445 matches
-
livezi, sate frumoase ne întâmpinau la tot pasul. De data aceasta am folosit cealaltă variantă de drum, drum ce s-a dovedit a fi unul asfaltat. Pe traseu ne-am delectat cu prasad din pungulițe. Cinci fiind, aveam din abundență... Apoteoza zilei de întoarcere am trăit-o când am prins o barieră. (Trebuia să fie și o apoteoză! - Nu?) Bariera s-a împotrivit planurilor noastre la momentul potrivit: exact când natura își îmbrăcase straiul de sărbătoare și ne pregătise o ultimă
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
drum ce s-a dovedit a fi unul asfaltat. Pe traseu ne-am delectat cu prasad din pungulițe. Cinci fiind, aveam din abundență... Apoteoza zilei de întoarcere am trăit-o când am prins o barieră. (Trebuia să fie și o apoteoză! - Nu?) Bariera s-a împotrivit planurilor noastre la momentul potrivit: exact când natura își îmbrăcase straiul de sărbătoare și ne pregătise o ultimă surpriză, o ultimă dovadă a măreției și purității ei. Coborând din mașină pentru dezmorțirea de rigoare și
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
Garros, cu Gustavo Kuerten (Guga), brazilianul blond cu origini germane, și suedezul Magnus Norman. În ajun, finala feminină a fost câștigată de Marie Pierce, care aducea trofeul pentru Franța după 30 de ani în istoria turneului. A fost o adevărată apoteoză galică, mai ales că învinsa s-a numit Martina Hingis, nr. 1 mondial, care nu reușește să câștige nici în acest an Roland Garros-ul! (În paranteză fie spus, prezența românească din acest an la Roland Garros, atât pe tabloul masculin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
am uitat defectele și nu i-am mai regretat decât calitățile. Sfârșitul vieții i-ar fi fost trist, persecutat cum ar fi fost și scos din activitatea care îl îmbărbăta. Cu toată oroarea ce inspira, s-a dus într-o apoteoză. Am văzut pe d-na Iorga care, foarte demnă în marea ei durere, se gândea și la nenorocirea care bântuie țara și îmi spunea că și Iorga n-avea speranță decât în victoria engleză. A doua zi, cu cântece, surle
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
precum Marea Revoluție Culturală Proletară. (Wang 1973: 45-46) Anii dintre Marele Salt asociat cu neînțelegerea din 1958 cu Uniunea Sovietică, pe de o parte, iar pe de altă parte moartea lui Mao și arestarea ,,găștii celor patru" din 1976 constituie apoteoza experimentului lui Mao în comunismul clasic cu "aromă" chinezească.14 În această perioadă, corupția măruntă, de la funcționari superiori la cadre sătești a fost aproape omniprezentă și, deși cu siguranță impopulară, un fapt de viață banalizat de reguli nescrise locale și
Corupţia politică : înăuntrul şi în afara statului-naţiune by Robert Harris [Corola-publishinghouse/Science/932_a_2440]
-
capriciile, veseliile și melancoliile lui, cu rost sau fără rost, cum și imensa mulțime de imponderabili Încă necunoscuți și abia descoperiți Într-o rară și unică aventură de dragoste, singura În stare să Împru mute actului sexual acea coloratură de apoteoză pe care o aflăm până și În lumea mai măruntă a insectelor și a păsărilor, unde fantezia și poezia, selecția Între indivizi, epică, intrepidă și eroică, precumpănesc. [...] SURORILE X DIN BLOCUL ÎN CARE LOCUIESC, ULTIME mlădițe ale boierescului neam de
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
opresc răsuflarea. Soarele aprinde rugul. Moare pasărea Phoenix! Moare sau renaște? Un fir de fum se ridică și un țipăt. E un țipăt de moarte? Sau un țipăt de naștere? Acum focul Învăluie totul. Rugul e În același timp o apoteoză, iar În țipătul care străpunge liniștea se insinuează parcă și un plîns. Speranța pe care ne-o dăruie pasărea Phoenix nu este eternitatea, cum am crezut. Această speranță e mult mai adîncă și mai umană, dragostea, pentru că pasărea Phoenix n-
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
pentru prima dată. Digul se prăbușește dinspre plaja pescarilor; la vreo 4-5 metri de ancoră s’a tăiat ca la podul Amărajii, scobit și măcinat pe dedesupt, dacă a mai rămas de 3½ metri lat. Era frumos, ca într’o apoteoză! peisagiu de negândit : pe la 6½ dintr-o parte răsărea luna, din cealaltă apunea soarele. M’am dus la Lemonides să pun smoală sticlelor de bulion; acolo Dandu Kir[ițescu], General Vărlejanu, d-na Piti Curti... Pe mâine sunt invitată acolo
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
care presupune imobilitatea statuară la scara ăecvestrăă a grandiosului, și-i relevă caracterul monumental, celălalt implică progresia și relevă caracterul ascensional și dina- mic al evoluției personajului până la un moment apogetic. În calitate de erou, studentul urcă treptele gloriei în drum spre apoteoză. Deloc întâmplător, și prin același efect rizibil catalizat retoric, eroul convoacă adunările la statuia lui Mihai Viteazul. Revendicarea simbolică e transparentă, eroicul student în drept face corp comun, la propriu și la figurat, cu eroul de la Călugăreni. Sensul progresiei este
