425 matches
-
Auta ieși în zori din baraca de bârne. Dimineața își ridica tocmai atunci aburii din prăpăstii. Munții se vedeau frumoși peste zări, albaștri și scunzi. Cei mai depărtați păreau nori. Sclavul își scutură amorțeala și se duse la izvorul rece. Asinii rumegau. Soldatul încă dormea, aici nefiind trâmbiță. Auta privi muntele în sus, unde printre stâncile golașe se pierdeau cărări. Vârful muntelui nu se zărea de după nori. Apoi coborî ochii, simțindu-se privit de cineva. La câțiva pași se oprise un
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
și munții. Păstorii își vedeau de munca lor. Soldatul își luase armele și-și așezase desagii pe măgar, iar acum îl striga pe sclav să pornească la drum. Sclavul se sculă, ca în vis, și se duse să-și pregătească asinul. Pe drum nu mai privi ca până atunci tufele și stâncile, nu se mai aplecă să culeagă flori. Se uita numai către zări. Dar soldatul nu-l băgă în seamă; el își urma ca și în ajun mersul pe jumătate
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
privi ca până atunci tufele și stâncile, nu se mai aplecă să culeagă flori. Se uita numai către zări. Dar soldatul nu-l băgă în seamă; el își urma ca și în ajun mersul pe jumătate adormit în legănarea liniștitului asin. Înaintau în pasul modest al măgarilor și nu schimbau nici o vorbă. Auta nu se mirase nici în întîia parte a drumului de firea acestui soldat. În armata atlantă erau mulți la fel. Nu-l smulgea nimic din tăcerea lui și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ales. Astfel că ceata sutașului nu s-a dus decât până dincolo de păduri, unde începeau stâncile golașe și peșterile cu lilieci. Căzuse noaptea și oamenii erau istoviți de urcuș. Sutașul le porunci să facă popas. Nu-și luaseră corturi, nici asini. Din neprevedere nu și-au luat nici hrană destulă, și câtă le-a mai rămas au fost nevoiți să le-o dea câinilor, ca să-i liniștească. Se retraseră într-o peșteră și, lăsând pază întărită, adormiră în scurt timp. Dar
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
fie că pierea ducând cu sine și primejdia destăinuirii. Dar în zorii zilei următoare slujbașul regesc fu trezit de ajutorul său care-i spuse, gâfâind de oboseală și spaimă, că peste noapte mai fugiseră douăzeci de sclavi, răpind cu ei asini și câteva zeci de samare cu hrană. Străjile nu muriseră: fuseseră numai amețite de câteva lovituri zdravene de pumni, și se vorbea printre soldați că ar fi venit peste noapte un sclav negru fără lanțuri în peștera de unde fugiseră cei
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
apele iuți ale Râului Rece, într-o luntre ușoară. Dar după acest drum de nici o săptămână și după alte trei zile de drum pe mare într-o corabie bine mânată de vânt și vâsle, alt mijloc nu mai rămânea decât asinul. Pe temeiul unui semn de recunoaștere, Auta schimba asinii de câte două ori pe zi, luând mereu alții odihniți. Drumul părea însă foarte lung, în asemuire cu nerăbdarea de a-l străbate. Niciodată Auta nu dormise atât de puțin ca
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Dar după acest drum de nici o săptămână și după alte trei zile de drum pe mare într-o corabie bine mânată de vânt și vâsle, alt mijloc nu mai rămânea decât asinul. Pe temeiul unui semn de recunoaștere, Auta schimba asinii de câte două ori pe zi, luând mereu alții odihniți. Drumul părea însă foarte lung, în asemuire cu nerăbdarea de a-l străbate. Niciodată Auta nu dormise atât de puțin ca în aceste unsprezece zile de când călătorea, cu toate că nu i-
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
istovit. Își simțea tot trupul arzând de neliniște. În spatele lui mergeau călări soldații, blestemând întruna și drumul, și pe rob, și ținta necunoscută. De n-ar fi fost porunca regelui, l-ar fi părăsit. În față, se legăna pe alt asin un țăran din partea locului, luat călăuză. Era spre amurg. Auta își repeta în minte scrisoarea regelui, pe care o purta în sân, dar o știa pe dinafară. Regele îi scrisese Marelui Preot astfel: Mi-a venit o veste ciudată din
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
lanul aplecat de valul vântului și căzură la pământ neîndrăznind să privească nici cerul, nici temeliile zidurilor în clipa aceasta rară. ... Spre dimineață, Marele Preot se urcă însoțit de Tefnaht pe o mare corabie cu soldați, robi, hrană, corturi și asini. Marea lăuntrică a Atlantidei fu străbătută când cu ajutorul vântului, când cu al sutelor de lopeți. Acum, când se apropiaseră mult de țărmul țintei lor, bătrânul era frământat de gânduri și neliniște mai tare ca oricând. Iarăși stătea de vorbă în
