523 matches
-
cu mortar, pardosit tot cu cărămizi, a fost demantelat și destinat cultului creștin ridicându-se o bazilică în secolul IV, refăcută în următorul (i se adaugă și un nartex cu trei încăperi), atașându-i-se din secolul VI și un atrium mare la vest de nartex și o criptă mică pentru relicve (1,35 m x 1 m), care datorită prezenței unei intrări pe scara îngustă ce accede într-însa, ne indică nivelul de călcare în bazilică. Cripta construită sub altar
Elemente ale prezenţei paleocreştine în necropolele din Sciţia Minor (secolele IV-VI) by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100982_a_102274]
-
sub un ciborium) încinsă de unele încăperi ce formau cunoscutul pastophorium și o alta mai mică înscrisă în cea mare. Este continuată spre vest de un nartex cu trei încăperi, în corespondență cu navata bazilicii, unit prin două trepte, un atrium prevăzut cu un triportic și o curte interioară (8 m x 6 m; paviment cu cărămizi) cu două baze de coloane indicând prezența unui prophylon. Între absidă și zidul acesteia există un mic pasaj (deambulatorium). Spre absidă, situată spre estul
Elemente ale prezenţei paleocreştine în necropolele din Sciţia Minor (secolele IV-VI) by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100982_a_102274]
-
de țărmul fragil al trupului său. O diavolească geometrie activă se pune În acțiune: În timp ce scaunele din avion sînt miniaturizate, terminalele aeroporturilor iau dimensiuni de catedrale. Mersul de la check-in pînă la poarta de Îmbarcare a devenit un Îndelung pelerinaj prin atriumuri care țîșnesc pe verticală și atotputernice temple ale comerțului, ca și cum spațiul furat din avioane a fost adăugat aeroporturilor, Întocmai cum substanțele hrănitoare curg, din ce În ce mai rapid, dinspre plante și animale către gurile hulpave ale oamenilor. Mașinăria simultană a lăcomiei și hulpăviei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
și cred că nimeni n-o să mai poată înălța Celui de Sus o casă atât de măreață. Sfânta Sofia se ridica pe rămășițele unui templu dedicat lui Apollo, și astăzi este așa cum a dorit-o Iustinian. Se intra printr-un atrium dreptunghiular unde se afla fântâna purificării, phiale, cu o inscripție cu două fețe în limba greacă: „Curăță-te de păcate, nu numai pe față“. Când te aflai sub principala cupolă gigantică, totul dispărea. Uitai de altare și de podoabe, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
intrarea în citadela imperială, un complex care, pe lângă palat, mai cuprindea casele patriarhale, un mare număr de biserici și paraclisuri, grădini, livezi, cazărmile garnizoanei, pretorii, biblioteci, arhive, cancelarii și tot felul de alte stabilimente care să-i asigure autonomia. Din atrium am fost conduși la cancelaria principală, unde ne aștepta Giuliano. După ce-am traversat Triconca și Magnaura, iată-ne în Chrysotriklinios, marea sală a tronului, cu cupolă și în formă octogonală, având pereții îmbrăcați în prețioase covoare de Persia și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
cu un pâlc de gardieni ai împăratului, trimiși să-l ia cu o lectică pe Garibaldo. Acesta a refuzat-o. Încet, încet am ajuns la porțile de bronz, și doi funcționari cu un aer servil ne-au condus până la Boukoleon. Atriumul era gol, dar, imediat ce-am apărut noi, ușa camerei s-a deschis și tânărul medic a apărut. A surâs, dând afirmativ din cap. Garibaldo a intrat singur și a ieșit însoțit de împărat și de tânăra lui soție, amândoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
aș stărui asupra puținelor sale frumuseți. Era impunător, lung de șaptezeci și patru de picioare și înalt de șaizeci de coți, avea cinci naosuri și un transept care se sfârșea printr-o absidă cu cupolă semicirculară. În fața intrării exista un atrium vast, înconjurat de un portic încăpător. În acesta se afla cristelnița cu un baldachin de bronz sprijinit pe coloane și împodobit cu păuni de bronz aurit. Apa se vărsa în nișă coborând dintr-un mare recipient, tot de bronz. Ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
de un portic încăpător. În acesta se afla cristelnița cu un baldachin de bronz sprijinit pe coloane și împodobit cu păuni de bronz aurit. Apa se vărsa în nișă coborând dintr-un mare recipient, tot de bronz. Ca să ajungi în atrium, se urca o scară lungă de marmură, iar ușile de acces în biserică erau cinci la număr. Ne-am îndreptat spre cea mai mare, ferecată în plăcuțe de argint bătut cu ciocanul în relief. - Un alt dar din partea papei, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