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
prima piesă, se insinuează progresiv după primele replici. Este aprehensiunea vidului, a vacuității existențiale, nu e nevoie să insistăm, lucrul acesta a devenit la rândul său un clișeu exegetic. Obsesia vidului în teatrul lui Eugen Ionescu merge dilatându-se până la apoteoza ei din Scaunele. Dar apoi se comprimă în altă obsesie, decurgând din prima, dar mai directă, mai umană, aș îndrăzni să zic ; mai concretă, anume obsesia morții, ce își află apoteoza în Regele moare, piesă în care autorul a transpus
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
în teatrul lui Eugen Ionescu merge dilatându-se până la apoteoza ei din Scaunele. Dar apoi se comprimă în altă obsesie, decurgând din prima, dar mai directă, mai umană, aș îndrăzni să zic ; mai concretă, anume obsesia morții, ce își află apoteoza în Regele moare, piesă în care autorul a transpus de fapt, în chip desăvârșit, sub specia teatrului, acel Jurnal, august 1932, din Nu. E de remarcat că, fără să dispară, comicul propriu-zis începe să se retragă, dar rămâne grotescul și
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
jumătate de Mare Muzică! Acest final, prin calitatea excepțională a interpretării tuturor compartimentelor, conduse cu înaltă măiestrie de dirijor (cum Sandu Lăscae ne-a obișnuit de mai multă vreme prin repetatele sale susțineri de concerte ieșene), s-a constituit în apoteoza unui concert ce va stărui mult în memoria celor care l-au urmărit! Datorită varietății stilistice a repertoriului, calității deosebite a interpretării, succesiunii la pupitrul dirijoral a unor remarcabile și familiare personalități, concertul jubiliar s-a constituit într-o adevărată
PANORAMIC ARTISTIC (consemnări de regizor) by MIHAI ZABORILĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91815_a_93193]
-
și îl va păstra pe casetă video ca punct de reper, pentru cei care vor urma) a fost întregit cu Uvertura 1812, într-o interpretare de zile mari. Ca piesă de final a concertului, impunătorul opus ceaikovskian sa transformat în apoteoza unei împliniri spirituale. La aceasta a contribuit din plin și dăruirea, calitatea interpretativă, omogenitatea și prospețimea corului Gavriil Muzicescu, prestigioasă formație academică de sub conducerea lui Doru Morariu. Merită subliniată și grija, precum și respectul de care a dat dovadă actuala conducere
PANORAMIC ARTISTIC (consemnări de regizor) by MIHAI ZABORILĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91815_a_93193]
-
salvare. Totuși, nu-i acesta adevărul. Semne sunt; erau, latent, și până acum, dar astăzi mi se pare că au apărut în toată amploarea bunei lor vestiri. Ele sunt legate, ciudat, de o moarte și de o înmormântare. Într-o apoteoză unică a intrat în cer s-a "înmormîntat în cer", astăzi, Supremul Pontif. S-a scris, s-a vorbit, va continua să se vorbească despre acest eveniment. Faptul s-ar putea consuma undeva, dincolo de noi, cei de toată ziua, dincolo de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
VII-lea. Este vorba de canonizarea fericitului La Salle. Tocmai în astfel de ocazii imensa navă a Sfîntului Petru își găsește adevărata frumusețe de salon de primire a creștinătății catolice, iar ornamentele baroce supraîncărcate se topesc într-un ansamblu de apoteoză teatrală, cînd trompetele de argint sună din înaltul cupolei, cînd norii de tămîie se leagănă sus, iar stolurile de porumbei albi se învîrtesc pe deasupra. În mijlocul acestei pompe regale și divine, eviți să privești de aproape prapurile și afișele cu rame
by DIMITRIE GHYKA [Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509]
-
în peninsulă. La recepția feerică dată de Sindicul Don Prospero Colonna, prinț de Sonnino, în palatele Capitoliului (reunite, pentru circumstanță, prin culoare de lemn și gips acoperit cu pînză vopsită) iluminate de torțe de rășină și becuri electrice, într-o apoteoză de proiectoare și focuri de Bengal, Wilhelm al II-lea, dominînd silueta firavă a lui Victor Emmanuel, nu contenea, ca pentru a sublinia glumele sale cazone, să-i aplice lovituri pe spate nefericitului său văr, care se chircea sub aceste
by DIMITRIE GHYKA [Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509]
-
criteriu îl constituie antropologia imaginarului în viziunea lui Gilbert Durand; pentru cercetarea de față, un caz relevant, de mitem funcțional într-o formă de ritual, poate fi acvila eliberată deasupra rugului împăratului divinizat, ca semn, dar și ca simbol al apoteozei sale. Un al doilea criteriu este cel al apartenenței culturale, aplicat atunci când sunt clasificate miturile de constituire a civilizațiilor sau mentalitățile colective, ca urmare a analizei narațiunilor fondatoare pentru arealele subsecvente. Un corpus mitologic dezvoltat într-un amplu perimetru cultural
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
