675 matches
-
aspiră să organizeze viața privată, să legifereze în ceea ce privește viața sexuală a indivizilor, să pedepsească pe oricine refuză să-și subordoneze libertatea personală statutului de cetățean al statului Leviathan? Epicur crede în contractul între indivizi consimțind la edificarea intersubiectivității libere. Cetățeanul atenian conduce comunitatea folosind constrângerea, autoritatea, poliția? Cel din Samos face apel la prietenie. Platon se află la originea totalitarismelor moderne (a se citi sau reciti textele lui Popper)? Epicur se află la originea rezistențelor dintotdeauna. La țară, departe de lume
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
de emanații ale Grădinii. De altfel, Magistrul are discipoli cărora le trimite scrisori (printre care și cele trei păstrate). Regiunea Campania este un punct de pătrundere a acestei gândiri pe teritoriul italic. Poetul satiric Lucilius, de exemplu, evocă niște banchete ateniene la care este vorba de atomi și de simulacre, dovadă că gândirea lui Epicur a traversat Marea Adriatică. La mijlocul secolului al II-lea î.Hr., Alkios și Philiskos, doi greci despre care nu avem nicio informație, își propun să implementeze filosofia lui
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
o Venus care să nu te înstrăineze de tine însuți. Autobiografia poetică a lui Catul, în sfârșit, este presărată cu locuri comune epicuriene ale momentului. Filosofia iese din cadrul ei, invadează poezia elegiacă și contaminează viața cotidiană. Epicurismul ascetic al Magistrului atenian cunoaște o nouă viață sub trăsăturile unui epicurism hedonist roman. Philodem, sirianul educat la Atena și stabilit în Italia, devine autorul și actorul acestei transformări. Vila Papirusurilor funcționează în geografia acestei dinamici filosofice. Alunecarea semantică de la epicurianul discipol al gândirii
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
amintim doctrina: impasibili, fericiți, scutiți de tulburări, eterni, nemuritori, compuși dintr-o materie subtilă, veseli, locatari ai unor interlumi, zeii sunt un model etic, desigur, dar, de data aceasta - prima, mi se pare -, și un model politic. De la secesiunea epicuriană ateniană (Epicur și Grădina sa) la practica comunitară campaniană (Philodem și Vila lui) sau chiar la posibila întovărășire romană cu puterea (Lucrețiu și dorința lui de a-l converti pe Memmius), epicurismul a cunoscut metamorfoze, evoluții. Dar această revoluție pare inaugurală
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
teoria generală a ideilor, motiv pentru care vom Începe prin a le situa În raport cu ideile În general. Ce sunt ideile? În discuția sa cu Gorgias, Socrate distinge două aspecte (Platon, Gorgiasă bine individualizate: opiniile (doxaă și ideile (eidos, ideină. Înțeleptul atenian face distincția afirmând că opinia este o părere personală despre ceva, pe când ideea este o cunoaștere exactă despre ceva, general admis și care vine din rațiune. Din acest motiv ele nu numai că nu trebuie confundate, ci, dimpotrivă, separate În
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
trebuie să condu-că la restabilirea egalității, iar activitățile comerciale sunt condamnate ca imorale. "Dar sarcina Statului nu va trebui să se limiteze la menținerea egalității; el va trebui încă să dirijeze producția și repartiția produselor"28. Ca guvernămînt politic, filosoful atenian propune o formulă intermediară între monarhie și democrație, apropiată de cea a monarhiilor constituționale moderne. În autentic spirit socratic, Platon este un moralist și aceas-ta îl apără de acuza unora de comunism avant la lettre. Opera sa a constituit "veritabilul
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
