2,765 matches
-
cu aur de Ofaz, trupul îi șeraț ca de tharsis, și chipul, precum vederea fulgerului, ochii lui, ca niște făclii de foc, și brațele și picioarele lui erau ca vederea aramei sclipitoare, și glasul cuvintelor lui, ca glasul mulțimii. În Apocalipsa lui Ioan nu există decât viziuni extatice. Vizionarul este răpit în duh („Am fost în duh în zi de Duminică”, 1,10) sau pur și simplu suit pe aripile unei păsări, ca în Apocalipsa lui Abraham, și purtat prin toate
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
cuvintelor lui, ca glasul mulțimii. În Apocalipsa lui Ioan nu există decât viziuni extatice. Vizionarul este răpit în duh („Am fost în duh în zi de Duminică”, 1,10) sau pur și simplu suit pe aripile unei păsări, ca în Apocalipsa lui Abraham, și purtat prin toate regiunile lumii: cele șapte, cinci sau numai trei ceruri; prin sălașul osândiților la chinuri sau prin cel hărăzit drepților, la Răsăritul ori la Apusul soarelui 129. Am pomenit de îngerul însoțitor. Acesta îndeplinește două
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
deveni intercesorul prin excelență, protector din oficiu al oamenilor și al creaturilor pământului înaintea lui Dumnezeu. Lui i se datorează recoltele îmbelșugate, întrucât dăruiește roua și ploaia, și tot lui, răgazul obținut de cei păcătoși în infern (a se vedea Apocalipsa lui Pavel). Descrierea spațiilor extramundane și a întâlnirilor cu locuitorii lor pleacă de la experiențe mistice concrete, transfigurate literar. Exemplul cel mai frapant îl găsim tot în 4Ezdra, unde ni se descrie o tehnică specială pentru obținerea viziunii (9,23-25): Ezdra
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
momentul precis în care trăiește autorul fictiv (Daniel 8-12; Testamentul lui Levi 16-18). Divizarea istoriei în porțiuni nu are alt scop decât acela de a-i convinge pe cititori de iminența sfârșitului lumii. În plus, așa cum vom vedea mai încolo, apocalipsele propun o concepție deterministă asupra istoriei: fiecare eveniment de pe pământ depinde nemijlocit de o hotărâre divină; nimic nu se petrece „jos”, în lumea noastră, fără știrea și fără voia Celui de Sus. Vielhauer rezumă astfel tehnica „frauduloasă” (pia fraus) utilizată
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
unor experiențe mistice, supramundane, cu rol mobilizator (protagoniștii urmăresc progresul în virtute al neamului lor), se combină cu numeroase apoftegme sau anecdote formative, rod al experiențelor oferite de viața obișnuită, de zi cu zi. Prin urmare, scopul urmărit de autorii apocalipselor este, dacă putem spune așa, unul pragmatic: menținerea pe drumul bun a urmașilor autorului fictiv. În această bătălie pentru stimularea virtuții, viziunile joacă rolul „artileriei grele” sau, ca să folosim o formulă modernă, al „armei disuasive”: de vei călca strâmb, iată
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
avea parte de înțelepciune în toată viața lor, citind mereu Legea lui Dumnezeu. Căci oricine cunoaște Legea lui Dumnezeu va fi respectat și nu va fi niciodată un străin, oriunde se va duce” (13,1-3). Așadar, discurs de adio și apocalipsă: specii diferite, dar coexistând în același gen (spre deosebire de așa-zisa Apocalipsă a lui Moise, care, în realitate, nu este decât un lung discurs de despărțire). Pe lângă pareneze, apocalipsele conțin și rugăciuni. Am văzut importanța lor în economia voiajului extraterestru: prin
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
lui Dumnezeu. Căci oricine cunoaște Legea lui Dumnezeu va fi respectat și nu va fi niciodată un străin, oriunde se va duce” (13,1-3). Așadar, discurs de adio și apocalipsă: specii diferite, dar coexistând în același gen (spre deosebire de așa-zisa Apocalipsă a lui Moise, care, în realitate, nu este decât un lung discurs de despărțire). Pe lângă pareneze, apocalipsele conțin și rugăciuni. Am văzut importanța lor în economia voiajului extraterestru: prin rugăciune, vizionarul își menține echilibrul psihic, ce riscă să se destrame
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
străin, oriunde se va duce” (13,1-3). Așadar, discurs de adio și apocalipsă: specii diferite, dar coexistând în același gen (spre deosebire de așa-zisa Apocalipsă a lui Moise, care, în realitate, nu este decât un lung discurs de despărțire). Pe lângă pareneze, apocalipsele conțin și rugăciuni. Am văzut importanța lor în economia voiajului extraterestru: prin rugăciune, vizionarul își menține echilibrul psihic, ce riscă să se destrame foarte ușor la apropierea de ultima etapă, de cerul unde sălășluiește Marea Slavă, Dumnezeu. Aceste rugăciuni reflectă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