de livre de argint. În glasul său mi s-a părut că disting o nuanță de dojană. În timp ce înaintam, punea necontenit mici monede în numeroasele mâini întinse. Bazilica era pustie, și, după sosirea noastră, gărzile au gonit lumea și din atrium. Pragul era pavat cu bucăți de marmură luate de la circ, cu fragmente de inscripții antice și basoreliefuri. Arhitectura bazilicii se susținea pe un mare număr de coloane, nici una egală cu cealaltă, recuperate de la felurite temple și palate. Lumina intra în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
aurit și acoperit cu o cruce de aur masiv. Reculegerea noastră privind fie taina morții, fie taina aurului nu a durat prea mult, căci Pompeianus a spus: - Cred că a sosit momentul. În timp ce străbăteam naosul central spre a reveni în atrium, unde urma să ne primească papa, am fost opriți pe neașteptate de un glas din spatele nostru. - Faceți loc tronului apostolului Petru și al urmașului său pe pământ! O mică procesiune de demnitari, ivită de nu se știe unde, înainta ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Se observă că imago se identifică într-o anumită măsură cu sufletul, sau se poate spune că imago este locul de întâlnire cu animus. În cadrul tradiției romane, masca de ceară sau imago evoca sufletul defunctului în situarea sa habituală în atrium și în pompa funebris. „Folosirea figurilor și măștilor funerare presupune manifestarea unei antropologii concrete, fiecare din trăsături putem spune că este universală, însă au fost culese și modelate în Roma cu o intensitate particulară și originală. Am observat deja în
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
meridională, din Asia Minor și din teritoriile mediteraneene pe care au cunoscut-o și tracii, vechii greci și romanii. În vechea Indie, exista termenul de "athari", iar în limba zendă "ătar", pentru cuvântul "vatră", în sensul material; la romani era "atrium", "βάυρου" la greci care s-a păstrat și la neogreci, la popoarele moderne există în albaneză "вόтра", sensul de "vatră", dar și de fundație a unei case; în sârbo-croată și slavonă este "vätra", cu sensul de "foc, la fel, în
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
ucenicie ai lui August Prostul (ed. a II-a, 2005 ; ed. a III-a, 2010), Plicul negru (ed. a V-a, 2007, 2010), Sertarele exilului. Dialog cu Leon Volovici (2008), Înaintea despărțirii. Convorbire cu Saul Bellow (2008), Vorbind pietrei (2008), Atrium (ed. a II-a, 2008), Variante la un autoportret (2008), Vizuina (2009 ; ed. a II-a, 2010), Curierul de Est. Dialog cu Edward Kanterian (2010), Cuvinte din exil (împreună cu Hannes Stein, 2011) și Captivi (ed. a II-a, 2011). Partea
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
înalțe : explozia clipei confuze. În jur, nerăbdarea bărbaților la ora de prânz. În seria de autor „Norman Manea“ au apărut: Întoarcerea huliganului Sertarele exilului. Dialog cu Leon Volovici Înaintea despărțirii. Convorbire cu Saul Bellow - Un proiect Words & Images Vorbind pietrei Atrium Variante la un autoportret Vizuina Curierul de Est. Dialog cu Edward Kanterian Plicul negru Anii de ucenicie ai lui August Prostul Fericirea obligatorie Captivi în pregătire: Zilele și jocul
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Estetică. După album, dicționarul. Dacă etimologia nu dovedește, ea indică. Mai întâi latina. Simulacrum? Spectrul. Imago? Mulajul în ceară al chipului celor morți, pe care magistratul îl purta la funeralii și pe care-l așeza, acasă la el, în nișele atriumului, la adăpost, pe poliță. O religie întemeiată pe cultul strămoșilor cerea ca aceștia să supraviețuiască prin imagine. Jus imaginum era dreptul rezervat nobililor să plimbe în public un dublu al strămoșului 2. Un homo multarum imaginum, la Sallustius, este un
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
întreține flacăra. Ca și cum instinctul de conservare al creatorului ar trece prin refuzul conservării în mediu închis. Să ne amintim că Antichitatea a început să depoziteze statuile în locuri publice (pinacoteca fiind un loc privat, la început un simplu vestibul în atrium) când a încetat să mai creadă în ele. Frumoase cuvinte de înțelepciune: "Cuvântul artă îmi dă fiori pe spate, întotdeuna se termină cu lovituri de ciocan în sala de vânzare"101. Să fie pe pace Averty: o creație imaginară ușor
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