macedoniene. Cu el, gîndirea eco-nomică a Greciei antice atinge apogeul. La Aristotel găsim, în stare embrionară, o adevărată gîndire sistemică în abordarea fenomenelor economice. Gîndirea economică a lui Aristotel este sintetizată în special în operele sale: Politica, Etica nicomahică. Constituția ateniană, Etica eudemică. Războiul peloponesiac condusese la să-răcirea țărănimii și la concentrarea proprietății funciare. Săracii nu mai primeau ajutor de la stat, impozitele creșteau, specula înflorea etc. Apar orașe noi, iar capitalul comercial cunoaște o dezvoltare considerabilă. Societatea sclavagistă se afla la
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
incontrolabilă, atît prin dimensiuni, cît și ca succesiune cronologică). Două exemple contrastive, din lumea greacă și din cea romană: În anul 458 Î.H., Eschil Își reprezintă la Atena tri logia Orestia; tot de atunci datează cea mai veche inscripție ateniană pe marmură, despre cultul de la Eleusis. Această inscripție (458 Î.H.) există și astăzi În colecțiile Muzeului Britanic din Londra. Tragediile lui Eschil ne sînt cunoscute doar prin copii din secolul al X-lea d.H. În 186 Î.H., Plaut
Papirus, pergament, hartie by Ioana Costa () [Corola-publishinghouse/Science/1348_a_2731]
-
vei pleca la piramidele faraonilor. Vei supraveghea lucrările de restaurare. Vei căuta și vei aduce în sanctuarul lui Osiris-crucea egipteană de aur, care era mânerul sabiei lui Horus, când acesta se lupta în infern cu diavolii-ordonă pastoforul șef. Tânărul zelator atenian, ajunse la piramida lui Horus. Vrând să intre este împiedicat de un câine mare cât un bou, care-și arătă fioros colții enormi. Amestecă o o bucată mare de carne cu opium, aruncând-o câinelui Goliat. Așteaptă. După câteva minute
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
lui Petronius, centrul spațial de greutate, locul unde se întâmplă totul nu mai este Roma, ci, la un moment dat al narației, un oraș provincial, Crotona, prefigurând "metropola", spațiu-nucleu al romanului modern, în care sunt vizibile multe din tarele societății ateniene. Asupra acestei idei vom reveni însă la momentul potrivit. Menționăm totuși că formula de parodie neliterară uzitată în asemenea cazuri nu ni se pare cea mai potrivită, cel puțin în lumina unor studii precum Palimpsestes al lui G. Genette, care
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
asupra Antichității latine: s-a demonstrat deja cum anume literatura romană s-a cristalizat și afirmat sub influența celei elenistice, la fel cum și multe aspecte ale înaltei societăți romane s-au născut imitând realitățile cunoscute și preluate din societatea ateniană. De la simpla observație de natură sociologică până la parodie pasul s-a făcut cu ușurință. Așa de pildă, chiar anumiți autori latini au luat în derâdere intrinsecul mimetism comportamental. Petronius a satirizat modul propriu romanilor de a cultiva arta spectacolului teatral
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
Republica lui Cicero. Cu toate că e o lucrare fidelă față de Legile lui Platon, ea denotă - pentru Finley - că romanii au avut o viziune mai permisivă decât s-ar putea crede asupra dreptului de a deține puterea, în raport cu mult invocatul lor model "atenian". La fel o demonstrează și istoria lor politică: în primele etape ale Republicii romane, tectonica instituțională, uneori violentă, nu a dus la nicio schimbare în politica de guvernare, așa cum nici mai târziu nu s-au dizlocat violent structurile de putere
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
le corectează, precum pe cel al lui Odiseu sau al teogoniei) și le îmbogățește − amintim aici doar mitul lui Er Pamphilionul (Politeía X, 614b sqq.) și pe cel al Demiurgului (Timaios 28a sqq.). Este un mod al filosofului atenian de a rescrie pe baza teoriei asemănării miturile tradiționale, "poetice", model pe care îl oferă poeților, reintegrați în cetate dacă se dovedesc utili și prezintă (doar) legile invizibile ale lumii sensibile. Ontologia platoniciană acordă valoare imaginii atunci când aceasta încetează să