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
răbdare să vedem ce e. De pe țărm până în lanul de grâu unde se petrecuse minunea, drumul lor se scurse destul de încet, deși robii purtători ai scaunelor celor doi preoți se schimbau la fiecare jumătate de ceas, ceilalți mergând toți pe asini, ca să fie odihniți. De câteva ori Marele Preot blestemă în sinea sa încetineala mersului și se gândi înduioșat la aripile de vultur făcute cândva de Auta. Înaintau grăbiți, dar i se părea că înaintează ca melcii. Și, cu toată graba
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
nu era greu de scos arme din ele. Nici un crainic nu putea să ajungă din Marele Oraș până aici în mai puține zile decât șase sau șapte, dacă ar fi mers trei sferturi din drum pe mare și restul pe asini odihniți. Iar luntrea lor nu zburase nici un ceas întreg. Atâta timp cât străjile nu știau nimic, Iahuben putea fi crainicul care se va duce cu o scrisoare întocmită de Auta în numele Marelui Preot. Luntrea stătea acum foarte aproape de acele peșteri, ascunsă între
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
țărmul unde altădată altă corabie îl adusese pe Auta, trimis să afle dacă în câmpia de la miazăzi coborâseră cu adevărat zeii. Același glas tunător le porunci corăbierilor să aștepte, și luntrea zburătoare se opri deasupra unei tabere de măgari. Paznicii asinilor, cutremurați de groază, fură bucuroși că zeii nu le cereau mai mult decât să adune toate frânghiile câte le aveau și să mâne cele câteva sute de măgari încotro voiau zeii. Drumul dură destul de mult, dar nerăbdător părea Auta, tocmai
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
începu să se ridice sus, tot mai sus, o uriașă ciupercă de fum sau de țărână spulberată. Hor se duse în partea cealaltă a micului podiș din pisc. Ceilalți veniră după el. Jos, pe țărmul mării, mergea un convoi de asini și de robi spre liman. Auta și Nefert amuțiră. Auta alergă după ocheane și se întoarse să privească, apoi strigă uluit: - E Marele Preot!... Marele Preot cu toți ai lui. Unde se duce? - Cine știe cum de a presimțit! zise Hor. Sau
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
de vântul furios cu repeziciune. Din când în când, Marele Preot se uita cu grijă la cele unsprezece corăbii mari ale lui în care, cu toată graba plecării, nu uitase să ia tot ce putuse încărca pe un convoi de asini și de robi foarte numeros, de la hrana trebuitoare unui drum lung până la pietrele sale rare de preț și podoabă sau până la cele mai dragi și mai tăinuite papirusuri. Corabia lui era în frunte. Nimeni nu îndrăznea să-i tulbure tăcerea
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
plecă. Auta rămase tăcut multă vreme, până când Nefert îl luă de mână, chemîndu-l să meargă mai departe. Intrară pe o stradă largă, între case înalte cu ziduri de piatră. De pe altă stradă venea un șir lung de robi și de asini, trăgând pe tălpi de sanie lespezi uriașe, netede, de piatră albă. Cei trei așteptară trecerea caravanei, apoi merseră mai departe. De pe o ulicioară cotiră niște soldați, cu un sutaș în frunte. Auta îi urmări tăcut. Și străinul băgase ceva de
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
într-însa. Așa e că e mică? Auta îi răspunse: - Iată că-ți împlinim și această rugăminte a ta, ca să nu prăpădim cetatea despre care mi-ai vorbit. Dă zor și fugi acolo. Lot își încărcă într-o căruță cu asini avutul puțin, dădu de veste neamului său să-și strângă corturile și să adune turma, apoi plecă cu toți ai săi spre Țoar. Ginerii săi au crezut întîi că bătrânul se țicnise și n-au vrut să-l asculte. Numai
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
acolo. Strigă la ai săi să nu intre în Țoar. Totuși, aproape toți intrară, căci drumul și tulburarea îi obosiseră pe toți. Atunci Lot își luă pe cele două fiice nemăritate ale sale, alese din turmă câteva oi și un asin și porni mai departe, spre munte. Se temea să mai locuiască în Țoar. Începu ploaia, o ploaie cumplită, piezișă, cu spume, zbătută și răscolită de vântul cumplit. Cei trei bărbați se urcară în luntre, și luntrea țâșni în văzduh prin
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
