553 matches
-
negrii. Veneau niște dulapuri la mine și când auzeau „Sa se bon, sa se pa bon! Lio noar perd!” Aaaa! Gata, banul jos! Cum să piardă negrul? Se forma un fel de rivalitate, chiar dacă era vorba de un joc. Gâfâiau, asudau și jucau! Puneau banii fără milă." În Grecia, Pazvante ajunge și în arest: îi expirase viza. Altă mană curată! Jucau "năzbâtia" până și polițiștii! "Grecii au instinct de jucători. Joacă barbut și table cu pasiune. Rup! M-au prins polițiștii
Dracul zidit by Viorel Patrichi () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100968_a_102260]
-
puternică a lui Pipo drept În stomacul portarului (care a intrat cu mingea În poartă) și un șut imparabil al lui Martin care a făcut țăndări o fereastră a castelului. Acum Începuse să se Întunece și guvernantele le ștergeau fețele asudate cu prosoape umede și călduțe, cum ți-ai murdărit hainele, pentru numele lui Dumnezeu!, reușeau să-i curețe cu o Îndemînare extraordinară, de păreau ca scoși din cutie, fiindcă nu mai era mult și Începea spectacolul: anul ăsta, În loc de film
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Înfiripe; un restaurant cald În care vîlvătaia enormă de la masa lor, flăcările nebune care incendiau totul se mutau la masa lui Jose Antonio Bravano, care era roșu la față și nevasta lui tot roșie și nu se ardeau nici nu asudau, fiindcă focul se micșora brusc și se potolea luminînd acum numai masa lor, pentru ca ei să poată sta mai departe acolo, fiindcă Întotdeauna stătuseră acolo, Întotdeauna: aduseră Acvariumul și-l așezară de jur Împrejur, aduseră Country Clubul și-l așezară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
ele, fiindcă el nu voia să devină un Tarzan ca ăștia doi. „Nici nu mă gîndesc, Își spunea; e curată sclavie“. Era de ajuns să te uiți la ei cum ridică necontenit halterele, lac de sudoare, Îmbrăcați În plastic ca să asude și mai tare și să elimine cel mai mic surplus de grăsime; grăsime pe care de altfel numai ei o observau, ca urmare a celor trei sau patru zile cînd, din pricina călătoriei și a Crăciunului, rar mai ridicaseră halterele În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
doamnelor din local azvîrli prin buric răii de vrăjitori excomunicîndu-i din Haiti și risipîndu-i peste Lima și ei. imorali cum erau, ca niște diavoli Împielițați, Începură să-i tulbure pe bărbați, Îi făcură să se foiască neliniștiți pe scaune, să asude, silindu-i să-și sucească gîturile pentru a urmări tremurul nebunesc al dansatoarei din buric, care parcă nu se mai putea opri, luînd-o Înaintea bateristului și mîinile lui care biciuiau tobele. În bătaia lor dezlănțuită pătrunseseră În taina Întunecoasă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
această lume făcînd vîlvă, spre și mai marea slavă a protectoratului artelor. Așa sînt parizienii. Poate că era o iubire adevărată, am zis eu cu un firicel de voce. — Ascultă, Daniel. Te simți bine? Te-ai albit la față și asuzi În valuri. — Mă simt perfect, am mințit eu. — Ce spuneam... Iubirea e ca un cîrnat: există mușchiuleț tras În maț și există mortadelă. Fiecare element Își are locul și funcția lui. Carax declarase că nu se simțea demn de nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
noastră și s-a prefăcut că recitește pentru a nu știu cîta oară evenimentele din etapa ligii din urmă cu o săptămînă. La fiecare douăzeci de secunde, ne arunca o privire cu coada ochiului. — Sărăcuțul, uită-te la el cum asudă, zise Fermín scuturînd din cap. Te văd olecuță Împrăștiat, Daniel. Ai vorbit cu fetița, au ba? — S-a băgat taică-su. — Și ați avut o conversație prietenească și cordială. — Mai curînd un monolog. Am priceput. Trebuie deci să deduc că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
că știi, dar nu vrei să-mi dai timp să mă pregătesc dinainte. Pe neașteptate, își pierde răbdarea. Izbește cu pumnul în tăblia patului. — Am nevoie de fapte, de dovezi incriminatorii, nu de vorbe, Livia. Augusta își trece discret palmele asudate peste satinul stolei. Pierde din nou teren. Se decide să-și joace ultima carte. — Bănuiesc, rostește sec, că o să te amuzi în continuare când am să-ți spun că Trio Fulcinius a văzut în casa acestui individ o statuetă de
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Cu un gest lent, îi ridică vălul de pe față. Împietrește de oroare. Figura palidă, cu pleoapele umflate, nu e Mariamne, ci Agrippina, mama copiilor săi... Se scoală năucit în șezut, cu toate fibrele corpului întinse la maximum. Își duce palmele asudate peste privirea împăienjenită, încercând să alunge vedenia. A fost doar un vis. Același vis pe care l-a retrăit de atâtea ori până acum. Buimac, caută un punct de sprijin în jur. Ce face Agrippina lângă el? Încetul cu încetul