de ideea de pământ, de corp: ter en, țar-ă, tărâm, țăr-m, târî, tre-ce, tru-p; albaneza are printre altele pe terë „pământ, țărm“ și pe vatër, vatra „vatră, cămin, locuință, focar, grămadă“; în latină sunt tellus și terra „pământ“ cu derivatul atrium „curte interioară cu bazin pentru colectarea apei“; cf. sl. telo „corp“, pol. tło „bază“, watra „cămin, foc, spuză“. Sunetul t este secundar la rădăcina l/r, cum arată formele românești loc > to loacă, colac, soroc; lat. aula (vgr. aule) „curtea
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
apei“; cf. sl. telo „corp“, pol. tło „bază“, watra „cămin, foc, spuză“. Sunetul t este secundar la rădăcina l/r, cum arată formele românești loc > to loacă, colac, soroc; lat. aula (vgr. aule) „curtea interioară a unei case” precede lui atrium „ib.”; comp. și vgr. enteron „intestin, vintre, uter; interior, măduvă, miez”, alături de koilie „burtă, cavitate”, ambele cuvinte prefixate, cu illo „a purta jur împrejur, a roti” sau ilys „tină, noroi, sediment”, sl. il „depresiune, mlaștină, noroi”, rom. mâl. Alte forme
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
făcu un salt înapoi, încercând să strige: „Ce faci?“, însă nu-și dădu seama dacă a reușit să scoată vreun cuvânt. Se gândi că adversarul lui era greoi; el era tânăr, trebuia doar să fugă din cryptoporticus, să ajungă în atrium. Vru să urle, dar își dădu seama că îi pierise glasul. De la oricine s-ar fi așteptat la trădare, dar nu de la Chereas. Îl împinse cu forță, reuși să-l izbească de perete, în timp ce încă o lovitură de pumnal cădea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
îi pierise glasul. De la oricine s-ar fi așteptat la trădare, dar nu de la Chereas. Îl împinse cu forță, reuși să-l izbească de perete, în timp ce încă o lovitură de pumnal cădea în gol. Împăratul se repezi spre ieșire; din atrium, un ofițer îi veni repede în întâmpinare. Nu, nu alerga după ajutoare, alerga spre el. Era înarmat - ținea pumnalul ridicat. El nu avea cum să se apere. Îi privi pe cei doi agresori, în spațiul îngust care-i rămăsese. Încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
în gura aceea mare, și ochii care spuneau: „Ești terminat!“. Gustul arzător al sângelui urca pe gâtlej; Împăratul își agită brațele ca pentru a-și face loc: lumina acolo, departe, nu mai era nimeni, nici un glas. Reuși să pătrundă în atrium și pumnalul lui Julius Lupus intră orizontal, trădător - nu ca în luptă dreaptă, ci ca în încăierări - în pântece, iar el se clătină și simți îndată focul... Iar din spate, Chereas - Chereas, cu care glumea în fiecare zi - îl lovi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
pluti un singur gând: „Mai aveam atâtea de făcut...“. Ucigașii îl priveau implacabili. Chereas spuse încet, pe un ton profesional: „E mort, hai să mergem“. Nu apăruse nimeni. — Te iubesc! strigă Milonia, și glasul ei ascuțit de disperare răsună în atrium. Alergă, se aruncă asupra celui căzut, văzu sângele, îi luă capul în mâini. — Ascultă-mă, te-am iubit întotdeauna, chiar și atunci când tu nici măcar nu știai că exist... Vin cu tine... Îi mângâia părul, încerca să-i vadă chipul. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
gândindu-se că voia să se răzbune. Îmi amintesc că tremuram în timp ce-i așteptam să vină. Însă pe când copiii aceia speriați și sclavii fără speranță se apropiau, escortați de pretorieni, mama mi-a șoptit: „Eu vreau să înțeleg“. Eram în atrium. Prizonierii înaintau încet, fără zgomot, convinși că în palatul soției trădate urmau să aibă parte de o moarte atroce. Mama mi-a spus: „Uită-te la ei cum suferă...“ A făcut primul pas spre fată, sora pe care n-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
și ajunse la o clădire mare cu trei niveluri, în vechiul stil preaugustinian, cu ziduri de cărămidă. Descoperi alarmat că acolo se afla un grup de pretorieni. Se apropie precaut; nimeni nu-l opri să intre. Făcu câțiva pași în atrium și văzu cum îi vin în întâmpinare cinci tineri, evident străini. Nu-l recunoscu pe nici unul, dar observă că ei știau foarte bine cine era și-i cunoșteau povestea, fiindcă se adunară în jurul lui, salutându-l fericiți, cu cuvinte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
nici un străin nu putea debarca acolo. Marea lovindu-se de stâncile inaccesibile era ca un zid lichid. Douăsprezece edificii înconjurau Villa Jovis, o capitală mică, absurdă. Dar Gajus se plimba prin galeriile vilei, fără să treacă de granița reprezentată de atrium. Date fiind condiția lui ambiguă de oaspete prizonier, tragica moștenire a numelui și amintirea fratelui ucis, era slujit de doi-trei sclavi temători. El înțelese că, în timp ce îl serveau, se întrebau dacă aveau să-l mai vadă viu a doua zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]