KorAP: Find »[drukola/base=atlant & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...15 16 17 >

419 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927

și tufe foarte înalte de iarbă-neagră înflorind trandafiriu. În aceste ținuturi muntoase și împădurite locuiau neamuri de oameni înalți ca toți atlanții, însă cu pielea mai mult brună decât roșiatică și cu părul uneori aproape galben; vorbeau alt grai decât atlanții, totuși orice atlant putea să se înțeleagă destul de lesne cu ei pentru că nu puține cuvinte erau aceleași, chiar dacă se rosteau altfel. Acești oameni creșteau cele mai bune vite din toată Atlantida și își munceau pământul cu îndemînare. Alcătuiau una din

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
înalte de iarbă-neagră înflorind trandafiriu. În aceste ținuturi muntoase și împădurite locuiau neamuri de oameni înalți ca toți atlanții, însă cu pielea mai mult brună decât roșiatică și cu părul uneori aproape galben; vorbeau alt grai decât atlanții, totuși orice atlant putea să se înțeleagă destul de lesne cu ei pentru că nu puține cuvinte erau aceleași, chiar dacă se rosteau altfel. Acești oameni creșteau cele mai bune vite din toată Atlantida și își munceau pământul cu îndemînare. Alcătuiau una din cele zece țări

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
altfel. Acești oameni creșteau cele mai bune vite din toată Atlantida și își munceau pământul cu îndemînare. Alcătuiau una din cele zece țări supuse regelui Atlantidei și erau conduși de un prinț al lor, care primea însă porunci de la regele atlant. În munți erau foarte multe peșteri în care-și aveau sălașurile foarte mulți dintre robii regelui. Alți robi erau ținuți în munții din capătul de miazăzi al țării, acolo unde coasta Atlantidei cotea de la miazănoapte spre răsărit. Câteva zile după

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
corăbiilor în Marele Oraș. Auta era în sala cu cărți din palatul de pe Piscul Sfânt. Bătrânul încă nu coborâse din odaia de dormit. Sclavul său citea în acest timp o cronică foarte veche în care se vorbea despre începuturile neamului atlant. Nimeni în țară dintre cei vii nu mai cunoștea această cronică, afară de Marele Preot. Acum, bătrânul socotise că o poate citi și Auta. Sclavul citea fiecare rând cu băgare de seamă, rămânând din ce în ce mai uluit de toate cele aflate în cronica

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
și Marea Atlantică. Acei oameni aveau pielea albă și părul galben sau negru. După lupte lungi cu localnicii Atlantidei, toate aceste neamuri se amestecară între ele și dădură naștere poporului cu pielea roșiatică și cu trupul înalt și vînjos: al atlanților. Într-un veac depărtat, după ce acel amestec se săvârșise, muntele cel mai înalt din pragul punții de pământ care lega insula de azi de întinsa țară vecină începu să scuipe foc și noroi fierbinte din gura lui ridicată peste nori

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
pot umbla prin viață nesprijinit. S-ar putea să fie el mai bătrân ca mine, chiar dacă n-are decât vârsta nepoților pe care i-aș fi putut avea... Păcat că nu ești fiul meu adevărat, sau măcar de-ai fi atlant, te-aș înfia: după ce mor, ai rămâne în locul meu. Așa cred că va rămâne Tefnaht... Nu-ți pare rău? - Nu, stăpîne! spuse Auta cu hotărâre. Marele Preot îl cercetă atent. - Încă n-ai înțeles frumusețea puterii, Auta! Ești prea tânăr

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
om și rosti om cu glas tare, arătîndu-se pe sine... Începutul era făcut. Mai multe ceasuri stătură cu toții și fără întrerupere scriseră cuvinte atlante și cuvinte cerești. Ca să poată însenina sunetul vorbelor străine, Auta se folosea de semnele cu care atlanții scriau numele oamenilor și cuvintele altor popoare. Unde nu avea semne, Auta născoci câteva pentru el. Se făcuse târziu când ieși din steaua sau din turnul oamenilor sau zeilor străini. Le lăsase acolo globul sticlos cu săgeata lui, numai foile

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
colinei palatului erau înțesate de lume. Fără să vadă sau să audă ceva, oamenii din popor știau că rugăciunea este înălțată zeilor care se arătaseră unor țărani și-l chemaseră la ei pe Marele Preot pentru a da porunci poporului atlant. Bătrânul își striga rugăciunea cu un dezgust abia acoperit, oprirea în templu fiindu-i un ghimpe în talpa grăbită. Firește că nimeni nu văzu la el altceva decât liniștita lui cucernicie, aprinsă doar de dorința de a le cere zeilor