destrame foarte ușor la apropierea de ultima etapă, de cerul unde sălășluiește Marea Slavă, Dumnezeu. Aceste rugăciuni reflectă un crâmpei din viața spirituală și liturgică a comunităților apocalipticilor. Setul trăsăturilor „formale”132 e dublat de un set de trăsături „ideologice”. Apocalipsele alcătuiesc un continent aparte în cadrul literaturii iudaice sau iudeo-creștine. Întrebările la care încearcă ele să răspundă creează mai degrabă o atmosferă doctrinară decât o ideologie propriu-zisă. Prima trăsătură evidentă, accentuată până la manie, o constituie dihotomia vârstelor sau eonilor: există o
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
cumva din afară: „Iminenta așteptare a eschaton-ului”, scrie Vielhauer, „se exprimă în numeroase feluri: nu numai prin panoramele și diviziunile istoriei, prin reflecțiile asupra duratei lumii, prin observarea semnelor timpurilor și calcule privind sfârșitul, ci chiar prin existența și publicarea apocalipselor, întrucât aceste cărți scrise de personaje importante ale trecutului nu au putut deveni publice decât la Sfârșitul Veacurilor”137. G. von Rad, în Teologia Vechiului Testament, insistă asupra „tipului nonistoric de gândire” al apocalipticienilor. Ieșirea imediată din istorie pare să
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
idealul tuturor autorilor noștri. Doar în metafizica hinduistă mai întâlnim un asemenea grad de devalorizare a timpului, a devenirii, lucru cu atât mai surprinzător cu cât iudaismul este religia istoriei prin excelență, iar profeții, adevărații teoreticieni ai sensului istoriei. III Apocalipsa lui Ioan Așa cum spuneam la început, nu-mi propun un comentariu al Apocalipsei lui Ioan. Mă voi mulțumi să ofer câteva piste de lectură, fără altă pretenție decât aceea de a îndepărta din mintea cititorului, măcar pentru o clipă, gândul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
de devalorizare a timpului, a devenirii, lucru cu atât mai surprinzător cu cât iudaismul este religia istoriei prin excelență, iar profeții, adevărații teoreticieni ai sensului istoriei. III Apocalipsa lui Ioan Așa cum spuneam la început, nu-mi propun un comentariu al Apocalipsei lui Ioan. Mă voi mulțumi să ofer câteva piste de lectură, fără altă pretenție decât aceea de a îndepărta din mintea cititorului, măcar pentru o clipă, gândul că acest text ar constitui un amalgam inform de enunțuri mai mult sau
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
text ar constitui un amalgam inform de enunțuri mai mult sau mai puțin „trăsnite”. Există o „logică”, dacă o putem numi așa, o logică a intuițiilor fundamentale, redate printr-o spontană și, în același timp, subtilă rețea de imagini poetice. Apocalipsa se vrea, convențional, la nivel formal, o epistolă adresată celor șapte biserici din Asia: „Din partea lui Ioan, către cele șapte biserici ce se află în Asia. Har și pace vouă din partea Celui care este, Care a fost și Care va
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
în domeniu, structura narativă și repartizarea de-a lungul celor douăzeci și două de capitole a câtorva „seturi tematice”138. În capitolul 1, versetul 19, Fiul Omului îi dă lui Ioan o poruncă în spatele căreia se poate citi schița întregii Apocalipse: „Iar tu să scrii tot ce ai văzut, ce se petrece acum și ce se va petrece după aceasta!” Interpretând din perspectiva ansamblului, obținem cele trei mari blocuri narative: 1. „ce ai văzut” - viziunea Fiului Omului și a interpelării divine
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
cele șapte biserici din Asia Mică (cap. 2-4); 3. „ce se va petrece după aceasta” - tainele vremii viitoare dezvăluite profetului (4,1-22,5). Schema tripartită (3 fiind una dintre cifrele simbolice privilegiate) se regăsește implicit în structura părții care constituie apocalipsa propriu-zisă (4-22). Este meritul lui Bornkamm de a fi degajat această schemă. Pentru el, una dintre cheile Apocalipsei lui Ioan se află în viziunea Mielului cu cartea (biblion) pecetluită în mână. Amănuntul care atrage atenția savantului german se află în
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
dezvăluite profetului (4,1-22,5). Schema tripartită (3 fiind una dintre cifrele simbolice privilegiate) se regăsește implicit în structura părții care constituie apocalipsa propriu-zisă (4-22). Este meritul lui Bornkamm de a fi degajat această schemă. Pentru el, una dintre cheile Apocalipsei lui Ioan se află în viziunea Mielului cu cartea (biblion) pecetluită în mână. Amănuntul care atrage atenția savantului german se află în 5,1: „și am văzut în mâna dreaptă a Celui ce ședea pe tron o carte scrisă pe
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
lectură derivată din interpretarea lui Bornkamm: - Capitolele 6,1-8,1: partea din afară, nepecetluită; - Capitolele 8,2-22,5: partea pecetluită. Secțiunea 8,2-22,5 nu constituie un șir de viziuni coerente, legate una de alta după o logică narativă. Nu, Apocalipsa are un caracter poetic; altfel spus, imaginile se înșiruie paratactic, nu sintactic. De aici și dificultatea unui singur tip de lectură. Totuși, câteva linii de forță există, și ele pot fi reperate. Nu puțini interpreți au sesizat repetarea mai multor