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
ei, punându-i neliniștit Întrebări, sau punându-i Întrebări lui Familiar 39, care, după cum intuiesc În acel moment, este Cagliostro Însuși În persoană. Și iată că Începe partea neliniștitoare, pentru că fata pare că se chinuiește cu adevărat și suferă serios, asudă, tremură, bolborosește, Începe să rostească niște fraze Întretăiate, vorbește de un templu, de o poartă ce trebuie deschisă, spune că e pe cale să se creeze un vârtej de forță, că trebuie urcat către Marea Piramidă, Brambilla se agită pe scenă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
incredibilă. Manifestele apar Într-o epocă În care textele de felul ăsta se găseau cu ghiotura, toată lumea caută o reînnoire, un secol de aur, o țară de lapte și miere a spiritului. Unii frunzăresc prin textele magice, alții fac să asude cuptoarele de fabricat metale, alții caută să domine stelele, alții elaborează alfabete secrete și limbi universale. La Praga, Rudolf al II-lea transformă curtea Într-un laborator alchimic, Îi invită pe Commenius și pe John Dee, astrologul curții Angliei, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
pe tine”, zise. Și o sărută pe gură. Ceilalți se așezaseră În jur În semicerc, cam excitați, iar unul strigă ceva. Belbo se așezase, cu o expresie impenetrabilă, și privea scena ca un impresar care asistă la o repetiție. Era asudat și avea un tic la ochiul stâng, pe care nu i-l mai văzusem până atunci. Deodată, când Lorenza dansa deja de vreo cinci minute, făcând tot mai vizibil gestul de a se oferi, avu o izbucnire: „Vino imediat Încoace
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
pantalonilor lui Pran Nath este, garantat, de cea mai bună calitate. Pran Nath nu este singur pe terasă. Tinerei servitoare i s-a cam desfăcut sariul la spate lăsând să se întrevadă carnea tuciurie, netedă și toată șira spinării. A asudat biata fată, pielea îi strălucește în lumina soarelui și abia mai ține mătura într-o mână, inspirând adânc un aer în care se simte mirosul puternic de ceapă care vine din dormitorul stăpânului. Sub sariul decolorat de atâta spălat, Pran
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
refuz încât tot trupul său este îngrămădit în foi și suc de ceapă. În final, în jurul căzii sunt înfășurate cârpe albe, care ajung apoi împăturite sub capul lui, transformându-l într-un fel de mumie de ceapă, înfășat strâns și asudând. Cu lacrimile curgând, servitorii se strecoară pe ușă și o închid, lăsând cura să-și facă simțită magia. Tratamentul cu ceapă este unul direct, de nădejde. Ceapa este o legumă puternică și vehementă, violentă, care te face să plângi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
lacrimile curgând, servitorii se strecoară pe ușă și o închid, lăsând cura să-și facă simțită magia. Tratamentul cu ceapă este unul direct, de nădejde. Ceapa este o legumă puternică și vehementă, violentă, care te face să plângi și să asuzi pentru a-i contracara efectele. Puterea unei singure cepe este de ajuns ca să țină la distanță interlocutorii nedoriți și să curețe interiorul celui care o consumă de toate umorile biliare sau umede. Gripa spaniolă este una dintre bolile cele mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
confruntă cu personificarea trup și suflet a celor mai mari temeri pe care le-a avut vreodată. Își duce mâna la piept, imaginându-și cu mintea sa din ce în ce mai bolnavă, că-și poate smulge boala din trup, ca pe o căpușă. Asudă, și pereții casei sale parcă lucesc, iar febra îi face trupul să vibreze ca un ciocan care lovește o coardă metalică. Undeva în depărtare aude țipete, apoi zgomotul unui pat răsturnat. Aude vocea fiului său și a lui Anjali care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
moment, lentila unui aparat de fotografiat cu burduf, pliabil, se ivește prin deschizătură, împreună cu o mână care ține un vas mic, de metal, cu pulbere de magneziu. Ca la un semn, maiorul se hotărăște să reia operațiunile, dar pentru că a asudat ca un cal, ia o decizie tactică de moment și se străduiește să se elibereze din tunica pe care o azvârle în aer, cu un nou strigăt neliniștitor „Haida-hoooo“. Tunica maiorului trece prin raza de vedere a aparatului chiar în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
