381 matches
-
de complicații neurologice. Alegerea tehnicii potrivite fiecărui caz este esențială, depinzând de localizarea leziunii. Calea anterolaterală este folosită în prezent foarte mult dacă leziunea este mediană sau paramediană. Calea posterioară este folosită pentru leziunile laterale și în special în cazul artrozei cu afectarea foramenelor. Discectomia simplă, fără grefă, este cea mai răspândită tehnică pentru hernia de disc simplă. Discectomia cu grefon osos este indicată în leziunile disco-osteofitice importante. SDIC sunt mai puțin frecvente decât localizările lombare și toracale. Reprezintă 7-9% din
Cervicalgie () [Corola-website/Science/321902_a_323231]
-
lucru este datorat dezvoltării defectuase sau anormale la nivelul șoldului și este o boală genetică care cauzează laxitatea de șold în comun, care la rândul ei, poate duce la diferite grade de artrită numită, de asemenea, boala degeneratică a articulașiilor, artroză, osteoartroză. Poate să fie identificată de la vârsta de 2 ani prin radiografii. Durata medie de viață a Bichonului Havanez este cuprinsă între 13 și 15 ani.
Bichon Havanez () [Corola-website/Science/325071_a_326400]
-
cădere de la înălțime cu talusul cuprins între calcaneu și epifiza distală a tibiei. Particularitățile acestor fracturi sunt datorate caracteristicilor anatomice și funcției biomecanice speciale ale talusului, aportului sangvin deficitar, precum și frecvenței mari a complicațiilor tardive de temut (necroza avasculară și artroza posttraumatică). Aproape 60% din suprafețe talusului sunt cartilaginoase, nu există nici o inserție musculare pe talus și vascularizarea acestuia este adesea compromisă de deplasări traumatice importante și eventuale abordări chirurgicale. Diagnosticul imagistic se bazează pe evaluarea radiologică inițială, tomografia computerizata (CT
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
Frecvența fracturilor transcondrale diagnosticate (mai ales la nivelul domului sau procesului lateral) a crescut de la utilizarea tomografiei computerizata. Prognosticul este dependent de severitatea fracturii și de deplasarea fragmentelor. Scopul tratamentului este restabilirea caracterelor anatomice ale talusului, minimizând astfel riscurile apariției artrozei posttraumatice tardive și a necrozei avasculare. Abordul chirurgical trebuie să evite agravarea leziunilor vasculare. Consolidarea fracturilor se face prin reducerea promptă, perfectă și stabilă, eventual prin osteosinteză internă, dar întotdeauna cu o imobilizare în aparat gipsat gambiero-podal pe o perioadă
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
50% din suprafața articulară a capului talusului se practică reducerea sângerândă și fixare internă cu șurub, iar dacă fragmentul cuprinde mai puțin de 50% din suprafața articulară a capului talusului se practică excizia fragmentului. În fractura capului talusului poate apărea artroza talonaviculară care necesită artrodeză. În funcție de traiectele fracturii și riscul necrozei aseptice, Hawkins (1970) a clasificat fracturile colului talusului în 3 tipuri, la care Canale și Kelly (1978) au adăugat tipul IV. Clasificarea Hawkins este cea mai folosită în practică și
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
adesea asociate cu fracturi maleolare. Cel mai frecvent sunt rezultatul traumatismelor prin cădere de la înălțime, produse prin comprimarea axială a talusului între tibie și calcaneu. Complicațiile tardive (post-fractură) ale fracturilor corpului talusului sunt: necroza avasculară, pseudartroza, calusul vicios, artrofibroză și artroză. După clasificarea Sneppen, modificată de DeLee, fracturile corpului talusului sunt clasificate în 5 tipuri: Domul talusului (= trohlea talusului) este o suprafață articulară curbată netedă, acoperită cu cartilaj, situată pe fața superioară a talusului și prezintă trei fețe articulare: fața superioară
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]