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
din 6,1-8,1 trebuie înțeleasă ca o listă - vizibilă pe partea din afară a sulului pecetluit - a conținutului textului pecetluit (pe dinăuntru), care va fi dezvăluit abia după ruperea celei de-a șaptea peceți (secțiunea 8,2-22,5)139. * Apocalipsa lui Ioan, deși preia multe dintre „toposurile” apocalipticii iudaice, este o scriere originală. Câteva trăsături specifice: 1. la nivel formal: lipsa pseudonimiei; autorul își afișează aproape ostentativ contemporaneitatea cu cititorii; neutralizarea așa-ziselor vaticinia ex eventu; determinismul istoric aproape că
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
foarte redus; 2. la nivel de conținut: accentuarea figurii Mielului jertfit; numai în urma intervenției Mielului istoria începe „să curgă” (Mielul e singurul capabil să rupă cele șapte peceți); originea viziunii se află în Isus Cristos; scopul direct, programatic al autorului Apocalipsei este de a-i susține pe creștini în timpul persecuțiilor (teza a fost uneori pusă la îndoială); o serie de viziuni privesc soarta întregii lumi, altă serie, numai soarta Bisericii lui Cristos. Cele două secțiuni, distrugerea lumii și învingerea lui Satana
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Anticristul (nu apare numit, dar apare conturat); Parusia, a doua venire a Mântuitorului; Împărăția de o mie de ani, care stă la originea mișcărilor milenariste; Noul Ierusalim. După această rapidă enumerare, se impune următoarea observație: fără apelul la literatura intertestamentară, Apocalipsa lui Ioan rămâne fără contextul ei conatural și imediat. Faptul că decenii de-a rândul Părinții au ezitat să o preia în canonul oficial și definitiv al Bisericii dovedește că situația ei a fost ambiguă de la bun început și că
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
epifaniilor. E vorba însă despre un cosmos nemundan, mai precis, supramundan, spațiu transfigurat al eternității. * Propunând un determinism à outrance, scrierile apocaliptice elimină, în opinia unor exegeți, libertatea individuală, liberul arbitru, o valoare ce va deveni axială prin creștinism. În apocalipse, spațiul de mișcare al sufletului se definește prin doi poli: Binele și Răul. Libertatea funcționează așadar „în regimul responsabilității” și al credinței. Cât privește chestiunea dualismului ridicată de alți exegeți, trebuie spus că, în textele noastre, Iahve este văzut ca
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
virtuți creștine: Evangheliile, având în centru viața pământească a lui Isus, întruchipează în gradul cel mai înalt și pur iubirea; Faptele apostolilor și Epistolele sunt străbătute ca de un fir roșu de credința plină de fervoare a primelor comunități creștine; Apocalipsa lui Ioan adaugă acestui tablou mistic-sapiențial speranța, virtute iudaică universalizată. Speranța este singura dintre cele trei virtuți capabilă să învie totul din nimic, inclusiv iubirea și credința. Nu întâmplător, Noul Testament se încheie cu o apocalipsă a lui Isus Cristos. (1997
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
fervoare a primelor comunități creștine; Apocalipsa lui Ioan adaugă acestui tablou mistic-sapiențial speranța, virtute iudaică universalizată. Speranța este singura dintre cele trei virtuți capabilă să învie totul din nimic, inclusiv iubirea și credința. Nu întâmplător, Noul Testament se încheie cu o apocalipsă a lui Isus Cristos. (1997 reluat) 6. Mitul îngerilor căzuți*tc "6. Mitul îngerilor căzuți*" În cartea a opta a Convorbirilor 140 (cap. 20), Gherman, prietenul lui Ioan Casian, îi cere lămuriri lui Serenus 141, unul dintre călugării desăvârșiți din
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
cu atât mai mult cu cât, după mărturia lui Epifanie, erezia a fost fondată și s-a răspândit mai ales în Egipt 166. Se știe, pe de altă parte, că textele sethiene, cum ar fi Apocrifa lui Ioan, Evanghelia egiptenilor, Apocalipsa lui Adam sau Cele trei stele ale lui Seth, au fost descoperite la Nag Hammadi, un loc foarte apropiat de cel unde se afla comunitatea lui Pahomie. În acest caz, ar fi oare o prea mare îndrăzneală să admitem că
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
întâia dată ca atare în Instituțiile lui Calvin și nu are nici o legătură cu doctrina Părinților. Această observație merită completată și nuanțată, deoarece în expunerea sa Stăniloae prezintă atributele lui Cristos pornind de la câteva texte din Noul Testament (Evrei 9,11; Apocalipsa 12,10; 11,15; Matei 28,18), sprijinindu-se pe mărturiile Părinților, dar nu pentru ansamblul atributelor respective, ci pentru fiecare în parte. Al doilea anacronism pe care A. Louth îl descoperă în Teologia dogmatică ortodoxă se referă la doctrina
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]