421 matches
-
praefectus al cohortelor pretoriene, Sertorius Macro, omul care în jumătate de zi îl distrusese pe Sejanus și, cu puține ore în urmă, înăbușise revolta mulțimii din Roma. Era înalt, puternic, vulgar, cu părul tăiat scurt, după obiceiul militarilor. Pe măsură ce cobora, Augustinienii care stăteau de gardă deveneau rigizi, cu maxilarele încordate sub apărătoarea coifului mic, coborât pe frunte, cu privirea țintă înainte. El pășea fără să privească în jur, încălțările lui grele apăsau cu putere treptele de marmură. Probabil că îl văzuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
dormitor, doica văzu cu bucurie patul în dezordine, zâmbetul leneș al lui Gajus și noua privire a micii ei Claudilla. Surâse; porunci să se pregătească toate cele trebuincioase, și mai multe sclave se grăbiră să-i dea ascultare. Toată lumea zâmbea: Augustinienii care stăteau de gardă pe chei, marinarii care duceau micile bărci pe țărm; doica cea pricepută visa o viață pe Palatinus, dacă moștenitorul avea să se nască repede, și număra săptămânile și ciclul lunii. Îmboldită de senatorul Silanus, deveni tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
marinarilor, prevestea ploaie. Ascuns în spatele perdelelor, împăratul debarcă în formidabila bază navală de la Misenum, centrul de apărare a întregii Mediterane occidentale. Mii de marinari îi aduseră onoruri, însă cel căruia îi erau adresate nu văzu nimic și nu se arătă. Augustinienii, prezenți în fiecare zi, obsedant, la Capri, fură înlocuiți de prefectul ce comanda celebra Classis Praetoria Misenatis, Armata Mediteranei occidentale, și de oamenii lui, care prin tradiție constituiau escorta imperială în porturi și în timpul călătoriilor pe mare. Cortegiul călare se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Mângâie calul, care îl privi cu ochii săi umezi și îi adulmecă mâna. Dintr-odată, cu o plăcere intensă, sări în șa. Simți freamătul prietenos al animalului sub el. Observă că în jurul lui se adunase rapid nu obsedanta escortă a Augustinienilor, ci un grup de soldați de la Marină. Comandantul lor declară: — Teritoriul acesta este al nostru, și oamenii mei au cerut să li se facă această cinste. Învățase de la tatăl său să ghicească starea de spirit a oamenilor care îl salutau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
adună escorta imperială, care îl separă de ceilalți. Un cortegiu lent, solemn, porni pe drumul spre Roma cu cenușa lui Tiberius, căruia astrele îi preziseseră că nu va intra viu în capitală. Gajus Caesar, princeps proaspăt ales, înconjurat de atleticii Augustinieni cu platoșe de argint, îl însoți așa cum, cu douăzeci și trei de ani în urmă, Tiberius însoțise trupul lui Augustus. Acum însă, în toate orașele, oamenii ce se îngrămădeau la marginea străzilor îl priveau, ca pe un semn divin, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
aurit ce strălucea în soare, goală precum Venus. Însă a fost distrusă și topită. Pe când vorbea, încerca să analizeze proiectul grandios și misterios pentru care Julius Caesar ridicase acea statuie a reginei din Aegyptus în inima Romei. Zise: — Aegyptus-ul, provincie Augustiniană, e legat prin acea legătură de sânge de Roma ca de nici o altă parte a imperiului. În acele zile - mobilizând câțiva juriști pricepuți, care fură și ambasadori persuasivi -, printr-o serie de divorțuri rapide, își eliberă surorile din căsătoriile umilitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
de răsărit Însă Destinul, care schimbă soarta oamenilor, îl inspiră pe tânărul Împărat să construiască un somptuos cryptoporticus, o galerie lungă și amplă pardosită cu marmură, care să unească noua Domus Gaj și misterioasa sală a Muzicii cu vechile palate augustiniene. Și își luă imediat obiceiul de a se plimba pe acolo în zilele ploioase, în timpul obișnuitelor discuții legate de guvernare. Pe un perete așeză o copie sculptată în piatră după Forma Imperii, marea hartă a lui Marcus Agrippa, lângă al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
răspândea în întreaga sală, se transmitea de la un creier la altul, punea capăt discuțiilor, îi făcea pe invitați să lase jos cupele cu vin și - faptul cel mai alarmant - îi făcea să încremenească, în armurile lor ușoare de paradă, pe Augustinienii din fundul sălii. Era începutul unui joc mortal, și toți înțelegeau asta. Părinții viitorului mire, aflați în mijlocul unui grup, după ce se gândiseră dacă să intervină sau nu, tăcuseră, prevăzători. Chipurile lor spuneau că fusese o catastrofă să-l lase pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