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
chiar și arcașul văzu că se gândește la altceva. Și deodată Auta sări în picioare și-l îmbrățișa pe Mai-Baka. Arcașul la început se sperie. - Mai-Baka! strigă Auta. Am să ți-l aduc pe Mpunzi, și arme bune de-ale atlanților! - Pe Mpunzi ar fi bine dacă l-ai aduce. Dar ce să fac cu armele atlanților? Avem câteva, dar sunt bune arcurile noastre de lemn. Aici nu sunt fiare mari. Pentru păsări și căprioare sunt bune arcurile noastre. Nici soldații

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-l îmbrățișa pe Mai-Baka. Arcașul la început se sperie. - Mai-Baka! strigă Auta. Am să ți-l aduc pe Mpunzi, și arme bune de-ale atlanților! - Pe Mpunzi ar fi bine dacă l-ai aduce. Dar ce să fac cu armele atlanților? Avem câteva, dar sunt bune arcurile noastre de lemn. Aici nu sunt fiare mari. Pentru păsări și căprioare sunt bune arcurile noastre. Nici soldații nu vin aici. Auta nu vru să-i mărturisească tot gândul. Zise numai: - Dacă pot, aduc

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
răsăritean. În jurul lor treceau în cumplită învălmășeală, ca totdeauna în acest mare oraș al lumii, tot felul de oameni: soldați, negustori, meșteșugari, sclavi. Nu-i lua nimeni în seamă. Afară de îmbrăcămintea ciudată a străinilor, care nu putea să mire ochii atlanților de-aici deprinși cu toate neamurile lumii, ceata lor nu avea nimic deosebit. Numai pe Tefnaht îl recunoșteau câte unii și se depărtau înspăimîntați. Bucurîndu-se în gând de această împrejurare (ce ar fi fost însă dacă străinii ar fi avut

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
au trimis de la peșteri, stăpâne. - Cine v-a trimis? - Căpetenia. Iahuben se supără. Era obișnuit ca soldații să-i răspundă limpede și scurt. Îi porunci să se scoale în picioare. Văzând un sutaș ca toți sutașii care vorbea ca orice atlant și nici măcar nu avea bici la el, soldatul își mai veni în fire. Se uită la luntrea așezată în țărână. El nu apucase s-o zărească decât prea târziu. Voise să fugă pentru că fugeau toți, dar îl durea un picior

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
lanul de grâu din câmpia caldă le era din ce în ce mai greu să rămână. A doua zi de dimineață, Hor, cârmaciul străin și Auta intrară în luntrea mică. După un zbor scurt se roteau deasupra limanului Marelui Oraș. Corabia mare a regelui atlant se afla mai departe de celelalte, într-o scobitură deosebită a țărmului, unde se săpase în malul stâncos și înalt o uriașă firidă. Din fericire, corabia era afară și pe puntea ei se aflau câțiva corăbieri. - Să cobori deasupra firidei

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
de lut. Apoi îi întrebă cu un surâs de vioiciune șăgalnică, în limba Atlantidei: - Voi nu beți vin? Străinii îl priviră în tăcere: nu cunoșteau înțelesul acestui cuvânt. CAPITOLUL XXII La început, robii nu aveau destulă încredere în Iahuben. Era atlant, era liber, fusese sutaș. Numai Agbongbotile izbuti să le arate în zilele care urmară că Iahuben era acum ca și ei și că numai pentru ei putuse veni în aceste locuri spre care doar deznădăjduiții se încumetau. În cele cincisprezece

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
ei! strigă Auta iarăși, începînd să-și desfacă curelele. Atunci Hor îi spuse blînd: - Știi bine că nu numai tu n-ai să câștigi nimic ducîndu-te printre ei, dar, mai ales, nu vor câștiga ei nimic. Dacă te vor ucide atlanții, și să fii încredințat că te vor ucide numaidecât, toată armata adunată de tine nu va mai avea nici o putere. Ei cred în tine când ești aici sus. Asta-i tot. Dar ei nu știu ce vor, și de fapt nici tu

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Cârmaciul mai coborî puțin luntrea, lăsînd-o tot nemișcată în aer. Câmpul se vedea plin de leșuri și sânge. Străinii nu mai priviră prin ocheane. Numai Auta se uita. Zări deodată un om repezindu-se înainte, străpungând cu sulița un soldat atlant și lovind pe altul cu barda. În jurul lui se adună, ca o verigă, o ceată de robi ca să-l apere. Omul era tot Iahuben. Câteva clipe mai târziu, Iahuben ridică fața în sus, trupul lui se arcui înapoi și mâna

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
strigă: - Robi ai Atlantidei, ca să nu mai fiți robi, ucideți pe vrăjmașii voștri. Răzbunați moartea lui Iahuben! Un răcnet de mii de glasuri asurzi câmpia. Robii alergară înainte, parcă vrând să-și ajungă din urmă săgețile. Iar mulțimile de soldați atlanți, zărind minunata pasăre argintie cu coadă și creastă de foc, care striga din cer, începură să se împrăștie în neorânduială, unii aruncîndu-și armele la pământ. Acum, Auta era încredințat că robii vor ajunge în Marele Oraș. Și numai după ce văzu

