992 matches
-
care se amestecau cu loviturile toporului. Dar în fața mea nu era un arțar, ci chiar destinul care-și bătea joc de atâta vreme de mine, care mă transformase în marioneta lui, iar acum scotea chicote ascuțite. Mă răfuiam nu cu arțarul, ci cu destinul. De aceea loveam cu înverșunare, fără să mă opresc. Nu-mi păsa nici de ploaia care curgea peste mine. Simțeam că, măcar o dată, aveam și eu dreptul să nu mai rabd. Strângeam palmele pe coada toporului și
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
fără să mă opresc. Nu-mi păsa nici de ploaia care curgea peste mine. Simțeam că, măcar o dată, aveam și eu dreptul să nu mai rabd. Strângeam palmele pe coada toporului și izbeam, fără nici o pauză, cu toată puterea, făcând arțarul să se clatine și să se îndoaie tot mai mult, până când, în sfârșit, trunchiul lui se frânse și căzu printre bălării. Dar când am privit arțarul trântit la pământ, toată înverșunarea mea s-a risipit brusc și, în. locul ei
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Strângeam palmele pe coada toporului și izbeam, fără nici o pauză, cu toată puterea, făcând arțarul să se clatine și să se îndoaie tot mai mult, până când, în sfârșit, trunchiul lui se frânse și căzu printre bălării. Dar când am privit arțarul trântit la pământ, toată înverșunarea mea s-a risipit brusc și, în. locul ei, a apărut o stare de jenă. Mă luptasem, de fapt, cu un biet copac bătrân. M-am simțit ridicol. Da, acestea erau luptele mele... Și mi
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Mă luptasem, de fapt, cu un biet copac bătrân. M-am simțit ridicol. Da, acestea erau luptele mele... Și mi s-a făcut silă de mine și de destin. Când am ajuns în sala de așteptare eram ud. ― Ai tăiat arțarul? m-a întrebat Eleonora. ― Da... Era plin de omizi, am adăugat ca o scuză. Ceva se rupsese în mine prin prăbușirea arțarului; mi se părea că săvârșisem o crimă. N-am mai scos nici o vorbă și am încercat să adorm
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
făcut silă de mine și de destin. Când am ajuns în sala de așteptare eram ud. ― Ai tăiat arțarul? m-a întrebat Eleonora. ― Da... Era plin de omizi, am adăugat ca o scuză. Ceva se rupsese în mine prin prăbușirea arțarului; mi se părea că săvârșisem o crimă. N-am mai scos nici o vorbă și am încercat să adorm. Când m-am trezit, îmi ardeau obrajii. Vorbeam mușcând ca din iască și trebuia să-mi umezesc mereu buzele cu limba. Răcisem
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
gara aceasta. Așadar, domnilor, nu pentru a vă solicita compasiunea continui. Vreau să înțeleg care a situația încleștării dintre Dumnezeu și fiară în mine. Ce șanse am să rămân mai departe om. 21. La puțin timp după ce-am tăiat arțarul, câteva nopți am visat că plecam mereu spre pădure. Eleonora se obișnuise. Cum ne trezeam dimineața, aștepta să încep să-i povestesc. Nu zicea niciodată nimic. Mă asculta și, în timpul ăsta, îmi inspecta pe furiș pantofii. Probabil ca să vadă dacă
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Bună seara". Ca și cum eram cunoștințe vechi, ne regăsisem acolo între bălării din întîmplare și mă bucuram pentru asta. El n-a răspuns. Rânjea mai departe, având același rictus batjocoritor. Pe urmă a uitat parcă de mine. Stătea în bălării, lângă arțarul tăiat, și asculta vântul. Parcă nu-l mai interesa prezența mea. Avea ochii absenți și la un moment dat am crezut că dormea în picioare. Dar n-am îndrăznit să mă mișc. Mangusta adormise și ea. Într-un timp, am
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
se lățeau din ce în ce mai mult. Și din când în când auzeam același vuiet stins pe care vântul îl destrăma ca pe o perdea veche. Pădurea a izbucnit pe neașteptate în fața noastră când am ajuns în vârful pantei. Era o pădure de arțari bătrâni, planturoși și pe jumătate scheletici. Semănau toți cu arțarul pe care-l tăiasem. Când bătea vântul, făceau aceleași plecăciuni țepene și caraghioase și scoteau aceleași scâncete care, amestecate, formau un vuiet stins. Ceea ce auzisem noi, așadar... Ne-am apropiat
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
