?! se miră Liliana, întinzîndu-mi dosarul. I-am spus că m-a trimis chiar tovarășul director general. S-a ridicat în picioare, a luat formularele și le-a semnat stînd aplecată. Abia după ce mi le-a înapoiat a îndrăznit să se așeze. Mulțumesc Lilianei și ies înfuriat că nu m-am dus personal la șefa Serviciului desfacere, să văd și eu bîlciul. Nu știu de ce, dar am în mine sămînță de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
spun eu, gîndindu-mă la ce-aș putea să mai cumpăr ca să mănînc seara asta; ceva ușor, să nu mă apuce durerea de stomac după atîtea ore în care stomacul meu nu a primit decît aspirine. Vînzătoarea de la pîine stă mult aplecată, răscolind raftul plin cu franzele. "O pîine proaspătă, gîndesc îmbătat de mirosul fraged al pîinii, simțind cum mi se pune un nod în gît. Un pachet cu unt, niște brînză... Fac și un ceai, beau și o gură de vodcă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
de vară, unde mama cocea vinete și de unde venea un miros greu și ade menitor de fum. Deși nu aveam ochelarii la mine și vedeam oarecum în ceață, am observat cu mirare că din ochii mamei curgeau lacrimi. Mama stătea aplecată asupra unui castron smălțuit cu albastru, în care picura ulei peste vinetele tocate și picurau lacrimi, nenumărate lacrimi mari, rotunde, translucide, din ochii ei pe care eu îi știam mereu surâzători. în spatele ei, pe mașina de gătit, se co ceau
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
mintea mea? Bobo s-a întors cu o cană fierbinte de ceai cu lămâie și m-a obligat să sorb măcar câteva înghițituri. A îngenuncheat din nou și iar mi a șters cu vată julitura de la genunchi. îmi tampona rana, aplecat, și în timpul ăsta îmi povestea despre accidentul lui Eduard. Abia atunci am înțeles grozăvia care se petrecuse și de care eu nu avusesem habar. Eduard căzuse nu oricum, ci de la mare înălțime, căzuse de pe stânca pe care o escalada, și
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
corpul în continuare încordat și, în mod ciudat, nu îl putea controla de data asta, nu-i putea comanda să se destindă, să se lase pe spate și să închidă ochii. Dimpotrivă, îl simțea cum stă tensionat, ca pe ghimpi, aplecat ușor înainte. Privirea ei fixa măsuța pe care se afla ceașca de porțelan plină cu cafea, și toarta aurie a ceștii îi aduse aminte, din senin, de stiloul auriu cu care scrisese atunci compunerea la olimpiadă. Primise mai târziu o
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
De-abia când ajunse la capătul sălii observă un culoar îngust care dădea într-o altă încăpere, încă și mai mică, plină și ea cu tablouri. Acolo, într-un colț, pe un taburet, ședea un băr bat. Stătea cu capul aplecat și sorbea cu paiul dintr-un suc gălbui. îl recunoscu imediat, deși se schimbase destul de mult. Trupul lui gârbovit și slab de odinioară se scuturase parcă de o mare povară, devenise musculos și vânjos, deși umărul stâng continua să-i
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
Se-nădușea sărutînd-o... simțirile-i piereau, parcă nu mai gândi nimic... adormi adânc, adânc... Marea purta în patul ei moale și albastru două cadavre unite, strâns îmbrățișate, însă vântul, trecând pintre crengile unui arbor vechi, mișca între cre [n]gile-i aplecate oasele albite de curgerea apelor a unui om cu barbă lungă, a cărui profeție se-mplinise. {EminescuOpVII 155} CEZARA* (E) I In zidul monastirei, privit din grădină, se văd feresti cu gratii negre, ca de chilii părăsite, numai una e
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
râdă de prostiile lui. {EminescuOpVII 310} [MOȘ IOSIF] 2286 Astfel cum ședea pe scaunul lui, plecat cu pieptul înainte, fiindcă scaunul n-avea spate și sprijoane, cu mînile căzute cruciș peste genunchi, fruntea lui puternic lucrată căpăta prin acea poză aplecată un fel de arătare adâncită, părul prin poziția asta era urcat în sus, parte cădea fără ordine peste tâmple unele vițe împleau fruntea cu argintul lor mătăsos, parte se mai ținea urcat, dară înfoiat în vechea lui ordine. Ochii, adânciți
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