de alt neam, poate din neamul beduinilor de la miazăzi. - Ai să-l poți găsi pe Abraam? îl întrebă Auta. - Cum să nu-l găsesc! zise mândru băiatul. Cine nu-l cunoaște în Țoar! Nu trecură multe ceasuri și călărind un asin voinic se ivi Abraam. Auta îi sărută obrajii. Bătrânul era încîntat: - Stăpânii s-au pogorât din cer să vadă pe robul lor Abraam? - Nu ne-am pogorât, zise Auta. Încă nu ne-am urcat! - Dar la Sodoma te-ai mai
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
un târziu înțelese că Abraam îl socotea pe Min Dumnezeu. Bătrânul se sculă cu greu din țărână și nu mai îndrăzni să vorbească neîntrebat. Numai când cei șapte se îndreptară spre pasărea lor ciudată, cuteză și el să-și încalece asinul și urmări apoi îndelung zborul ei argintiu prin aer, până nu mai zări nimic. Abia atunci se întoarse în Țoar. Luntrea pluti deasupra țării Ta Kemet, ocolind orașele mari și așezîndu-se lângă un orășel mic de la miazăzi unde nu păreau
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Nu știu, poate că va fi și așa. Tu însă văd că te-ai dezvățat de lumea noastră, iar dacă te-ai întors să trăiești în ea, învață de la mine rosturile înțelepciunii pământești. În asemenea vreme cât robul e socotit asin sau vită și nu i se dă numele de om, adevărul tău nimeni nu-l va prețui. Numai unii înțelepți, foarte puțini, și numai înțelepții săraci. Dar dacă vrei să le spui oamenilor adevărul, strecoară-l în țesătură de povești
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
În eresuri și-n lumi imaginare plăsmuind o realitate paralelă mai suportabilă cît am cîștigat și cît am pierdut am cîștigat Înțelepciunea lenei a răbdării a supunerii am pierdut violența reacției la durere scoatem În răstimpuri zbierete metafizice sîntem niște asini blînzi și placizi așteptăm) — Ce putem face doamna Oprișan, se schimbă vremurile, se schimbă lumea... Zici că ai fost pe jos pînă la Ciurel și cum e? — Deh, ce să zic, frumos. DÎmbovița Îi Înc-o dată pe cît ierea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
recazi în ame țeala indolentă ; totul e încă pufos, pereții moi, fereastra tulbure, ca și perna, turmentare, lene, serai gol, în care unduiesc ghirlande grele de muște. Luna și-a instalat în fereastra strâmtă a chiliei capul ei îngustat, de asin. Trubadurul întârzie însă la întâlnire. A adormit, uituc, gol și istovit, obosit de răutățile zilei. Se sucește de pe o parte pe alta, se întinde pe burtă, iar pe stânga, pe dreapta. Fruntea înaltă și lată, sprâncenele stufoase, cum se cereau
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
albă și îngustă, tot mai adâncă noaptea în care s-a aruncat pe neașteptate bătrânul Johann Lavater, trântind după sine mica fereastră. Rama încă mai balansează, scârțâind, ca vântul pornit afară. Somnorosul tresare, speriat de zgomot, de chipul lunar al asinului întrevăzut, o clipă, în fereastra care încă se zbate, dar recade repede, istovit, în apele negre. Forfota unei gări albe, detenta și jocurile vacanței, trenul lunecând lin, ca pe mătase. Așteptarea, peronul, amurgul veninos al unei săptămâni fastuoase. Faleza întunecoasă
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
a acceptat, până la un punct. Până la un punct, apoi paranteză...“ Se-aud, undeva, aproape, lovituri limpezi. Ritmul unei copite de argint pe ghețarul nopții. O dată și încă o dată, cu mari pauze, același tropot. Într-adevăr, în fereastră, capul lunar al asinului. — Nu, nu prea s-a întâmplat nimic, nu se întâmplă nimic. Toate se mișcă și sunt la fel, nu se întâmplă nimic. ...Hărnicia tovarășului Manole ? Da, respiră firesc, perfect contopit în realitate. Surpările lui Vornicu, inteligent convertite. Ortansa ? Urăște mascarada
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Pietre reci și umede. — Măreție, măreția ta ! Măreția n-are nevoie de cuvinte. Cei vechi te-au ales pivot al calendarului. Neîncrezători în uniformitatea și permanența soarelui. Te schimbi doar pentru a tutela schimbările sufletului nostru slab. Capul alb al asinului nu mai luminează cerul. Se aud totuși sfintele copite... Calcă în străchini, calcă în străchini, repetă somnambulul, bolborosind, cu privirea între des chisă, sau doar ascultându-și gândurile, amețit de legănarea nopții în care cutreieră, din nou, întinerit, țărmul asediat
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]