același vuiet stins pe care vântul îl destrăma ca pe o perdea veche. Pădurea a izbucnit pe neașteptate în fața noastră când am ajuns în vârful pantei. Era o pădure de arțari bătrâni, planturoși și pe jumătate scheletici. Semănau toți cu arțarul pe care-l tăiasem. Când bătea vântul, făceau aceleași plecăciuni țepene și caraghioase și scoteau aceleași scâncete care, amestecate, formau un vuiet stins. Ceea ce auzisem noi, așadar... Ne-am apropiat. Chiar la marginea pădurii, am dat de o altă colibă
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
nimeni pe acolo. Puțin mai departe, am descoperit însă în pământ urme de pași care se pierdeau în pădure. Se vedeau încă destul de bine, nu erau foarte vechi. Și aproape fără voie ne-am luat după ele... Peste tot, rădăcinile arțarilor ieșeau la suprafață, strîngîndu-se în jurul fiecărui trunchi ca un morman de șerpi. Urmele duceau printre rădăcini. Cine trecuse pe acolo o făcuse fără să aleagă drumul. Ocolise numai mărăcinii. Noi ne feream însă cât puteam să ne atingem de arțari
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
arțarilor ieșeau la suprafață, strîngîndu-se în jurul fiecărui trunchi ca un morman de șerpi. Urmele duceau printre rădăcini. Cine trecuse pe acolo o făcuse fără să aleagă drumul. Ocolise numai mărăcinii. Noi ne feream însă cât puteam să ne atingem de arțari, deoarece trunchiurile scorburoase și uneori chiar rădăcinile erau invadate de omizi care le acopereau cu un strat alburiu și scârbos. Din pricina asta, trebuia să ne facem loc printre mărăcini și să nu mai ținem seama de zgârieturi. Deodată, ne-am
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
pe una din urmele cu semn. Se potrivea perfect. Ce trebuia să cred? În clipa aceea am auzit-o pe Eleonora strigînd: ― Plaja! M-am întors și m-am precipitat pe urmele ei. După câțiva pași am văzut nălucind printre arțari o mare pată gălbuie, arsă de soare. Probabil, asta văzuse și Eleonora. M-am agățat într-un mărăcine, dar n-aveam chef să întîrzii. M-am smuls, plătind nerăbdarea mea cu o zgârietură zdravănă. Când am ajuns la marginea pădurii
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
de ochiul dogoritor și orb care ne fixa de peste tot. Deodată am tresărit. Am auzit un cuc. Și-a strigat numele de patruzeci și unu de ori, după care a tăcut. Și iarăși s-au auzit scâncetele ori, poate, chicotele arțarilor... Într-un târziu, mi-am adus aminte de calea ferată. Pe unde trecea? Am început să cercetez terenul din jur și n-a trebuit să caut prea mult. Destul de aproape de locul unde ne oprisem când am ieșit din pădure, am
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
ca atunci, nu voi mai fi indiferent". Am strîns-o de mână cât am putut și i-am poruncit: "Încetează!" Și cum ea nu înceta, i-am astupat gura cu palma. Apoi... Eram surescitat, poate și din cauza furtunii, ca atunci când tăiasem arțarul, tot în timpul unei furtuni, iar țipătul Eleonorei răscolise întreaga drojdie a spaimelor mele. Mi s-au tulburat gândurile și m-am înverșunat. Dintr-un asemenea țipăt pornise totul și iarăși destinul îmi țipa în urechi... Uitasem de Eleonora... De ce trebuia
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
întuneric. M-am luat după ea, deoarece, dintr-odată, în clipa când ea s-a desprins mi-am dat seama de nebunia mea, vroiam să-i explic. Și, probabil, aș fi ajuns-o dacă nu m-aș fi împiedicat afară de arțarul tăiat. M-am lovit destul de rău la cap și am amețit. Când mi-am revenit, am văzut-o, la lumina unui fulger, dispărând în stufăriș. Trenciul îi flutura ca o nălucire albă. Atunci m-am dezmeticit cu totul. "Doamne, ce
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Avea dificultăți până și în a-și percepe propria imagine în oglindă. — Știu că sunt fețe, îi spunea Joseph S. lui Weber. Văd diferențele la fiecare trăsătură. Dar nu sunt specifice. Nu-mi spun nimic. Gândiți-vă la frunzele unui arțar uriaș. Dacă puneți frunzele una lângă alta, vă veți da seama cât sunt de diferite. Dar ia uitați-vă în sus, la copac, și încercați să deosebiți frunzele între ele. N-avea nici o legătură cu memoria - Joseph putea descrie în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
care fusese cândva, dar încetase să mai fie. Singura care ar putea să-l ajute. Nevoia lui de ea o sfâșia în bucăți, mai mult decât propria-i senzație de neajutorare. Femeile îl consolară multă vreme. Îi arătară străzile, casele, arțarul de zahăr singuratic pe care îl plantase el în pustiul peluzei, scobitura din stânga garajului pe care o făcuse în urmă cu opt luni. Karin se ruga ca unul dintre vecini să iasă afară ca să-i salute. Dar toate ființele vii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