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
robi vorbeau greu limba atlantă, unul aproape de loc. Cel cu pielea albă gălbuie putea fi din răsăritul îndepărtat, își zise Auta, poate din mica țară Sumer. Dar oameni de felul celuilalt nu mai văzuse. Aducea puțin la culoarea pielii cu atlanții, parcă și tăietura chipului nu se deosebea prea mult, doar că fața era mai uscățivă, nasul mai lung și mai gros și statura mai scundă. Pe cel dintâi îl întrebă la întîmplare în limba țării Sumer, vrând să afle cum

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
a noastră! - Bine, Puarem! spuse bătrânul. Acum poți să te duci la corabia ta. Dar să fii gata! Puarem plecă. Scurt timp după aceea se întoarse preotul Zeului Soarelui, însoțit de un tânăr tăcut, cu buze cam groase pentru un atlant (se spunea că sora regelui îl făcuse cu un sclav, dar cine putea ști!) și cu o privire bleagă. - Iată-l pe viteazul nostru Mener! strigă Marele Preot. Apoi urmă liniștit: Zeul Tot al tainei și al marilor înțelepciuni, zeul

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
din Ta Kemet strălucea în soarele dimineții. CAPITOLUL XXVI Atlantida nu se scufundase toată, cum credeau cei plecați. Și nici deodată. Corăbiile scăpate de urgie ajunseseră în Marea dintre Pământuri când încă zguduirile subpământene tot mai răpeau bucăți de pământ atlant, prăvălindu-le în mare. Nici toți oamenii Atlantidei nu pieriseră în valuri. Cincisprezece mii de soldați, preoții aproape toți, fără Tefnaht și câțiva mai tineri, toți dregătorii și oamenii de neam, scribii de vază, negustorii bogați, câteva sute de meșteșugari

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
lanțuri de munți de pe fostul țărm răsăritean, prefăcute în trei grămezi de insule mai mari și mai mici. Rămăsese chiar și o parte din Muntele de Foc, care mai fumega și acum, însă neputincios. În aceste ostroave scăpară vremelnic unii atlanți și unii robi, dar ostroavele erau sărace și seci, nu puteau hrăni pe nimeni. Numai pe marile insule calde tăiate de ape din munții de miazăzi trăiră mai departe aceiași oameni înalți pe care-i știau atlanții de când lumea. Iar

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
scăpară vremelnic unii atlanți și unii robi, dar ostroavele erau sărace și seci, nu puteau hrăni pe nimeni. Numai pe marile insule calde tăiate de ape din munții de miazăzi trăiră mai departe aceiași oameni înalți pe care-i știau atlanții de când lumea. Iar corăbiile pe care le văzuse Marele Preot că pluteau spre miazănoapte au fost pline și ele de tot felul de oameni, scăpați de înec de pe micul ținut muntos așezat mai sus de Muntele de Foc, în dreptul Stâlpilor

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
decât niște tufe nefolositoare și mușchiul de pe stânci. Numai cel din urmă ostrov de la răsărit, dintre cele nouă care păstrau amintirea lanțului de munți, mai adăposti câtva timp niște oameni. După liniștirea apelor, ieși din peșteri o ceată de păstori atlanți, goi și flămânzi. Marea le înghițise turmele. Insula lor era goală, stâncoasă, fără vietăți, fără copaci, fără ierburi. Numai un izvor avea. Câteva tufe sărace mai creșteau printre pietre și oamenii mâncară frunzele. Apoi din crengile tufelor își făcură undițe

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
țării lui. Băștinașii împodobiți cu pene îi învățară să înghită fumul unei ierbi amețitoare cu mireasmă plăcută, pe care o aprindeau la capătul unei țevi de lemn, ținând fiecare pe rând capătul celălalt în gură. Neobișnuiți cu astfel de fum, atlanții se înecară, dar le trecu; iar gazdele ziceau că fumul înghițit era semnul sfânt al prieteniei. Localnicii îi întrebară pe străini de unde veneau. Privind istorisirea făcută prin semne, le arătară că și ei auziseră de potopul apelor. Când Mahukutah izbuti

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
într-o mică piramidă de piatră șlefuită, făcută după chipul marilor morminte ce pieriseră o dată cu Atlantida. Ascuțișul piramidei mormintelor regești din Ta Kemet s-a spus de atunci că trebuia să păstreze amintirea Muntelui de Obârșie, născut din ape. Preoții atlanți alungară pe modeștii preoți rome și așezară în țara supusă toată știința și înțelepciunea lor adusă pe corăbii, și toată minciuna, lăcomia și cruzimea lor. Se povesteau multe lucruri despre faptele petrecute o dată cu venirea atlanților, unele din ele deosebit de stranii

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]