Hesiod la Spengler); dialectic (provoacă reacția contrariilor și anularea sintezelor - cazul apocalismului creștin, cu imaginea sfârșitului lumii, ca intrare apropiată în împărația celestă; forma laicizată se regăsește în apocalismul revoluționar). Schema esențială în acest ultim caz este moarte-(re)naștere, apoteoză a unei inițieri de care are parte sufletul fiecărui individ (atât în credințele vechilor greci, cât și la umanitatea creștină). Mitologia este înțeleasă ea însăși drept o suprastructură simbolică a unei suite de fapte fondatoare (relevante spiritual, social, dar și
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
dintre individ și divin (iertarea este acordată doar celor "aleși" sau celor pe deplin penitenți); la acestea, a adăugat universalismul credinței creștine (integrat eficient de teocrația bizantină). Și la romani împăratul devenea divin, însă ceea ce făcea posibilă glorificarea lui prin apoteoză era intervenția necesară a cetății-capitale, ea însăși un mediator între istorie și eternitate. În urma edictului de la Milano dat de Constantin I în anul 313 − prin care a introdus religia creștină în rândul celor oficiale −, dar și datorită unei fervente activități
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
păstrate în imaginarul popular și în cel artistic până înspre timpurile noastre). "Uitarea este deci o apă a morții" (Vernant, Mit și gândire 144), o credință, dar și o metaforă care luminează destinul primului împărat creștin, el însuși transformat prin apoteoză în zeu; învingător la porțile Romei, la Pons Milvius, Constantin I alege să își clădească propriul oraș, propriul centru al puterii imperiale, nu doar departe de Roma eternă, ci și pe fundamentul vechii civilizații elene, mult mai puternic ancorate în
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
trimite mai degrabă la accepțiunea tradițională preclasică din cetatea greacă, reluată de Platon: memoria integrează intelectul și mitul, trecutul legitimant și posibilitatea pătrunderii într-un plan divin. Rămasă așadar pe "pragul platonician", ea se dovedește în continuare fidelă, după cum atestă apoteozele funerare, față de o gândire tradițională, care căuta să realizeze contopirea sufletului cu divinitatea. Ce anume, mai exact, dă chip acestei "memorii"? Ce semnificație are "figura" acestui trecut? Nu ne vom opri aici asupra statuarului grec, asupra antropomorfismului care caută să
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
egalitară. Roma poate că nu și-ar fi dorit și nu ar fi pretins altceva, pentru că ea însăși era o putere triumfalistă, uneori concurenta propriului autocrat; instituția imperială însă, prin întreg vocabularul ceremonial, a tins către un alt orizont al apoteozei. Grecii așezau înaintea eroului gloria Atenei; în schimb, principele divus a devenit prin voința lui emblema supremă a cetății eterne, devansând-o (inclusiv în cazul împăraților la a căror moarte a fost decretată legitim damnatio memoriae în loc de consecratio, dar care
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
destinată mai întâi înalților demnitari și aristocrați romani (Flower 263-69); ulterior, datorită impactului asupra comunității, dar și semnificației sale, a fost limitată oficial de Augustus însuși la procesiunea de înmormântare a împăraților, funus imperatorum, și, implicit, la divinizarea lor prin apoteoză, consecratio. Decizia autocratului de a-și apropria autoritar această formă de sacralizare a dus, pe de-o parte, la un monopol imperial asupra spațiului public și asupra traseelor urbane centrale, devenite scena manifestării plenare a puterii sale, iar pe de
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
său funerar avea dreptul suprem (și unic) să-l pună în scenă (Benoist 108). Valoarea edilului, prin ritualizarea puterii sale și prin proiectarea figurii sacre în rândul înaintașilor glorioși, era astfel definitiv integrată în memoria Romei eterne, martorul direct al apoteozei sale. Mișcarea de translatio din planul existenței terestre în cel divin era consfințită politic, printr-un decret dat de senat pentru organizarea ceremoniei speciale de consecratio a împăratului (valabilă pentru întreaga oïkouménè). Decizia instituțională impunea ca omagierea defunctului august să
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
romanității care îl omagia pe defunct, cât și al sufletului său eliberat, întărea credința și amplifica emoția colectivă. Un aspect important preluat de teoria puterii creștine de la principatul roman l-a constituit faptul că, în cadrul ceremonialului și mai ales al apoteozei, funcția imperială, care, în timpul vieții augustului asigura relația dintre comunitate și planul divin, era definită acum numai prin raportare la zeități. Persoana ca atare pierdea din semnificație, în schimb câștiga prin glorificare instituția puterii; începând cu Hadrian, cultul include "casa
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]