tatăl lui îl luase peste picior, într-o discuție în contradictoriu la masa de Crăciun, băiatul de paisprezece ani sărise ca ars de la masă, alergase pe scări zbierând Sărbători fericite pe dracu’ și spărsese cu pumnul panourile din lemn de arțar ale ușii dormitorului, ajungând până la urmă la urgență, cu trei oase rupte la mână. Și mai fusese și ziua aceea când o Joan Schluter isterică încercase să-i reteze buclele fiului ei, după ce Mark și Cappy se certaseră din cauza bretonului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
v-am auzit interviul de la radioul public și, ținând cont de ce ați spus despre plasticitatea creierului, m-am gândit cumva că o să vreți măcar să aflați ce se întâmplă cu Mark.“ Își ridică privirea de pe monitor, uitându-se pe fereastră la arțarul străvechi care - când? - căpătase brusc culorile unui sticlete de mai. Nebraska la vremea recoltei: ultimul loc din lume unde ar fi vrut să se ducă. Care era cuvântul ăla care însemna frică irațională de spații goale, întinse? Să scrie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
până în oraș, pe lângă casele ca de turtă dulce înșirate una după alta, sub sferele chihlimbarii ale felinarelor de stradă, ca și cum s-ar fi îndreptat spre o întâlnire misterioasă. Toamna îngreuna aerul. Anul se strângea în el însuși, ticsit de pregătiri. Arțari uriași țâșneau în sus, pregătindu-se să intre în repaus. Un roi de insecte agitate își trâmbița imnul funebru cu zumzet de fierăstrău. Se opri în colțul a patru clădiri din lemn alb în formă de A, dintre care una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Grozav mi-ar plăcea să beau o cafea bună, cum n-am băut de mult. Vara a venit și s-a dus fără să-mi dau seama și În curînd vine iarăși toamna. Și mirosul de fum din Ohio și arțarii purpurii, nopțile cu stele Înghețate, cu luna strălucitoare atîrnată În același fel deasupra miilor de străzi, alunecînd spre tăcere pe acoperișul turlei de biserică; nopți cu roți, cu șine, cu clopote, cu strigăte jalnice pe malul rîului, cu sfîrșit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
de povestit multe, numai că nu mai interesează pe nimeni, le las și eu în deplina lor uitare, în burnița toamnei, vă îndemn doar să ne amintim cu nostalgie despre cum anume se chinuie să supraviețuiască buruienile și frunzele de arțar printre fierătanii fără rost aruncate la o margine de cale ferată în curtea uzinei gospodărită de directorul și de consiliul de administrație responsabilizați cu salariile acelea care nu există decât în feeriile de basm, atât de iscusit aduse în atenția
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
laboratoare lucrau cele mai ascuțite minți ale vremii atunci cînd doreau să-l viziteze. Afară, soarele încălzea pămîntul, albinele bîzîiau printre flori și fîntîni, iar anotimpul era undeva între vară și toamnă, cînd pomii își arătau verdele împlinit și doar arțarii erau stacojii. Activitatea politică nu-i lua mult timp, pentru că oamenii din acea țară aveau încredere în el, așa că nu făcea decît să sugereze o reformă, și era pe dată pusă în aplicare. Marea lui problemă era doar să mențină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
țină cu ceilalți, dar grajduri erau într-un singur loc. — Zet nu e aici, stă cu mine. Cu alte cuvinte, nici ranch-ul nu era pentru ea un acasă, dar se abținu de la întrebări. Venea toamna și pe lângă garduri creșteau arțari cu frunzele roșii, între pâlcuri de duzi și mesteceni cu trunchiul alb. Veterinarei îi plăcea ca și lui să vadă copaci în câmpie și s-audă frunziș tors de vânt. Oricum, în tăcerea lipsită de apărare a câmpului, ca o
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
locul lui rușinat ― încălcase un consemn sau nesocotise o tradiție? ―, în vreme ce Profetul continua să stea calm lângă masa prăbușită, de parcă nu se întîmplase nimic, ținîndu-și pe genunchi palmele enorme și noduroase. Se lăsase o liniște încordată, tulburată doar de foșnetul arțarului bătrân care umbrea în parte mesele și care, am observat atunci, era plin de omizi care ciuruiau frunzele prăfuite și se târau lipicioase pe trunchi. Incidentul ne-a determinat să ne grăbim. Dinu a lăsat două monede pe masă, și-
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]