învinețită, ca un rasol. Din corpul lui creștea un maț subțire, care mai era încă legat de ea. A apucat-o groaza, gândindu-se cât mai avea să stea în poziția aceea fără să știe ce are de făcut. Stătea aplecată, ținând cu amândouă mâinile copil încă prins de uterul ei, prin cordonul ombilical. Părea mort și anormal, modelat din ceară. În dreptul sexului, se vedeau trei creste mici, paralele. Apoi a căzut ceva pe gresia verde a băii, o bucată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
spre public. Zogru și-a găsit în cele din urmă un loc bun, într-o fată care stătea lângă Giulia. De-acolo putea să simtă o urmă de Bvlgari Aqva și îi vedea cu coada ochiului profilul, cu bărbia ușor aplecată și ochii ridicați spre sprâncene. Lui Andrei începuse să-i fie teamă să nu facă vreo gafă. Așa că încheiase într-un ton ipotetic: - Nu putem ști cu certitudine dacă este mormântul lui Vlad Țepeș, dar mi-ar plăcea. Pe ecran
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
trage spatele supraîncărcat în jos și se încumeți să reziste tiraniei gravitației, apăsându-și degetele pe șira spinării dureroase. Se ridică și se îndreptă, amețită de smucirile intens dureroase și aproape extatice. și apoi îl zări, în fața ei, cu umerii aplecați înainte și cu capul înclinat. Părea că o aștepta pe ea. Era un bărbat mare, înalt și vânjos, cu o barbă stufoasă pe măsura corpolenței sale. Purta o manta militară veche. Căciula din piele de oaie îi acoperea urechile. Avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Porfiri din umeri. Dacă va fi să devii avocat, Pavel Pavelovici, vei afla repede că nu trebuie să te bizui pe adevăr. § Pavajul acoperit de zăpadă de pe Nevski Prospect era plin de urme negre de pași. Porfiri mergea cu capul aplecat, uitându-se la urmele de pași și așteptându-se ca acestea să îl conducă spre soluția misterului și, deci, spre criminal. De fapt fixa pavajul doar pentru a evita să privească cerul deschis de deasupra care îi aducea aminte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
aceea te poți considera suspendat până la clarificări ulterioare. ă Iaroslav Nicolaevici! strigă Nicodim Fomici. Trebuie să protestez cu tărie. Nu așa se procedează. Așa ceva este... Liputin refuza însă să se uite în direcția lui Nicodim Fomici și își ținea capul aplecat inspectând conținutul dosarului. ă O zi bună, Nicodim Fomici. Prezența dumitale nu este necesară aici. Sunt sigur că ai probleme mai arzătoare de rezolvat. ă Voi depune un recurs oficial din partea lui Porfiri Petrovici. ă Abia aștept să îi dau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
și mușcându-și obrajii pe dinăuntru. Apoi dădea din cap și o lua din loc pe măsură ce Porfiri îl ajungea. Nu își vorbeau deloc. Podul Kazanski se ridica în unghi peste Canalul Iecaterniski înghețat. În timp ce se apropiau, puteau să vadă spatele aplecate ale mulțimii aduntă pe pantă, încercând să reziste trotuarului înghețat și înclinat. Un polizieski striga și îi descuraja pe voaieurii încăpățânați care refuzau să se împrăștie. Se uitau cu disperare fixă la un punct de pe pod, dincolo de marginea ascuțită, încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
stătea tot acolo sprijinit de sobă, iar omul acela murdar, neras, își trăsese scaunul lângă bancă, își pusese bățul pe jos și acum ținea cu amândouă mâinile lampa între mâinile muribundului care gemea încetișor. Cantoniereasa stătu un timp cu corpul aplecat spre înainte, fără să se așeze pe scaunul său dintre cele două telefoane. Respira greu ca după urcarea unui munte. Își trecu mâna peste fața și părul udat de ploaie, ca pentru a mai îndepărta din apa care o udase
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
dădu păpușa fetei care o luă în brațe și în lumina săracă a candelei se văzură două boabe mari și limpezi izvorând din ochii aceia frumoși, rostogolindu-se repede până în bărbie. Simiuc o ajută să se ridice și ea plecă aplecată mult în față ca sub o imensă povară, neștiută până acum. De afară se auzi iar scârțâitul indiferent al roabei, un cocoș cântă lung și ascuțit, anunțând zorii. Nu mai adormi, ce rost mai avea. Și șeful voia o acțiune
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]