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
polemic față de valorile tradiționale, la corodarea cărora au contribuit, nu fără a plăti ei înșiși un preț de imagine. Protagoras, care recunoștea limitele rațiunii umane, nega posibilitatea de cunoaștere a divinului și seculariza acțiunea politică după criterii accesibile înțelegerii cetățenilor atenieni, enunțând într-o formulă agnostică: "omul e măsura tuturor lucrurilor". Consecințele unei astfel de gândiri s-au văzut, într-o măsură parțială, în convenționalismul etic și în pozitivismul juridic: "justețea" devine "ceea ce e legal", iar legalitatea este dată de opinia
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
ca ascendent în raport cu cetățile supuse, nu pare să fie cu mult diferită de practicile și de scopurile politicilor tiranice. Regăsim argumente, cum subliniam anterior, în discursurile care îi omagiază pe bărbații căzuți în luptă, texte-oglindă pentru modul autoritar în care atenienii își exercitau hegemonia. Chiar și imaginea eroilor defuncți, pentru a putea fi "memorată" de cetate, trebuia acreditată de putere prin discursuri oficiale. Deși în realitate este o perioadă cu o politică expansionistă, agresivă, secolul lui Pericle rămâne în imaginarul european
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
fenomenologică pentru exercitarea puterii, cu ecouri până în renaștere. În primul rând, binele colectiv este înterpretat ca fiind datoria supușilor din afara cetății/ republicii de a realiza tot ce este util celui puternic, pentru a-l bucura. În al doilea rând, democrația ateniană apare în forma unui imaginar al puterii absolute a demos-ului cetății. Autonomizarea umanului față de divin a mers atât de departe în filosofia lor, încât au ajuns la concluzia că nu divinul a creat omul, ci că omul înțelept a
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
a este cel dintâi text filosofic care propune modelul unei societăți politice clădite în baza cunoașterii adevărului divin. Gândirea radicală a "dublului" Socrate-Platon ilustra astfel o opțiune morală profundă și, de ce nu, un nou tip de atitudine civică. Cum democrația ateniană a sofiștilor era construită pe privilegiul puterii autoritare, deținut de aristocrația cetății lor, Platon atacă în primul rând tema fracturii dintre demos și aristoi. Ideea sa de construcție politică este condiționată de unitatea pólis-ului, implicit de ideea de
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
monarhice cu cele ale libertății democratice. Expusă cu argumente logice în interiorul unei filosofii radicale, teoria depășește istoria politică a antichității, neregăsindu-se în practica vremii sale − deși era construită într-un limbaj cunoscut și din unele elemente integrate de exercițiul atenian de putere −, revenind în timp, în varii contexte. Ea inspiră o linie de gândire care își va spune cuvântul în formarea și fixarea teoriei politice creștine și a societății medievale europene, până târziu, la "reîntâlnirea" din secolul XII cu Aristotel
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
a (ca și Legile, printre altele) poate fi înțeleasă ca o soluție imaginată și ca un exercițiu de gândire critică nu numai pentru situația dramatică a statului, ci și pentru criza filosofică a valorilor și a politicului, substanța vieții civice ateniene. Aristotel își dezvoltă teoria pe suportul asigurat de maestrul său, fără a conteni totuși să polemizeze cu el. Mutația principală pe care o propune viziunea sa este de natură antropologică: natura umană este responsabilă pentru întreaga viață în societate. Instituțiile
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