îl convocă pe prefectul Sertorius Macro și îl întrebă dacă îi plăcea în Aegyptus. Și pe când Macro, cuprins de neliniște, ezita, Împăratul îi explică afectuos că voia să-i încredințeze funcția importantă, invidiată, însă meritată de praefectus ale acelei provincii augustiniene care avea drept capitală superba Alexandria. Îi mărturisi: — Vreau să las provincia aceea în mâinile tale. Trebuie să pui ordine acolo, după dezastrele și furturile lui Arvilius. Și-i adresă zâmbetul lui frumos. Lui Macro, neliniștit, i se păru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
încăperile acelea pe care n-ar fi vrut să le vadă niciodată. Să intre acolo însemna să pătrundă adânc în mintea labirintică a fostului împărat. Pe când toți îl priveau, având aceleași gânduri ca și el, ajunse în camera imperială, văzu Augustinienii care stăteau de pază, molozul de pe jos, gaura ivită de puțină vreme. Se opri și ceru să se mărească deschizătura. Tuturor li se păru foarte calm. În gând însă el striga că ar fi fost mai bine să nu știe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
țin eu sub control“. Împăratul lăsă un mesaj pentru Milonia, care era înspăimântată, și, în timp ce făcea asta, înțelese că o iubea cu adevărat. Cum se iviră zorii, înainte ca Roma să se trezească, ieși din cameră, îl convocă pe comandantul Augustinienilor și-l anunță că urma să plece imediat la izvoarele sacre ale râului Clitumnus, în Umbria. Îi plăcea să călătorească, și adesea pleca pe neașteptate; vila din Umbria - în apropiere de vechiul sanctuar aflat lângă izvor, înconjurat de sălcii - era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
alarmă pe nimeni. Îi porunci lui Lepidus să vină cu el; îi transmise surorii lui să-i urmeze în liniște, împreună cu grosul escortei. Uimiți, dar fără să bănuiască nimic, cei doi îi dădură ascultare. El plecă, însoțit de escorta falnicilor Augustinieni; nimeni nu observă însă că, în timpul nopții, porniseră la drum și mulți dintre puternicii lui cavaleri germani. Astfel, luându-l pe Lepidus - care se neliniști la început, văzându-i pe temuții germani, iar apoi fu din ce în ce mai obosit și mai terorizat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Umbrie, ci spre nord, dincolo de munții înghețați și înfricoșători, Alpes infames frigoribus, că, practic, era prizonier, fără să poată lua legătura cu nimeni -, tânărul Împărat începu un marș călare căruia numai gărzile germanice îi făcură față, în timp ce tot mai mulți Augustinieni se pierdeau pe drum, rămânând în urmă. Pe măsură ce înainta, poruncea turnurilor de semnalizare să nu transmită mesaje, sub pretextul că făcea o inspecție secretă, și lăsa acolo oameni de pază. Ajunse la Mogontiacum pe neașteptate. Era miezul zilei; Gaetulicus discuta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
de felul cum se terminase noaptea aceea. Urcară pe clivus Palatinus; Împăratul se gândi că era îngrozitor să se înconjoare de străini înarmați când se afla printre ai săi. Asta era puterea? Străbătu sălile unde așteptau liberți, sclavi, funcționari și Augustinieni, epuizați de o veghe plină de spaimă. Nu-i aruncă nici măcar o privire lui Helikon, încremenit într-un colț al atriului. Intră în camera lui și le porunci tuturor să iasă; pentru prima oară, Milonia îl urmă fără ca el s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
-lea și al VII-lea ca reședință care, din înaltul colinei Palatinus, își afirma puterea temporară asupra Romei. Curând a venit însă Evul Mediu, cu ura lui ideologică și furturile de lespezi de piatră, cărămizi și țigle. Din superbele edificii augustiniene avea să rămână prea puțin: descrierile istoricilor și minuțioasa reconstituire arheologică. Din cele cincizeci de herme din marmură neagră veche ce împodobeau sanctuarul lui Apollo, de pildă, au fost dezgropate trei, expuse astăzi în penumbra umilitoare a unei săli mici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Biserică și Imperiu devine unul identic, în măsura în care Ecclesia, ca și Statul, este interesată mai întâi de lumea de aici, realizând un soi de "stat al lui Dumnezeu pe pământ cu Episcopul Romei în frunte", aceasta ca o ilustrare a teoriei augustiniene a lui Civitas Dei. De fapt, Civitas terrena constituie modelul întrupării acelei Civitas Dei în plan uman, a realizării Împărăției lui Dumnezeu pe pământ. Un alt tip de reacție împotriva idealismului creștin este protestantismul, considerat pe bună dreptate, de Simion
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
a disciplinei pluraliste a studiilor internaționale. Nimic mai puțin. Dar și nimic mai mult. Întebarea familiară "Ești realist?" poate fi potrivită doar dacă înțelegem realismul ca pe o teorie morală sau o viziune asupra lumii. Câțiva realiști, în special creștinii augustinieni precum Niebuhr (1941, 1943) și Butterfield (1953) au tratat realismul în astfel de termeni. Printre realiștii academici contemporani, Robert Gilpin (1986, 1996) se apropie, poate, de o asemenea viziune. Dar viziunile asupra lumii dreptul natural, islamismul, kantianismul, creștinismul, aristotelismul, umanismul
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