birou, îmbrăcat în aceeași uniformă dezordonată, cu nasturii descheiați, care lasă să se vadă un pântece proeminent. Pe cap, are o pălărie verde din crep șifonat, amintire de la festivalul religios pe care englezii l-au celebrat în acea zi. Maiorul asudase și vopseaua ieftină a pălăriei începuse să-i păteze fruntea. Un pahar fără picior și o sticlă pe jumătate goală de whisky (Highland Paddock, produs la Calcutta de cunoscuta firmă Banerji Brothers), se aflau în fața lui. — Nu mai am sifon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
masculin simbolizează ciclul de regenerare al pământului. Închide enciclopedia cu zgomot și o pune la loc pe raftul bibliotecii. Tocmai la timp pentru pentru perioada examenelor, a ieșit și soarele. Șirurile lungi de birouri sunt ocupate, studenții din anii terminali asudând supărător în timpul examenului. Mărinimos, librarul a permis să fie deschise ferestrele și de afară răzbat fragmente ispititoare de conversație, fiecare izbucnire în râs aducând noi dureri pe chipurile prizonierilor din interior. Jonathan răsuflă ușurat că poate să iasă pe treptele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
făcut calea aceasta de sute de ori. Intră în labirintul de șanțuri de comunicație, unde apa se aduna ca în niște canale de irigație. Cizmele cu carîmburi înalți i se scufundau până din sus de glezne în noroiul cleios. Ajunse asudat la postul de observație, ascuns chiar în prima linie de tranșee. Schimbă două vorbe cu plutonierul zgribulit și apoi îl trimise la baterie. Bologa se cocoță în dosul teodolitului, pe pipăite. Nu vedea nimic. Aparatul era ferit de ploaie, în
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și zise mișcat: ― Poate că nici nu merit zbuciumarea d-tale, domnule căpitan... Sunt ingrat că nu te ascult, dar acuma... zi-mi adio și îmbrățișează-mă! Căpitanul se uită un răstimp la el, potolit brusc și cu fața grăsună asudată de durere. Apoi îl sărută pe obraji, plângând cu hohot și mormăind înfricoșat, iarăși cu însuflețire: ― Adio, dragă prietene... Adio... Și îl îmbrățișă până ce, mulcomindu-și puțin emoția, izbuti să-i spună rugător: ― Poate că te mai răzgândești... Făgăduiește-mi cel
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
se apropie cu mâna întinsă: ― Îmi pare rău, prietene dragă... Dar te-ai schimbat îngrozitor... Odinioară mă iubeai, ne înțelegeam... ― Odinioară! oftă Bologa cu ochii scăldați în lacrimi. Și mai stătură zece zile până să plece... 2 Trenul gâfâia și asuda suind printre munții cu piscurile cărunte încă de zăpadă. Soarele începutului de primăvară presăra pulbere de argint în văzduh. Pădurile și poienele tresăreau sub mângâierea razelor fierbinți. Viața nouă, tânără, vijelioasă înviora năvalnic înfățișarea pământului. Numai trenul, încărcat de oameni
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
asta, pentru nimica-n lume, doamnă, îți jur! Atâta încredere am avut într-însul, în cumințenia și în cinstea lui, că acuma parcă mi-a dat cu barosul în frunte, zău așa, dragă doamnă! Cu cât vorbea, se aprindea și asuda mai tare, fiind cam grăsun de la Dumnezeu. Căuta să se liniștească, îndulcindu-și glasul din ce în ce, dar îngrijorarea din ochi tot nu izbuti să și-o potolească, mai ales că Apostol rămăsese locului netulburat, continuând a se lupta
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
plecat fără măcar să chibzuiască ce face și chiar fără armă, încît acuma... Se simți deodată atât de ostenit, că gândurile toate i se ostoiră într-o nesfârșit de chinuitoare dorință de odihnă. Îi ardea cerul gurii de sete și iar asuda cumplit. Îi stătea pe limbă să întrebe dacă mai este mult. Îl rodea teama că nu va sosi niciodată și, chiar în aceeași clipă, că va sosi prea curând. " În sfârșit... În sfîrșit!" îi bâzâi iar prin creieri drept răspuns
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
parc, Uzina și directorul i-ar fi foarte recunoscători, ar plăti scump, desigur, și nu ar muta acolo pe oricine, numai fețe subțiri, cineva politicos, discret, tăcut, sub-șefi, dacă nu chiar șefi, și fără copii, își dă cuvântul directorul și asudă din greu sub gulerul lui fals și în boots. Tace, așteaptă, nu îndrăznește nici măcar să-l privească pe Destinat care s-a ridicat și contemplă parcul și bruma care s-a lăsat peste el. Urmează o tăcere prelungă. Directorul regretă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]