al comunității. Corelativ cu această sarcină definitorie pentru rolul de conducător politic, un destin individual se împlinește doar dacă scopul acțiunilor sale îi aduce fericirea, înțeleasă ca onoare și faimă. Acest principiu etic, care, conform lui Aristotel, ghida viața cetățeanului atenian, nu se mai regăsește formulat explicit în teoria politică a imperiului oriental creștin, interesat mai curând de guvernarea vieții și a activității spirituale a comunităților de credincioși, păcătoși și penitenți, decât de persoana lor. În linia descendentă a filosofiei platoniciene
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
va numi "distribuția puterilor", iar la Montesquieu "separația puterilor": un corp care deliberează afacerile publice (echivalentul Parlamentului), corpul magistraților (echivalentul guvernului) și corpul judiciar. Bibliografie Aristotel, Etica Nicomahică, Editura Antet, București, f.a. Aristotel, Politica, Editura Paideia, București, 2001 Aristotel, Statul atenian, Editura Antet, București, f.a Ross, David, Aristotel, Editura Humanitas, București, 1998 Vlăduțescu, Gh, Filosofia în Grecia veche, Editura Albatros, București, 1984. ***, Filosofia politică a lui Aristotel, coord.: Muscă, Vasile, Baumgarten, Alexander , Editura Polirom, Iași, 2002 1.4 Concluzii a
by Dumitru Popovici [Corola-publishinghouse/Science/972_a_2480]
-
o nouă formulă de gândire; meritul incontestabil al acesteia constă în faptul că a plantat prima bornă, inaugurând astfel lungul drum al nașterii sociologiei. Bibliografie Aristotel, Etica Nicomahică, Editura Antet, București f.a. Aristotel, Politica, Editura Paideia, București, 2001 Aristotel, Statul atenian, Editura Antet, București, f.a Buzărnescu, Ștefan, Istoria doctrinelor sociologice, EDP, București, 1995, pp. 9-15 Giardina, Andrea (coord.), Omul roman, Polirom, Iași, 2001 Herseni, Traian, Sociologie. Teoria generală a vieții sociale, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1982, pp. 88-92 Hurmuziadis
by Dumitru Popovici [Corola-publishinghouse/Science/972_a_2480]
-
valoare comunicării. Este mijlocul de comunicare cel mai bogat în sensuri, în rezonanțe interioare generate și amplificate de muzicalitatea rostirii. Cuvântul corect utilizat gramatical și ca tonalitate, fără prețiozități, are menirea să înlăture barierele dintre emițător și receptor, precum bătrâna ateniană îl recunoaște pe Theophrast că este străin după un singur cuvânt rostit, la fel ascultătorul simte când cel ce vorbește este „la el acasă”, din punctul de vedere al tematicii și limbajului. Când Theophrast a întrebat prin ce a fost
Comunicarea eficientă a omului cu Dumnezeu şi cu semenii săi by Ștefan Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/694_a_1168]
-
erau ciclul menținerii liniștii (echemythia), în care li se testa temperamentul, dispoziția, capacitatea mintală, și ciclul ascultării (akousmatikoi). Sistemul de învățământ pitagoreic a influențat concepția lui Platon, așa cum o descrie în Republica. Pitagora și studenții Socrate (469-399 î.e.n.), înțelept enigmatic atenian, creditat cu elaborarea filosofiei lumii libere. Nu a rămas nimic scris de la el, fiind cunoscut numai din scrierile studenților săi - Platon, Xenofon și Aristofan, cu două excepții. Prima este textul inscripției care se afla pe frontispiciul Templului lui Apollo din
[Corola-publishinghouse/Science/84990_a_85775]
-
Platon. Cunoașterea operei unui geniu pe baza scrierilor altora, oricât de fideli i-ar fi fost, rămâne aproximativă. Fiu de sculptor (mama era moașă) este întemeietorul metodologiei, eticii, pedagogiei și filosofiei perioadei grecești. A trăit în perioada tranziției de la hegemonia ateniană la cea spartană, ca urmare a războiului peloponezian la care a participat. S-a ferit de amestecul în politică, aceasta necesitând credință în idealuri, deși considera că singurii indicați să-i guverneze pe alții sunt filosofii. A exprimat dubii asupra
[Corola-publishinghouse/Science/84990_a_85775]