orizontul culturii, Miorița - fatalism românesc?, Resortul tematic. Floria Bratu inventariază câteva ipostaze ale lecturii operei lui Proust, iar Gh. Vlăduțescu își intitulează un prim articol al anului 1993 Marea ruptură (Filosofia în zorii creștinismului), pentru ca mai apoi să analizeze Filosofia augustiniană a spiritului. Aceeași rubrică va acorda un spațiu larg tricentenarului nașterii lui Voltaire. Rubricile „Critică și bibliografie” și „Cărți și idei” își rezervă spațiul cronicilor și recenziilor. Semnează George Fotino, Cezar Apreotesei, Cezar Radu, D. Ciachir, Doina Papp, Ion Orghidan
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287072_a_288401]
-
Văzui la el pe mâneci cusătură/ Cu găitan din blană scumpă, sură,/ Iar spre a și prinde gluga sub bărbie,/ Un bold sengroșa cu-o gămălie/ Din aur, înnodat cu funta deasă.” 554 Se comportă liber și desconsideră public porunci augustiniene precum interdicția de a sta prea mult în mijlocul mirenilor. Nimic din înfățișarea lui nu trădează abstinență, post, rugăciune, smerenie („Era acel călugăr om frumos/ și nu pierit la chip ca o stafie”555), ci, dimpotrivă, plăcerea, îndestularea, veselia („Era plinuț
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
plin de speranță în momentul căinței". Despre cele patru sensuri vorbește și Sfîntul Augustin în De utilitate credenti, citat și de Sf. Toma în Summa Theologiae: "Scriptura care este numită Vechiul Testament prezintă patru sensuri, adică: istoric, etiologic, analogic, alegoric". Afirmație augustiniană comentată de Sf. Toma în capitolul 10 din Summa..., Dacă Sfînta Scriptură la o literă mică are mai multe sensuri: "1. La prima obiecție spun că multiplicitatea acelor sensuri nu produce o echivocitate sau altfel de nedumerire. Căci, cum s-
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
este în căutarea bunăstării mundane, a doua, a păcii veșnice. În desfășurarea istoriei cele două cetăți se amestecă, astfel procesul separării celor buni de cei răi se desfășoară în lumea de dincolo și se încheie prin Judecata de Apoi. Doctrina augustiniană, care cercetează mai mult lumea interioară decît dogma, se va constitui ca argument de referință pentru Martin Luther în apărarea supremației credinței față de fapte și tot prin ea va întemeia doctrina sa despre predestinație. Modelul augustinian, cum subliniază cel care
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
Judecata de Apoi. Doctrina augustiniană, care cercetează mai mult lumea interioară decît dogma, se va constitui ca argument de referință pentru Martin Luther în apărarea supremației credinței față de fapte și tot prin ea va întemeia doctrina sa despre predestinație. Modelul augustinian, cum subliniază cel care a scris Calmul valorilor, a fost extrem de influent pînă în contemporaneitate, constituindu-se într-un tipar analitic pînă în secolul al XVII-lea. Tema care îl preocupă în întregul său Tratat pe profesor este dacă putem
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
nu se relevă, el Însuși, ca o Încercare disperată de a transcende limitele umanului? Nu doar pentru că ambiționează să eternizeze ceea ce este trecător și schimbător, ci și pentru că el se opune evidenței, incompatibilității și tensiunii dintre două lumi. În viziune augustiniană, conflictul dintre instantaneitate și eternitate se rezolvă În stabilirea unui punct de vedere ce aparține divinității. Nu e singura similitudine prin care autoportretul se revendică unei realități metafizice. Vorbeam În altă parte de caracterul funerar al jurnalului intim În Întregul
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
inevitabil sustragerea atenției de la ceea ce textul biblic tratează în primul rînd: mărturisirea vinovăției personale" [Dicționar biblic, 1995:989]. În pofida acestei tacite interdicții, nu puține au fost tentativele raționale de a explica geneza răului în lume, începînd de la concepția epicureică și augustiniană pînă la cea a Teodiceei lui Leibniz. În timp ce teologica sugerează că păcatul nu poate fi cunoscut cu mijloace obiective, că el "se scoate pe sine în evidență" (Kierkegaard), o logică iscoditor-profană ne-ar putea sugera că, dacă în afara lui Dumnezeu
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
Livius și urmărește sistematic felul în care istoria se metamorfozează în literatură în Viețile paralele, clasicistul tinzând să definească nu numai arta lui Plutarh, ci și arta din epoca helenistică. În Étude..., lucrare ce își are locul ei în bibliografia augustiniană, demonstrația e mai spectaculoasă, mai dezinvoltă; B. verifică ideea că „arta este expresie”, iar în literatură „expresia este stil”, precum și posibilitatea de a-l compara pe scriitorul latin cu mai toate vârstele literaturii, până la contemporaneitate. Căci B. s-a îndreptat
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285585_a_286914]